Sopteste-mi tacere si fa ca sa ma doara!

Intimplator auzisem o poveste..cea care incerc sa ii aleg cuvintele,punindu-le intr-o ordine anumita,ca in final sa iasa ceva! Deci personajul e fara nume! E doar acea “Ea” din tot deauana!

E ceva timp, de cind,ea nu poate sa isi inteleaga pasii trecutului ce i se zbat la  usa ce o conduce spre viitor.E obsedata de fiecare miscare ce are  loc sa se intimple in jur,si e mai mult confuza.Timpul pare ca se grabeste si totusi pare ca sta in loc.Un soare imens de caldura incearca sa o incalzeasca,dar ea pare a fi tot mai rece.Chiar si cele mai frumoase stelute ce ii straluciau cindva privirea ,acum sunt fara efect.Se plimba in curtea ograzii,se plimba pe strada,se plimba in ginduri si se pierde.Cind isi da seama,ca face mai nimic si cu fiecare zi ce trece se lenevea tot mai mult,atunci se opri si se gindi doar la acel pas gresit care i-ar fi schimbat aceasta liniste,acel pas poate ne gindit si totusi placut.Nu mai stia unde sa se mai piarda,nici macar nu avea cu cine sa mai vorbeasca.Prietena ei cea mai buna o asculta din cind in cind,dar sufletul ei trebuia cumprins ceva mai strins decit cum putea prietena sa.Sa fi avut nevoie de cineva mai apropiat,doar ca se ascunde tot mai profund de acel apropiat .Se pare ca se pierde cu fiecare zi.Deja a treia dimineata in care razele soarelui ii zimbeste caldut si finut,dar ea…ce urmeaza sa faca ea.Nici nu urma sa deschida ochii,ca nu cumva privirea sa o lase spre frumusete din partea cealalta a geamului,si ramine cu ochii inchisi.Pentru ca ii era frica pur si simplu sa ii deschida si sa nu vada nimic decit acel nimic din odaia sa.In sufletul ei pare ca nu sa mai intimplat nimic  de ieri seara tirziu pina azi,arunca si cea de-a nu stiu cita privire spre celular ” ca poate va vedea ceea ce ar vrea sa vada ” si atunci o greutate o apasa din zori de zi,iar sufletul pare ca plingea.Nu se mai schimbase asta atmosfera nici miine care va veni,iar ea continua sa isi enumere zilele din calendar.E fericita totusi doar de ceea ce asteapta,asteapta vre-o schimbare poate.Are atit suflet in ea ca melodiile nu mai contribuie decit la ceva mai sus decit acesta,ii da aripi.Isi alege fel de fel de sunete care ii izbeste sufletul de pereti.Si totusi…porneam de la aceea ca nu parea a fi singura,ci parea ca se cufunda in tacere. 

Lipsita de tot farmecul de a mai face ceva,iese din casa si se aseza linga masa de afara,acolo unde soarele continua sa ii vorbeasca si sa o faca sa zimbeasca.Doar ca ea fara nici macar o reactie,incet se aseza si privi la acel soare jucaus..il privea si il intrebain soapta:

-Esti cald si esti puternic azi?!..dar miine o sa ploaie si tu..dispari asa precum ai aparut frumos si uiti de toti ce i-ai incalzit cindva..apoi dupa o ploaie lunga revii din nou,si incalzesti?! 

-Dar tu,esti rece si mai rece decit gheata..Iar imi soptesti mie ,ceea ce defapt nu mie se vorbeste.

Pai de ce ?!…de ce nu ma incalzesti?! De ce cind imi ridic privirea spre tine si iti soptesc ca mi-e frig tu taci si nu spui nimic,si mi-e frig.De ce nu imi incalzesti gindurile ca si atunci cind eram fericita doar cind apareai tu pe cer.De ce nu mai zimbesc ca si atunci cind iti lasai razele sa se joace pe fata mea?! de ce?…

-Mmmm…pentru ca eu am caldura pentru fiecare om de pe pamint,chiar si planta.Iar ca sa poti trai din caldura deplina in viata omului apare un alt soare,ce se hraneste prin alte conditii de a simti caldura.La fel si tu,la fel si pentru tine.EU deja nu mai sunt soarele tau,tu ai ales o alta raza,tu nu iti hranesti farmecul cu aparenta mea pe cer,tu doar iti il completezi.Si esti fericita doar  ca esti ft tulburata,de undeva primesti caldura de undeva un frig imens.Si tu de ce ridici privirea trista spre mine,stii ca daca te cuprind apoi te pierd in zare si dispari de pe pamint..

-Atit frig si vint dur eu nu as fi crezut ca voi mai vedea asa timpuri,pina si cind gindurile mele nu au inceput si nici sfirsit.Un patruns in ascuns ma indeamna mereu si nu mai inteleg cu cine vorbesc si cu cine nu.Toti tac,toti tac si nimeni nu vorbeste!Lasa-ma macar azi sa imi astern visele si durerile pe virful razelor tale.Macar o zi..

-E asa frumos acum,si nu mai tace nimeni.Crezi tu daca o anumita persoana iti opreste gindul si te cuprinde cu tacere,crezi tu ca toti din jurul tau sunt muti?! Ba nu,inceraca sa pleci de aici si de acolo,cauta-ti un alt drum..eu am sa iti luminez calea!Si am sa te ascult in fiecare zi .chiar si atunci cind ai sa iti ridici privirea si ai sa taci,eu am sa iti inteleg privirea si a ta tacere.

Ea isi apleaca privirea,iar soarele de sus mai zimbeste de parca i-ar fi parut o gluma mai mare decit se putea auzea.Zimbeste soarele asa in ascuns si spune:

Crezi ca daca zimbesc eu sunt fericit?!Crezi ca daca incalzesc eu apoi eu sunt fierbinte.Nu,nu,nu..sunt si eu la fel ca tine,si atunci cind mi-e greu nu am cui sa ii marturisesc,si atunci cind ma pierd in nimic si nu are cine sa ma regaseasca decit eu insusi.Stii ca daca nu mai zimbesc pe pamint nu v-or fi decit lacrimi?! Stii ca daca nu incalzesc pe pamint nu v-a  fi decit intuneric si frig,asa cum te simti tu acuma.Tu esti credinta mea,si cind ma rogi in fiecare zi ca si miine sa apar,atunci e nedefinita fericirea mea.Sa stii.

-Nu mai stiu ce simt,pare ca caldura ta nu ma mai ajuta la nimic decit sa imi incalzeasca trupul si atit.E plin de tacere al meu suflet si asta ma face sa ma doara.

-Am atitea raspunsuri dar o sa te fac sa te doara si mai mult ,si ma tem ca miine din cauza ta,va ploua.Draga,zimbeste-mi acuma.

Iar pe fata ei aparea un suris si acea sclipire de atunci.Chiar si daca se presimtea in a ei privire o greutate de suflet mai profunda si o privire nedumerita.Chiar daca se simtea asta,al ei suris a cucerit un soare!Dupa care ea urmeaza sa mai spuna:

-Stii,in a mea tacere ma regasesc si decit sa ascult doar “nimic” mai bine prefer o camera inchisa de liniste.Unde mi-ar sopti tacerea aia care mi-o soptesc ei toti in fiecare zi si care ma face sa ma doara.Uneori am impresia ca sunt rupta de pe pamint si traiesc altfel,si ma bucur de altceva,de ceva ce nu ar parea sa fie uman.Asa ca as prefera sa mi se sopteasca doar tacere,doar mai intaii sa ma arunce in groapa.


Probabil soarele a ramas atit de trist incit se grabea sa apuna la fiecare trecere de minut.Si sa nu mai spuna decit nimic.Privirea ei se cufunda in apusul lui,si mai nu intelegea pentru ce ar trebui sa mai rasara.

Avea un chilogram de sensibilitate la fiecare bucatica de suflet de al ei,de aceea suferea mult mai mult decit poate sa tina un om.Iar ceea ce se iveste in viata ei chiar si in natura,in gindurile ei, asa adevarat pur si simplu e dureros sa mai dispara.Credea doar ca poate sa fie neobservata odata cu timpul,doar asta durere era mai carnoasa cu fiece zi.E ea,un suflet ce se regaseste in tacere si sufera din tacere.Un suflet ce cere tacere si o doare aceasta tacere.Ea ea,acea care ii soptesti tacere.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.