Privesc spre cer chiar cind nu vad nimic,
Sunt atit de fericita ca pot sa disting.
Formez din nour-aer,apoi il opresc.
Atunci cind pe un minut,eu nu vreau sa traiesc.
Si cind acel vint din departari,
Ce nu se mai opreste, nici la strigari.
Ce uita de virgula,ca mai apoi
Sa aduca acel soare din noi.
Natura danseaza cu melodia sa
Ea astfel imi linisteste,privirea mea.
Ma intreb oare ,daca existati?!
Acei oameni,care melodie muta ascultati.
Like this:
Like Loading...
Related
Published by daianapirgaru
I am a freelance writer and personal blogger living in Miami, Florida. I am from Republic of Moldova. Early in my college career, I wrote music reviews for a music magazine and magazine's articles. I had been published on ToateBlogurile.ro, and Revista Romaniei.
I am an overexcited person who adores words and struggles with grammar. I write gritty short stories, novels, etc.
Working now for wincalendar.com and my two books.
View all posts by daianapirgaru
Privesc spre cer chiar cind nu vad nimic,
…ooo, și încă ce mai existăm! 😉