Gindurile mele unde se desprind doar atunci cind habar nu am, ca pot sa fac asta!

Stiti ce vreau?!
-sa intilnesc oameni adevarati,oameni simpli,sa iubesc ceva adevarat,sa inteleg ceea ce vreau unii,sa cred in lume,sa vad oamenii buni in jurul meu.
Stiti de ce m-am saturat cel mai mult?
-de oameni falsi,oameni care vb fara a se gindi,oameni duri,oameni care incerc sa fuga de ceva si nu pot,oameni care nici nu stiu cei aia simplitate chiar daka spun ca sunt simpli,oameni care mint,oameni care dupa ce au spus ca numai fac dar ei din nou repeta repeta ..
Stiti ce ma invata oamenii acestia?
-sa inteleg mult mai mult ca sunt diferita de ei,ca pot mai mult si arat putin,ca pot sa iubesc dar nu pot sa ii iubesc pe ei,ca nu am nimic in comun cu ei,ca sunt simpla dar ei nu pot sa ma inteleg..m-au ajutat sa inteleg ca priettenii care ii am sunt umbre ce se prevad in dusmanie..
 Poate ca sunt mult mai diferita decit voi,dar stiu ca unde unde privesc doar eu este mult soare inecat in sperante vii..ceea ce imi da putere sa traiesc din propriile ginduri..

Gandurile mele , Ideile , Visurile dar si esecurile si nerealizarile din viata .O idee buna sau rea , un vis sau un cosmar , un gand bun , imaginatie sau adevar , realitate sau fictiune.Tot ceea ce am in minte este unic.Poate n-as avea nici un motiv sa fiu trista, ar trebui sa fiu zambitoare, fericita … Insa ma simt obosita dupa o jumatate de zi de ganduri amestecate, in doze mari şi necontrolate, lipsita de entuziasm şi de orice fel de putere asupra destinului. Am senzatia ca ochii-mi sunt umbriti de tristete, ca lacrimi reci abea asteapa sa se rostogoleasca pe obrajii fierbinti si nu inteleg de ce, ce se intampla cu mine. As vrea sa radiez de fericire, dar o tristete inexplicabila nu-mi da pace. Mi se pare ca am inghesuit prea multe vise si sperante intr-un loc prea neincapator pentru ele … le-am amestecat din greseala cu realitatea si-am obtinut un amalgam din care nu mai pot distinge nimic. Sunt bucuroasa pentru toti cei din jurul meu pentru care pevestile s-au incheiat cu un suras … sunt trista si nelinistita pentru mine, pentru noi … nisipul din clepsidra mi se scurge lent printre degete, inca nu-i vad capatul si prefer sa inchid ochii pentru ca mi-e teama ca am sa vad unde se termina visul.
O sa-mi ascund teama si durerea sub pleoape si o sa le tin strans incuiate acolo, incercand sa respir adanc si sa zambesc din nou. Imi place sa lupt, nu am inteles niciodata de ce … de ce ma incapatanez sa arat lumii o fata si un suflet care nu-mi apartin in astfel de momente … Probabil pentru ca nu imi suport propria slabiciune de a plange ca un copil fara sprijin uneori, slabiciunea de a ma topi sub imperiul unor cuvinte, unor sentimente, unor vise neterminate. Nu-mi place sa fiu doar acea femeie sensibila, demna de compatimire, nu-mi place sa-mi vars durerea, nu-mi place ca oamenii sa poata banui ca acest suflet inca mai plange uneori si de aceea trebuie sa gasesc puterea de a zambi din nou.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.