Mereu cind incerc sa analizez timpul ,ma opresc din secunda zilei si ma gindesc oare cit v-a mai dura oprirea asta,tainuita?In calendarul meu de pe perete,incercuiesc zilele ce s-au scurs in stire si in nestirea mea.Cit de repede si cit de neintelese mai trec.

Iar viata e atit de scurta incit si eu mi-am dat seama.Ca e atit de putina si e atit de uitata,pierduta.Nu mai stiu unde o sa ajungem ,dar pierderea asta ne ascunde,ne schimba,ne duce in fundul si in virful pamintului.Si orice cuvint,orice fapt isi pierde intelesul.Cind picioare ai si drumurile s-au pierdut,unde ochi mai ai dar  cerul s-a schimbat.Unde viata mai ai si parca timpul si-a schimbat pasii.

Si cind privesc in urma si a mai trecut o primavara,apoi rascolesc prin ginduri si cu greu gasesc acele amintiri care s-ar fi incercuit in calendar cu un stilou rosu.Doamne si sunt atit de putine,zile in care as fi simtit ca chiar traiesc.E un vint ,timpul nostru ,un vint ce a uitat sa se mai potoleasca.Poate era mai bine cind eram micuta de tot si nu intelegeam cum are sa treaca ora.

Incerc sa evadez din asta lume,sa ma ridic pe un virf de deal  sa privesc lumea de acolo sus.Iar privirea ceea,ce capata tristete si imi rupe sufletul,caci pe pamint nu se observa decit oameni care au incetat sa mai zimbeasca,oameni grabiti si nu de timp dar de neajunsuri.Ce sa mai vad,un om ce lasa,pierde,uita,uraste,si nu mai traieste.De parca as fi trecut eu sau au trecut ei,nici nu mai inteleg.Si ramin pe punctul meu,colo sus unde tot mai privesc ceea ce de fapt nu as dori sa privesc,doar sa inchid ochii..privesc si eu in curtea casutei mele, ca nu se vede decit florile de pe copaci,caci e primavara.Arunc privire spre linistea paminului,si ma doare ca nu se vede luminitele celea care cindva nu se ascundeau in casa.

Credeti ca mi-e bine aici ?!…ba nu ..Cel mai mult asta imi doresc sa plec,cel mai mult imi doresc sa ma intrebati si sa va spun..!!Sa plec de acolo,sa plec acasa unde intimplator,in bucatarie o v-oi zari pe maicuta mea,asa grabita si frumoasa.Unde mai priveste dincolo de geam,spre tata care isi gaseste cite o ocupatie in gradina,doar e primavara la mijloc.Sa deschid usa si sa ma intrebe cineva,cum a fost azi si cum a trecut totul?! Sa ma astepte cineva pina si la lucru.

Separata de timp,de voi,de casa….dar cum sa ma reintorc si unde ma intorc ?! Unde sa mai privesc ca sa primesc acea lumina si caldura,care cindva era simtita in casuta mea,in ograda mea,in satul meu.

Aceasi Zi!

Te intorci,te intorci de undeva si te intrebi …unde te intorci?!Si cit de greu e sa simti ca frigul are sa fie stapinul sufletului tau..a casei tale.E greu,mai mult decit a te  lovi,decit a ingheta iarna.Caci e rana sufletului, de asta toti fug! O enigma de timp ce despare drumurile.

Incerc sa scot la iveala si cealalalta fata,cea mai adevarata deoarece este si cea mai tainuita,a atitor oameni,a caror reala perversiune consta in a fi acceptat sa-si ascunda natura sau sa simuleze ceea ce nu erau pentru a fi pe placul majoritatii.Din ceea ca lumea capata deja o nuanta neagra de tot,a carui simbol e crud si tot atit de dureros.Sunt zile cind se revarsa paharul furii in care un om creste in el,se naste furia fata de tipul curent,indiferent la cauza unora din cele mai cumplite suferinte de care i-a fost dat speciei omului.Si din acestea furii se naste indrazneala,negindirea,plecarea pe un tarim pe care niciodata nu ai fi vrut sa calci.

O problema ce isi are ecoul foarte valabil pentru toata societatea noastra.Ecou care distruge usor totul,pina si cea mai ascunsa bunatate.Se intimpla uneori ca unele persoane sa va impresioneze furia pina iti pierzi echilibrul,dar oare e atit de placut sa te supui unei furii care nu tine mai mult de 3-4 minute,sa te supui unei lovituri ca mai apoi sa regreti pentru tot ce ai facut.E atit de dura si dureroasa aceasta forma de aparare care a creat-o omul.Si de ce ar trebui sa lovesti cind : “Te-au numit urit,nu au vrut sa te inteleaga,te-a durut,te-a inselat,ti-a spus ce simte”.Oare ar trebui sa fii atit de las incit nu ai putea sa intelegi ca lovitura ta provoaca rana si in suflet,rana care nu mai poate fi vindecata.Intilnesc foarte des intimplari ciudate,care le face omul,fiinta asta care nu mai stiu cum sa ii mai dau notiune.Pare ca se schimba,ca isi schimba orizontul in fiecare minut.Acest lucru ne frapeaza intotdeauna dar in general nu devine pentru nimeni decit o transparenta prin care se poate prevede intrega stare a omului,si totodata intreaga starea a lui.

E foarte greu sa vezi si sa simti,cum sub aripile omului acelea albe,cresc altele negre.Si fara sa iti dai seama,acolo au sa creasca copii mici,sub plapuma dura a vietii.

Doar viata se masoara in timp,si de acum ea repede trece.Oare pina unde o sa ajunga omul si cit de adinc v-a mai lovi?! Intreb si in acelasi timp as fi vrut sa inchid ochii cind mi se v-a raspunde,de teama pentru tot ce-as auzi.

Multi oameni au cautat o definitie, o exprimare in cuvinte a cuvantului “muzica” insa e destul de greu de exprimat si uneori chiar vag ceea ce gasesti in dictionare. Asadar ,muzica nu are o definitie anume,ci fiecare persoana ii da muzici propia definitie.Pentru ceea ce e pentru suflet si vine din suflet nu poate pur si simplu sa fie citit,ci doar simtit.Iar muzica este una din lucrurile care necesita ascultare.In plus,datorita muzicii si mai ales posibilitatea de-a o cunoaste indeaproape psihologia sunetelor,mi-am dat seama ce strins poate fi legata sensibilitatea  muzicii de finitatea plasmuita de-un suflet!Dar nu mai putin e muzica rascolitoare ,totusi prin suferinta ,provenitoare din necugetarea nemiloasa a inclinarii firesti,din efortul disperat de-a inabusi glasul naturii si de-a minti inima.Cind am ajuns sa imi dau seama ca aceasta era originea chinului sufletesc care facea din viata un ritm pe melodie,si am simtit ca paharul rabdarii incepe sa se reverse pe fon de melodie muta.O audiere atenta poate alimenta curajul sufletului de-a ramine credincios,mai presus de orice.

Totusi ce e muzica ?! E ca un fel de matase lasata pe suflet,sau poate e glasul sufletului a carui ecou este infinit.O alinare,o profunda durere mai mare,un zimbet,o privire confuza..acestea le deschide muzica.

Cum oare sa fi asezate,notele unui cintec?! Trecute mai intai prin carne si suflet ca mai apoi sa fie asezate pentru suflet,ascultata nu de urechi ci de suflet.

Sunt un punct pe pamint,ca toti ceilalti din jurul meu.Si doresc sa fie alb daca ar fi privit din departari.La fel cum se pierde o pasara in zbor,la un moment dat ea pare a fi un punct pe cer.

Traind intr-o lume a frenezie,eu incerc sa promovez unele valori care ar trebui pretuite,chiar si secunda minutului,si ea isi are rostul ei.Incerc sa gasesc ceva acolo unde voi nu gasiti nimic.Si important sa mai citesc si in stele,punctul meu sensibil 🙂

Putina liniste asta-i tot ce imi doresc,cel putin astazi.Sa inchid asa usor ochii si sa nu mai vad furtuna de afara.Sa inchid ochii,sa se inchida toate gindurile ce imi rapesc timpul.Ce as putea sa fac pentru a exista si in acelasi timp sa nu mai vreau sa exist.Incerc totusi sa evadez din locurile ce ma inspira,ce nu imi mai dau voie sa scriu.Dar oare cum te simti acolo unde nu vrei sa fii?! Sa auzi si sa nu crezi, sa vezi si sa nu intelegi,asa as defini.E o evidenta ,poate scoasa acum citeva luni,e o schimbare inca nedefinita.

Dar atunci cind te afli unde nu trebuie si cind nu trebuie,linga cine nu trebuie.Atunci cind doresti  sa grabesti timpul mai mult decit e a sa grabire.Atunci cind zimbesti cind de fapt nu vrei sa faci asta.Atunci cind iubesti dar nu poti sa ii spui.Atunci cind vrei sa ierti si urasti.Atunci cind vezi si nu poti vedea.Atunci cind vorbesti si nimeni nu te asculta.

Cum esti atunci?!..esti tu ..?!

Eu.. insa atunci sunt cu ochii inchisi,sau nu,atunci pe lentile se lasa un praf,unde lucrurile deja nu sunt clare.O definiţie spune că “Eul” se găsește la limita între conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune, a funcției de adaptare la realitate și de investigare a realității. Dar oare de câte ori facem din acest Eu mai mult decât ceea ce este? Mai mult decât o funcţie? Dă-mi voie să te întreb astăzi, tu cu ce îţi alimentezi Eul? Este dependent de lucruri iar tu îl hrăneşti?

Ne construim caracterele,casele dar lasam crapaturi stiind ca in orice zi ,oceanele vor continua să-şi trimită valurile printre crăpături.Chiar si atunci cind aratam ca suntem puternici,si nu e real.Chiar si atunci cind impreuna cu prietenii faci lucruri, care le plac lor dar tie nici macar un pic.Chiar si atunci cind vrei sa dormi dar pleci undeva,pentru a demonstra cuiva,ca pot.Chiar si atunci cind faci cunostinta cu cineva,te modelezi in momentul cela pina ii placi ,fara sa mai stii ca miine esti tu.

Oare pina cind,si pina unde o sa mergem?!

Nu vreau sa fiu decit eu,si stiti de ce?! Pentru doar asa voi avea linga mine,doar oameni care ma iubesc si tin la mine cu adevarat.Nu vreau sa iti zimbesc cind vreau sa pling.Nu vreau sa te urasc cind stiu ca o sa te iert.Nu vreau sa par ca sunt in ritm cu “moda ” cind de fapt ma imbrac simplu de tot.Nu vreau sa folosesc un ruj de culoare rosie pentru ca asa iar placea cuiva.Nu vreau sa ma aflu in locuri unde de fapt nu vreau sa fiu acolo.Vreau doar sa fiu eu.Nu vreau sa ma modelez dupa principiile cuiva,nici macar sa le incerc.

Vreau liniste,sub fon de melodie de suflet.Vreau privire vie sub picturi natural de frumoase.Si sa fiu eu,acea Daiana care s-ar parea sa o cunoasteti.Pentru mine sa fiu Eu..doar asa ochii imi sunt vii si simt!