Uncategorized

Durerea spre final!

Oare cind simti ca miinele nu mai pot sa faca nimic,cind simti ca trupul este pe jumatate mort de aceea ca esti complesit de singuratate si tristete,cind in camera preferi sa stingi lumina si sa asculti cum iti plinge inima.Cind incerci sa te linistesti si nu ai cum.Cind nu ai pe cineva ca sa te bizui.Cit esti prafuit de singuratate cu toate ca in jurul tau se roteste o lume intreaga.

Atit de complexe iti sunt ranile ca nu le mai gasesti nici  o vindecare,nici un leac..iar orice zi ce trece din viata a iti pare deja ca este t in plus.Citeam anterior ca daca suferi mult si nu mai stii ce sa mai faci ca sa te simti mai altfel,apoi ai o singura cale,ceea de a disparea in alta lume,de a ajunge la final ,la un final grabit de tine.Asa sa zic un pariu cu viata ce pare fi ca il pierzi.Iti grabesti secundele,doar de aceea ca te-ai saturat de neintelegere si mergerea lucrurilor doar in directia proasta.Dar cum poti tu sa iti tai din timp ca sa ajungi la final,la incheiere fara ca sa percepi cu sufletul cumprinsul,ziua de miine care poate ca va fi mai buna.

E  dureros faptul ca te simti singur si mereu refuzat,dar prin singurul fapt ca ai viata si ca respiri,inseamna ft mult pt tine insuti.Doar tu plecind din viata unui om apoi el isi da seama ca nu a pretuit si te-a pierdut,dat tu cind pleci din viata ta..iti dai seama ca?!

Doar viata nu se masoara in respiratii ci in momentele in care ai simtit ca primesti din jur  “taie respiratia”.Iar din lipsa de aceasta “simtire”multi din toti renunta.

Si intr-o camera larga,fara mai nimic in ea ..se aude ploaia cum bate la geam,se aude cum plinge si ploaia pentru ceea ce ar urma sa se intimple.Dar eu nu o ascult,pentru ca cind am rugat-o sa se opreasca,ea nu sa mai oprit.Poate sa mai rabd putin pina miine,poate ca ploaia o sa imi spele toate esecurile,si lacrimile.?!Dar o si prefer astazi,pentru ca nimeni nu ma vede ca eu pling.Le raspund la toti printr-un zimbet amical,doar daca ar sti toti ce am in suflet..nu ar mai rezista.Nu ma vrea nimeni asa cum sunt,si nu intelege nimeni..iar cind urmeaza sa le mai spun ceva,tot timpul isi dau seama tirziu,tot ceea ce urma sa le spun.Deci nu am nimic eu cu ei,ploaia continua.Sunt eu,tot ce sunt si ce am fost,dar e prea tirziu ca sa imi dau seama acum.Sunt pur si simplu epuizata si nu mai vrea  sa aud acum decit acel zgomot a ploii,acea picatura ce nu o sa lase nici o urma aici.Mă simt ca prizoniera în temniţa lumii. Şi…mi-am pierdut orice speranţă că mai pot fi salvata.Astazi nu mai primesc nimic,cit de amuzant..nu?! Doar stiu ca nimeni nu ma cauta,stiu ca cind voi face ce voi face..pe usa aia din spatele meu,care scirstie cind se deschide nu va batea nimeni,dar sa intre nici cu un gind.Cui ii trebuie camera mea,asa plina de intuneric si praf,mult mult praf.Sticle goale si pereti albi,nimic bun.As vrea sa imi mai reamintesc de totu,inca a nustiu cita oara,dar nu mai vreau ca sa gasesc cumva firicelul ce ma va scapa.Am hotarit,si m-am antrenat la asta mult mai mult,ca acum sa ma opresc.Dar totusi cit face,sa mai traiesc un vis,o amintire?! Cu ambele miini imi acoper fruntea,apoi un ochi..si imi inclin privirea sprea geamul murdar si fara perdea,unde puteam sa vad liber cum striga ploaia aia.Si ma arunc in amintiri,ma opresc la aceea ca am pierdut totul si nu mai am nimic,ce ciudata idee de amintire,te face sa mori de durere.Sa nu imi fie destul pe sufletul meu,oare?! Cui naiba ii dau atitea intrebari…ca ma inec aici de singuratate.Durerea mea,asta a carui ecou se aude pe tot pamintul,inclusiv si in ceruri,oare mai pot eu sa o redau in cuvinte..Nu,nu mai simt nimic..credeti-ma ca nu mai pot sa simt nimic,decit sa fiu aici cu voi sau mai bine zic altfel,ori sa fiu aici cu voi ori sa nu mai fiu,e tot aceeasi ..sufletul meu nu mai poate sa evadeze,sa inecat,lume,sa inecat in durerea asta infinita.Nu imi e usor sa fac asta,sa fiu eu un om sub denumirea de “Las” poate sa spune-ti si asa.Dar usa camerii mele ce duce spre suflet,nu are pur si simplu cheie.E incuiata iar trupul cere sa fie incuiat si el.

….se pierduse,cazuse la podea in singe cufundata,in singele ei iar afara  ploaia continua din ce in ce mai mult sa cada,de parca i-ar incerca sa ii spuna ceva,sau poate plingea.Era ea,un suflet prea bun,si nu avea pacate din astea teribile,ca orisicare om,dar avea prea mult suflet in ea,nu a putut sa faca altfel,sau mai bine zis ar fi putut dar nu a mai rezistat.

Maine.
Maine o sa mor.
Maine o sa mori si tu.
Maine o sa murim cu toti.

Suntem o bucata de carne,iar fiecare lucru care iti da viata,mori!!

Pur si simplu nu grabi,nu grabi!!

Au trecut la toti prin vene aceasta lipsa de putere,aceasta gindire..de a parasi lumea..am trecut si eu,pina atunci cind..cineva mi-a spus..dar cind te gindesti la asta,la sinucidere asta..la parinti nu te gindesti?! Ce o sa faca ei?! Cum o sa traiasca cei ce ti-au dat viata,care cind tu ai facut un pas apoi li se pareau ca sunt cei mai fericiti,cind ai spus primul cuvint,era infinita fericirea mame-i.Si acum ce sa spun,sa fie o cearta neinteleasa din partea lor … cauza “pierderii “tale sa fie ei.Oare nu stii ca ei iti dau viata pentru tine,iar astea restu sunt fleacuri.Si tu ce le spui,ca pleci?! Nu te mai gindesti ca cind mori si tu,apoi mor si ei.!!Nu deveni spiritual cu propriile miini,s-ar putea sa iti pierzi acesta si acolo dupa nefiinta!

E Dumnezeu cu noi,oameni nu suntem singuri chiar cit de tare am simti singuratatea asta,incercati sa vorbiti cu el in noapte ceea in care ti-e sufletul pustiu si plin de durere in lacrimi,vorbiti cu el in asa fel ca sa va auda,si marturisiti-va cu toate ca el stie totul despre voi.Mai rugatil sa fie cu voi si ca miine sa fie si soare,acum va spun ca asta nu sunt cuvinte acoperite cu vise sau cu o speranta de miine,astea sunt cuvinte taiate din carnea mea,din sufletul meu..care au trecut prin asta.Si nu grabi timpul,pentru ca murim cu totii in arta.De fapt , omul este nemuritor, pana la sfarsitul vietii lui. Iar existenta, nu este decat moarte vopsita cu viata. Murim in fiecare clipa, cate putin. 


melodie din suflet..

Cind ai nimic..

Mergea pe un drum in care niciodata nu il pasea fara ca sa zimbeascA,era asa plina de viata incit si ochii redau fericirea EI.Vibra la orice trecator,vibra in zimbete si complimente frumoase,vai cita speranta transmitea la toti.Si acum..?!

Nu te-ai mai gindit niciodata ca,nu ai sa mai pasesti la fel..nu?!

Simti o imensa durere in piept,iar sufletul..ce-i cu el?! Pare ca cu fiecare zi se ascunde,la fiecare lacrima si poate la fiecare noapte nedormita,sa fie  din cauza ca incerci sa adormi macar un pic,dar cum ,cind inima bate a durere nesfirsita,cind nu mai stii cum so opresti.Cind nu mai ai puteri sa faci ceva,pentru ca dispare sufletul.Asta e sentimentul de dezamagire,a tot ce ai avut.Sa existe macar straluciu de sperante finute ce iti alina gindirea linistita,macar o speranta.Dar ai pierdut totul,si nu mai ai decit nimic,acel “nimic”la care te-ai ferit toata viata.

Iesi afara,si striga sufletul din tine..Ca nu are nimic de care sa isi inmulteasca gindurile.Nu mai are nimic la care sa zimbesca.Si sa mai poata iubi,crede si trai.

Acum nu mai suporta nici o atingere,nici o vorba,o soapta.E pierduta si daca e pierdut sufletul,nu mai poate fi regasit.Pentru ca cindva din aleea ceea,el avea de mina ceva si pe cineva,miinile ce i-au creat unui suflet-picioare.Acum i s-au taiat picioarele,deja nu mai exista leac pentru a le aduce inapoi decit pe cele de plastic,totusi nu sunt ale lui..ale sufletului.Ei bine le pune si de plastic,atunci cind iarta.

Dar are nimic,cu plasticul sau fara, e acelasi sentiment frint si izbit de toti peretii,asa doar cum acel cineva a dorit sa se joace.

I sa dat sa traiasca in nimic,ca nu mai are importanta nimic,ca iar nimicul asta..ma inec in el!

   Un nimic in  suflet..isi are si el avutia sa!

Uncategorized

Taci si mai oprestete!

Nu o sa spun ca da,in viata ce o traiesti nu mai intilnesti nici un obstacol,nici un esec sau vre-o greutate oarecare.Nu am sa spun ca nu mai plingi,si nu iti mai este greu vreodata.Dar,ce ne-au invatat poetii,ca dupa ploaie vine soare.Si orice greutate,orice esec isi are rostul lui.De multe ori se intimpla ca sa te inseli sau sa fii dezamagit,se intimpla ca te asteptai mai mult sa primesti de la o persoana sau nu te asteptai sa iti fac asa.Suntem asa pusi pe un pamint ce pare a fi cu gropite 🙂 doar ca trebuie sa stii cum sa mergi,sau cel putin sa te inveti sa mergi asa.

As enumera ft multe cuvinte care face pe om sa simta ca sufera omului ,din ele sunt chiar fara sublim..

Doar ca rasfoind blogurile,sau ce mai stiu eu,dragostea pare a fi mare suferinta:) pai da asa e,doar ca nu trebuie sa te opresti acolo unde te-a lasat si nu o sa se mai intoarca,doar viata miroase a flori de primavara,asa ne-a daruito Dumnezeu.

Total sunt de acord cu cei care spun ca e dureroasa despartirea,va spun eu “plingeti azi pina se rupe sufletul” ,miine e altfel,miine esti altcineva! Si cu cei care spun ca moartea pare a fi o rana ce se deosebeste de toate celelalte rani,prin ceea ca nu se vindeca.

De cite ori am vazut eu o persoana cum pleaca,facind si pasi nepasatori de ceea ce lasa.Oricit nu ne-ar placea vine momentul in care trebuie sa ne gindim la ” negativ “.Negativ zic,avind in vedere tot ceea ce nu se primeste,tot ceea ce e gresit,si la final electronii ce au plecare in partea “pozitiva”.

Nu mai panicati asa timpul,fiti voi cei care ati fost,indiferent de toate.Suferiti cit trebuie si pentru cine trebuie.Chiar daca cit de dureros va fi atunci cind ai  sa plingi si iti acoperi strins fata cu o mina,cind nu mai stii ce pastila sa te mai ea ca sa poti dormi.Chiar daca…

Nu mai spune lucruri care sa te doara,cind vezi ca ai pierdut sau miine vei pierde,cind privesti lumea si percepi acele doua fete..total diferite,cind vezi ca e om si nu e om,cind si cel mai iubit/a pleaca in pamint,cind esti singur in casa,cind te doare tot ce vezi..mai taci si oprestete sa spui ca te doare.E viata,esti om..