Probabil de atitea zimbete in dosul casei,de atitea culcusuri  in cele mai nepatrunse locuri  pe l-a inceput de vara,de atita lovituri din ciresul din gradina am uitat sa mai insemnam in calendar si sa ne dam seama,ca a mai trecut o zi.

Atitea intimplari frumoase,amintiri tiparite pe o vesnicie in inimile noastre.Nu cred ca si acum as dori sa ma resemnez ca da,nu este ce a fost atuncia.Si de cind am inceput sa inteleg timpul,de era mai bine cind nu pricepeam ora cum merge ea ,apoi am inceput sa inteleg ce mătura acest timp si ce imi ea 😦

Timpule ce faci tu din tot ce am avut?! Chiar nu vezi ca pling acum,nu vezi ce am in suflet?!

Habar nu ai cum paseam atunci cu ele,cum zimbeam,cum plingeam.

Mergeau pe cararusa ceea din deal,trei surori mici.Care cind se incepea coptul poamei,ele isi vindeau poama,ban fiind frunzele.Si continuam sa tina in secret care din butuc e mai gustos si sa copt mai bine,dupa care imi sopteau la ureche : “Eu am un secret ,da sa nu mai spui la nimeni “.Doamne,cum sa uiti?! Cind ne punea mama de serviciu sa facem curatenie in casa,cind ne puneam la vorba nopti intregi,cind ne plingeam una altuia si cind ne spuneam totul,cind eram suparate si alergam in gradina sa nu ne vada nimeni,cind faceam curat in gradina si la sapat apoi doi metri restul ii acoperam cu pamint,cind puneam ceapa cu mama si cind mama nu era apoi facem o groapa si noi repede am terminat lucru,cind ca sa plecam in centru trebuia o zi intreaga sa facem curatenie generala si cind intirziam de ora 00:00 apoi facem curatenie in bucatarie cu toate ca era curat,cind unde nu plecam eram impreuna,cind imparteam totul,cind imbracam hainele una la alta,si acum e pastrat obiceiul 🙂 … cind toate clipele ce au trecut de pina acum au fost cele mai minuate,adevarate si fericite.

Si acum ce aflu,ca tu timpule imi iei totul,ca aduci peste noi o distanta mare si nu mai lasi nici o dimineata in care sa fiu trezita de ea,de sora mea.Nu am avut pe nimeni atit de apropiat de suflet,ele erau si sunt razele de sperante din inima mea.Mi-e atit de greu ca realizez ca sunt mai mare si ca nu am sa mai pot sa fiu ce am fost,sa fac ce am facut,sa zimbesc cum am mai zimbit.Nu o sa mai fie nimic,viata ne-a adus o alta etapa.Si acele trei pasi ,le-au situat in trei bucati de pamint,le-au dus in departari.

Chiar daca suntem la fel de iubite,chiar daca acelasi zimbet este intruchipat in noi,chiar daca continuam sa fim una pentru alta,oricum mai rar o sa alergam in gradina noastra,mai rar o sa cumparam poama cu frunze,tot mai rar.Si  e atit de greu sa te desparti de sora ta,sa o lasi sa plece pe un drum singura.Nici nu stiu cum sa mai redau in cuvinte,lacrimile astea care curg din cauza ca ti-e dor de ceea ce nu ai sa mai ai parte,de acele timpuri atit de simple si cu o asa mare fericire.

Vezi,timpule era atit de bine cind nu stiam ca existi..