Cu toate ca in sufletul meu se gaseste multa tristete si multtt dor 🙂 Totusi mai am un loc si pentru fericirea asta pura de tot!Caci clipele ce au sa apara noi in timpul meu,imi aduc sclipire.Nici nu stiu dar le astept cu mare nerabdare.

Ce sarbatoare este Pastele?! Cea mai sfinta,unde pina si natura isi capata fenomenul de reinastere.Unde toti,trebuie sa ierte si sa mai reinasca ceva bun in suflet,caci omul nu e atit de rau pe cit pare.E sarbatoarea sperantelor,lucrurilor noi unde luam si crestem aripi .

De mica primesc aceasta sarbatoare,cu multa puritate caci e prea frumoasa simbolul asta!E vie sarbatoarea e vie si natura si suntem si noi vii.Caci chiar asta sarbatoare ne aduce lumina din sus,si cind ridicam capul spre cer simtim cit are sa fie de minunata si plina de caldura.

Cind vine primavara, simt aerul cela proaspat care se tipareste in suflet si ne aduce acele firisoare de asteptari, a sarbatorilor.

Imi plac pregatirile,imi place chiar si atunci cind seara,obosita ajung in casa si simt ca cu fiecare zi sunt mai aproape de cele mai frumoase clipe.Totul se munceste cu dragoste si cu sclipire si ochi,cel putin asta fac eu.Caci nu ma simt obosita pina sa renunt.E frumos timpul asta,care il iubim cu totii.

Hai sa ne bucuram de tot ce traim,de dorul ce il avem in inima,de clipele ce au trecut si care au sa treaca,de muguri care au murit si acum se nasc.

Hai sa simtim mirosul cela profund a sarbatorilor.Caci ele au sa ne aduca aripi,sa ne aduca sperante,sa ne aduca bunatate.Si precum le primim asa se vor adaposti in noi!

Scriu si simt ca totul s-a schimbat,ca soarele e mult mai altfel!Ca si stelele lumineaza mai nu stiu cum.Ca timpul nu imi da ore in sir sa mai scriu decit in ginduri..

E aceasi zi,si tot e primavara dar dimineata nu e ca atunci.Ce nu imi ajunge sau mai bine zis ce nu ii ajunge sufletului meu.Si cit de simplu pot spune in miile de cuvinte care nu imi mai incap in sufletul meu.Cita durere poate tine un om?! Cita schimbare poate sa mai simta?! Si totusi e altfel.E omul acea enigma care se schimba nu cu luna sau cu anul ci cu minutul.

Cit imi lipsesc anii in care simteam mingierea aceea ,cea mai finuta a miinilor maicutei mele.Si ce fel de viata isi face omul,incit e nevoit sa aleaga drumul cel mai ascuns,incit e nevoit sa se trimita si sa se separe de cele mai iubite fiinte.

Incepeam sa scriu si nu stiam exacta ce am sa spun aici,caci demul nu am mai scris si toate cuvintele din nou se ineaca in ginduri,gata  sa se reverse.Caci e timpul asa,sau e ecoul vintului care imi readuce aminte de cele mai frumoase clipe,de cele mai frumoase sarbatori ce le-am intilnit cindva la masa aia de afara cu intreaga familie.Asa usor,usor…impreuna!

Incerc sa descifrez timpul,care doar el apasa pe rana noastra.Atunci cind intilnesti orice anotimp,cu toata ca nu doresti dar mai intilnesti si o amintire,colo aruncata de tine.Iata astazi,si iata miine…are sa fie cele mai frumoase sarbatori,sarbatori care aduc din nou sperante si aripi in privirele oricui.Si iata cum aceste clipe ce au sa vie aduc si ele,trecutul lor.Acel trecut care era mult mai bun,mai fericit ,mai unit.Ce n-as da?! Ca sa mai simt glasul lui tata care dimineata ma trezea,cit de devreme.Sa mai simt acel miros de sarbatori copt de mama,acele sarbatori care erau cit de simplu pregatite dar eram foarte  multi caci eram impreuna.

Si Doamne?! cite mai au sa vie..cite mai au sa treaca fara a mai trai impreuna.

Totul trece,absolut totul trece.Iar in suflet se tipareste doar clipele cele care ti-au daruit emotii,se tipareste si dorul ce se naste in fiecare zi pentru tot ce a mai trecut sau are sa mai treaca!

Mereu cind incerc sa analizez timpul ,ma opresc din secunda zilei si ma gindesc oare cit v-a mai dura oprirea asta,tainuita?In calendarul meu de pe perete,incercuiesc zilele ce s-au scurs in stire si in nestirea mea.Cit de repede si cit de neintelese mai trec.

Iar viata e atit de scurta incit si eu mi-am dat seama.Ca e atit de putina si e atit de uitata,pierduta.Nu mai stiu unde o sa ajungem ,dar pierderea asta ne ascunde,ne schimba,ne duce in fundul si in virful pamintului.Si orice cuvint,orice fapt isi pierde intelesul.Cind picioare ai si drumurile s-au pierdut,unde ochi mai ai dar  cerul s-a schimbat.Unde viata mai ai si parca timpul si-a schimbat pasii.

Si cind privesc in urma si a mai trecut o primavara,apoi rascolesc prin ginduri si cu greu gasesc acele amintiri care s-ar fi incercuit in calendar cu un stilou rosu.Doamne si sunt atit de putine,zile in care as fi simtit ca chiar traiesc.E un vint ,timpul nostru ,un vint ce a uitat sa se mai potoleasca.Poate era mai bine cind eram micuta de tot si nu intelegeam cum are sa treaca ora.

Incerc sa evadez din asta lume,sa ma ridic pe un virf de deal  sa privesc lumea de acolo sus.Iar privirea ceea,ce capata tristete si imi rupe sufletul,caci pe pamint nu se observa decit oameni care au incetat sa mai zimbeasca,oameni grabiti si nu de timp dar de neajunsuri.Ce sa mai vad,un om ce lasa,pierde,uita,uraste,si nu mai traieste.De parca as fi trecut eu sau au trecut ei,nici nu mai inteleg.Si ramin pe punctul meu,colo sus unde tot mai privesc ceea ce de fapt nu as dori sa privesc,doar sa inchid ochii..privesc si eu in curtea casutei mele, ca nu se vede decit florile de pe copaci,caci e primavara.Arunc privire spre linistea paminului,si ma doare ca nu se vede luminitele celea care cindva nu se ascundeau in casa.

Credeti ca mi-e bine aici ?!…ba nu ..Cel mai mult asta imi doresc sa plec,cel mai mult imi doresc sa ma intrebati si sa va spun..!!Sa plec de acolo,sa plec acasa unde intimplator,in bucatarie o v-oi zari pe maicuta mea,asa grabita si frumoasa.Unde mai priveste dincolo de geam,spre tata care isi gaseste cite o ocupatie in gradina,doar e primavara la mijloc.Sa deschid usa si sa ma intrebe cineva,cum a fost azi si cum a trecut totul?! Sa ma astepte cineva pina si la lucru.

Separata de timp,de voi,de casa….dar cum sa ma reintorc si unde ma intorc ?! Unde sa mai privesc ca sa primesc acea lumina si caldura,care cindva era simtita in casuta mea,in ograda mea,in satul meu.

Aceasi Zi!

Te intorci,te intorci de undeva si te intrebi …unde te intorci?!Si cit de greu e sa simti ca frigul are sa fie stapinul sufletului tau..a casei tale.E greu,mai mult decit a te  lovi,decit a ingheta iarna.Caci e rana sufletului, de asta toti fug! O enigma de timp ce despare drumurile.