Oamenii uita unde se afla bucuria,ca asta se afla in fiecare clipa chiar si acum cind citesti.Suntem atit de grijului de trecut si viitor incit uitam de al nostru prezent.Oare de ce suntem atit de aminatori,incit uitam sa mai traim.

Acum mi-am dat seama,acum cind intimplator am citit ceva care m-a facut sa ma gindesc si tot sa ma intreb.

{Îţi mai aminteşti în copilărie când spuneai “când am să mă fac mare am să …”? Într-o zi ai ajuns mare şi poate ai spus “după ce voi lua bacalaureatul am să …” şi ai luat bacalaureatul, poate ai dat la facultate şi ai spus “după ce voi termina facultatea am să …”. Poate ai terminat facultatea şi ai spus “când am să strang bani am să …”  şi poate te-ai angajat, ai făcut ceva bani şi ai spus “într-o zi am să mă căsătoresc”  şi poate te-ai căsătorit sau nu, apoi ai spus“într-o zi voi avea copiii mei” şi într-o zi poate ai devenit părinte şi ai spui “când vor creşte copiii mai mari am să …” şi aceştia uşor, uşor au tot crescut şi poate ai spui“cândva am să călătoresc” , “când o sa am timp liber am să …”. Într-o zi poţi realiza că timpul a cam trecut şi tu ai tot amănat zilnic câte ceva … şi atunci poţi ajunge să spui “dăca nu le-am facut când eram tânăr(ă), acum e prea târziu” ,“dacă nu era viaţa asta aşa de grea, poate că reuşeam să …”, “când voi ieşi la pensie am să …” şi iată că te-ai pensionat şi poate că spui “guvernul mi-a îngrădit viaţa şi tot ce mai sper este ca nepoţii mei să …“ dar într-o zi te cheamă Dumnezeu şi nu mai spui nimic … este prea târziu dacă nu ţi-ai îndeplinit la timp visele …} G.P.

Omului i sa dat o viata sa o traiasca,sa zimbeasca,sa aiba parte de orice clipe.Dar ce a facut omul?!

Omul goneste timpul,si mereu tinde spre alte lucuri noi,mai bune astfel el uita pentru ce e data viata in mare masura.De multe ori se intimpla cind suntem mai mici sa spune:..”Am sa fiu mare si am sa fiu asa…Am sa termin liceul si am sa plec acolo.Am sa plec acolo si am sa fiu ceva.Am sa fiu ceva,am sa fac bani si am sa imi cumpar aceea.”Oare pina cind o sa grabim timpul,oare pina cind o sa ne purtam asa cu viata de parca ne este data sa o alungam.Nu stiu da am impresia ca astfel pierdem timpul vietii sau ca noi il fugarim printre lucruri ce vor trebui facut.Nimeni nu se gindeste,oare ca nu trebuie o zi lasata fara ca sa zimbeti,fara ca sa faci ceva,un bine.Aminam atit de des lucrurile incit asta ne consuma gindirea si miine dimineata ai sa te trezesti si ai sa spui: ..Miine ma trezesc mai devreme,si in viitor am sa stiu asta. Dar daca miine,nu te trezesti deloc? sau .. Daca miine adormi dimineata,si ti-o faci seara,asa o dimineata nocturna.Nu exista daca,trebuie doar sa traiesti,oricind si oriunde.Ce facem,oameni noi din viata noastra,o masina ce e mereu pe drum,o masina agonisita vesnic.Pai asemanam viata ca un drum mai lung sau mai scurt,si daca o sa mergem asa fara sa ne mai oprim si sa coborim,fara sa te mai opresti si sa respiri nu din fuga,nu din fumul de masina,nu din mirosul dupa ideal,bani,perfectiune..dar dupa o simpla respiratie creeata de Dumnezeu cu ajutorul naturii.Da,natura cel mai viu om,si cel mai intelept.Ia ginditi-va cum ca natura,in trecerea asta a perioadelor de anotimp,ea ramine in suflet tot natura,chiar si atunci cind e distrusa,ramine natura.Doar infatisarea si-o schimba,dupa care isi revine.Iar omul,sufletul isi il schimba odata cu infatisarea.Uitind sa mai fie el,acel el.

Nu stiu cit am sa mai scriu despre oameni,nu mai stiu,ca incep sa ma abat de la ei si pe la finele oricarui subiect,iar imi apare umbra asta de discutie.Si cind colo,cuvintele ce se ghemuies in minte sunt asternute,nu mai pot sa le mai sterg,traiesc si ele doar in gindul meu)

Vreau doar sa va spun,sa incercati sa traiti asa simplu,asa sarac,asa cum este dat.Sa nu lasati macar o zi,nici macar un minut sa treaca fara a zimbi,a simti,a trai din toata inima,incit si sufletul sa va simta respiratia cea a edenului .

Fenomenul m-a intrigat si m-a pus  la scriere,iar descoperirele m-au tulburat.Cum spunea cineva anterior:”Cit de bine cunosti omul cu atit mai mult  iubesti animalele.Cred ca e cert lucrul asta.Si toti spun asta doar ca nimeni nu se schimba,parca am fi modelati din plastic si oriunde si orice am face,apoi ne schimbam cu scopul de a reusi,si de a fi altii.Cu scopul de a arata ca nu iubim,ca suntem plini de mindrie si ca uitam totul.Mult pierdem,si putin cistigam doar ne dam seama mai tirziu.Sa luam cazul ca si atunci cind iubesti,nu recunoaste nimeni din parteneri pina in momentul in care se gaseste cel mai puternic,ne este frica sa spunem :Te iubesc,din simplu motiv ca raspunsul sa fie unu care nu o sa ne placa.

Sau de ce sa nu spunem asa cum este:Uite eu te iubesc,chiar sa fie acel raspuns neplacut,chiar daca.Nu avem curajul sa spunem lucrurile pe nume,si este greu sa traiesti intr-o astfel de lume.

Ocolim orice cuvint,punem fel de fel de “smile” doar nu putem sa spunem ceea ce ne gindim cu adevarat,ceea ce ai vrut sa spui in loc de:-Salut,cum iti mai merge,ce mai nou?!  ar fi asa:  ( eu inca nu te-am uitat,si imi bate inima cind te vad online).Probabil,la fiecare metru trecut gasesti oameni cu astfel de probleme.Iar din fericire pentru ei ca sau dezvoltat tehnologiile,nu mai spun lucrurilor in fata,si folosesc, fel de fel de surse.

Libertate de gindire a acestora, merita sa devina un motiv de reflectie.

Cum putem sa explicam chiar si aceea ca scriem ceea scriem fara sa ne prezentam,sau sa spunem si dupa care doua minute sa nu mai recunostem ca noi am spus sau am scris asta.Scaparea fiind asa:Nu tie am vrut sa iti scriu,a fost o problema din cauza ‘netului,nu tie ti-au fost dedicate,ai inteles gresit,etc.Mai vorbim uneori de ceea ce auzim,si continuam sa vorbim in contiunare,macar sa fim siguri de ceea ce spune gura .E o problema asta care are o puternica afectiune.Raminind la fel de enigmatica in ciuda tuturor.E o pierdere de timp,sa incerci sa vorbesti si sa nu iti continui gindul,sa vorbesti ceea ce nu stii si sa fugi de adevar.Chiar nu mai inteleg eu teoria asta a omului,majoritatea sa spun asa.Scutura frunzele inainte de a veni toamna,pun in pamint seminte -ce nu se prind niciodata,si scot roadele iarna:) E o chestie asa ciudata,ne afumam cu totul,oameni!

Atit de intense sunt cuvintele,atit de diferite si adevarate,sunt atit de vii..de ce sa nu le folosim in situatii benefice,utile.

Hai sa ne luam de mina,si sa impletin cuvintele ce vin din suflet,doar din suflet,sa scoatem pe cele care sunt in plus si sa creem o coarda strinsa a neamului,de care si cei mici,neiesiti din coaja,se vor putea lega.Trebuie doar sa ma schimb eu,sa te schimbi tu,si noi toti ce completam Universul!

Scriu,mai mult pentru mine,astfel parca imi e mai usor.Inceput-am sa scriu de un an in urma,in ” daianapirgaru.blogspot.com/ ” doar ca deja cind mai arunc o privire in acele pagini,mai zimbesc putin,e trecut,si era un cuvint scris la tot ceea ce simteam in secunda respectiva,ce se manifesta in timpul meu.Acum insa,de 6 zile incoace am trecut aici,m-ai arunc o postare in revista “Arta de a trai”,multumesc si lui Hamsa Teodor,pentru cuvintele frumoase,probabil sunt cele mai frumoase cuvinte spuse dupa iubitul meu:).

Multumesc,si ma starui sa nu ma opresc pina aici!

Scriu si pentru voi,cei ce se regasesc in adincul cuvintelor,scriu si despre cei ce ajung cuvintele mele la sufletul vostru.Si scriu,scriu din suflet.

Ma bucur nespus de mult,ca primesc multumiri ca va regasiti in cuvintele mele,la urma urmei si acel poet e om si simte:)

V-as ruga sa imi scriti,ceea ce ginditi despre asta,si despre mine..ajutati-ma sa public noul  roman al “ei”.

    Va multumesc!

Chiar daca realitatea este atit de dureroasa…ce sa fac atunci?! nu mai  stiu.. Mi-e atit de frica ca miine sa nu mi se intimple ceva sau sa fiu suparata,sau sa pling mai mult. Cred ca sunt atit de sensibila,ca daca cineva m-ar dezamagi cumva apoi m-as inchide in sine pentru toata viata mea,nu as vorbi decit cu Dumnezeu.Dar mai intii de toate m-as inchide intr-o camera si as plinge mult,mult.Da,da nu sunt atit de puternica cum va par,macar nici nu sunt atit de rea,cum isi fac pareri unii.) Nu mai pot suport  atita rece imprejurul meu,nici macar atitia oameni duri.Ne complicam atit de mult si complicam si viata noastra,care a fost facuta atit de simplu.Chiar si acea respiratie,acel gind,acea privire. Uneori suntem fericiti si tot in acelasi timp ne doare sufletul,macar nici noi nu intelegem ,de ce?! De ce cind traim unele clipe foarte frumoase si placute,atunci in momentul cela trebuie sa te gindesti ca vine un viitor,ca nu tot timpul e posibil sa fii asa,ca acolo in horoscopul de mine,ai sa plingi.Sunt chiar unele lucruri care pur si simplu nu ne piermit sa traim,dar cel mai mult,sa traim clipele cele dorite si minunate.De ce sa te gindesti la viitor daca nu iti pastrezi prezentul,da e bine sa nu uiti de consecinte,dar asta e cu totul altceva,sa faci ceva cu rezultate urite si sa faci unele clipe fericite.Este asa o ipoteza a timpului care nu o inteleg eu,nici tu,nici noi impreuna.Chiar si atunci cind iubim,trebuie numaidecit sa te gindesti ca el sau ea te va insela vreodata sau te va dezamagi miine,poimiine…apoi revenim la aceea ca am spus :iubesti vreodata?.Cred eu ca daca ti-a dat DUmnezeu in viata asta doar odata sa iubesti,apoi cum poate sa mearga vorba de neincredere,dar sunt si eu ca voi,si ma gindesc si eu la asta,destul de mult fac asta.Doar ca acolo in adincul inimi,traieste increderea si ma alimenteaza in fiecare zi in care ma indoiesc,asta vine odata ce iubirea vine de la Dumnezeu ,si e atit de adevarata incit nici ochii nu rezista,si ti-o reda.Nu cred ca e cazul ca cineva din indragostiti si nu numai,chiar fata de sora,de frate, nu e cazu sa intrebi:Tu ma vei dezamagi vreodata?! sau Ce vei face daca,te insel? sau Ce o sa fie daca nu mai suntem impreuna? Mai intai de toate,hai sa traim si timpul ne va arata!! Eu la oricare intrebare as raspunde..ori te omor,ori mor eu..asta cind visez,dar cind sunt constienta de ceea ce simt eu,si ceilalti,apoi as raspunde:Tu nu ai sa ma minti,sau sa ma inseli..Si daca,daca pur si simplu nu o sa fie.DACA IUBESTI TU.                                     Oricum simt si eu durerea asta a timpului,care se grabeste sa ia unele decizii pentru noi,am pierdut multe in viata asta doar gindinduma la ceea ce se poate intimpla,doar crezind ca am sa sufar,am renuntat. Ma credeti ca nici eu nu sunt sigura ca pot sa trec peste asta,peste durerea asta de timp.O sa doara si o sa treaca si din nou,pai asta nu stiu cine ar fi spus,posibil cel care nu a simtit niciodata.Sufera oare mult..omul,acest punct al Universului?! Nu sufera de loc,el doar inebuneste de trei zeci si una de ori pe zi,si ia in aceste momente batai de inima,intr-un timp nespus de nemasurabil.Omul nu poate pur si simplu fara asta,am dreptate eu,chiar si atunci cind suntem nespus de fericiti,singuri cautam motive care ne duce in starea aia,si asa apare sindromul singuratatii.Cit de bine ar fi daca ne-am opri,si am trai asa cum merge timpul.Sa nu mai cautam fel de fel de jocuri care ti-ar spune viitorul,care ti-ar citi ursitul vietii sau cine stie ce. Nu e bine,sa fim asa,sa grabim timpul.Trebuie prin rabdare sa traim.Sa iubim ceea ce cu adevarat simtim. Nici eu nu vreau sa sufar,nu vreau sa gust din orhideea aia amara a vietii ,floare,nu vreau.Nici eu nu vreau sa fiu dezamagita,de voi,oameni.Nu vreau sa fiu inselata.Nu vreau sa mai scriu despre durere,neintelegere.Nu vreau sa urasc,nu vreau.Pentru ca nu stiu cum voi,da am nevoie de mult optimism,doar ca putin am din asta.Vreau doar sa traiesc,sa respir o iubire din miile iubire neatinse,vreau sa imi ramiie o privire din toate cele priviri ale vietii,vreau doar una,un simt-doar asa se cuvine.Eu am sa pot sa iert,dar nu tot timpul,eu am sa pot sa iert pentru ca iubesc,dar nu pot sa iert orice,e mai bine sa traiesti la o margine de mare ,singura,fara nimeni si sa stii ca aici nimeni nu te va minti.Pentru chiar de iertam,noi,apoi  omul greseste-dar oare din greseli invata?! Si daca totul o sa se schimbe,in ciuda mea.Si daca aceasta scurgere de timp a vietii,se va combina cu nerabdarea lor,si neasteptarea lor.Si de viata o sa imi arate,o realitate mai dureroasa decit pot tine eu.Si de toti ma vor insela si dezamagi pina in ultima etapa neiertabila. Eu pur si simplu nu am sa pot sa simt asta. Si de timpul o sa doreasca sa imi arate toate acestea,si oamenii ce ii iubesc o sa imi arate asta: Eu nu am sa pot,dar eu am sa inchid ochii si nu am sa vad nimic! Atit timp cit ….cit !

Dragostea  amesteca orele si zilele umple visele si momentele noastre de veghe ,ea sterge realitatea molcoma sfanta imbatranire a fiintelor si a lucrurilor dar  daca epuizata ,ea cedeaza locul  pur si simplu tandretei timpul isi schimba masura in nisipul fin care cade fir cu fir din mainile noastre,   ramane singura care da un sens vietii …

Cel mai mult asta vine de la Dumnezeu,pentru ca e adevarata.Ceea ce gust eu e trimis de Dumnezeu,sunt sigura.E imposibil sa fie vre-o obsesie oarecare,aceasta dragoste a mea.Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur.  Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

DAR Cred că Dragostea e acea fărâmă ce o scap undeva, şi fără să ştiu  sau să îmi dau seama, se hrănesc cerşetorii şi feţele triste… aşa, din puţinul meu  uitat.

Dragostea  e colţul acela de cameră ascuns de ochii tăi şi prafuit, pe care razele soarelui totuşi îl mângâie…

Dragostea e liniştea pe care o-ntâlnesc  în mijlocul furtunilor, când singurul lucru ce cred că-mi mai ramane, este să aştept si să ma scufund…

Dragostea ma ţine la suprafaţă…

Dragostea este răspunsul tuturor întrebărilor… chiar şi a celor care încă nu mi le-am  pus,O dragoste adevarata merita asteptata petru ca e adevarata,unica,si frumoasa.

Trebuie sa o asteptam:

În primul rand deoarece dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

Daca nu ar fi o dragoste adevarata, autentica…cum am putea noi sa mai trecem peste defectele celui de langa noi? Cum am putea sa iertam daca nu il iubim indeajuns?

Dragostea adevarata merita toata asteptarea din lume, merita perseverenta si eforturile pe care le facem. Ne permite sa visam si chiar si sarutul este mai dulce. De asemenea, daca zburam din floare in floare…. ce farmec va mai avea cand ne vom intalni sufletul pereche? Deja dupa ce am explorat terenul, nici macar nu va mai fi atat de interesant.

Dragostea este o motivatie deosebit de frumoasa si buna. 

I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.