Uncategorized

Taci si mai oprestete!

Nu o sa spun ca da,in viata ce o traiesti nu mai intilnesti nici un obstacol,nici un esec sau vre-o greutate oarecare.Nu am sa spun ca nu mai plingi,si nu iti mai este greu vreodata.Dar,ce ne-au invatat poetii,ca dupa ploaie vine soare.Si orice greutate,orice esec isi are rostul lui.De multe ori se intimpla ca sa te inseli sau sa fii dezamagit,se intimpla ca te asteptai mai mult sa primesti de la o persoana sau nu te asteptai sa iti fac asa.Suntem asa pusi pe un pamint ce pare a fi cu gropite 🙂 doar ca trebuie sa stii cum sa mergi,sau cel putin sa te inveti sa mergi asa.

As enumera ft multe cuvinte care face pe om sa simta ca sufera omului ,din ele sunt chiar fara sublim..

Doar ca rasfoind blogurile,sau ce mai stiu eu,dragostea pare a fi mare suferinta:) pai da asa e,doar ca nu trebuie sa te opresti acolo unde te-a lasat si nu o sa se mai intoarca,doar viata miroase a flori de primavara,asa ne-a daruito Dumnezeu.

Total sunt de acord cu cei care spun ca e dureroasa despartirea,va spun eu “plingeti azi pina se rupe sufletul” ,miine e altfel,miine esti altcineva! Si cu cei care spun ca moartea pare a fi o rana ce se deosebeste de toate celelalte rani,prin ceea ca nu se vindeca.

De cite ori am vazut eu o persoana cum pleaca,facind si pasi nepasatori de ceea ce lasa.Oricit nu ne-ar placea vine momentul in care trebuie sa ne gindim la ” negativ “.Negativ zic,avind in vedere tot ceea ce nu se primeste,tot ceea ce e gresit,si la final electronii ce au plecare in partea “pozitiva”.

Nu mai panicati asa timpul,fiti voi cei care ati fost,indiferent de toate.Suferiti cit trebuie si pentru cine trebuie.Chiar daca cit de dureros va fi atunci cind ai  sa plingi si iti acoperi strins fata cu o mina,cind nu mai stii ce pastila sa te mai ea ca sa poti dormi.Chiar daca…

Nu mai spune lucruri care sa te doara,cind vezi ca ai pierdut sau miine vei pierde,cind privesti lumea si percepi acele doua fete..total diferite,cind vezi ca e om si nu e om,cind si cel mai iubit/a pleaca in pamint,cind esti singur in casa,cind te doare tot ce vezi..mai taci si oprestete sa spui ca te doare.E viata,esti om..

Uncategorized

Timpul trece,draga sora!

Probabil de atitea zimbete in dosul casei,de atitea culcusuri  in cele mai nepatrunse locuri  pe l-a inceput de vara,de atita lovituri din ciresul din gradina am uitat sa mai insemnam in calendar si sa ne dam seama,ca a mai trecut o zi.

Atitea intimplari frumoase,amintiri tiparite pe o vesnicie in inimile noastre.Nu cred ca si acum as dori sa ma resemnez ca da,nu este ce a fost atuncia.Si de cind am inceput sa inteleg timpul,de era mai bine cind nu pricepeam ora cum merge ea ,apoi am inceput sa inteleg ce mătura acest timp si ce imi ea 😦

Timpule ce faci tu din tot ce am avut?! Chiar nu vezi ca pling acum,nu vezi ce am in suflet?!

Habar nu ai cum paseam atunci cu ele,cum zimbeam,cum plingeam.

Mergeau pe cararusa ceea din deal,trei surori mici.Care cind se incepea coptul poamei,ele isi vindeau poama,ban fiind frunzele.Si continuam sa tina in secret care din butuc e mai gustos si sa copt mai bine,dupa care imi sopteau la ureche : “Eu am un secret ,da sa nu mai spui la nimeni “.Doamne,cum sa uiti?! Cind ne punea mama de serviciu sa facem curatenie in casa,cind ne puneam la vorba nopti intregi,cind ne plingeam una altuia si cind ne spuneam totul,cind eram suparate si alergam in gradina sa nu ne vada nimeni,cind faceam curat in gradina si la sapat apoi doi metri restul ii acoperam cu pamint,cind puneam ceapa cu mama si cind mama nu era apoi facem o groapa si noi repede am terminat lucru,cind ca sa plecam in centru trebuia o zi intreaga sa facem curatenie generala si cind intirziam de ora 00:00 apoi facem curatenie in bucatarie cu toate ca era curat,cind unde nu plecam eram impreuna,cind imparteam totul,cind imbracam hainele una la alta,si acum e pastrat obiceiul 🙂 … cind toate clipele ce au trecut de pina acum au fost cele mai minuate,adevarate si fericite.

Si acum ce aflu,ca tu timpule imi iei totul,ca aduci peste noi o distanta mare si nu mai lasi nici o dimineata in care sa fiu trezita de ea,de sora mea.Nu am avut pe nimeni atit de apropiat de suflet,ele erau si sunt razele de sperante din inima mea.Mi-e atit de greu ca realizez ca sunt mai mare si ca nu am sa mai pot sa fiu ce am fost,sa fac ce am facut,sa zimbesc cum am mai zimbit.Nu o sa mai fie nimic,viata ne-a adus o alta etapa.Si acele trei pasi ,le-au situat in trei bucati de pamint,le-au dus in departari.

Chiar daca suntem la fel de iubite,chiar daca acelasi zimbet este intruchipat in noi,chiar daca continuam sa fim una pentru alta,oricum mai rar o sa alergam in gradina noastra,mai rar o sa cumparam poama cu frunze,tot mai rar.Si  e atit de greu sa te desparti de sora ta,sa o lasi sa plece pe un drum singura.Nici nu stiu cum sa mai redau in cuvinte,lacrimile astea care curg din cauza ca ti-e dor de ceea ce nu ai sa mai ai parte,de acele timpuri atit de simple si cu o asa mare fericire.

Vezi,timpule era atit de bine cind nu stiam ca existi..

 

Uncategorized

Iar miine..

Trece saptamina ca o zi pierduta ,trece ziua ca o ora,iar in minutul cela …ea scrie..
Atit de mult vroia sa scrie incit se parea ca se pierde in fiecare zi in lumea cuvintelor,si cauta mereu locuri linistite in care orice lucru sa ii fi placut.
O zi mai frumoasa azi,atunci ea se aseaza din nou la masa de afara si incetisor arunca parca priviri in jurul ei,analizind fiecare miscare,chiar si acea frunza ce a fost ascunsa iarna asta,chiar si acel de firicel de iarba nespus de micut ce se pare ca se chinuie cu fiecare zi sa se mai inalteze putin.
Dupa care ea creionul in mina si incepe sa scrie o pagina,inca una.
Razele soarelui care ii lumineaza mereu privirea iar vintul care azi ar fi parut mai rece ,se juca in parul ei de parca o alinta ca pe un copil.O melodie de pe geam se aude in soapta,de parca ar ajuta-o sa isi gaseasca sufletul.
Scrie si in acelasi timp isi numara zilele din calendar care are sa treaca,se opreste din scris si isi dadu seama  ca azi i-ar mai sufera,mai putin sau mai mult decit ieri nu putea-i sa iti dai seama,ca avea privirea asa nedumerita,de parca ar fi spus ceva cu ea si in acelasi timp tacea.Orice zi ce avea sa treaca,intelegea ca privirea o sa inghete asa,cum ingheata apa la inceput de iarna.Ar fi spus cineva ca ea sufera sau a suferit cindva,dupa zimbetul ei pina la urechi nu mai poti spune,zimbeste cind se uita la soare si cind se joaca cu el.Zimbeste,dar ….
Observa ca ar fi scris doar de aceea ca azi ii este mai greu sau..ca nu sa schimbat nimic,iar miine..?!
   miine va fi la fel…
Gind de poezie. · Uncategorized

E melodie muta..doar eu o ascult..

Privesc spre cer chiar cind nu vad nimic,

Sunt atit de fericita ca pot sa disting.

Formez din nour-aer,apoi il opresc.

Atunci cind pe un minut,eu nu vreau sa traiesc.

           Si cind acel vint din departari,

           Ce nu se mai opreste, nici la strigari.

          Ce uita de virgula,ca mai apoi

          Sa aduca acel soare din noi.

Natura danseaza cu melodia sa

Ea astfel imi linisteste,privirea mea.

Ma intreb oare ,daca existati?!

Acei oameni,care melodie muta ascultati.

Uncategorized

Dragostea la distanta!

Care ar fi intreaga definitie a dragostei?! Pentru ca nu e destul chiar si acel google si acel DEX ca sa iti explice in carne si simtul tau ce este acest cuvint din care noi traim.Nu cred ca e posibil sa te convinga tot ceea ce citesti ca : “Nu exista o dragoste pura si adevarata la distanta”.Nu cred ca e posibil sa va bateti cu pumnul in piept fara ca sa simti pe propriul suflet,fara ca sa lupti pentru asta.

Dragostea si Viata,aceste doua cuvinte sunt strinse legat intre ele doar prin supravietuire.O dragoste adevarata se prinde in carne,ceea ce e imposibil sa o tai fara ca sa nu te doara.Indiferent din ce colt al lumii ai privi-o ea iti da aceleasi aripi,aceleasi sperante ca si la 1 m de linga tine sau 3000 km.Pur si simplu sentimentul acesta nu cere de cit sa fie pretuit si absolut pastrat in inima,ceea ce nu cere mai muult nimic.Multi din voi ar spune ca ” uite da,stiu ca nu exista si cu asta totul ” doar pentru ca nu sunteti pregatiti sa asteptati un an sau trei,o luna sau o saptamina,pur si simplu nu sunteti pregatiti pentru acel inceput care nu e atit de usor.La fel si baietii la fel ca si fetele,se intreaba de ft multe ori ” De ce sa  astept?..    Pentru ca dragostea stie sa astepte,alta lumina sa ii deie sperante pentru ziua de miine nu sa inventant,cel putin pentru mine.Pentru ca nu astepti nimic mai mult decit o imbratisare si o sarutare,sufletul doar ramine la tine.Ceea ce inseamna ca acel suflet al dragostei tale e cu tine mereu,oriunde si orice ai face.De dimineata somnoroasa si pina dupa amiaza obosita.In fiecare zi…noapte..

Pur si simplu daca ai in suflet acest nebun sentiment,apoi nu mai conteaza nici mii de km ce ar parea ca va dispart.

“Dragoste la distanta”este definita in DOR!

Uncategorized

Inca suntem copiii!

Chiar daca suntem invaluite intr-un nor de (Avon, Oriflame, cine mai stie?) dedesubt mirosim tot a lapte dulce de mama si noroi inchegat in par. Chiar daca purtam breton modern (ca restul scolii de altfel) si ne vopsim o alta nuanta in fiecare luna, inca atentam la suvitele rebele cu o dulce inconstienta si cu foarfeca veche, de argint, a bunicii, cu manerul greu de fildes si varful bont.
Chiar daca vorbim cu un vocabular de om mare, scolit, inca ne rusinam cand auzim de sex sau dragote. Inca asociem tot ce tine de iubire cu „prostii”, corpul cu un teritoriu interzis si sentimentele sunt un dulce tabu.
Chiar daca somnul nu ne mai e lin, ca de bebelus, inca ne trezim dorindu-ne sa nu ne fi trezit. Inca adormim cu gandul la un somn adanc, vesnic, netulburat de ceas sau de telefon sau de bataile mamei in usa. Inca adormim dorindu-ne sa nu ne mai trezim. Niciodata.
Chiar daca avem prieteni la liceu sau la facultate si ii sarutam cu foc, acasa inca mai strangem in brate un mutunachi de plus fara ochi si cu o mana rupta, din a carei taietura iese vata. Inca simtim gust de miere si lapte sub limba, cateodata si scortisoara, depinde de anotimp. Chiar daca examenul ne bate la usa, inca avem binecuvantata inconstienta de a petrece nopti nedormite in compania Internetului, a prietenilor sau a jurnalului si a unei beri. Inca putem simti adierea vantului de primavara pe obrajii nostri inca netezi, ciufulindu-ne parul vopsit si imbracat in fixativ, intr-o proasta imitatie a ceea ce credem noi ca inseamna maturitate.

Parem sa fim pentru totdeauna straini de ceea ce inseamna cu adevarat viata, mereu asteptand-o sa se intample, dar mereu cu impresia ca o traim din plin.

Si oricat nu am vrea sa recunoastem, inca suntem copii.

Gind de poezie.

pentru Daiana..

In noaptea rece vii la mine…in gand
Ochii,buzele,fruntea ti le sarut pe rand
Vorbesti cu mine,vorbele-ti sorbesc
Te tin in brate ore in sir…plutesc
Fugim in lume,noi doi nebuni frumosi
Iti numar stele,privim la nori pufosi
Intram in mare,cu pestii inotam
Nisip fierbinte,la soare ne uscam
Apusu-i magic,culori atat de vii
Te tin de mana,de mana tu ma tii
Noaptea ne-ascunde ca noi sa ne iubim
Doar luna vede ce clipe noi traim
Iar dimineata,de ceru-i innorat
Sa lenevim,luam dejunu-n pat.
Si radem mult,facem numai prostii
Si suntem fericiti,ca doi copii.
Eu te iubesc Daiana,cum sa nu
Ca-n toate visele mele esti si tu.

Este el,acel el care l-am asteptat pina acum sa imi zimbeasca si sa ma incalzeasca intr-o zi de decembrie.Acel care imi spune in fiecare zi ca sunt frumoasa si da care ma iubeste.E el,de parca l-as fi stiut o viata intreaga!

Iti mulumesc ca existi in viata mea!

Gind de poezie.

Oare am sa reusesc?!

In dimineata cind  doar soarele ma va trezi.

Acea sclipire pe chipul meu va rasari.

O clipa-n trecut nu as putea privi,

Nimic nu mai regret,e timpul de-a trai.

                                   In seara cind pe cer stelute vor aparea.

                                   Nici somnul cel dulce nu ma v-a fura.

                                   Chiar si racoarea sarii, de mai apoi.

                                    Nu ma va duce,inapoi.

Din cele minute din viata, ce vor pleca.

Nu voi regreta ca am facut ceva.

Am sa incerc sa traiesc ca mai apoi.

Sa nu mai regret de trecere-n zori.

                        Oare am sa reusesc sa fug si sa dispar?!

                        Din cel mai sensibil loc de pe ocar.

                       Nu vreau de cit sa ma cufund.

                      Si sa mor,sa mor in tacut.

melodie din suflet..

Mai scriu !

Uneori ca sa scriu am nevoie de lovituri mari in suflet,chiar fie ele cit de dureroase.Uneori de oameni care nu ma inteleg si continui sa mai scriu despre ei.Alteori de oameni ce ma iubesc si se bucura cind zimbesc.

Si de ce scriu?! Ca poate nu gasesc raspuns la ceea ce am simtit azi,ca poate doar asa imi creez un raspuns la care mie mi-ar fi convenit.Dar pentru ce scriu?! E simplu doar ca sa ma regasesc,sa regasesc ceea ce ma facut azi sa simt mai putin decit ieri sau decit miine.

Am inceput sa scriu doar atunci cind in inima mea a aparut ceva ft special,ceva ce ma facut sa vad lucrurile altfel,pot sa zic ca e inspiratia sufletului meu.Doar ca atunci cind acesta inspiratie ma lasa in tacere,eu nu mai pot sa scriu.Ce sa mai scriu cind nu mai vad lucrurile cum le vedeam,cind in suflet e un gol si in inima sut urme dureroase.Cum sa scriu cind cu indepartarea lui se pierd si ale mele ginduri,pur si simplu se indeparteaza si nu mai pot sa scriu.Dar vreau sa scriu

Ce v-a fi cind il vei lasa sa plece,pentru totdeauana?!

   …nu l-as lasa pur si simplu si daca m-ar lasa apoi …nu am sa mai scriu,cu greu as spunea asta si cu greu as crede,dar asta e . Nu mai pot sa scriu cind  nu il stiu aproape,nu mai pot sa scriu!

Scriuu doar ca mai mult in al meu Univers scriu ,mai mult traiesc in  el si natura care o creaza.Si vreau mai mult sa scriu de:

  sa scriu de el..de sentiment..de dragoste..

       sa scriu de ea tacerea in nepatruns…

            sa scriu de melodie si de dans…

                  sa scriu de soare si tot ce in natura ar fi ramas..

   sa scriu ca azi sunt mai trista decit miine,sa scriu ca al meu suflet lui ii apartine,sa scriu ca visez mai mult decit traiesc.

 Sa scriu sa mai scriu!

Mai scriu ca si cum o floare din zapada zimbeste.

Mai scriu in suflet si in privire ce se orbeste.

Mai scriu in stele si in soare.

In ginduri,vise si ninsoare.

                  Oricit de greu un dor, ma apasa.

                 Si cit de adinc, o lacrima se varsa.

                 Si cind un suris dispare de pe fata.

                 Vai,esti trista chiar de dimineata?!

Mai scriu si cind nu pot.

Mai scriu si cit ma intorc.

Cind visez si ochii sunt inchisi.

Acelasi lucru fac,mai scriu fara scris.

Uncategorized

Ce zi e astazi? Astazi e Luni seara!

La prima vedere s-ar fi crezut ca cuvintele mele s-ar fi asternut putin mai altfel.Si ca cu o mare tristeste as fi spus ca nu mai pot sa scriu…

.De ce?!

Pentru ca cind incep sa imi astern gindurile ele pare ca se ingramadesc acolo la iesire si nu mai stiu unde le-a fost locul.Doar ma ajuta acea memorie in cernala sa o aduc la inceput si din nou.Probabil daca a-ti citi toate scrierile mele,ati simti aceeasi stare,aceeasi privire a gindurilor care nu se mai schimba.Iar daca continui sa mai scriu ve-ti distinge apoi gindurile mele.Uneori ma simt brusc complesita de idei si uit ce am mai vrut sa zic.Parca as fi o umbra alba pe pamint si nu as mai descoperi in mine decit un adinc de privire ce mereu il arunc in suflet.Stiti ca de multe ori merg cu sufletu deschis,ceea ce ma ajuta sa acord la nimic-totul.Doar ca deja e ceva timp decit ca sa mai scriu ceva e ca si cum m-as gindi astazi si asi ajunge sa scriu vineri,da faptele sunt reale doar ca motivele mai putin.Si nu ma ajuta mai la nimic asta.Doar acele mici sperante care vin din partea celor care imi simt tacerea si gindurile si isi simt sufletul,doar aruncind o privire.Uneori scriu o pagina ca mai apoi sa o sterg si sa o scriu din nou.Scrisul mi se modifica,si concret nu va fi niciodata.Cine ma citeste si cine ma intelege,pare a fi o balanta sau nu stiu cum sa ii mai zic.Doar ea,privirea la acelei zile ce bate la usa vietii,acea zi fie luni sau vineri,pentru mine nu are o importanta mai mare decit ziua in care am scris mai mult sau mai putin.Se intimpla ca merg pe strada si incep sa privesc orice lucru odata cu o poezie intre timp pusa in gind sau ceva mai sus.E destul sa aud si o melodie,care ma ajuta sa le arunc lucrurilor o privire mai palida.Ca mai apoi sa uit ce am scris in gind si sa scriu din nou peste-o zi sau o saptamina.Imi pare rau,ca acum scriu mai putin decit ieri.Staruintele mele sunt putine atunci cind vad pe calendar o zi in care nu am putut sa scriu ceva,o zi in care cu trecerea ei sublima nu a putut sa ma cuprinda in cuvinte.Si am sa incerc sa schimb,doar ca acum eu nici nu mai stiu de ce este palida cernerala gindului meu,si se termina din cind in cind.Totusi fara cuvinte nu pot eu sa trec secunda din viata mea,chiar daca ele nu sunt asternute aici.Sa stiti ca continui sa fiu asa cum privirea ma lasat sa fiu.Si ca continui sa scriu in ginduri,sa scriu.