doar asculta !

De vorbă cu ea…

– Cum te simţi astăzi?
-Bine. Sunt bine.
-Dacă doream să fiu minţită, acceptam. Spune-mi, cu adevărat, cum te simţi astăzi?
-Nesigură. Simt că aş dori să intervină în viaţa mea ceva intens, ceva de care să mă leg strâns. Şi, mă tot amăgesc că sunt bine, zâmbesc dar apoi îmi amintesc că e doar o prefăcătorie şi…sunt tristă din nou. Dar asta nu înseamnă că nu-s fericită. Înseamnă că vreau mai mult.
Îşi muta corpul de pe un picior pe altul. Mă privea cu suspiciune şi se gândea dacă să mi se deschidă sau nu. Dacă să-şi expună sufletul, sau dacă să răspundă întrebărilor mele cât se poate de banal. I-am spus că o consider o femeie puternică. Mi-a răspuns că ”a trebuit să parcurg un drum ca să ajung aici. Şi totuşi, adânc acolo ştiu că sunt fragilă. Mă privea fix cu ochii ei albastri-verzui şi se juca cu părul ei lung şi şaten. Aştepta o altă întrebare. Nu ştiu ce aş fi putut să o întreb. Simţeam din partea ei un fel de forţă care mă îndepărta şi totuşi mă îndemna să vreau să o cunosc mai mult. Simţeam că a încerca să-i intru acolo, în suflet, ar însemna să mă arunc de pe un bloc înalt, ştiind că voi sfârşi strivită de pământ. Dar nu mă puteam opri.
– Ce-ţi doreşti cel mai mult de la viaţă?
-Să mă regăsesc. Să fiu doar eu, să ştiu mereu cine sunt şi să nu joc jocuri ipocrite. Asta e important pentru mine. Şi…mai vreau să reuşesc să găsesc un echilibru.
-Un echilibru între ce?
Şi-a umezit buzele, s-a uitat în jos şi a şoptit uşor: ”între mine şi ceilalţi. Între sentimente.”
– Ce crezi că aşteaptă oamenii de la tine?
-Totul sau nimic. De ce nu mă întrebi ce aştept eu de la ei?
-Îţi este frică?
-Foarte! Dar, nu las asta să se vadă. Dacă ar şti oamenii cât de frică îmi este, nu ar mai sta pe gânduri şi m-ar ataca. Mi-e frică de ce-aş putea să devin. Insist, e foarte important pentru mine să ştiu cine sunt. Să fiu eu.
-Şi cine e acel ”eu”?
-Ha! Asta, asta…nu voi putea să-ţi răspund. E acolo, undeva. E aici. Uneori simt că face parte din mine, alteori nu. Dar ştiu că trebuie să rămână mereu în preajma mea.
-Visezi?
-Cu ochii deschişi şi cu ochii închişi. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.
-Ai pe cineva apropiat alături de tine?
Mi-a zâmbit, m-a bătut peste umăr şi a plecat. În urma ei a închis uşa. Uşa de la cameră şi uşa sufletului.

 

Published by daianapirgaru

Hello, there! My name is Diana. I am from the Republic of Moldova. Moved to the United States in 2016, and started from the beginning. I was born to inhale words instead of air, to have ink instead of blood, to live thousands of years everything people live in a moment. Since I remember myself, I had this deep connection with the moon, autumn, and woods. I was the sensitive child in the family or the weirdest one. I discovered my passion at an early age, but my wings were broken since I was in high school. Didn't stop flying. Moved to another planet, where I had to learn English from the beginning. I am an overexcited person who adores words and struggles with grammar. I write gritty short stories, novels, and poems, holidays articles, etc. Besides that, I am a student and a MOM.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

My Soul In Silence Waits

For you alone my soul in silence waits — Psalm 62: 1

Help Break The Silence

Give A Voice to the Voiceless

Orkidèdatter

Faith is seeing light with your heart when all your eyes see is darkness.

The Truth about Serge Benhayon

By Students of Universal Medicine

%d bloggers like this: