Uncategorized

O viata nu iti ajunge!

Tic-tac,tic-tac…si cit e ora azi?!

Ultima jumatate de secol sau chiar mai mult,a fost cea mai furtunoasa in istoria noastra..De ce?!

Pentru ca el,omul-fiinta la care inca mai nimeni nu poate sa dea o notiune concreta,apoi si-a dat seama ca nu-i ajunge deja ziua,luna,anul.O singura plingere a ajuns ,pe masa fiecaruia,care este prezenta si la dejun si la prinz,cina.E plingerea a timpului.

Acuma ce-i o zi ,sau ce e o zi nepretuita.Mai nimic ,e timpul ca un vint ce pare ca alunga toate stele de pe cer,si ce trece mult mai repede ,ca nu m-ai ajungi sa ii urmaresti pasii.E cert ca timpul devine neinsemnat in calendar,doar atunci cind nu mai faci nimic.Si nu ar trebui sa iti procuri un calendar si sa ii incercuiesti zilele,ba nu.Zic de calendarul vietii ce se aseamana in mare masura cu cel al anului,si trebuie doar sa incercuiesti secunda minutului…sa faci ceea ce ar trebui sa faci.

De ce sa nu fie astazi mai altfel decit miine?!

Sa te trezesti zimbind si sa faci pe toti sa zimbeasca,sa muncesti cit ti se cuvine si cu o mare atentie sa faci un lucru cit de simplu,ar fi el.Pentru ca citeam undeva ca ” fiecare zi despre care nu poți sa povestești ceva frumos sau plăcut, e o zi în care ai fost orb și surd, o zi în care ai ales sa nu fii atent, să nu asculți, să ignori…o zi pe care tu ai făcut-o urâtă și nesemnificativă”.Nu iti mai dai seama cind si asta zi a trecut,fara ca sa o simti.Timpul pare ca si-a schimbat pasul.Ori deja tu privesti mai altfel,lucrurile.

Chiar si nebunilor de indragostiti,nu le ajung o noapte ca sa-si linisteasca cutremurul trupului si acea radiere a atingerii,a singelui ce arde in pasiune.Nu le mai ajung o dimineata in care sa-si priveasca ochisorii cei impluti de stralucirea cuvintului ” Buna dimineata,te iubesc ” .Si o viata nu le mai ajung sa-si descopere  acea iubire ce creste  in inimi.

Unui batrin nu ii ajunge o viata sa isi mai aduca aminte,acolo pe un scaun din lemn,cu un bastonas in mina si cu priviri in pamint,nu ii mai ajunge o zi sa-si reaminteasca cum a decurs viata sa.

Pentru un copil nu ii ajunge o ora  sa-si descopere o joaca noua.

E viata asta,si timpul ei este.Un grabnic drum spre schimbare si nefiinta,si cind treci si cind nu mai treci.Pur si simplu  lasa in calendar urmele unor zile a caror ecouri si astazi sa iti mai ajunga.

Ca mai apoi acea ultima zi,sa nu fie tirzie.

O viata nu ne-ar mai ajunge sa iubim,sa iertam,sa fim noi,sa vorbim,sa gustam,sa incercam..sa facem ceva ca sa ai cum sa povestesti

Uncategorized

Pornesc in lume,lasind casa inlacrimind.

Si iarasi ne intoarcem gindul la cele carari  ce trec in tacerea vietii noastre.Care ,dupa un lant nesfirsit ne pune sa ne legam de el.Suntem noi,toti copiii ceia care alergam in curte si sarim in sus pe paturile din casa.Traim si adormim in nufarul casei noastre.Suntem deseori banuiti ca umblam pe bijbiite in cautarea radacinilor ce am dori sa ne sprijinim o viata.Oricit ar parea de straniu,viata unui om are si anumite l

aturi negative.Chiar daca unele plecari par a fi folositoare pt cineva.Muulti dintre toti au uitat sa mai scrie,sa mai vorbeasca de acel suflet intruchipat in pragul casei noastre,de acel cuibar ascuns in sinul inimii,a carei usa pare a fi mereu deschisa.

Crestem noi cu ea si ea cu noi,ea ne daruie lumina si caldura iar noi acea pastrare a ei.Si odata cu toate plecarile noastre,fie cit de scurte….pe coroana casei tale se prinde o rugina,lasata in mii de lacrimi varsate de ea.

Spuneti ca ,ar fi banal sa plinga o casuta?! 

Dar de cite ori ati aruncat o privire deasupra ei,atunci cind fericiti ati plecat ori de cite ori ,undeva.De cite ori,cind ai plecat ai privit inapoi si macar prin privire sa ii fi spus  ca “ma intorc degraba”fie cit de tirziu.

Foarte rar,sau poate niciodata.Suntem plini de curiozitate si sclipiri de fericire,atunci cind incepem un drum mai nou,si incercam sa intram in lumi cu o atmosfera ,poate mai frumoasa si placuta.Doar ca de multe ori la acel suris de plecare ,casa ramine lasata in rugina si lacrimare.

Uncategorized

Cineva ma citeste!

De parca as primi cuvinte si le-a trece prin suflet,dupa care le astern aici.Nici macar nu stiti cum si cit de placut e sa faci asta!Te eliberezi din temnitele intunecate si parcurgi o cale cu multa lumina.La sigur e un inceput,care nu necesita decit o stare sufleteasca simtita in mare liniste.Si la un moment dat,inteleg ca privirea mea necesita mult,mult suflet.De parca as privi totul cu sufletul.Si stiti ce inseamna ala suflet?! Il gasiti in blogul meu,exact la toate articolele mele.

Atunci cind el fumeaza,cind ea zimbeste,cind frunza se usuca,cind floarea creste,cind toamna se furiseaza incet,cind si cind..ea scrie.

Cind ea scrie in tacere,

Sufletul ii tot mai cere.

Sa se adune-n gind

Si primul sau ultimul cuvint.

                          Cind ea in fericire se-neaca.

                          Sublimul din ea,e pata.

                         Si cind ea incet te priveste.

                          Pe fata ta un zimbet se iveste.

Si voi ascultati orbeste,

Cind al ei suflet,traieste.

Si cind fericirea din ea,nu se mai potoleste.

Cineva,cineva o mai citeste.

Uncategorized

In gradina.

Iata si mult asteptatul soare,a venit asa pe furis cind mai toti nu credeau ca asta saptamina,o sa vina.De fapt cind cel mai putin te astepti cu atit mai mult primesti.A hotarit el ca daca mai transmite caldura prin intermediul razelor frumoase,apoi o sa ne incalzeasca,doar el stie cum.Si ce ne asteapta odata cu el,frumoasa si obosita primavara.

O zi de munca,unde gradina parca ne chema sa ii descoperim acel pamint ce a fost sub o pleopa de iarna.Si e timpul muncii,mai maturi alenea frunzele din ultima luna de toamna,si din cind in cind arunci priviri in departari,mai urmaresti nourii pufosi cum isi i-au diferite forme,si zici uite e inimioara sau e un arici,uite cit e de frumos,nu uiti sa te joci si cu acel soare care ca un copil cauta joaca,iar aerul e atit de proaspat in gradina mea.Mai privesti cum oamenii obositi se grabesc sa isi pregateasca o gradina infloritoare si curata.Si cind intimplator ochii te ajuta sa zaresti,floricica aia albastra care pare a fi prima din primavara,dupa ghiocel.Apoi cum sa nu cazi in genunchi si sa o privesti mai de aproape.In toate ograzile explodeaza fumul cela cu miros de uscatura.Pacat ca se zaresc in acea gradina doar noi doi,copii 🙂 dar nu incetam sa zimbim ,amintindu-ne de cele mai hazlii istorioare prin care am trecut.Ceea ce ne face sa ne oprim din lucru si sa cadem la pamint de risul cela sufocat care cutremura pamintul ..Risul nostru frate ..acel RIS NEBUN care se aude chiar si dupa periferiile locului  in care ne aflam..il ador pt ca ma lasat  ragusita,stupefiata si cu o reputatie

de fata ametita..si  uiti de cei mai greu…uite de oboseala..

     Trece asta zi,de Simbata..frumoasa,nespus de frumoasa..

E primavara,e lucru..e oboseala,si mii de emotii.Odata ce se naste a cita natura,se nasc si sentimentele profunde ale noastre. Si in gradina,e paradisul a doi copilasi  harnicuti asa.. 🙂