Orice lucru are doua fete,indiferent de calitatea sa.Omul la fel si el,doar ca in puterile lui isi face mai multe fete.Ce poate fi mai frumos decit sa ramii asa cum esti si sa traiesti asa cum tii dat..daca m-ar pune cineva sa scriu despre voi as scrii mii de carti..mii..pt sunte-ti unu si acelasi trup ..una si aceeeasi minte…aceleasi fapte…oriunde te duci dai peste asa oameni care deja nu mai poti sa ii suporti..mai sunt altii care  nu se multumesc cu atit si nu se opresc pina la atit..asta e bine..dar unicul lucru care le apartine faptul ca se preainalteaza,preamaresc si da se cred mai destepti decit par.Prin faptul ca omul a uitat pentru ce exista,el isi incepe a creea principiile si drepturile,obligatiile sale.Uita cine a fost creatorul lor,asta ne da de inteles ca din om-nu a mai ramas nimic,mai bun decit carnea si singele lui.A uita ce inseamna cine este,e ca si cum uiti pentru ce mai traiesti.

Fiecare om nu e decit un cadou care l-a creat Dumnezeu,si cit de bun a fost el ca a dat suflet acestui cadou,acum insa,omul creeaza cadoul fara suflet.Cit caracter oare trebuie pentru ca sa va purtati asa,sa fiti buni doar pentru a demonstra si a primi apreciera,si in realitate sa fiti cei mai duri,cei mai rai.

Incercati sa va ascundeti,dupa perdeaua alba,dar nu stiti ca in asemenea lucruri ea e transparenta!

Ce se intimpla cu noi,Doamne?!

De ce am pierdut drumul tau,lumina ta,alinarea ta?!

Oamenii  nu suferă din lipsă de afacerişti , nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru cădobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.Nepăsarea faţă de formarea spirituala a tinerilor, faţă de desăvârşirea lor morală, era cea dintâi caracteristică a atitudinii părinţilor. Planurile lor pentru viitorul copiilor se mărgineau doar la a reuşi în viaţă din punct de vedere profesional, la a trăi în bunăstare. Ţelurile lor erau unele practice, materialiste şi individualiste. Pentru a le atinge, părinţii se îngrijeau să asigure copiilor toate înlesnirile materiale; nu precupeţeau nici o cheltuială, nici un efort sau jertfă pentru a găsi şcolile potrivite şi cei mai buni profesori, astfel încât copiii să dobândească toate mijloacele care să-i ajute în viaţa lumească şi în cariera lor. Obsesia dobândirii bunurilor materiale era cel mai puternic stimul în îngrijirea copiilor. Tinerii erau trataţi în mod unilateral, de parcă ar fost doar nişte fiinţe trupeşti, de parcă nu ar fi avut un suflet care să aibă şi el nevoie de îngrijire. În această atmosferă, aşadar, de goană pentru bogăţie şi pentru slava lumească, creşteau şi se dezvoltau copiii.Când auzi pe părinţi că-şi sfătuiesc copiii să înveţe carte,rgumentaţia lor este următoarea: Cutare, deşi se trăgea dintr-o familie săracă şi neînsemnată, cu şcoala pe care a făcut-o a reuşit să ajungă mare şi faimos, să ocupe funcţii importante, să devină bogat, să se însoare cu o femeie bogată, să zidească o casă frumoasă. Altul, iarăşi, cu limbile pe care le-a învăţat, a ocupat o funcţie înaltă la palat şi el e cel care rânduieşte toate treburile. Cei mai mulţi îi dau ca pildă pe oamenii realizaţi în viaţă, „pe cei străluciţi şi renumiţi pe pământ”. Astfel, părinţii înşişi introduc în sufletele uşor modelabile şi receptive ale tinerilor două mari rele, două iubiri tiranice: iubirea banilor, a bogăţiei, şi iubirea slavei lumeşti, a „ascensiunii sociale”, cum am numi-o astăzi. Însă în felul acesta tinerii sunt stricaţi, devenind materialişti şi plini de slavă deşartă. Stricarea tinerilor, arată marele pedagog, se datorează exclusiv goanei după bunurile pământeşti:„De niciunde altundeva nu vine stricarea copiilor, decât de la goana pentru cele pământeşti.”

Toţi părinţii îngrijeau,  să asigure copiilor bogăţie, îmbrăcăminte, pământuri. Singurul lucru pentru care nu  îngrijeau era cultivarea lor sufletească, anume ca tinerii să devină virtuoşi şi evlavioşi. Ba chiar dimpotrivă, virtuţile le socoteau defecte şi slăbiciuni. Domnea o desăvârşită inversare a valorilor. Viciile erau numite virtuţi, iar virtuţile – vicii. Iubirea de slavă se numea mărinimie sufletească, îmbogăţirea – libertate; obrăznicia se numea curaj, nedreptatea – bărbăţie. Dimpotrivă, întreaga-înţelepciune era socotită bădărănie, îngăduinţa – laşitate, dreptatea – lipsă de bărbăţie, răbdarea – slăbiciune şi smerenia – slugărnicie.Nu mai exista nimic limpede şi statornic în această lume.Nu sunt de nici un folos tribunalele, nici legile, nici pedagogii, nici părinţii, nici însoţitorii şi nici dascălii copiilor: cei dintâi sunt corupţi prin bani, iar ceilalţi se gândesc doar la cum să-şi primească leafa”.Parintii au uitat si ei cum trebuie sa cladeasca sufletul copilului,sunt confuzii,de lucrul lor.Cladesc blocuri de piatra,astfel si in sufletul nostru il fac de piatra.

Sunt si eu copil,si el este.Si pe zi ce trece,simt ca sufletul meu se scufunda in grijile acestea,si nu mai vreau sa simt asta,chiar uneori nu mai pot sa simt.

Fireste,nimeni nu poate sustine ca italienii,francezii,englezii vietuiesc intr-o totala armonie.Au si ei conflicte interne,se dusmanesc,se bat,se incaiera se intimpla cazuri si mai grave.Dar,oricit de incrincenate si chiar singeroase ar fi conflictele lor interne,ei au la nevel genetic,o margine,un prag,un hotar care vine peste ei ca un trasnet.Ajunsi la acel hotar de lumina,intr-o clipa devin corp unic,un trup si un suflet.Acel hotar se numeste PATRIE,adica vatra comuna a parintilor.Si cind se aude acel razboi ce vine in pragul lor,apoi ei calca in picioare mofturile,propriile interese,iar din multime de interese personale se inalta,ca prin minune,un singur interes,o singura sarcina a tuturor membrilor comunitatii-Supravietuirea Neamului.

.

Din pacate,noi,mostenind o adinca ascunsa indiferenta fata de vatra strabunilor,ne vedem fiecare de interesul sau personal si ne tot carabanim   peste hotar,generatie dupa generatie,fara sa ne fi lasat cine stie ce marturii despre trecerea noastra prin lume.Acel hotar de lumina care se numeste patrie si ar fi trebuit ,in anumite momente,sa ne opreasca din toate nebuniile noastre,sa ne adune intr-un corp comun,in noi nu functioneaza.Poti auzi la tot pasul : -Eu sa fiu pus alaturi de prostul sau proasta ceea?!Mai bine mor!;-De ce eu sa fiu acea schimbare?;-De ce eu sa ma duc sa votez,lasa sa se duca altii.;-Ei,mare lucru cu tara asta si alegerile ei,eu oricum plec de aici.;-Eu mor,da plec din asta tara,nu ramin nici in ruptl capului in Moldova,etc.Asa se face ca traim ani la rind,precum un pom la rascruce,vorba cronicarului.Cine trece,rupe ce vrea,cit vrea si se duce.Multi zic ca – Sarmana Moldova,afurisitii fanarioti ne-au pustiit tara.Adevarul e ca pe linga ei,noi insine ne pustiim.Adevarata noastra ipoteza, e ca majoritatea sunt nepasatori,iar restul le pasa,si lupt,muncesc din greu.

De cind incep si eu sa pricep lucrurile,apoi imi dau seama ca este foarte greu sa lupti si sa muncesti pentru tara ta,pentru viitorul tau dar e si mai greu cind trebuie sa te opui “majoritatii indiferente”.Despre suferintele noastre,noi insa preferam tacerea..oare pina cind?!

Am avut ocazia ca de la 16 ani sa cunosc si eu cum e sa te raspindesti si sa capeti un nume ca mai apoi sa muncesti pentru el.Doar ca numele care l-am raspindit a dezamagit atit pe mine cit si pe intraga tara.Iar acum abia peste doi ani apare o carticica,un calendar unde parca-parca incearca sa razbata un slab ecou,referitor la lupta pentru viitorul nostru.Nu as vrea sa dau nume lucrurilor,doar pentru ca scriu unde nu trebuie sa scriu.Dar  nu pot sa termin lucrarea fara sa frunzaresc cel putin pe “Raza de Soare” pe “Speranta”care cu greu se zbate sa apara in Moldova,se zbate cu greu pentru ca sa lumineze intr-o tara plina cu dezamagire,intr-o tara in care cei de sus se imbraca in culorile aprinse,verde,rosu..dar in sufletul lor?! oare ei nu stiu ca aceste culori sunt transparente ??

N vreau sa laud s-ar primi ca imi fac si eu interesul meu,pentru ca dupa atitea fete,oameni nu mai vreau sa creada,nu mai vreau nimic,chiar si cei ce au luptat au fost uitati,au fost dezamagiti.Revenim insa iar la problema ca sunt oameni,care mai lupta,care au fost si ei minititi dar totusi lupta,o iau de  la inceput si nu cedeaza.Cei care vreau sa pastreze in veci acest nume a patriei,omeni care stiu ca “Orice Zi conteaza” atit pentru ei cit si pentru tara lor.

Nu lasati sa treaza orice zi fara a face nimic-munciti oameni ca la batrinte sa putem sa ne odihnim pe un scauna intr-o padure frumoasa,o padure a noastra.Oricare uscatura naste radacini noi,iar cu ajutorul vostru oameni,putem sa raspindim pe intreg teritoriu aceste radacini,chiar de sunt amare,stim ca roadele ei intotdeauna vor fi dulci.

Nu putem sa fim atit de indiferenti,umbra acestui jumatate de milion de strabuni,ce s-au stins intr-o totala mutenie,nu ne lasa in pace.Ne vom tot opri,pentru a ne intreba-cum de s-au dus cu totii in pamint,si au putut rabda acea durere  cu cruzimea fortei de sabii,arme.Cit singe au putut varsa pentru noi,pentru aceea ca noi astazi traim.Atunci dar cum explicam miracolul schimbarii noastre,a indiferentei,a plecarii-pustiind tara?!

Simplu,simplu de tot.Am numai 18 ani,dar am avut posibilitatea sa cunosc oameni foarte diferiti,oamnei care poti sa te sprijini,oameni care pot sa te priveasca diferit.Si ma doare cind vad in jurul  meu atita indiferenta.Doar ca acum trebuie sa vorbim,sa deschidem,sa luptam,sa stim ca daca suntem corecti vom reusi.

Omul ce-a deschis o usa,mi-a spus:-Copila,orice zi conteaza!

..Doar picaturi de cuvinte..si o mie de ginduri..

Cit de repede se schimba secundele, cit praf ramine in urma lor.Nici nu stiu daca pot sa explic ceea ce am eu in suflet acum. Nu stiu de ce nu as putea sa fac limpezi lucrurile.

M-am ratacit… ma caut… nu ma gasesc … regasesc fragmente din ceea ce am fost …din ceea ce sunt … le asez in cuvant … le arat cui vreau sa le vada …dar … nu-s eu. Ea,ce-i cu ea?!..Atit de repede si atit de mult poate sa se schimble lucrurile,visele,si tot ce mai ai.Cum sa imi linistesc sufletul,cum sa imi dau raspuns la intrebarile mele,cum?.. de unde sa stiu ca e bine ce fac,ce am facut,ca am pierdut sau am cistigat?! Scriu,scriu,scriu..si iaraasi sterg totul..dar nu pot sa fac si in fiinta mea sau ascuns gindurile mele,toate s-au ascuns. Si simt ca ma sting,simt ca stralucesc,simt ca m-am pierdut,simt ca regret si mor,simt ca traiesc si e atit de placut,simt ca iubesc si e atit de frumos,simt ca regret si un pas de a lui in urma m-a stinge,ma ineaca,ma sufoca un aer,o iubire care m-a ucis.

Ce-i cu ea?!…ce-i cu ea?!

sufletul din mine:-Cum te simti?

ea:-Bine,foarte bine..

sufletul din mine:-Stiu ca ma minti,ca te cunosc,sunt in tine secunda de secunda,si stiu ce simti..dar nu pot intelege de ce?

ea:-Cit de mult as vrea si eu sa stiu,de ce,pt ce..cit de mult as vrea si eu sa stiu?

sufletul din mine:-Pai ce ai dori sa faci?de ce ai nevoie?cum te simti?

ea:-Nesigura.Parca simt ca nu mai pot,si cuvintele nu mai au sens.

sufletul:esti obosita,de ce?

ea:-obosita de lume,de rau,de ascundere..

sufletuls:De ce tu? ai un vis,urmeaza-l..pastreaza-l..simti doar ca e al tau?!

ea:Simt..da..

sufletul:Atunci..de ce esti asa?!

ea:Sunt bine..

sufletul:Zimbeste cum atunci,zimbeste.

ea:Nu pot,ca atunci nu pot.

sufletul:Astepti ceva?…si de ce plingi iarasi,doar nu ai nici un motiv?

ea:Nu ma intelege nimeni,nici macar ce scriu eu,nici macar cum visez eu,vreau sa fug..acolo unde vintul e mai altfel,unde stelele sunt mai aproape..vreau sa fug..ajuta-ma!

sufletul:esti atit de fragila,incearca sa fii mai puternica, ma faci sa simt ca vrei sa patrund in sufletul tau..dar ca sa ajung acolo e ca si cum m-as arunca de pe un bloc si as fi strivit.Si nu as mai ajunge sa aflu ce ascunzi..dar nu ma pot opri.

–Ce iti doresti cel mai mult acum?

ea:Ce imi doresc,sa ma regasesc,sa fiu eu,sa reusesc sa nu pierd visul,sa zimbesc,sa nu mai pling,sa nu imi fie frig,sa fiu iubita,sa nu mai regret..

sufletul:Tu esti fericita?

ea:Oare mai exista cineva mai fericita?

sufletul:Si de ce..de ce atunci ai asta?

ea:Ajuta-ma sa inteleg si eu!

sufletul:Cum..zi-mi doar cum?… visezi?

ea:E insuportabila durerea si in acelasi timp placerea mea,lasa-ma sa fiu linga stele..lasa-ma sa iubesc,ma auzi..lasa-ma sa iubesc..si vreau sa fiu iubita..pentru cind sunt sigura de acest lucru privesc oamenii cu ochii inimii,le zimbesc cu inima,doar asa aprind lumina in intunericul meu,in indoiala mea..o luminiță în întunericul acestei lumi în care mizeria și ignoranța par să prindă tot mai multă putere.Ajuta-ma sa aprind lumina..

sufletul:esti copil.

ea:Sunt,doar pentru ca am parintii..si mai am pe el,care imi aminteste in fiecare zi.

sufletul:Tu deja ai aprins in sufletele altora lumini.

ea:Crezi?!

sufletul:Daca eu ma aflu in tine,tu te mai indoiesti?..esti incapatinata si asta e tot,si plingi si zimbesti..

ea:…nu stiu ce sa zic.

sufletul:Scrie,vorbeste,zimbeste..tu ai aprins lumina,caci nu poti si nu stii niciodata câte alte lumini se vor mai aprinde după tine pentru a risipi întunericul.

ea:Vreau si eu lumina..vorbeste cu mine!

sufletul:Oricind..oricind..eu nu am mai important ceva decit tine,nici meci,nici filme,nici nu mi-e somn cind tu nu dormi.

ea:Vorbeste cu mine..ajuta-ma,ca prin tine traiesc..

sufletul:Tu esti trupul meu,eu sufletul trupului tau..nu existam unul fara altul..cind ti-e greu tie si mi-e mii greu.

ea:Trupul meu nu simte nimic,nici accident,nici arma,nici piatra,nimic..iar sufletul meu moare la orice cuvint aruncat in praful iluziilor si durerii.

sufletul:Visezi?

ea:Cel mai des cu ochii deschisi,si cu ochii inchisi.. Numai că atunci când visez, tot timpul menţin contactul cu realitatea. Nu mă pot abandona. Niciodată.

sufletul:Ai pe cineva apropiat alaturi?

ea:Eu traiesc..ceea ce inseamna ca am ..traiesc inseamna ca am..simtindu-te fara putere sufletule,sa stii ca nu mai am pe nimeni.. sufleul: ???!

A zâmbit şi a plecat.

Intr-o zi speciala in viata mea a aparut o luminita,a carei lumini doar pentru mine este infinita si adevarata.

Intr-o zi speciala,m-am convins ca visele,dorintele devin realitate,doar că trebuie sa închizi ochi strins-strins..şi sa îţi doresti din tot sufletul.Am inceput sa iubesc dimineţile din momentul in care a aparut’El’ imi parea cunoscut,pentru că eram îndragostita pina acum, fara sa il mai cunosc.Si nu pare nimic obositor,plictisitor pentru că este El .Cum să nu iubeşti dimineţile pt ştiu că primul meu gind este al lui,cum sa nu zimbesti cind el ma ţine de mină chiar daca nu e linga mine.De ca si cum te-am asteptat pina acum,e ca te-am mai vazut undeva,doar ca nu imi amintesc unde anume.. Cind ti-am zarit ochii cei mari si frumosi,deja te simteam cit de adevarat esti,cit de placut,cit de bun..simteam cit de strinsa poate sa fie imbratisarea ta. E timpul asa,e minutile vietii,secunde,ore…e soarta..dar e o singura imbratisare pe care si acum ii simt stringerea. Atingerea din priviri,aceea sclipire care apara doar gindindu-ma ..acel suris care nu se uita..acea finitate a clipelor minunate. Stelele,luna..si picaturi de cuvinte ce lasa sa treaca orele ne vazute de noi,ce lasa sa treaca timpul nesimtit de noi. Sarutare unde si luna coboara de emotiile simtite,unde si stelele jucau pe cer de parca ar fi spus ceva.Iar timpul lupta dupa misiune..e iarna,deci trebuie sa inghet..dar ne inghetau miinele,doar inimile nu! Curiozitate,placere,atingere,sclipire,sarutare..ce ai facut din mine?! ….ce ai facut din ochii mei?! …ce ai facut din zimbetul meu?! …ce ai facut din visele mele?! Soapte..mi-a soptit ca:”Ai grija cum calci,ca visele mele sunt la picioarele tale”. Doar ca eu pe pamint nu merg,eu calc pe stele,pe luna,pe cer.Astfel ca visele lui sa fie pure precum ceea ce simtim noi.E prea diferit tarimul,e prea murdar pamintul ca sa pot calca eu. Cuvinte..ascunse in inima..cuvinte adevarate..trecute prin singe..prin lacrimi..prin inima..prin suflet..prin vise,prin ginduri..prin mine!!

Stringe-ma in brate..ca tu simti !!

Nu cred ca in viata asta este ceva mai scump decit valorile vietii.Ceea ce defineste cuvintul “fericire” nu sunt bunurile noastrea materiale,nu gasim fericrea in bani,in case mari,in accesorii..dar in cele mai simple lucruri ce definesc pe cele mai importante.Si ce poate fi mai frumos in viata asta decit zimbetul adevarat,zimbet ce iti lumineaza faţa si sufletul de dimineata.Poate pentru unii nu e atit de important,dar pt mine?Nu cred ca in viata asta este ceva mai frumos decit ochii ce se oglindesc in stele,decit parfumul primaverii ce se ascunde sub umbra padurii,decit florile daruite din suflet fara de a avea o ocazie,ci doar aşa pur şi simplu.Ce sa mai zic de melodie a cărui ecou inca si astazi se aude,dar puţini dintre noi nu au timp pt să o asculte.Dumnezeu este edenul sufletului nostru,el a creat tot ce e mai frumor,el a creat totul din nimic..el a vrut ca noi oamenii sa fim ingeri tot timpul,in tot ceea ce facem,el nu a vrut ca omul sa sufere,omul singur si-a construit mii de pereti faţa de Dumnezeu,pereţi nu de foii,nici de piatra,ci de fier..care acum cu greu poate sa îi distruga..Da,si nu vă mai intrebaţi de ce suferiţi..e întrebare a cărui raspuns nu o sa il gasiţi,pîna in momentul in care o să gustaţi şi voi ..un strop de fericire,da,si numai un strop..nimic mai mult.E atit de frumos să ştii sa fii fericit,sa zimbesti cu sufletul,sa iubesti,sa ierti,sa traiesti,pt doar asa Dumnezeu merge in rind cu pasul tau,si niciodata nu iţi da drumul de mîna.

Este atit de greu sa incepi sa fii omul cela care l-a creat Dumnezeu,punind situatia asta la secolul nostru. Ce s-ar fi schimbat atit de mult,ce l-a facut pe om sa se schimbe atit de mult,unde sunt valorile,in ce loc ati uitat calitatile??!Si de ce sunteti atit de “nu stiu cum” incit ati hotarit sa porniti spre orce drum care il zariti,doar ca cararea drumului pare a fi batuta de atitia trecatori.Vreau atit de mult sa fim buni,sa iertam,sa fim oameni.. Cu atitea intrebari fara raspuns,cu atitea fapte in care si animale ar proceda de mii de ori mai bine ca voi.Atitea fapte de ne-inteles.E atit de greu sa traiesti in aceasta lume animalica,intunecata,si fara culori…da se vad culori aprinse cu fiecare moda iesita,cu fiecare haina mai noua,ceea ce nu inseamna nimic in viata asta,absolut nimic.

E atit de greu sa vrei sa pleci spre viitor cind esti cu picioarele în lanţurile deznădejdii, cu frica de necunoscut şi teama de noutate.E atât de greu să exprimi ceea ce simţi într-o lume ce nu are cuvinte pentru a descrie sentimente şi trăiri, într-o lume care nu vorbeşte decât din auzite despre dragoste şi puritate, sfinţenie şi adevăr, miracol şi jertfa.

E atit de greu sa iti pastrezi puritatea in asa lume,sunt si eu om,si nu sunt sfinta.Sunt si eu suparata pe oameni,gresesc si eu,de multe ori nu am dreptate,uit si eu sa imi hranesc ciinele,pisica,rup si eu flori.Sunt om dar am pastrat in mine aripile lui Dumnezeu-odata ce iubesc. …Sunt sigura ca uneori faceti unele lucruri si nu vreti ca ele sa se intimple..atunci de ce?! Cit de mult sufera timpul pentru tot ceea ce facem gresit.Cit de mult pling copiii pentru tot ceea ce simt.

.

Om-fiinta ce si-a pierdut valoarea. De fapt pe pamint o avea cea mai mare valoare,de ce ca sa fii om astazi e atit de greu pentru toti,e greu sa te schimbi,oare e atit de greu?!Sunte-ti la curent ca si viata e suparata pe voi,ca si soarele nu se iveste ca atunci cind binele se oglinde in ochii voastri de dimineata pina seara.E greu sa traiesti in aceasta lume,unde uitam noi sa fim noi,unde uitam sa fim prieteni cu natura,stele,luna! Si acum cine isi joaca rolul principal in fiinta voastra?! raspund eu:”Cele mai mizerabile lucruri a carui urma e numai cenusa,nimic mai mult.De aceea oameni ne transformam in cenusa.”Noi oamenii ne putem asemana cu lupii. Majoritatea umbla in haita, mai ales cand vor sa vaneze ceva. Cand vor sa distruga ceva. Asa si oamenii, umbla in grupuri, sunt la fel, asa cred ca sunt mai puternici. Asa cred ca pot obtine tot ceea ce doresc si pot distruge tot ce altii au construit cu sudoarea fruntii lor.In al doilea rand, lupul naparleste. Isi schimba “haina”. Vara este mai inchisa, iarna mai deschisa la culoare. De asemenea blana lui se compune din doua randuri de peri. Da, stiti ce urmeaza. Si majoritatea oamenilor isi schimba “haina” dupa cum bate vremea. Unii sunt atat de maestri in a avea mai multe fete, incat te gandesti cum pot fi atat de ipocriti. Ii vezi perfect cand zambesc de fata cu o persoana, iar cand aceasta a plecat, fata sa i se strambe in cel mai puternic dezgust. Da si sa imi spuna acum cineva,ca nu am dreptate.. Ne facem rau noi insine,complicam viata,lucrurile,chiar si cele mai simple.Iubim,si prin faptul ca unii se prefac distrug totul,ceea ce au mai ramas in ceea fiinta care a iubit.Distrugem chiar si cele mai frumoase iubiri,le ingropam cu minciuna.Sunte-ti constienti ca omoriti,si continuati sa faceti lucrul asta pina la urma. Sunt un copil,si mii sunt ca mine,care simt ceea ce simt eu cind vad acel rau din ochii lor,ce se transforma in ochii “nostri”.E placut sa rupi bucata cu bucata din inima celui de langa tine si sa o arunci?Suntem oameni si simtim asta,dar uitam. Uneori singuri ne facem rau. Da, eu am rupt bucati din inima mea. Am daruit la toti ce au avut nevoie bucati din inima mea. La toti cei ce mana au intins-o. Si totusi, am rupt bucati din inima mea si cei ce nu au stiut s-o pretuiasca, au calcat pe ea fara teama. Uneori stau si ma gandesc, si realizez ca ceilalti oameni m-ar sfasia daca ar sti ca vorbele mele,in realitate e un plins. Oameni,de ce a-ti uitat de ce va aflati pe pamint,datorit-a cui respirati,de ce ne-au numit oameni dar nu animale. Pentru ca sa intelegem,sa mergem de mina si din urma Creatorului nostru,ne aflam pe pamint sa daruim si sa primim iubire,sa iertam si sa fim adevarati,sa fim noi,sa nu uitam lucrurile ce ne-ar face fericiti,sa vorbim bine,si de se afla raul pe pamint..sa ne unim si prin zimbete sa il invingem! Oameni.. daca sunteti oameni..

            Ma rog pentru tot ceea ce faceti,oameni fiti mai buni!