Mama-cerul meu dintii !

Chipul tau,maicuta draga,

Este visul meu,din lumea intreaga.

Si cit de rea,eu pot sa fiu ?!

Ca sa ma pierd,sa ard de viu.

            Cit de usoara si tacuta,

            E mina ta cea priceputa.

            Cind ochii tai ,plin de durere.

            Eu astzai sa-i uit in tacere.

Cum as putea,maicuta draga ?!

Cum as putea,a te uita,

Cind primul cer vazut de mine

Sunt ochii tai,privirea ta.

                  In inima un dor incet,ma apasa,

                  Cind simt ca plingi si iti este greu.

                  Ca ai ramas ,singura acasa.

                  Iar noi in goana suntem mereu.

Esti mama,tu,cea minunata.

Cu sapte pui,tu ai crescut.

Esti mama,tu ,cea laudata.

Pe toti in mina,ne-ai tinut.

                      O lacrima,acum imi cade

                       Cind mii din ochii tai au curs.

                        Si cita inima,cita carte.

                        Tu,in gindurile noastre ai pus.

    Acum in privire cu-n fel de teama.

    Totusi fericita esti.

     Inima stie cum ne cheama.

     Viata stie ce gindesti.

  Autor :Daiana Pirgaru

                   

Traditiile-au fost uitate ?

Nimeni nu poate atinge cu ochiul propriul exemplu insufletit dar toti pot sa pastreze fundamentul lui,la baza lui fiind sfintele noastre traditii.Viata contemporana e gloria existarii,eu un joc al luptei,eu un drum spre biruinta unde si-a luat inceputul din lumea antica.Traditiile-din acest mister renaste forta farmecului universal al vietii,ce uneste lupta cu etapele ei.Dupa opinia mea valoarea traditiilor pentru viata contemporana este foarte semnificativa pentru ca doar astfel acea viata noua se recunoaste si are un nume,o istorie,un trecut.Doar pastrind traditille ,pastram insasi prezentul nostru si creem viitorul.Ele sunt edenul sufletului unui neam,impletit din multe lacrimi si bucurii,tristesti.Pentru ca pentru ele,stramosii au varsat singe,mult singe.Noua noastra generatie,uita de trecut,uita de tot ce-i mai frumos,astfel ne pierdem.Ei cred ca daca pastrezi in suflet unele traditii ramin pierduti in timp si nu se modernizez,insa daca sa reflectam intr-un mod real doar acest paradis pierdut il regasim in interiorul fiecaruia.Traditiile e o bucata de cuvint din pamintul sfint al universului,care prin inchegare si pastrare formeaza o frumusete spirituala ,iar toti cei care le pastreaza,lepronunta,le folosesc si cred in valoarea lor,aduc sperante nemuritoare in noi,in viitor.

Masca,tu de ce apari ?!

In lumea acesta se intimpla atitea momente grele ,urite,usoare si frumoase,incit noi deja ne-am creat un mediu sa supravietuim.Uneori facem unele lucruri in care nu am crezut vreodata ca vom putea fi in stare sa le facem.Suntem atit de adevarati si totusi atit de diferiti.Chiar si atunci cind juram ca nu mai facem,apare acea masca care parca te indeamna sa o faci.Si din nou,si din nou viata capata un cerc ce ne invirtim fara a mai schimba ceva.Astfel ne creem propriul univers in care nu incercam nicidecum sa renuntam la mastile noastre,care cred eu,ca nu ne aduce nimic mai bun.Suntem deja epuizati in unele momente incit incercam sa renuntam la viata,fara sa ne mai gindim in alt colt al lumi,cineva se zbate minut de minut sa supravietuiasca.Deja aceste masti devin vizibile cu ochiul nu numai cu sufletul,deja se simte acea diferenta.Lasam lucrurile sa isi urmeze cursul.Sa curga tulburat timpul si sa raminem la fel.

Ei nu ma cunosc asa…dar scriu si despre voi,colegi !

Am inceput sa scriu de ceva timp,dar in mintea mea deja a fost creat un roman cu file de mai multe subiecte.Acum insa orice vad,orice simt,sau mai bine zis orice lucru care imi da emotii mai profunde,mai triste,mai frumoase..pe acele pot sa le scriu,plus la asta in gindurile mele ramin tiparite mereu.Eu singura habar nu aveam cind am vazut ca pot sa fac asta,sa imi desprind gindurile pe hirtie,si cind am vazut ca parca nu pot fara asta,apoi scriu si iar scriu.Parca astfel sufletul se alimenteaza intr-un fel.Sincer,citesc si unele versuri ma insipira asa ,dar scriu din sufletul meu,pentru ca nu mai are rost sa copiii unele lucrari si sa le astern aici,nu neg lucrul ca unele fraze le apartin unor autori,dar prin faptul acesta ei imi lumineaza gindurile si eu pot sa scriu.De aceea eu simt ceea ce scriu,mi-ar fi greu sa imi scriti ca nu ajung scrierile mele la sufletul vostru,si nu ma supar oricum pentru  scriu mai mult pentru mine.Astfel imi creez propriul univers de mistr ascuns,si imi formez propria lume,avind la baza imagini ,fapte atit de simple,compuse,adevarate.Mi-as dori sa imi creez o lume din cuvint,doar ele imi inalteaza gindirile.Probabil,nici eu nu prea ma recunosc,cu voi sunt alta ,aici alta.Doar ca nu prea sunte-ti cei care sufletul meu ar dori sa se deschida,nu va condamn sau cumva sa va numesc,dar va complicati asa precum ma complic si eu.Sincer,sunte-ti colegii mei,dar nu insemnati mai mult nimic,doar pentru ca asta doriti voi.Nu suntem cei care as dori eu sa fim,asa ca o famile,ne intrecem,ne atingem cu cuvinte,ne urim,ne aruncam priviri incit parca uneori as crede ca sunt dusmanul vostru.Clar lucru nu va place pe mine,va spun lucrurile pe nume,si ma uriti din tot sufletul cel putin simt eu asta.Si stiu,ca nicodata nu ma vedeti asa cum sunt,nu imi deschid nici inima,nimic.Ma bucur ca ma stiti asa,rea sa zic,sau cum vreti sa ma stiti voi.nu regret nimic,doar ceea ca s-ar fi putut sa fim altii,dar nu regret nimic pentru ca ma invatati ca sa nu ma deschid la toata lumea.Mult as scrie despre voi,chiar si lucruri mai bune,cum ca orice ar fi o dezbatere cu alta clasa,noi ne unim si formam un trup si un suflet,uitam de mofturi ,de tot,si ne ramine o singura idee-sa invingem noi.Probabil am fi mai altfel,daca nu ar exista cei care incearca sa faca acea concurenta in clasa,pai da,suntem destepti  fiecare in felul lor,si asta o tinem fiecare pentru sine,caci trebuie sa ne dam seama asta o sa ne ajute in viata doar pe noi.Dar nu trebuie sa strigam in gura mare,eu mai destept sunt decit ea,si invers,deja asta arata ca ducem lipsa de o educatie,mult mai importanta.Sunt foarte sigura,ca odata cu iesirea noastra din scoala,nu o sa mai fie laudele astea neadevarate de catre profesori,si stim cu toti de ce.Cel mai mult imi place cind trebuie sa concuram cu cineva,atunci suntem uniti,asa.Dragi colegi,ma bucur ca nu m-ati cunoscut niciodata,cum sunt eu.

Si sunt sigura ca si voi sunteti altfel,poate mai buni !

Nu om de succes ci om de valoare !

Ajunsi la acel hotar de lumina,intr-o clipa devenim corp unic,un trup si un suflet.Acel hotar se numeste Creatie,adica vatra comuna a lui Dumnezeu.Insa omul a devenit singurul animal care ride si plinge,fiindca este singurul izbit de deosebirea dintre ceea ce suntem si ceea ce s-ar cuveni sa fim.A fi om inseamna a fi raspunzator ,inseamna a cunoaste rusinea,inseamna a fi recunoscator,inseamna a simti ca participi la zidirea lumii.Dar acum cine participa ?!

Spiritul omenesc creat de Dumnezeu parca a disparut ,sau s-ar fi ascuns de realitatea dura ce este creata de om.Inteleg lucrurile,si stiu ca lumea ar trebui sa fie mai altfel.Nu-i nevoie ca sa fii om ,trebuie sa indeplinesti lucrurile fizice,ca sa cladesti case mari si frumoase,dar trebuie sa cladesti in suflet,tot ce-i mai frumos,mai sfint,tot ce ne-a dat Dumnezeu.Avem case mari dar famiilii mai mici,mai multe accesorii,dar mai putin timp,mai multe fnctii,dar mai putina minte,mai multe cunostinte,dar mai putina judecata,ne-am multiplicat averile,dar ne-am redus valorile.Oamenii fug de cuvinte,de tot ce-i mai gingas,de frumusetea spirituala si o aleg pe cea exterioara.Insasi sa fii om de succes trebuie sa posezi atit valorile cit si restul.

Ce ciudata idee despre viata

O minte care azi accepta ceea ce ieri nu a acceptat,o minte care vedem ca se hraneste secol cu secol din ciudatenie.Spune-i unui om iesit din coaja naturii cum ca soarele sta si pamintul se invirteste..el va gasi –o irationala,contra mintii sanatoase.Spune-i ca stelele sint tot atitea lumi..el va gasi-o paradoxala.Deparde ajungem si totusi pe loc sintem,

Ce-i timpul ?..o eternitate.

Ce-i timpul cind scrii ceva ce ti-a inspirat gindurile…un minut.

Viata e un grabnic drum spre nefiinta,e un joc al destinului,e o scena unde ar trebui sa-ti afirmi propria personalitate.Pare ciudat ,caci cei cqare pentru un motiv oarecare,se pling de intimplarile vietii,dau intotdeauna vina  pe soarta,in timp ce altii care se simt destul de multumiti de ceva ce au reusit sa obtina de la viata,isi atribuie lor toate meritele :dupa parerile lor,soarta nu avut nici un rol.

Si o ipoteza a vietii,care toti isi o fac,e ca toti spun :Asa a fost sa fie,asa e destinul nostru ; sau « Cum a fi asa ar fi » ; « Cum a da Dumnezeu » ; si asta o spun fara sa mai faca ceva,ei asteapta ce va da Dumnezeu,da el da doar prin faptul ca trebuie sa muncim,si daca dorim sa obtinem ceva adevarat,frumos,si stralucit trebuie ca fiecare sa punem un efort oarecare.

Destinul uman e insasi o drama din labirintul vietii,eu un mister pentru ceea ce se intimpla omului,e singura putere ce ne poate desena tabloul suferintei si al iubirii..E cu neputinta sa scapi de propria soarta,caci ce e scris nu poti sterge niciodata.Mi se pare ca inclinara nastra de a crede in destin este intarita de orgoliu de a nu neincrede cu totul  ignorati de restul Universului,acesta  ar fi si destinul dramatic uman.Pentru fiecare dintre noi viata e drama,cu culori mult prea diferite,o drama ce inseamna pentru viata obstacol,o drama ce inseamna pentru viata mister.Acest labirint al destinului dramatic uman incadreaza tot ce tine de frumos si urit ,de noroc ,de pierdere si biruinta.

Pamintul e nemarginit….da El a facut  o bucata bine.Deasupra-i  si dedesuptu-i a ramas tot atit spatiu,caci e nemarginit…si deci ce parcurgem noi,cind nu parcurgem nimica,caci pretutindem stam in acelasi loc,in aceeasi nemarginire,si dac-ar sta pe loc si daca s-ar misca ,tot atit ar fi.Iar simturile noastre,iar acest senzoriu vizionar,incit miscarea lui nu-i de cugetat,fara ca sa punem totodata fiinta noastra.Pamintul umbla cum umblam noi in vis.Si iar departe ajungem si totusi stam pe loc.Ce ciudata idee despre viata !

Ridica-te tara, Ridica-te neam !

Nu putem iesi din groapa in care am nimerit pentru ca nu avem de ce ne prinde.Ni s-au taiat radacinele,pe cele mai vinjoase ni le-au taiat strainii,pe celelalte noi insine,iar firisoarele ce-au mai ramas s-au uscat de la sine,anii find deosebit de nepretuiti.

E atit de greu sa traiesti si sa nu faci nimic,stiind ca astfel ne patam trecutul,astfel tara mea se prebuseste cu fiecare zi.E cert ca am suferit mai mult decit oricare alta republica,dar frunzariti presa,studiile din epoca respectiva si cautati urmele dramelor prin care am trecut.Nu veti gasi decit cintece de dragoste,chiote si rabufniri de voie buna,eram republica cea mai vesela,cea mai cintatoare,cea mai dansatoare.Pamintul cel de glorie,acum este cautat cu multa profunzime in istorie,ca in vreme asta care ma aflu acuma,nu am mai ramas decit huma.Cred ca degraba nici pe ea ,Doamne,nu o sa o cunoastem.Din pacate,cu fiece an ,moldoveanu biruitor e tot mai departe,iar pustietatea vine tot mai aproape.

-Ce faci tu,Moldovo ?!

Acum si in vesnicie ,ca pentru tine atitia si lacrimi si singe au varsat.Oare e atit de greu ca cei ce conduc tara,sa se gindeasca si la ea,la tara,nu numai la buzunarul lui.Oare ei nu sunt constienti ca,din tara,o sa ramina doar case pustii,animale distruse,blocuri risipite.Cam acestea ar fi gindurile ce ma chinuie,acum in pragul unei dimineti de Duminica,in pragul unei primaveri ce pare deosebit de iernatica,da o primavara iernatica.

Si  din nou…

Ridica-te  Moldova ca ai fost trecuta prin singe,lacrimi si sabii.Batuta cu biciu legii strimbate.

Ridica-te Moldova si preschimbate pentru viitor,pentru trecut,pentru mormintele de sora si de frate.

Cita nepasare poate sa zaca in tine,cita indiferenta si nesimtire ?!

Nu mai ramine nimica,daca tineri de 10-20 de ani te lasa,rind pe rind.

Tot ce au muncit stramosii de dimineata,si prin suferinta..ridica-te din cazona umilinta ?!

Moldovo..preschimbate in gara,in care toti or vrea nu sa plece,dar sa coboare.Nu stiu daca e chiar atit de placut ,ca in ajunul unei noi primavera cu sarbatorile ei proaspete pline de prosperitate,sa mai pun si eu o povara pe umerii nostril.Dar trebuie sa stoarcem robul din sine,picatura cu picatura.Ce sa mai spun de mica nostra tarisoara si modesti nostrii condeieri?!

« Iubeste-l pe aproapele tau,ca pe tine insuti »zicea sfinta sculptura,caci eu cred ca prin iubire,respect si bunatate vom preschimba pe toate.Si totusi din pacate,ratacirele noastre au mers atit de departe,incit azi de iubire aproapelui nici vorba nu poate fi.Pentru a supravietui,Moldova ramine un singur firicel,o ruda indepartata a valorii.Sa ne auzim,sa cautam a ne intelege unul pe altul.Acestea este hotarul dintre tine si omul liber.

Ridica-te Moldovo,tara mea pierduta,caci daca nu vei fi in stare sa ridici acest hotar,vei cobori cit de patru ori in jos,vei trece si te vei stinge definitiv in negura vremurilor.

Acolo unde plante plingatoare !

Cit de multe cazuri de astea,aduc neliniste copiilor.Cind o noua mama,asa sa-i spune incearca sa renunte la copilul ei.De ce ? Pentru ce ?

Oare nu v-ar fi placut sa auziti glasul,sa priviti inocenta copiilor vostri.Doar el e micut ,asa si fara pacate,si doreste si el sa traiasca,sa vada primul cer fiind ochii tai maicuta,si el continuie sa te iubeasca.Nu inteleg oare dupa ce omoriti un inger,pute-ti sa dormiti linistit,puteti ?

Ce ciudata teorie despre realitate,daca totusi l-ati facut din placere,de ce sa nu creeati pina la urma.Societatea se confrunta cu saracia asta,cu probleme mii si mii.Dar oare copilu care se va naste o sa ceara mai intii de toate asta ?Complicati voi viata,si copiii vostri.Oare cea mai mare bogatie nu e copiii,doar ei ramin de-a pururi purtatori de zimbete frumoase.Incep sa inteleg ca nu pricepeti nimic,ce-i mai valoros pe pamint,oare comparati dumnevoastra..banii cu copiii.

Ce fel de oameni cresc pe pamint,Doamne.

De atunci cind in burtica femeii,incepe sa creasca un ingeras,de atunci soarele iese pentru ea,si toata natura se bucura,ca se va naste un copil.Crede-ti ca daca copilul e in burta ,apoi el nu simte nimic ?El chiar si va vede,el va simte,si plinge cind lingi si tu,si este trist cind tu incerci sa renunti la el.

Viata e plina cu fel de fel de necazuri,se intimpla cumva ca copilul sa nu aiba tata,ginditi-va ca daca el a contribuit cu sperma,atunci el nu poate fi numit inca tata,asta nu e motivul de care trebuie sa va folositi si sa renuntati la copil.Doar cel mic simte ca tata-l la lasat,si striga de acolo : « Mama,am sa fiu eu cu tine,si nu am sa te las».Apoi oare din cauza asta ar trebui sa renunti,cit de minunat e sa cresti un copil,chiar si singura.

Sa fii mama,e cel mai pur lucru in viata asta.Dumnezeu este creatorul lumii,este si el tatal nostru.

Doar mama contepleaza locurile goale pe pamint,ginditi-va femeilor,cit de bine o sa va fie dupa acest greu !

Aducerea-aminte!

De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!… fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului… Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în ceva și cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!… nici nălucirea visurilor acelora nu mai este!Din multele dulci ochiri ale tinereții și ale copilăriei două s-au tipărit în inima mea, verzi și vioaie, crescând iarăși, an câte an, ca mlădițele copacilor; primăvara mi le aduce, pe când dă frunza, pe când fluturii încep a se juca, când trandafirii îmbobociți se deschid, când soarele încă dezmiardă și nu arde, când de pe porumbei pică ninsoarea, mirositoare.

Una din ele, zâmbind în cerul trecutului, cine nu o știe? cine nu a avut optsprezece ani, cine nu s-a uitat la lună și nu a vorbit cu stelele?!.

.

Te incinta marea,la ore matinale.

Marea e un simbol al vietii.Totul iese din ea si tot in ea se cufunda.Dimineata soarele de vara incepe drumul lung in calatoria sa obisnuita iesind din apele limpezi ale marii.Apa capata o culoare fericita,mii de scipici joaca o hora neinteleasa de noi,sunetul valurilor dau impresia ca te duci in adincurile cele mai negre si ascunse ale marii.Toate acestea dureaza citeva minute,pina ce soarele iese din « casa sa »de vara ca un tata,peste tot luminind cu razele sale parca mingie crestele copiilor sai dragiAceasi scena se repeta seara doar ca atunci soarele se cufunda in marea albastra ca o farfurie aurita.Cele mai frumoase sentimente le traiesti atunci cind ai impresia ca totul se renaste in fiecare zi si totul revine la viata incepind cursul nou al vietii.Aceste momente poti sa le simti oriunde ai fi,la mare,la munte,in orice coltisor al naturii fie el cit de mic.Visez ca am sa ating si eu marea,cu frica ei,cu tulburarea ei,cu linistea ei.

O simpla calatorie spre mare,iti schimba sufletul.