Oamenii uita unde se afla bucuria,ca asta se afla in fiecare clipa chiar si acum cind citesti.Suntem atit de grijului de trecut si viitor incit uitam de al nostru prezent.Oare de ce suntem atit de aminatori,incit uitam sa mai traim.

Acum mi-am dat seama,acum cind intimplator am citit ceva care m-a facut sa ma gindesc si tot sa ma intreb.

{Îţi mai aminteşti în copilărie când spuneai “când am să mă fac mare am să …”? Într-o zi ai ajuns mare şi poate ai spus “după ce voi lua bacalaureatul am să …” şi ai luat bacalaureatul, poate ai dat la facultate şi ai spus “după ce voi termina facultatea am să …”. Poate ai terminat facultatea şi ai spus “când am să strang bani am să …”  şi poate te-ai angajat, ai făcut ceva bani şi ai spus “într-o zi am să mă căsătoresc”  şi poate te-ai căsătorit sau nu, apoi ai spus“într-o zi voi avea copiii mei” şi într-o zi poate ai devenit părinte şi ai spui “când vor creşte copiii mai mari am să …” şi aceştia uşor, uşor au tot crescut şi poate ai spui“cândva am să călătoresc” , “când o sa am timp liber am să …”. Într-o zi poţi realiza că timpul a cam trecut şi tu ai tot amănat zilnic câte ceva … şi atunci poţi ajunge să spui “dăca nu le-am facut când eram tânăr(ă), acum e prea târziu” ,“dacă nu era viaţa asta aşa de grea, poate că reuşeam să …”, “când voi ieşi la pensie am să …” şi iată că te-ai pensionat şi poate că spui “guvernul mi-a îngrădit viaţa şi tot ce mai sper este ca nepoţii mei să …“ dar într-o zi te cheamă Dumnezeu şi nu mai spui nimic … este prea târziu dacă nu ţi-ai îndeplinit la timp visele …} G.P.

Omului i sa dat o viata sa o traiasca,sa zimbeasca,sa aiba parte de orice clipe.Dar ce a facut omul?!

Omul goneste timpul,si mereu tinde spre alte lucuri noi,mai bune astfel el uita pentru ce e data viata in mare masura.De multe ori se intimpla cind suntem mai mici sa spune:..”Am sa fiu mare si am sa fiu asa…Am sa termin liceul si am sa plec acolo.Am sa plec acolo si am sa fiu ceva.Am sa fiu ceva,am sa fac bani si am sa imi cumpar aceea.”Oare pina cind o sa grabim timpul,oare pina cind o sa ne purtam asa cu viata de parca ne este data sa o alungam.Nu stiu da am impresia ca astfel pierdem timpul vietii sau ca noi il fugarim printre lucruri ce vor trebui facut.Nimeni nu se gindeste,oare ca nu trebuie o zi lasata fara ca sa zimbeti,fara ca sa faci ceva,un bine.Aminam atit de des lucrurile incit asta ne consuma gindirea si miine dimineata ai sa te trezesti si ai sa spui: ..Miine ma trezesc mai devreme,si in viitor am sa stiu asta. Dar daca miine,nu te trezesti deloc? sau .. Daca miine adormi dimineata,si ti-o faci seara,asa o dimineata nocturna.Nu exista daca,trebuie doar sa traiesti,oricind si oriunde.Ce facem,oameni noi din viata noastra,o masina ce e mereu pe drum,o masina agonisita vesnic.Pai asemanam viata ca un drum mai lung sau mai scurt,si daca o sa mergem asa fara sa ne mai oprim si sa coborim,fara sa te mai opresti si sa respiri nu din fuga,nu din fumul de masina,nu din mirosul dupa ideal,bani,perfectiune..dar dupa o simpla respiratie creeata de Dumnezeu cu ajutorul naturii.Da,natura cel mai viu om,si cel mai intelept.Ia ginditi-va cum ca natura,in trecerea asta a perioadelor de anotimp,ea ramine in suflet tot natura,chiar si atunci cind e distrusa,ramine natura.Doar infatisarea si-o schimba,dupa care isi revine.Iar omul,sufletul isi il schimba odata cu infatisarea.Uitind sa mai fie el,acel el.

Nu stiu cit am sa mai scriu despre oameni,nu mai stiu,ca incep sa ma abat de la ei si pe la finele oricarui subiect,iar imi apare umbra asta de discutie.Si cind colo,cuvintele ce se ghemuies in minte sunt asternute,nu mai pot sa le mai sterg,traiesc si ele doar in gindul meu)

Vreau doar sa va spun,sa incercati sa traiti asa simplu,asa sarac,asa cum este dat.Sa nu lasati macar o zi,nici macar un minut sa treaca fara a zimbi,a simti,a trai din toata inima,incit si sufletul sa va simta respiratia cea a edenului .

Fenomenul m-a intrigat si m-a pus  la scriere,iar descoperirele m-au tulburat.Cum spunea cineva anterior:”Cit de bine cunosti omul cu atit mai mult  iubesti animalele.Cred ca e cert lucrul asta.Si toti spun asta doar ca nimeni nu se schimba,parca am fi modelati din plastic si oriunde si orice am face,apoi ne schimbam cu scopul de a reusi,si de a fi altii.Cu scopul de a arata ca nu iubim,ca suntem plini de mindrie si ca uitam totul.Mult pierdem,si putin cistigam doar ne dam seama mai tirziu.Sa luam cazul ca si atunci cind iubesti,nu recunoaste nimeni din parteneri pina in momentul in care se gaseste cel mai puternic,ne este frica sa spunem :Te iubesc,din simplu motiv ca raspunsul sa fie unu care nu o sa ne placa.

Sau de ce sa nu spunem asa cum este:Uite eu te iubesc,chiar sa fie acel raspuns neplacut,chiar daca.Nu avem curajul sa spunem lucrurile pe nume,si este greu sa traiesti intr-o astfel de lume.

Ocolim orice cuvint,punem fel de fel de “smile” doar nu putem sa spunem ceea ce ne gindim cu adevarat,ceea ce ai vrut sa spui in loc de:-Salut,cum iti mai merge,ce mai nou?!  ar fi asa:  ( eu inca nu te-am uitat,si imi bate inima cind te vad online).Probabil,la fiecare metru trecut gasesti oameni cu astfel de probleme.Iar din fericire pentru ei ca sau dezvoltat tehnologiile,nu mai spun lucrurilor in fata,si folosesc, fel de fel de surse.

Libertate de gindire a acestora, merita sa devina un motiv de reflectie.

Cum putem sa explicam chiar si aceea ca scriem ceea scriem fara sa ne prezentam,sau sa spunem si dupa care doua minute sa nu mai recunostem ca noi am spus sau am scris asta.Scaparea fiind asa:Nu tie am vrut sa iti scriu,a fost o problema din cauza ‘netului,nu tie ti-au fost dedicate,ai inteles gresit,etc.Mai vorbim uneori de ceea ce auzim,si continuam sa vorbim in contiunare,macar sa fim siguri de ceea ce spune gura .E o problema asta care are o puternica afectiune.Raminind la fel de enigmatica in ciuda tuturor.E o pierdere de timp,sa incerci sa vorbesti si sa nu iti continui gindul,sa vorbesti ceea ce nu stii si sa fugi de adevar.Chiar nu mai inteleg eu teoria asta a omului,majoritatea sa spun asa.Scutura frunzele inainte de a veni toamna,pun in pamint seminte -ce nu se prind niciodata,si scot roadele iarna:) E o chestie asa ciudata,ne afumam cu totul,oameni!

Atit de intense sunt cuvintele,atit de diferite si adevarate,sunt atit de vii..de ce sa nu le folosim in situatii benefice,utile.

Hai sa ne luam de mina,si sa impletin cuvintele ce vin din suflet,doar din suflet,sa scoatem pe cele care sunt in plus si sa creem o coarda strinsa a neamului,de care si cei mici,neiesiti din coaja,se vor putea lega.Trebuie doar sa ma schimb eu,sa te schimbi tu,si noi toti ce completam Universul!

Scriu,mai mult pentru mine,astfel parca imi e mai usor.Inceput-am sa scriu de un an in urma,in ” daianapirgaru.blogspot.com/ ” doar ca deja cind mai arunc o privire in acele pagini,mai zimbesc putin,e trecut,si era un cuvint scris la tot ceea ce simteam in secunda respectiva,ce se manifesta in timpul meu.Acum insa,de 6 zile incoace am trecut aici,m-ai arunc o postare in revista “Arta de a trai”,multumesc si lui Hamsa Teodor,pentru cuvintele frumoase,probabil sunt cele mai frumoase cuvinte spuse dupa iubitul meu:).

Multumesc,si ma starui sa nu ma opresc pina aici!

Scriu si pentru voi,cei ce se regasesc in adincul cuvintelor,scriu si despre cei ce ajung cuvintele mele la sufletul vostru.Si scriu,scriu din suflet.

Ma bucur nespus de mult,ca primesc multumiri ca va regasiti in cuvintele mele,la urma urmei si acel poet e om si simte:)

V-as ruga sa imi scriti,ceea ce ginditi despre asta,si despre mine..ajutati-ma sa public noul  roman al “ei”.

    Va multumesc!