Un grup de iepuri alerga pe câmp când, dintr-o dată, doi dintre ei au căzut într-o groapă. Toți ceilalți iepuri s-au adunat în jurul gropii să vadă ce s-a întâmplat. Au văzut că cei doi iepuri au rămas blocați pe o margine subțire în groapă, iar în jos se deschidea un abis din care nimeni nu ar fi avut scăpare.

Cei doi iepuri au început să sară în sus de pe marginea pe care erau blocați, încercând să iasă afară. Ceilalți iepuri, văzând efortul lor, au început să strige: „Renunțați, nu veți ieși niciodată de acolo!”.

Cei doi au ignorat comentariile pesimiste și au continuat să sară.

În final, unul din iepuri a renunțat la luptă. Cuprins de disperare, s-a lăsat să cadă în abisul de sub marginea subțire.

Totuși, celălalt a continuat să sară, parcă și mai motivat.

Iepurii de sus strigau în cor: „Renunță și urmează exemplul celui de dinainte”, strigau ei, enervați de insistența cu care sărea iepurele, parcă tot mai sus și mai sus.

Spre surprinderea tuturor, iepurele a reușit să iasă după un efort „supraiepuresc”.

„De ce nu ai renunțat când toți strigam la tine să renunți?” l-au întrebat ceilalți.

„Eu sunt aproape surd și am crezut că în tot acest timp m-ați încurajat să ies!”

Prin această povestioară se dovedește clar cum un om poate fi învins de răutatea celorlalți sau poate învinge, dacă știe cum să o folosească spre folosul lui. Voi în care din cei doi iepuri vă regăsiți? Sper că în al 2-lea(și nu pentru că ați fi aproape surzi).