Plingi..

Lacrimile unui om nu sunt decit durerile care se varsa si nu se mai intorc niciodata.

Stiti cine curata cel mai bine,sufletul omului…lacrimile!

Lacrimi ce vin din durere si pentru durere se duc.Crezi ca daca plingi esti mai slab/a.?! Pai nu,arata doar ca sensibilitatea ta se simte,caci se intimpla sa plingi in locul unde nu te mai vede nimeni.Simti tu si  doar Dumnezeu,si in momentul cela el iti ea sufletul in mina si il scutura bine,bine.Si atunci si afara va ploua,caci si credinta noastra de sus,plinge impreuna cu noi!

Caci asa suntem facuti noi,sau nu,asa facem noi sa nu mai treaca o saptamina in care sa nu aruncam sageti in inimi.Doar ca omul,a inceput sa faca durerea asta din ce in ce mai mare,si cind Dumnezeu a vazut ca pe pamint se petrece asta,i-a daruit omului,acea lacrimare,profunda ce e pentru suflet,nu pentru ochi. Nu e urit,nu e copilaros,nici absurd nu e,ca sa plingi.

Ti-e greu,esti suparata ,esti dezamagita…si plingi,fie cu lacrimi fie fara ele.Dar totusi plingi,se blocheaza trupul si nu mai poate sa raspunda   nici la o comanda,caci raspunzi in lacrimi..de ti-e teama,de ti-e frig,de ti-e greu..si plingi mai mult.

Te ineaca durerile,incit nici sperantele din cutie pastrate nu te ajut.Caci atunci nu mai vezi,nu esti in stare,cazi jos si doar plingi.

Faceti complimente cum ca ” Ai ochii frumosi.Cei mai frumosi ochi pe care i-as fi vazut.Ai ochi minunati”.Posibil ca,nu ati fi vazut pe lumea asta,cit pot sa plinga ochii ceia.Cind faci ca cuvintele tale sa se bage in ei,ai simti probabil ca se lasa in jos,doar de aceea ca stiu cit mai au sa se usuce.Nu e omul slab cind plinge,cu toate ca multi aruncati replici din astea.Un om care plinge e mult mai puternic decit toti ceilalti,cei fara de lacrimi.Un om care plinge,se ridica de doua ori,dupa asta.Un om care plinge,are ochi si suflet.

Plingi ca doar asa iti auzi vocea printre gene,ca doar asa iti simti durerea din ce in ce mai putina,doar asa stii ce poti sa faci miine,si doar asa poti sa ierti.Ma intreb oare,cit poate sa plinga un om?! Caci la un moment dat,ochii se usuca..Tot eu incerc sa imi raspund,plingi  pina cind iti stringi sufletul in mina,iar daca esti gata sa il distrugi…sa il distrugi si sa scurgi din el ultima lacrima,pregateste-te pentru un nou inceput,in care esti oarba.

Asa cum natura mai cere,ploaia,acea lacrima infinita.Asa si sufletul omului,mai cere sa i se elibereze din durere.

Da ce e lacrima,ce e plinsul?!…asa,usor,e acea secunda in care mori,mori in durere.Iti simti sufletul din toate partile,si il hranesti cu mai multe cuvinte ce aduce durerea,asa ca sa chemi mai multe lacrimi.E acea cadere,in care iti pierzi puterile si nu mai vrei sa simti nimic.Acea inchidere,acoperire cu ce ai gasi linga mina .

E pura lacrima,chiar si cea care se scurge din durere! Stiti de ce?! Caci capata sclipire,mai apoi.Plingi,plingi caci sufletul se ineaca in dureri.Doar asa,plingi si varsa-le.

 

 

 

Mama,nu fi trista.

E mama mea,cea sfinta.Unde ochii ei sunt un ocean a caror lacrimi nu mai stiu sa se opreasca.Sunt miinile ei finute si calde,ce ma tin mereu in brate,o viata intreaga.E alinarea ei o dragoste eterna iar zimbetul ei imi da cea mai mare putere.
Ce e mama?!… E fiinta a spus cineva,doar ca eu i-as da un nume mai mult decit atit,prin tot ceea ce face.
Dar pentru tine,ce e mama ?! … E totul,e dragoste,iertare,intelegere,tacere,indrumare,crestere,invatare,credinta,biserica,scoala,casa..e totul ! Ce mi-a dat respiratie,suflet si carne in oase.

Usor,usor se lasa seara.Iar odata cu ea si oboseala mamei,simtita pe chipul ei in sudoarea ce-i acopera palida fata.Era obosita si trista,ca tot ce facea ii lasa in privire un fel de teama,ca nu a reusit sa faca azi mai mult decit ii permitea sanatatea.Asezata pe un scaun,oasele pareau ca demult au adormit in odihneala aia scurta de tot. Iar privirea ei era inca prafuita,nedumerita.Facea totul,ce-i statea in puteri,ba chiar mai mult facea.Lucra si pentru partea celui care i-ar fi promis in altar o iubire vesnica si ajutor si respect in toate.Dar pare ca ea a uitat demult de aceste cuvinte,uitase ca mai exista o atingere de asta care sa ii usureze lucrul,macar printr-un cuvint.Deja ii intrase in singe ca lucra pentru doi,iar cind lucrul ii aplauda meritele si mai aparea un ban in casa,atunci se ivea din dormitorul cela,si omul din altar,asa sa zic sotul ei.
Era seara tirziu,cind ea mai cerea o mingiere,asta fiind copiii ei.Dar totusi nu mai avea timp mult pentru asta,somnul o furase cind incepu sa mai vorbeasca,cu un glas asa lin de tot.Nu mai avea timp,caci stia deja ce va face miine.Probabil dar nu probabil,dar chiar asa sa fie ca a uitat maicuta ca poarta numele,de femeie.Iar cind o mai petrecea viata la o nunta,vidul ei era inabusit de tristete si batrinete,cu toate ca al ei suflet cerea putina pauza.Nu dorea sa mai fie data cu pudra,cind incercam sa ii spun asta.Caci acel ruj care si astazi il poarta cu ea,a uitat mama ca cu el trebuie sa iti ungi buzele.Nu isi mai permitea nimic,nici o rochie mai noua,sau mai scurta decit cele care le avea ea ,de dupa genunchi….nu avea timp,dar nici bani nu mai ramineau pentru ea.Cit de greu ii era,chipul copiilor mereu ii dadeau sperante pt ziua de miine,astfel mai lucrau miinele alea,saracutele miini.Cu toate ca suferea,de o boala grava,ea continua sa uite, caci grija copiilor era mai presus de toate.Si deja grijele ii incaruntau suvitele de par,din coafura ei,demult iesita din moda.
Pleca la lucru,caci banii astia,afurisitii ,i-au taiat toate cararile spre casa.Nici nu mai stiu unde sa o mai astept.Era un an greu in casa noastra,fata de toti cei care ii mai tin minte eu.Si de aici crescusem cu totii,si gurile erau mari cind strigam ca : « Avem nevoie ».Alta iesire nu mai gasea,biata mama,caci tata ii mai spunea ca el a lucrat destul in viata lui.Poate ca da,dar asta comparatie nu trebuie sa aiba egal intre barbat si femeie,cred eu.Dar era tata,severul om din viata mea,care ma tem si azi de cuvinul lui.Avea si el suflet in el,doar ca nu stia cum sa il foloseasca.Era si el coplesit de tristetea ce intrase in casa noastra,de acum un an.Si mai apoi crescuse omul fara mama,nu avea de unde sa stie de la cei 3 ani care sunt etapele vietii unui om,care sa fie om.Dar era si bun cu toate ca putin il vedeam eu in starea asta.Era tata si cu asta tot.Si deci mama nu mai gasea alta iesire decit cea de plecare dis-de dimineata.Fara sa o mai pot eu stringe in brate,dupa nu stiu cit timp,si deci nu am strinso.Era sensibila doar in sufletul ei,asa era o femeie tare de caracter,in care nu isi mai arata nici o suferinta.Tot ce era in gindul ei,in miinele ei,era pentru gurile alea de copiii.Intr-o zi imi era dor si o vazusem,caci aparusera fel de fel de surse de comunicare.Si o vazusem mai slabuta cu riduri mai multe si iarasi trista.Puteam sa inteleg ca e trista dupa prima privire,caci in ochii ei era un fel de ceata,unde lacrimile se cufundau,si nu indrazneau sa se rostogoleasca pe fata,doar de aceea ca eu puteam sa o vad.Apoi i-am urmarit buzele,care atunci cind vorbea,se lasau in jos,si lua o singura forma,forma unui om chinuit si trist,a carui zimbet demult a disparut.
Nu o mai stiu pe mama,nu o mai tin minte sa se fi odihnit cumva,Duminica,caci era toata ziua pe drumuri.Si trista,atunci o intreb :
-De ce esti trista,mama ?!
Ea tacea si cu greu raspundea.
-Nu sunt trista,pur si simplu azi la noi e frig si ninge.
Pai daca doream sa fiu amagita,ii spuneam sau taceam.Dar stiam ca ea nu o sa imi raspunda cu un cuvint in care sa puie acolo..resemnare.Asa era ea.
Din partea ei primeam,asa : « Cum e acasa.Ati mincat.Nu e frig.E totul bine. ?! ».Cam atit.
Ii arunc atunci ultimele ginduri care se intreceau la iesire,stind acolo dupa limba,in rind.
-Mama,e bine.Si nu mai fi trista ca o sa fie si la noi soare.
Stia mama,ca eu sunt buna de asta,de vorba care sa o mai linisteasca,dar continua ea sa ma priveasca si sa taca.Atunci se vede ca ma lasa ca eu sa imi continui vorba :
-Mama,zic eu,sa fii cuminte ca sa nu patesti cumva ceva,ca nu ai mai fost nicaieri atit de departe si de mult timp.Si nu mai lupta cu banul ca uiti sa mai traiesti.E banul cela fara de valoare,dar o sa ii demonstram ca noi suntem si fara de el,fericiti.  Nu mai fi trista ,maicuta ma auzi ce iti zic.Nu mai fi trista ca o sa vreau sa fiu oarba,doar de aceea ca sa nu te vad asa de trista.
Nu o sa mai vad atunci nimic, dar nu o sa fiu suparata,stii de ce ?!

….Atunci ea tacea si privea frumos si trist,ce o sa am de spus eu,in asta seara.
-Zic ca nu am sa fiu suparata,pentru ca atunci cind am sa vreau sa fac ceva,tu ma vei ajuta si cind sa te intreb ceva,tu vei fi linga mine..
Si cind te voi intreba : « Cum e pamintul,la fel de intunecat ?
Dar cum sunt astia,banii,ce mi te-au luat ?
Si cit e distanta ceea,la fel ca un ocean ?
Pe ce carare sa merg,atunci cind eu nu vad ?
Cum e lacrima,mama la fel de pura ?
Dar primavara,la fel de natura ?
Dar cum e apusul,la fel de asteptat ?
Iar chipul tau,e tot atit de intristat ?
Si eu stiu tu ce imi vei raspunde.Ma vei tine usor de mina iar eu voi simti toata culoarea din jurul meu,chiar fiind oarba.Voi simti puritatea,distanta,intunericul,cararile vietii si tristetea ta.. Da si tristetea ta,oarba as simtio.Atunci,eu imi termin vorba si usor aplec privirea in jos.

..Mama,ce simtea ea,atunci ?! Oare e destul un roman sa scriu aici in cuvinte pentru a descrie,tristetea ei, de atunci.Si lacrimile i-au spalat obosita fata,iar tacerea ei i-a inghetat glasul.Raminind asa,in tacerea ei,de a fi…

-Nu fii trista mama,scumpa mama.Atit cit eu mai traiesc.Caci viata,tu mama esti tot ce mai iubesc !!

Mai sunt..

E noaptea neagra fara de stele,

E cea mai lunga dintre toate ele.

SI sufletul in tacerea muta.

O picatura de vint si ploaie asculta.

             Nu vreau sa vii,dar sa ma intelegi.

             Ca in carnea mea tu mai esti.

            Ca si in privire,te mai iubesc

             Iar tu doar azi,vrei sa ma incalzesti.

Ce sunt miine dimineata,atunci

Cind seara nu am primit,cuvinte dulci.

Si Doamne,cine ma intelege?

Ca parca fericita,trista..nu mai trece.

            Nu pot sa cad si sa ma ridic.

           Stabilitatea mea,deja m-am gindit.

          Ori  in durere sa mai fiu,pe-o viata.

          Decit eu trista in fiecare dimineata.

Mai sunt inca a ta,cu lacrimi iti o spun.

Nu iti cer nimic  in schimb,tacerea de acum.

Cu greu as intelege,daca as putea

Ca tu in noaptea rece,ai putut a ma lasa.

Nimic nu ti-as mai cere,decit un cuvint  ,

Ce s-ar fi desprins din al tau gind.

Cu nepasare tu  drumul l-ai inchis.

Cind  pe mine,miine m-ai ucis.

Decit..

Decit sa te prefaci ca traiesti,mai bine mori si mai reinvii odata.Decit sa te prefaci ca citesti mai bine inchide ochii.Decit sa te prefaci ca simti ca te doare,taie bucata de carne.Decit sa te prefaci ca vorbesti,mai bine mori in tacere si evadeaza intr-un final neasteptat.Atunci cind traiesti ceva frumos,cu toate ca nu doresti sa crezi dar  esti contient ca o sa se termine.Pina cind si acea zi plina de evenimente frumoase.Cel putin as fi vrut si eu sa sadesc in mine o floare a carei petale sa nu mi le ofileasca.Daca doriti  sa faceti lucru asta ,stati mai departe de mine si nu incercati  sa va apropieti,mai mult de cit va permit.

Ce e in capul meu?! Mii de ginduri ce vin de nicaieri,stiti care e bunul meu prieten..care imi da voie sa fac asa incit sa imi fie mai bine,e cuvintul.Aici ostenesc eu pina cind..

Ce sa mai traim clipe frumoase azi,daca miine le arunci in cel mai ascunse  locuri,al naibii de ciudata idee.E ea acea,care ar dori sa zimbeasca in fiecare dimineata..nu numai azi!!

Si e obosita,ca azi a mai batut la geam un vint.Oare se mai astepta sa apara el,vintul?! Parea o zi cu mult soare..

            Pacat ca nu are un termen de lunga durata,acest suris ..tristete din nou,sau poate ca miine e Luni,azi deja?!

Sau si mai mult ..decit atit?!

Decit sa renunti,mai bine lupta.Decit sa vorbesti unde nu esti ascultat,mai bine taci si pleaca.Decit sa te doara si sa iti faci mai rau,mai bine inchide ochii si viseaza,acolo in vise e totul cum iti modelezi tu.Decit sa plingi putin,mai bine inchide-te in camera si plingi pina se usuca ochii.Decit sa fii tare azi si sa te bati cu pumnul in piept ca miine sa cazi din nou,mai bine fii slab si bate spre carare nu in piept.Decit sa minti ca sa nu faci sa doara o clipa,mai bine spune adevarul pina poti sa mai fii iertat.Decit sa birfesti mai bine vorbeste de cum vrei sa fii tu miine.Decit sa fii trist..??!!

O viata nu iti ajunge!

Tic-tac,tic-tac…si cit e ora azi?!

Ultima jumatate de secol sau chiar mai mult,a fost cea mai furtunoasa in istoria noastra..De ce?!

Pentru ca el,omul-fiinta la care inca mai nimeni nu poate sa dea o notiune concreta,apoi si-a dat seama ca nu-i ajunge deja ziua,luna,anul.O singura plingere a ajuns ,pe masa fiecaruia,care este prezenta si la dejun si la prinz,cina.E plingerea a timpului.

Acuma ce-i o zi ,sau ce e o zi nepretuita.Mai nimic ,e timpul ca un vint ce pare ca alunga toate stele de pe cer,si ce trece mult mai repede ,ca nu m-ai ajungi sa ii urmaresti pasii.E cert ca timpul devine neinsemnat in calendar,doar atunci cind nu mai faci nimic.Si nu ar trebui sa iti procuri un calendar si sa ii incercuiesti zilele,ba nu.Zic de calendarul vietii ce se aseamana in mare masura cu cel al anului,si trebuie doar sa incercuiesti secunda minutului…sa faci ceea ce ar trebui sa faci.

De ce sa nu fie astazi mai altfel decit miine?!

Sa te trezesti zimbind si sa faci pe toti sa zimbeasca,sa muncesti cit ti se cuvine si cu o mare atentie sa faci un lucru cit de simplu,ar fi el.Pentru ca citeam undeva ca ” fiecare zi despre care nu poți sa povestești ceva frumos sau plăcut, e o zi în care ai fost orb și surd, o zi în care ai ales sa nu fii atent, să nu asculți, să ignori…o zi pe care tu ai făcut-o urâtă și nesemnificativă”.Nu iti mai dai seama cind si asta zi a trecut,fara ca sa o simti.Timpul pare ca si-a schimbat pasul.Ori deja tu privesti mai altfel,lucrurile.

Chiar si nebunilor de indragostiti,nu le ajung o noapte ca sa-si linisteasca cutremurul trupului si acea radiere a atingerii,a singelui ce arde in pasiune.Nu le mai ajung o dimineata in care sa-si priveasca ochisorii cei impluti de stralucirea cuvintului ” Buna dimineata,te iubesc ” .Si o viata nu le mai ajung sa-si descopere  acea iubire ce creste  in inimi.

Unui batrin nu ii ajunge o viata sa isi mai aduca aminte,acolo pe un scaun din lemn,cu un bastonas in mina si cu priviri in pamint,nu ii mai ajunge o zi sa-si reaminteasca cum a decurs viata sa.

Pentru un copil nu ii ajunge o ora  sa-si descopere o joaca noua.

E viata asta,si timpul ei este.Un grabnic drum spre schimbare si nefiinta,si cind treci si cind nu mai treci.Pur si simplu  lasa in calendar urmele unor zile a caror ecouri si astazi sa iti mai ajunga.

Ca mai apoi acea ultima zi,sa nu fie tirzie.

O viata nu ne-ar mai ajunge sa iubim,sa iertam,sa fim noi,sa vorbim,sa gustam,sa incercam..sa facem ceva ca sa ai cum sa povestesti

Pornesc in lume,lasind casa inlacrimind.

Si iarasi ne intoarcem gindul la cele carari  ce trec in tacerea vietii noastre.Care ,dupa un lant nesfirsit ne pune sa ne legam de el.Suntem noi,toti copiii ceia care alergam in curte si sarim in sus pe paturile din casa.Traim si adormim in nufarul casei noastre.Suntem deseori banuiti ca umblam pe bijbiite in cautarea radacinilor ce am dori sa ne sprijinim o viata.Oricit ar parea de straniu,viata unui om are si anumite l

aturi negative.Chiar daca unele plecari par a fi folositoare pt cineva.Muulti dintre toti au uitat sa mai scrie,sa mai vorbeasca de acel suflet intruchipat in pragul casei noastre,de acel cuibar ascuns in sinul inimii,a carei usa pare a fi mereu deschisa.

Crestem noi cu ea si ea cu noi,ea ne daruie lumina si caldura iar noi acea pastrare a ei.Si odata cu toate plecarile noastre,fie cit de scurte….pe coroana casei tale se prinde o rugina,lasata in mii de lacrimi varsate de ea.

Spuneti ca ,ar fi banal sa plinga o casuta?! 

Dar de cite ori ati aruncat o privire deasupra ei,atunci cind fericiti ati plecat ori de cite ori ,undeva.De cite ori,cind ai plecat ai privit inapoi si macar prin privire sa ii fi spus  ca “ma intorc degraba”fie cit de tirziu.

Foarte rar,sau poate niciodata.Suntem plini de curiozitate si sclipiri de fericire,atunci cind incepem un drum mai nou,si incercam sa intram in lumi cu o atmosfera ,poate mai frumoasa si placuta.Doar ca de multe ori la acel suris de plecare ,casa ramine lasata in rugina si lacrimare.

Cineva ma citeste!

De parca as primi cuvinte si le-a trece prin suflet,dupa care le astern aici.Nici macar nu stiti cum si cit de placut e sa faci asta!Te eliberezi din temnitele intunecate si parcurgi o cale cu multa lumina.La sigur e un inceput,care nu necesita decit o stare sufleteasca simtita in mare liniste.Si la un moment dat,inteleg ca privirea mea necesita mult,mult suflet.De parca as privi totul cu sufletul.Si stiti ce inseamna ala suflet?! Il gasiti in blogul meu,exact la toate articolele mele.

Atunci cind el fumeaza,cind ea zimbeste,cind frunza se usuca,cind floarea creste,cind toamna se furiseaza incet,cind si cind..ea scrie.

Cind ea scrie in tacere,

Sufletul ii tot mai cere.

Sa se adune-n gind

Si primul sau ultimul cuvint.

                          Cind ea in fericire se-neaca.

                          Sublimul din ea,e pata.

                         Si cind ea incet te priveste.

                          Pe fata ta un zimbet se iveste.

Si voi ascultati orbeste,

Cind al ei suflet,traieste.

Si cind fericirea din ea,nu se mai potoleste.

Cineva,cineva o mai citeste.