Dragostea  amesteca orele si zilele umple visele si momentele noastre de veghe ,ea sterge realitatea molcoma sfanta imbatranire a fiintelor si a lucrurilor dar  daca epuizata ,ea cedeaza locul  pur si simplu tandretei timpul isi schimba masura in nisipul fin care cade fir cu fir din mainile noastre,   ramane singura care da un sens vietii …

Cel mai mult asta vine de la Dumnezeu,pentru ca e adevarata.Ceea ce gust eu e trimis de Dumnezeu,sunt sigura.E imposibil sa fie vre-o obsesie oarecare,aceasta dragoste a mea.Stau și mă întreb: oare care este cea mai mare durere care poate exista? Oamenii se refac destul de repede după o boală fizică sau după ce suferă o pierdere financiară. Pentru dureri fizice avem medicamente, pentru bani muncim și facem alții. Dar când este vorba de inimă, de suflet? Când ești rănit în inimă eşti terminat… Dacă cel mai important om din viaţa ta îţi întoarce spatele, dacă persoana pe care o iubeşti te respinge, dacă cel căruia i-ai împărtăşit cele mai adânci taine ale sufletului te trădează… te simţi devastat; ești gol şi singur.  Nu cred că vrei să treci prin așa ceva…

DAR Cred că Dragostea e acea fărâmă ce o scap undeva, şi fără să ştiu  sau să îmi dau seama, se hrănesc cerşetorii şi feţele triste… aşa, din puţinul meu  uitat.

Dragostea  e colţul acela de cameră ascuns de ochii tăi şi prafuit, pe care razele soarelui totuşi îl mângâie…

Dragostea e liniştea pe care o-ntâlnesc  în mijlocul furtunilor, când singurul lucru ce cred că-mi mai ramane, este să aştept si să ma scufund…

Dragostea ma ţine la suprafaţă…

Dragostea este răspunsul tuturor întrebărilor… chiar şi a celor care încă nu mi le-am  pus,O dragoste adevarata merita asteptata petru ca e adevarata,unica,si frumoasa.

Trebuie sa o asteptam:

În primul rand deoarece dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie,
nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau,
nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar,
acopere totul, crede totul, nadajduieste totul, sufere totul.

Daca nu ar fi o dragoste adevarata, autentica…cum am putea noi sa mai trecem peste defectele celui de langa noi? Cum am putea sa iertam daca nu il iubim indeajuns?

Dragostea adevarata merita toata asteptarea din lume, merita perseverenta si eforturile pe care le facem. Ne permite sa visam si chiar si sarutul este mai dulce. De asemenea, daca zburam din floare in floare…. ce farmec va mai avea cand ne vom intalni sufletul pereche? Deja dupa ce am explorat terenul, nici macar nu va mai fi atat de interesant.

Dragostea este o motivatie deosebit de frumoasa si buna. 

I’m tired.
Tired of feeling lost, afraid, misunderstood.
Tired of wondering if I’m letting someone down by the choices I’ve made.
I’m tired.
Tired of getting my feelings hurt, my ego bruised, my heart broken.
Tired of showing these varmin called emotions.
I’m tired.
Tired of being me, of being weak.
Tired of trying to be this person I cannot see.
I’m tired.
Tired of all the pain, all the struggle I’ve put upon myself.
Tired of not being the person I was.
I’m tired.
Tired of hiding, hoping, and healing.
Tired of listening, learning…letting.
I’m tired…I’m tired.

Uitase. Încă de dimineaţă, de când se trezise, avea acel sentiment cu adevărat ciudat care-i spunea că ceva anume nu se potrivea în viaţa ei, că lipsea o piesă importantă din puzzle-ul propriei existenţe. Oare doar i se părea sau chiar era cazul să-şi facă griji? Încercă să-şi distragă mintea pentru a nu-şi permite să fie tulburată, dar pur şi simplu nu putea scăpa de acea tulburare, dintr-un motiv sau altul. Se spălă pe faţă, pe dinţi, făcu patul repede,  era mult mai somnoroasă decât ieri, pregătiră micul dejun – ,cedă într-un final -, mâncară şi, desigur, spălară vasele. Mai aveau câteva minute până când începeau orele, aşa că nu se grăbea prea mult. Acea strângere ciudată de inimă care nu părea să-i dea pace nu dispăru nici după ce făcuse toate acele treburi mărunte. Care era lucrul care o chinuia? Ce uitase mai exact?

Dupa ce plecara la scoala,nimic nu se schimba decit un suris ce-i la aratat colegei de banca.

– Credeam că nu ştii să râzi, mărturisi prietena  ei  pe un ton stânjenit, roşind abia vizibil, zâmbind în momentul în care a zarit-o pe ea zimbind.Cel putin dupa o perioda.

 – E posibil aşa ceva oare? râse cristalin, cu poftă, bătând-o uşor pe umăr pe inocenta ei prietenă. 

Gândise ea asta? Ei bine, poate că da. Cuvântul suna atât de ciudat pronunţat în mintea ei după atâta timp. Ciudat, dar dintr-odată, nu atât de imposibil.

 – Pot să te îmbrăţişez? o surprinse ea. 
     – Ei, hai să nu exagerăm, chicoti încurcată.

La început, nu ştiu cum să reacţioneze. Mâinile ei, mintea chiar, niciuna nu părea să-şi amintească cum să facă asta. Uitase până şi sentimentul de a-şi dori aşa ceva. Închise uşor ochii, surâzându-şi ironic şi mângâind-o încet pe creştetul capului pe bleaga fată ce încă n-o eliberase.  

– Gata, dă-mi drumul, spuse pe un ton blând de care nu se crezuse capabilă.  
      Probabil derutată de vocea ei, diferită de ceea ce ştia ea, micuţa se ridică, îmbujorându-se încurcată şi evitând contactul vizual.  
     – Îmi pare rău, nu m-am putut abţine. 
     – E în regulă, zici că eşti un copil uneori, zău. 
       Izbucniră din nou în râs de parcă încă nu se săturaseră de asta. Pentru ea, care nu se amuzase atât în întreaga ei perioadă întunecată, probabil că nu avea cum să fie suficient. Abia descoperise gustul veseliei. Sau mai bine spus, redescoperise.
     În cele din urmă se pregătiră pentru ore.
   Nu o mai văzuse absolut niciodată atât de vorbăreaţă şi de binedispusă pe prietena ei. Parcă era cu totul altă persoană. Atitudine diferită, gesturi complexe, privirea clară, mod de a discuta mult mai sociabil. Ştia cui se datorau toate acele lucruri, dar nu se putea reţine să nu se bucure cu întregul ei suflet de această binevenită schimbare. Nu, înăuntru şi pe dinafară desigur, rămăseseră urme adânci şi vizibile ale vechii ei personalităţi şi cumva era total sigură că nici nu aveau cum să dispară de parcă nu ar fi existat vreodată doar în atât de scurt timp, dar spera să o aducă pe calea cea bună, măcar puţin câte puţin. Era mulţumită aşa. Făcuseră mai mult de un pas înainte. Viitorul putea fi luminos şi neaşteptat.
  Ea se simţea uşor ciudat. Era prima oară când era capabilă să discute mai mult de câteva minute cu cineva din jurul ei. Era un sentiment plăcut, trebuia să recunoască. Faptul de a-şi împărţi gândurile şi ideile despre un anumit subiect îi făcea plăcere, sau cel puţin aşa i se părea. Simţea şi singură faptul că se schimbase, mai mult sau mai puţin. Nu se mai temea de ea însăşi, precum nici de ceilalţi, începea să accepte existenţa lucrurilor şi mai ales a sentimentelor contradictorii ce se formau înăuntrul ei. Nu, nu-i era uşor, dar i se părea necesar. Trebuia la un moment dat să înveţe să convieţuiască cu lumea şi să se accepte ca făcând parte din ea. Şi exact asta încerca să şi facă. Nu mai avea de gând să renunţe sau să se lase pradă deznădejdii. Acea parte slabă a ei nu avea să mai preia conducerea vreodată.  

Stiti ce vreau?!
-sa intilnesc oameni adevarati,oameni simpli,sa iubesc ceva adevarat,sa inteleg ceea ce vreau unii,sa cred in lume,sa vad oamenii buni in jurul meu.
Stiti de ce m-am saturat cel mai mult?
-de oameni falsi,oameni care vb fara a se gindi,oameni duri,oameni care incerc sa fuga de ceva si nu pot,oameni care nici nu stiu cei aia simplitate chiar daka spun ca sunt simpli,oameni care mint,oameni care dupa ce au spus ca numai fac dar ei din nou repeta repeta ..
Stiti ce ma invata oamenii acestia?
-sa inteleg mult mai mult ca sunt diferita de ei,ca pot mai mult si arat putin,ca pot sa iubesc dar nu pot sa ii iubesc pe ei,ca nu am nimic in comun cu ei,ca sunt simpla dar ei nu pot sa ma inteleg..m-au ajutat sa inteleg ca priettenii care ii am sunt umbre ce se prevad in dusmanie..
 Poate ca sunt mult mai diferita decit voi,dar stiu ca unde unde privesc doar eu este mult soare inecat in sperante vii..ceea ce imi da putere sa traiesc din propriile ginduri..

Gandurile mele , Ideile , Visurile dar si esecurile si nerealizarile din viata .O idee buna sau rea , un vis sau un cosmar , un gand bun , imaginatie sau adevar , realitate sau fictiune.Tot ceea ce am in minte este unic.Poate n-as avea nici un motiv sa fiu trista, ar trebui sa fiu zambitoare, fericita … Insa ma simt obosita dupa o jumatate de zi de ganduri amestecate, in doze mari şi necontrolate, lipsita de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului. Am senzatia ca ochii-mi sunt umbriti de tristete, ca lacrimi reci abea asteapa sa se rostogoleasca pe obrajii fierbinti si nu inteleg de ce, ce se intampla cu mine. As vrea sa radiez de fericire, dar o tristete inexplicabila nu-mi da pace. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat din greseala cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroasa pentru toti cei din jurul meu pentru care pevestile s-au incheiat cu un suras … sunt trista si nelinistita pentru mine, pentru noi … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul.
O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si o sa le tin strans incuiate acolo, incercand sa respir adanc si sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin uneori, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate. Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet inca mai plange uneori si de aceea trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou.

Simplu,simplu de tot.Incep sa imi desprind gindurile pe hirtie si sa percep sa i-au raspunsul la intrebarea : « Ce este tineretea ? « 

Fara indoiala ca pentru a intelege tinretea,trebuie ca sa simti trecerea ei.Pentru ca tineretea nu e virsta ci intensitatea trairilor noastre.In labirintul tineretii –metafora ce pare o imagine fascinanta a sentimentlor,se ascunde in mister.Iar imaginea  reflectata in acest mister alimenteaza labirintul interiorului,combinind realitatea si visul intr-un intreg,caci prin visele tinerilor,sufletul se dezmargineste in timp,traind ani intr-un ceas,se dezmargineste in spatiu,cutreierind intr-o noapte –o lume,se dezmargineste in forma,urzindu-si dupa plac o alta infatisare.Tineretea este un vis unde omul se dezmargineste si uita de timp,astfel incit o suta de ani e ca si ziua de ieri,care a si trecut.Nimeni nu poate atinge cu ochiul propriul exemplu insufletit ce trece sau a trecut prin tinerete dar toti pot sa pastreze clipele ce le-au trait secunda cu secunda.O ora din tinerete nu este o ora,ci o varza umpluta de parfumuri,de sunete,de sentimente,de atmosfere.A trai fiecare ora,simtind din plin gustul ei,simtindu-te pe deplin tinar e ca si cum da-i viata unui batrin.In paginile vietii,se afla ascuns misterul misterelor,fericiti sunt acei care admira fila cu fila acel mister.Toata frumusetea ,iubirea,admirarea,parfumurile sunt legate de tinerete,pe de alta parte ,va fi imposibil pentru cultura viitoare,autentica,sa treaca peste durata pura a ei.Omul insa de care se simte legat pina la un soi de dizolvarea e tinarul si existenta lui.Timpul joaca un rol foarte precis in modul tinarului de a exista.E necesar acest timp pentru ca sa poata vedea de la distanta aceasta prima si subiectiva gindire.E necesar acest timp pentru a se echilibra si a obiectiva.Condamnarea frumosul ,a fanteziei ,o oricarui talent,a facilitatii,a trairii intensive sufletesti infloreste din fructul tineretii.E cert ca nu exista ceva mai profund sufleteste si mai frumos decit sa fii tinar,pentru ca de aici viata infloreste si ramine parfumata pe viitor.Tineretea este o betie necontenita :este febra ratiunii.Uneori cind pierdem anii tineretii ne dam seama ca parca mai ieri bintuia ,pe –aici pe undeva,batalia cea mare,pecetluita cu maiestrie,frumusete si har.E atit de liber ,sa te simti tinar si e atit de magic sa calatoresti in floarea tinertii,pentru ca aici zimbetul tau are toate efectele vremii,iubirea ta vine din cel mai ascuns colt al inimii iar puterea ta pare a fi necontenita.Sunt infinite gindurile mele ce zboara si se acomodeaza in culcusul tineretii,altfel spus mai sunt si saracute pentru ca si eu gust din aceasta floare a vietii din nectarul tineretii si poate mai tirziu sau chiar acus,si eu voi incepe sa percep trecerea asta a timpului,voi privi in urma ca fiecare dintre noi,si voi dori sa simt din nou aceasta imbratisare.

Tineretea e cea mai dorita virtsa a omului.Si-o doresc in egala masura si copiii si batrinii.E cel mai ascuns gind l omului care desprinzindu-l si dindu-i aripi se pierde in orizont ,raminind de-a pururi un punct mic si semnificativ.