Intreaga viata este o serie de intimplari ,dar cind descoperi ca majoritatea lor sint indreptate intr-o singura directie,poti presupune ca indaratul lor se gaseste ceva ce nu este accidental.Deci ca si acel zimbet care ascunde mii de lacrimi ce ar dori sa se prabuseasca din tot sufletul.Iar insasi miile de cazuri continua sa fie nespus de multe.Ma opresc la fiorul cela ce iti inchide inima si iti inchid si gindurile si nu te mai lasa sa faci ceva,un fior ce se rupe din sentimentul dragostei.Doar ca este fara aripi din cauza unor refugieri in locuri nedorite.

• Cineva imi spunea ca fiorul acesta distruge o dragostea adevarata ce nu exista si ca oamenii doar asa isi alimenteaza linistea si pot trai doar cu gindul .

…Doar ca nu trebuie sa crezi pina nu simti.

Stiu ca exista dragostea adevarata chiar daca nu exista,acest sentiment arde in inimi pure si se hraneste cu acelasi sentiment reciproc,si atunci nu mai exista frumusete exterioara,pentru te indragostesti doar de sufletul care l-ai cunoscut intr-un timp,atunci nu mai conteaza ce forma are fata si ce culaore au ochii,conteaza ceea ce ai in sufletul tau.Si exista atunci cind gindurile celor ce cresc aceasta iubire sunt aceleasi.Sunt unele nuante prafuite si trecute prin ceata,ce pune la incercare de multe ori acest sentiment.Sunt unele atitudini care incep sa se schimbe cind cineva din ei gusta libertatea zorilor singuri.Acestia se lasa pierduti in timp si prin faptul ca stiu ca sunt nespus de iubiti ei deja incep sa uite si sa continuie acel nepatruns dureros.Sunt mici etape dat tot de dragoste care incerca sa scoata in evidenta acea pretuiere a ei si acea pierdere a ei.Iar cei ce pot sa treaca pe aceste etape nespus de dureroase,sunt invingatori.Spun o schimbare de atitudini avind in vedere insasi comportamentul care apare prin suprindere pentru celalalt si creend o asa dezamagire ,asa spusa.Ne lasam purtati de libertate si de aceea ca stim ca orice am face am putea fi iertati,chiar si atunci cind mai incetam sa spunem acel cuvint care m-ai ieri nu am putea pur si simplu adormi fara el,sau sa fie reusita ziua.Este asa o perioada dureroasa doar pentru o singura persoana din cei doi ce completeaza o dragoste.Asa o perioada in care sufera unul sau una,dar oricum iubeste,si doar ascunde sufletul iubit intr-un colt ascuns ca sa nu fie vazut de nimeni si cu timpul sa nu mai fie vazut si de el.Doar ca orice suflet este atit de luminos incit colturile nu ii permit sa traiasca in liniste,si din observarea faptelor si prostiilor ce le faci,acel suflet dindu-si seama ca ti-a daruit ultima picatura din dragostea  profunda,ramine oprit in timp si spatiu,ne mai simtind ceva,si nu mai stiind in ce capat al lumii sa urmeze.Se pierde un suflet si se simte uitat iar cu timpul cladeste in jur ziduri pentru si acel suflet iubit raminind strain.Pentru ca sufletul unei dragoste adevarate se hraneste cu atentie,cu puritatea,intelegere,bunatate,si nevoie in fiecare secunda.Fiti atenti la ceea ce doriti cel mai mult,libertate sau sa fiti cumprinsi de-o dragoste.Dupa care fiti constienti ce ati ales.Odata ce am ales sa fim cumprinsi de dragoste,stim ca nu am fost cumprinsi din piatra ci din bucati de suflet,ce are nevoie de-o mare finitate a atingerii.Pentru ca odata ce am facut mai rece,si deja mai larga acea imbratisare nu o mai putem intoarce nici cu regrete,nici de propria constiinta a pierderii,nu mai ajuta nimic.E atit de complicat si atit de simplu totusi acest sentiment ce ne incalzeste sufletele.Ca uneori din orbire lui putem sa mai si resusim sa schimbam aceea pierdere nefinisata.Doar ca e orbit sentimentul si nu vede dar de simtit cu mult mai profund decit oarecare privire.Si cind acea simtire incearca sa ii trezeasca orbirea dragostei,cind acea simtire incearca sa provoace cu fiecare zi rani mai adinci de dureroase,cind acea simtire simte uscatura de lacrimi din ochi,atunci isi capata ambitia de-odinioara si te previne cu o zi mai inainte de a pierde totul,spunind..Tu pierzi ceea ce vine o singura data in viata asta.Ce oameni putem fi atunci cind mai trezim si o dragoste oarba de placere, prin durere?!

DEci si atunci cind spune cineva ca dragostea nu exista,atunci pur si simpu cu nu mai mult de-o zi in urmala o intrebare retorica: ” Eu nu mai pot asa” sau ” Mi-e greu cum te porti tu,si ma faci sa ma doara si nu mai suport” …raspunsul a fost nu mai putin de-o fraza : ” Cum doresti” au ” Bine,atunci pleaca daca nu poti asa ” .Fara sa va ginditi macar un minut ce a-ti lasat,ce ati promis ca iubiti si ce ati pierdut.Pur si simplu o dragoste adevarata nu lasa sa se pronunte asa ginduri,si nu maai lasa pentru nimic in lume o plecare decit cea luata de moarte.

Chiar daca iubiti nu ascundeti pentru  nimic in lume.

Si de iubiti apoi pretuiti precum simtiti. Nu vreau sa va dau sfaturi si sa imi spuneti ce mai experienta are asta de la viata.Doar cind bataile inimii voastre vor fi mai rapide in momentul in care vi se va spune ca  “m-ai pierdut” ,apoi sa stiti ca da,atunci o sa vi se taie respiratia si atunci o sa doara asa precum pe cineva a durut in fiecare zi pe acel care nu l-ati fi pretuit.Si o sa spuneti ca nu suportati doar ca durerea era prezenta nu mai mult de o clipa sau o ora,acum cum puteti sa explicati ca pina a se hotari  sa spuna cuvintul “ca m-ai pierdut”a durat zile pline de o durere ce deja nu mai existau nici lacrimi,nimic.Ce nu mai putea fi suportata dar a suportat.O durere ce inchideau diminetile si noptile,sensul fiecarui minut,in timp ce voi gustati din justa libertate care numai voi puteti sa va o permiteti.Nu o sa puteti explica,pina nu ve-ti simti.