Uncategorized

Mama,nu fi trista.

E mama mea,cea sfinta.Unde ochii ei sunt un ocean a caror lacrimi nu mai stiu sa se opreasca.Sunt miinile ei finute si calde,ce ma tin mereu in brate,o viata intreaga.E alinarea ei o dragoste eterna iar zimbetul ei imi da cea mai mare putere.
Ce e mama?!… E fiinta a spus cineva,doar ca eu i-as da un nume mai mult decit atit,prin tot ceea ce face.
Dar pentru tine,ce e mama ?! … E totul,e dragoste,iertare,intelegere,tacere,indrumare,crestere,invatare,credinta,biserica,scoala,casa..e totul ! Ce mi-a dat respiratie,suflet si carne in oase.

Usor,usor se lasa seara.Iar odata cu ea si oboseala mamei,simtita pe chipul ei in sudoarea ce-i acopera palida fata.Era obosita si trista,ca tot ce facea ii lasa in privire un fel de teama,ca nu a reusit sa faca azi mai mult decit ii permitea sanatatea.Asezata pe un scaun,oasele pareau ca demult au adormit in odihneala aia scurta de tot. Iar privirea ei era inca prafuita,nedumerita.Facea totul,ce-i statea in puteri,ba chiar mai mult facea.Lucra si pentru partea celui care i-ar fi promis in altar o iubire vesnica si ajutor si respect in toate.Dar pare ca ea a uitat demult de aceste cuvinte,uitase ca mai exista o atingere de asta care sa ii usureze lucrul,macar printr-un cuvint.Deja ii intrase in singe ca lucra pentru doi,iar cind lucrul ii aplauda meritele si mai aparea un ban in casa,atunci se ivea din dormitorul cela,si omul din altar,asa sa zic sotul ei.
Era seara tirziu,cind ea mai cerea o mingiere,asta fiind copiii ei.Dar totusi nu mai avea timp mult pentru asta,somnul o furase cind incepu sa mai vorbeasca,cu un glas asa lin de tot.Nu mai avea timp,caci stia deja ce va face miine.Probabil dar nu probabil,dar chiar asa sa fie ca a uitat maicuta ca poarta numele,de femeie.Iar cind o mai petrecea viata la o nunta,vidul ei era inabusit de tristete si batrinete,cu toate ca al ei suflet cerea putina pauza.Nu dorea sa mai fie data cu pudra,cind incercam sa ii spun asta.Caci acel ruj care si astazi il poarta cu ea,a uitat mama ca cu el trebuie sa iti ungi buzele.Nu isi mai permitea nimic,nici o rochie mai noua,sau mai scurta decit cele care le avea ea ,de dupa genunchi….nu avea timp,dar nici bani nu mai ramineau pentru ea.Cit de greu ii era,chipul copiilor mereu ii dadeau sperante pt ziua de miine,astfel mai lucrau miinele alea,saracutele miini.Cu toate ca suferea,de o boala grava,ea continua sa uite, caci grija copiilor era mai presus de toate.Si deja grijele ii incaruntau suvitele de par,din coafura ei,demult iesita din moda.
Pleca la lucru,caci banii astia,afurisitii ,i-au taiat toate cararile spre casa.Nici nu mai stiu unde sa o mai astept.Era un an greu in casa noastra,fata de toti cei care ii mai tin minte eu.Si de aici crescusem cu totii,si gurile erau mari cind strigam ca : « Avem nevoie ».Alta iesire nu mai gasea,biata mama,caci tata ii mai spunea ca el a lucrat destul in viata lui.Poate ca da,dar asta comparatie nu trebuie sa aiba egal intre barbat si femeie,cred eu.Dar era tata,severul om din viata mea,care ma tem si azi de cuvinul lui.Avea si el suflet in el,doar ca nu stia cum sa il foloseasca.Era si el coplesit de tristetea ce intrase in casa noastra,de acum un an.Si mai apoi crescuse omul fara mama,nu avea de unde sa stie de la cei 3 ani care sunt etapele vietii unui om,care sa fie om.Dar era si bun cu toate ca putin il vedeam eu in starea asta.Era tata si cu asta tot.Si deci mama nu mai gasea alta iesire decit cea de plecare dis-de dimineata.Fara sa o mai pot eu stringe in brate,dupa nu stiu cit timp,si deci nu am strinso.Era sensibila doar in sufletul ei,asa era o femeie tare de caracter,in care nu isi mai arata nici o suferinta.Tot ce era in gindul ei,in miinele ei,era pentru gurile alea de copiii.Intr-o zi imi era dor si o vazusem,caci aparusera fel de fel de surse de comunicare.Si o vazusem mai slabuta cu riduri mai multe si iarasi trista.Puteam sa inteleg ca e trista dupa prima privire,caci in ochii ei era un fel de ceata,unde lacrimile se cufundau,si nu indrazneau sa se rostogoleasca pe fata,doar de aceea ca eu puteam sa o vad.Apoi i-am urmarit buzele,care atunci cind vorbea,se lasau in jos,si lua o singura forma,forma unui om chinuit si trist,a carui zimbet demult a disparut.
Nu o mai stiu pe mama,nu o mai tin minte sa se fi odihnit cumva,Duminica,caci era toata ziua pe drumuri.Si trista,atunci o intreb :
-De ce esti trista,mama ?!
Ea tacea si cu greu raspundea.
-Nu sunt trista,pur si simplu azi la noi e frig si ninge.
Pai daca doream sa fiu amagita,ii spuneam sau taceam.Dar stiam ca ea nu o sa imi raspunda cu un cuvint in care sa puie acolo..resemnare.Asa era ea.
Din partea ei primeam,asa : « Cum e acasa.Ati mincat.Nu e frig.E totul bine. ?! ».Cam atit.
Ii arunc atunci ultimele ginduri care se intreceau la iesire,stind acolo dupa limba,in rind.
-Mama,e bine.Si nu mai fi trista ca o sa fie si la noi soare.
Stia mama,ca eu sunt buna de asta,de vorba care sa o mai linisteasca,dar continua ea sa ma priveasca si sa taca.Atunci se vede ca ma lasa ca eu sa imi continui vorba :
-Mama,zic eu,sa fii cuminte ca sa nu patesti cumva ceva,ca nu ai mai fost nicaieri atit de departe si de mult timp.Si nu mai lupta cu banul ca uiti sa mai traiesti.E banul cela fara de valoare,dar o sa ii demonstram ca noi suntem si fara de el,fericiti.  Nu mai fi trista ,maicuta ma auzi ce iti zic.Nu mai fi trista ca o sa vreau sa fiu oarba,doar de aceea ca sa nu te vad asa de trista.
Nu o sa mai vad atunci nimic, dar nu o sa fiu suparata,stii de ce ?!

….Atunci ea tacea si privea frumos si trist,ce o sa am de spus eu,in asta seara.
-Zic ca nu am sa fiu suparata,pentru ca atunci cind am sa vreau sa fac ceva,tu ma vei ajuta si cind sa te intreb ceva,tu vei fi linga mine..
Si cind te voi intreba : « Cum e pamintul,la fel de intunecat ?
Dar cum sunt astia,banii,ce mi te-au luat ?
Si cit e distanta ceea,la fel ca un ocean ?
Pe ce carare sa merg,atunci cind eu nu vad ?
Cum e lacrima,mama la fel de pura ?
Dar primavara,la fel de natura ?
Dar cum e apusul,la fel de asteptat ?
Iar chipul tau,e tot atit de intristat ?
Si eu stiu tu ce imi vei raspunde.Ma vei tine usor de mina iar eu voi simti toata culoarea din jurul meu,chiar fiind oarba.Voi simti puritatea,distanta,intunericul,cararile vietii si tristetea ta.. Da si tristetea ta,oarba as simtio.Atunci,eu imi termin vorba si usor aplec privirea in jos.

..Mama,ce simtea ea,atunci ?! Oare e destul un roman sa scriu aici in cuvinte pentru a descrie,tristetea ei, de atunci.Si lacrimile i-au spalat obosita fata,iar tacerea ei i-a inghetat glasul.Raminind asa,in tacerea ei,de a fi…

-Nu fii trista mama,scumpa mama.Atit cit eu mai traiesc.Caci viata,tu mama esti tot ce mai iubesc !!

2 thoughts on “Mama,nu fi trista.

  1. Ai pur si simplu,un suflet curat..care sufera pentru tot ce e negativ in lumea asta! Te citesc cu admirare dar si cu durere,caci multi se regasesc in cuvintele tale!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.