Oare cind simti ca miinele nu mai pot sa faca nimic,cind simti ca trupul este pe jumatate mort de aceea ca esti complesit de singuratate si tristete,cind in camera preferi sa stingi lumina si sa asculti cum iti plinge inima.Cind incerci sa te linistesti si nu ai cum.Cind nu ai pe cineva ca sa te bizui.Cit esti prafuit de singuratate cu toate ca in jurul tau se roteste o lume intreaga.

Atit de complexe iti sunt ranile ca nu le mai gasesti nici  o vindecare,nici un leac..iar orice zi ce trece din viata a iti pare deja ca este t in plus.Citeam anterior ca daca suferi mult si nu mai stii ce sa mai faci ca sa te simti mai altfel,apoi ai o singura cale,ceea de a disparea in alta lume,de a ajunge la final ,la un final grabit de tine.Asa sa zic un pariu cu viata ce pare fi ca il pierzi.Iti grabesti secundele,doar de aceea ca te-ai saturat de neintelegere si mergerea lucrurilor doar in directia proasta.Dar cum poti tu sa iti tai din timp ca sa ajungi la final,la incheiere fara ca sa percepi cu sufletul cumprinsul,ziua de miine care poate ca va fi mai buna.

E  dureros faptul ca te simti singur si mereu refuzat,dar prin singurul fapt ca ai viata si ca respiri,inseamna ft mult pt tine insuti.Doar tu plecind din viata unui om apoi el isi da seama ca nu a pretuit si te-a pierdut,dat tu cind pleci din viata ta..iti dai seama ca?!

Doar viata nu se masoara in respiratii ci in momentele in care ai simtit ca primesti din jur  “taie respiratia”.Iar din lipsa de aceasta “simtire”multi din toti renunta.

Si intr-o camera larga,fara mai nimic in ea ..se aude ploaia cum bate la geam,se aude cum plinge si ploaia pentru ceea ce ar urma sa se intimple.Dar eu nu o ascult,pentru ca cind am rugat-o sa se opreasca,ea nu sa mai oprit.Poate sa mai rabd putin pina miine,poate ca ploaia o sa imi spele toate esecurile,si lacrimile.?!Dar o si prefer astazi,pentru ca nimeni nu ma vede ca eu pling.Le raspund la toti printr-un zimbet amical,doar daca ar sti toti ce am in suflet..nu ar mai rezista.Nu ma vrea nimeni asa cum sunt,si nu intelege nimeni..iar cind urmeaza sa le mai spun ceva,tot timpul isi dau seama tirziu,tot ceea ce urma sa le spun.Deci nu am nimic eu cu ei,ploaia continua.Sunt eu,tot ce sunt si ce am fost,dar e prea tirziu ca sa imi dau seama acum.Sunt pur si simplu epuizata si nu mai vrea  sa aud acum decit acel zgomot a ploii,acea picatura ce nu o sa lase nici o urma aici.Mă simt ca prizoniera în temniţa lumii. Şi…mi-am pierdut orice speranţă că mai pot fi salvata.Astazi nu mai primesc nimic,cit de amuzant..nu?! Doar stiu ca nimeni nu ma cauta,stiu ca cind voi face ce voi face..pe usa aia din spatele meu,care scirstie cind se deschide nu va batea nimeni,dar sa intre nici cu un gind.Cui ii trebuie camera mea,asa plina de intuneric si praf,mult mult praf.Sticle goale si pereti albi,nimic bun.As vrea sa imi mai reamintesc de totu,inca a nustiu cita oara,dar nu mai vreau ca sa gasesc cumva firicelul ce ma va scapa.Am hotarit,si m-am antrenat la asta mult mai mult,ca acum sa ma opresc.Dar totusi cit face,sa mai traiesc un vis,o amintire?! Cu ambele miini imi acoper fruntea,apoi un ochi..si imi inclin privirea sprea geamul murdar si fara perdea,unde puteam sa vad liber cum striga ploaia aia.Si ma arunc in amintiri,ma opresc la aceea ca am pierdut totul si nu mai am nimic,ce ciudata idee de amintire,te face sa mori de durere.Sa nu imi fie destul pe sufletul meu,oare?! Cui naiba ii dau atitea intrebari…ca ma inec aici de singuratate.Durerea mea,asta a carui ecou se aude pe tot pamintul,inclusiv si in ceruri,oare mai pot eu sa o redau in cuvinte..Nu,nu mai simt nimic..credeti-ma ca nu mai pot sa simt nimic,decit sa fiu aici cu voi sau mai bine zic altfel,ori sa fiu aici cu voi ori sa nu mai fiu,e tot aceeasi ..sufletul meu nu mai poate sa evadeze,sa inecat,lume,sa inecat in durerea asta infinita.Nu imi e usor sa fac asta,sa fiu eu un om sub denumirea de “Las” poate sa spune-ti si asa.Dar usa camerii mele ce duce spre suflet,nu are pur si simplu cheie.E incuiata iar trupul cere sa fie incuiat si el.

….se pierduse,cazuse la podea in singe cufundata,in singele ei iar afara  ploaia continua din ce in ce mai mult sa cada,de parca i-ar incerca sa ii spuna ceva,sau poate plingea.Era ea,un suflet prea bun,si nu avea pacate din astea teribile,ca orisicare om,dar avea prea mult suflet in ea,nu a putut sa faca altfel,sau mai bine zis ar fi putut dar nu a mai rezistat.

Maine.
Maine o sa mor.
Maine o sa mori si tu.
Maine o sa murim cu toti.

Suntem o bucata de carne,iar fiecare lucru care iti da viata,mori!!

Pur si simplu nu grabi,nu grabi!!

Au trecut la toti prin vene aceasta lipsa de putere,aceasta gindire..de a parasi lumea..am trecut si eu,pina atunci cind..cineva mi-a spus..dar cind te gindesti la asta,la sinucidere asta..la parinti nu te gindesti?! Ce o sa faca ei?! Cum o sa traiasca cei ce ti-au dat viata,care cind tu ai facut un pas apoi li se pareau ca sunt cei mai fericiti,cind ai spus primul cuvint,era infinita fericirea mame-i.Si acum ce sa spun,sa fie o cearta neinteleasa din partea lor … cauza “pierderii “tale sa fie ei.Oare nu stii ca ei iti dau viata pentru tine,iar astea restu sunt fleacuri.Si tu ce le spui,ca pleci?! Nu te mai gindesti ca cind mori si tu,apoi mor si ei.!!Nu deveni spiritual cu propriile miini,s-ar putea sa iti pierzi acesta si acolo dupa nefiinta!

E Dumnezeu cu noi,oameni nu suntem singuri chiar cit de tare am simti singuratatea asta,incercati sa vorbiti cu el in noapte ceea in care ti-e sufletul pustiu si plin de durere in lacrimi,vorbiti cu el in asa fel ca sa va auda,si marturisiti-va cu toate ca el stie totul despre voi.Mai rugatil sa fie cu voi si ca miine sa fie si soare,acum va spun ca asta nu sunt cuvinte acoperite cu vise sau cu o speranta de miine,astea sunt cuvinte taiate din carnea mea,din sufletul meu..care au trecut prin asta.Si nu grabi timpul,pentru ca murim cu totii in arta.De fapt , omul este nemuritor, pana la sfarsitul vietii lui. Iar existenta, nu este decat moarte vopsita cu viata. Murim in fiecare clipa, cate putin.