Uite ca traiesc si eu intr-un sat,poate micut! 

Si cu toate ca unora le-ar parea ca e urit si de moda veche ca sa cresti acolo,eu rasar cu o privire convingatoare si va spun ca nu e deloc asa.Caci totusi pina la urma,satul a dat nastere tuturor oraselor.

Ce este satul?! 

Satul este edenul sufletului omenesc impletit din lacrimi si bucurii,tristete si fericire.E locul unde traiesc parintii,unde au trait stramosii si unde vor trai copiii nostri.Cred ca satul este un dor al poporului,unde sint si sezatori,jocuri,nunti,botezuri.Poate ,pare a fi pamintul care nu e decit un graunte de nisip in desertul infinit al lumii.Cineva spunea ca satul se integreaza intr-un destin cosmic,intr-un mers de viata totalitar dincolo de al carei orizont nu mai este nimic.

Stiu,ca imaginea satului se simte instrainat de ochii atitor suflete pure,aflate in absolutul nedeslusit al unui vis inspirat de dureri si sperante.Acest paradis pierdut se gaseste in interiorului taranului,care e crestinul fara sarbatoare,umilit in umbra si urzit din lacrimi si sudoare care formeaza acest intreg al vietii.Satul e locul deznajduit,strivit de nedreptati al carui tablou e pictat doar de culorile vii ale raiului.Acest frumos nedeslusit adeveresc intr-o comunitate sufleteasca,a celor ce prin speranta ,au zidit locul sfint al infinitului.Satul e frumusetea amurgului,regretul amintirilor,placerea trairii,chinul taranului si bucuria pamintului ce creeaza un riu al sentimentelor,contemplind opera universului.Satul ne da o binefacere care e nepretuita in duiosia lui.El ne permite sa ne intoarcem ,dupa o viata zgomotoasa ,sumbra in sinul lui,in sinul pacii caci singura odihna a omului se gaseste la sat.Am incercat sa privesc sufletul unui sat si nu ceea ce i-a facut omul pina acuma,insa totusi exista in viziunea mea acea privire care strabate in sufletul unui sat,cit de micut.In privirea mea,satul ramine o bucata din pamintul sfint al universului,care prin modelare formeaza o frumusete vesnica si impreuna cu aerul lui aduce o speranta nemuritoare.