Cind inima ta moare inaintea ta,mai bine mori tu primul!!

Poti sa mergi pe strada,sa stai la scoala,sa faci cumparaturi si multe lucruri poti sa faci intr-o lume ” fara inimi”.Oriunde si oricind poti sa traiesi in asta lume.Cind faci orice lucru elementar si nu simti absolut nimic.Inima ta a murit astazi,iar tu continui sa  fi purtat zi de zi de un rasarit si apus care v-a veni,si nu stii de ce mai vine.Si traiesti pentru ca asa ai auzit ca se face,maninci ca stii ca poti sa iti fie rau,si te culci ca asa se cuvine.Insa deja nimic nu mai are rost,pe ziua de astazi si cea de miine.Esti mort si nu pe jumatate,dar esti mort.

Ce poti sa fii tu ,fara inima ?! Un trup fara simturi,fara nici macar un fior de atractie la fiecare pas facut.Nu poti sa ierti,sa privesti cu dragoste un indragostit si un copilas,cel mai mult nu ai cum sa iubesti.Si foarte simplu,uiti de miciile minuni ale zimbetului,ale lacrimii si ale sufletului.Respiri dar nu existi,caci nu lasi urme pe pamintul inimii cuiva.Esti invizibil,un punct care isi indeplineste datoria,si notiunea de ” om fals” sau “om fara inima”.

Niciodata nu vei intelege,de ce mai traiesti si de ce stai linga un foc daca nu te incalzesti,probabil poti inca sa fii ars si cenusa ta sa ramina in pamint,caci esti pamint doar indeplinesti alte functii atunci cind te numesti un om fara inima..Insa in orice moment poti sa iti trezesti inima si sa reactionezi altfel,la orice comunicare de a ta,caci inima mereu are speranta reinvierii..

..Liniste in casa,iar in ograda aceeasi “ultima luna de primavara “,cu aceleasi flori,si pomi..insa nu cu acei fiori..privesc in urma mea si nu vad decit tacere care o ascult si ma doare,nu pot sa descriu cum se pling lacrimile,nu cred ca m-ar intelege cineva,decit “prietenul meu -animalut”care nu m-a lasat prea mult sa pling si nici sa imi inchid ochii ….Nu ma doare cuvintele,decit clipele in care singuratatea se face stapina in curtea mea,ma tem ca si in suflet s-ar acomoda.Nu vad nimeni in casa cind privesc din gradina,nu vad nimeni pe afara,nu vad pe nimeni in urma mea..

Dar unde e mama,in bucatarie nu se vede nimeni ?!

Unde e tata,care normal ca era sa ii aud glasul..

Unde sunt cei mai buni prieteni ,unde sunt acum cind “ciresul nostru” s-a copt…unde sunt ei ca astazi atit de mult s-au indepartat..

Credeti ca nu ma doare…nici cuvintul nu ma doare?! …

Un timp care a zburat atunci cind a privit in urma sa,si cind a vrut sa ii inteleg valoarea a pierdut…Nu e nimeni in lunile ce s-au scurs,nimeni in casuta …decit ea si singuratatea ei..

Tristete?! Mai mult,e in doua cu singuratatea..

Primavara trecuta?! Si nici acea asteptata vara..

Un timp ca cel de ieri si cel de miine..

Nimic nu se schimba si nimic nu mai ramine..

Ostenita..ostenita..printre oamenii si cuvinte care sunt legati de singele meu si fac ca sa ma doara.De oameni care usor se intorc si mor in acea uitare nepasatoare.Si cind ma gindesc ca cindva aveam in ograda o ” livada inflorita ” atit de mare si frumoasa,si ce acuma..ce a mai ramas?! Obosita si De cuvinte care sunt aruncate,asa pur si simplu in aer.

….Cita eventualitate,transformare intr-un calendar ce se schimba de fiecare an.Cita durere intr-o intelegere de trecere a timpului.Si cita neintelegere…

…..Merg  pe drum si ma opresc,apoi incerc sa arunc o mica privire in urma…si ?? Timpul si-a pus in rind cuvintele,care pe un drum  s-au parut a fi mai cunoscute,mai nevoite si fara de folos.Nu vad nimic mai mult decit cuvintele ce strabat drumurile calacate rind de rind,de noi ,toti cei care m-ai tirziu am realizat ca nu acolo ne asteapta ,rasaritul.

Ne pierdem,murim si nu incercam sa renastem acele cuvinte ce sunt pastrate in sufletul ascuns.Apoi cind pierdem le spunem,atit ca e fara rost cit si fara reintorcere,caci pierderea isi asuma esenta.

……Nu mai vreau sa simt,sa vorbesc si sa traiesc in punctul ” fals” care isi acopera intreaga importanta asupra umanitatii,caci omul deja e o traire dar nimeni nu stie cum ii arata : adevaratul chip.Nu mai vreau sa privesc,atit de obosit…nu mai vreau…

Nu mai vreau sa vad,oamenii cum se cearta,cum se mint,cum isi arunca cele mai dureroase cuvinte in suflet,ca intr-un final sa nu se ma ierte.Nu mai vreau sa vad totul cu ochii mei.Caci se pierde,cu fiece zi ,minut…se pierde…

Si nu vreau sa simt cum omul isi ingroapa inima.Nu vreau sa vad asta.Doamne,cred ca nu as mai putea tinea sub gene,acea apa sarata.

Caci ma doare orice indiferenta,lovitura a cuvintului,orice…nu vreau mai mult decit sa imi inchid ochii la fiecare lovitura de-a voastra,voi oameni ce va iubesc si voi cuvintelor ce ma omoriti.Inchide-mi ochii,Doamne si nu o sa am cum sa simt durerea aceea sufleteasca!

Cuprinsa strins de dragoastea ta,care l-a prima intilnire a aparut atit de aprinsa.Si cita sclipire de la un singur inceput.Credeam ca in vise doar asa se intimpla insa totusi pina la urma visele devin realitate.Stii nu era o obsesie,caci am simtit-o cum imi inalta sufletul..(era imposibil sa nu te cuprind ).Si odata ce te-am cuprins,iar miinile mele erau acomodate in ale tale,asa incit existam doar noi doi si nimeni mai mult,am simtit ca esti cel care te-am asteptat.Iesind din “unicul esec” al  inimii mele care nu demult s-a lovit,sufletul a continuat sa traiasca ,cit de ascuns si numai  ” Tu ” l-ai putut gasi si reinaste.Esti cel care imi apare nu dimineata si seara in gind,dar cel care traieste secunda de secunda in gindul meu.Tu ma lasi sa uit ca ‘raul’ exista,si astfel cresti in mine atita bunatate.In tine simt nu cuvintele spuse fara rost si simtire dar cuvintele care trec prin inima ta ,care intr-adevar simt.Cu tine imi place sa astept stelele si apoi impreuna sa le numaram.Nu imi place nici o particica din tine,eu iubesc tot ce esti Tu.M-ai ajutat sa trec peste o perioada grea a timpul meu si esti sprijinul meu care cred in el.De cind ai aparut in privirea mea,in suflet si in mine nu am plins si nu am simtit nuante mari de tristete,si  stiu ca doar tu nu ma lasi sa le simt.

 De ce imi iubesc eu, iubitul?

..Am un milion de motive …

Te iubesc…caci sunt eu linga tine..

Te iubesc …caci esti “TU” asa cum esti tu..

Te iubesc…pentru sufletul tau bun..

Te iubesc…pentru ochii tai..

Te iubesc ….pentru zimbetul tau…

Te iubesc ..pentru ca radiez de fericire cind esti linga mine..

Te iubesc…ca zimbim atit de frumos impreuna..

Te iubesc…caci esti atit de deosebit..

Te iubesc…caci vorbesti frumos cu mine…

Te iubesc …caci nu mi-e frica cind ma cuprinzi..

Te iubesc…caci cind faci un pas de linga mine,deja mi-e dor de tine..

Te iubesc ….caci nu ma pot supara pe tine..

Te iubesc…caci ma indragostesc de tine in fiecare zi..

Te iubesc…caci imi dai flori fara motive..

Te iubesc ..caci te simt aproape chiar cind esti departe…

Te iubesc …caci nici o distanta nu ne desparte…

Te iubesc …caci te visez,te vad in viitor..

Te iubesc…pentru ca TE IUBESC cu adevarat..

Mi-e greu sa-ti spun… i-ti SCRIU

Niciodata nu am scris in romana, insa acum voi scri…. D. pentru tine voi scri… imi este greu sa-ti spun “Te iubesc” nustiu de ce… sa stiut ca e minciuna ti-as fi spus-o oricind ai cere, insa nu e minciuna si imi e greu… de as fi fost mai curajos in “exprimarea sentimentelor” ti-as fi spus-o in prima zi cind ne-am intilnit… am o experienta vasta in relatii si sunt “expert”(nu este un lucru de care ma mindresc) in domeniul relatiilor, expert destul ca sa-mi dau seama cind e sentiment.. caci niciodata nu l-am avut pina acum… am vrut sa-ti spun ca “te iubesc” la prima dragoste… NU, am vrut sa-ti spun “te iubesc” la primul sarut… Nu… am vrut sa-ti spun “TE IUBESC” la primul dans al nostru… suna stupid insa stiam de atunci ca te voi iubi… nu sunt prost si nici nu incerc sa mint, (am mintit destul in viata mea, iar tie niciodata n-o sa-ti mint)chiar te-am iubit din prima clipa, suna banal si poate putin preamatur insa e adevarat.

“Am dubii ca minciuna sa nu fie adevar, insa nu am dubii ca te iubesc” William Shakespeare.

…m-am obisnuit sa fiu singur cind nimeni nu incearca sa afle cine sunt eu, unicul lucru ce le pasa e egoistul “cit de mult tin la ei” si “cite lucruri sunt in stare sa fac pentru ei”… sunt singur… nu vreau sa fiu singur…, iar acum mii foarte greu sa-l las pe cineva sa vada ce e in realitate adinc in mine… caci m-am obisnuit cu singuratatea…

….Da-mi voie ,sa incep acest articol ,ca sa iti aduc doar o luminita ce arde in timpul meu,in propriul meu timp.O spun nu din privinta admiratiei,nu am in  intentie o flatare oportunista,ci vreau sa deschid o singura privire spre cuvintele care vor deschide lumea mea,cuvintele care se adapteaza aici si traiesc mereu.Ce este timpul,un teren de joaca,o cunostina arzatoare pe fon de seara,un gind lasat pe urmele unui trunchi de pom.Ce este prezentul?!Nu vreau sa includ lucrurile in plapuma vietii mele,in floarea timpului meu caci am sa ii uit sensul cel dintii.Daca ma gindesc ca traiesc prezentul si acum am depasit trecutul si imi ramine doar viitorul ,atunci ma socot moarta cu tot cu sufletul.Imperiul meu a fost inaltat odata ce am crescut in ratiunea,acea care calauzeste.Am incercat sa nu imi dau sufletul pe mina vanitatii,caci aceasta inseamna viata trecatoare .Viata mea are o singura culoare,si anume cea transparenta.De ce?! Caci sufletul traieste mai mult decit se vede,chiar si atunci cind este plin de durere.Iar in luminitile privirii incerc sa le aprind doar cu cuvinte adevarate,doar sufletul meu e adevarat.Astfel indiferent de  citi oameni “falsi ” am intilnit in lumea mea oricum aici se vede oameni care completeaza acest cuvint de ” om “,atit de buni,adevarati si pastrati.Ostenita sunt si eu de atita “oprire”din drumul meu,pe care il aleg,ostenita printre oamenii ‘ dezamagirii “,oare inca citi??!! Dar continui sa aleg ,si sa pun in balanta mereu doua lucruri si in final sa imi ramina un suflet cu mii de rani dar  cu o bunatate.Simt orice fluturas ce zboare in ochii unui trecator,si simt orice suris prefacut dintr-un plins jalnic la fiecare om ce ar trece pe strada mea.In extremitatile inimii se pastreaza acea fidelitate a propriilor principii.La fiecare aparitie a unui punct de om ,important ,inima ii opreste urma.Nu sunt alcatuita din bucati de fier ci in mare masura in bucati de suflet,care ii este perceputa simtirea.Atit de sensibila cladita,caci doar cu lacrimi pot sterge uitare unei rani.Ma rostesc prin cuvinte,atunci cind pot sa simt in profunzime orice lucru .Astfel cuvintele ce mi se desprind,sunt trecute prin sufletul meu .Traiesc odata cu farmecele naturii,acolo imi pot regasi refugiul meu dintii.Si sunt eu,oriunde nu as fi iar daca nu sunt eu,atunci eul din mine moare ,nici scrum nu imi ramine.E simplu sa traiesti aici,in lumea mea in care totul isi are sensul sau.Unde zimbetul e zimbet si lacrima e lacrima.Unde omul e om si nimeni nu moare.Iar sufletul,un punct sensibil de care se bucura toti cind il regasesc la fiecare discutie.Unde nu e loc pentru cuvinte mici si false,de fapt aici ele nu exista.O liniste ce ma ingroapa in tacere,caci in lumea mea totul nu se vede.

Nu vreau sa te chem nici macar sa te caut,

Poate vei simti ceea ce de mult ,eu laud

Nu cred in cuvinte fara de singe

Si nu ai de unde sa stii ,ca ea plinge.

Nu traieste astazi ci traieste acum,

Si intelege ca a sa lume e in scrum.

Se-nalta si coboara la fiecare cuvint,

Nu incerca sa il spui macar in gind.

Atit de sensibila si adevarata,

O i-ai cu tine,ca pe-o prada.

Macar nu te doare cind usor ea plinge,

Dar  fiecare lacrima , te distruge.

Se uita la tine cu privirea disperata,

Si atit de pierduta,ca lumea ei e furata.

Din nou zimbeste si din nou traieste.

Caci sufletul acum “eu sunt ” ii mai sopteste.

Traind in urma unei respiratii,

Si crezind in vesnicile spatii

Nu ne intorcem in trecut si nu credem in clipe

Traim acum si miine  fara limite.

Uitam de ratiune si de o durere,

Si nu vedem cum sufletul ne piere,

Inchidem ochii la orice senzatie,

Si-ncetam sa facem meditatie.

Zici ca te numesti ,tinar

Si vrei sa mai traiesti.

Dar nu in noapte neagra

Tu viata ti-o plasmuieti.

Ce taci ,copilo ,cind te intreb acum?!

De ce ai ales tu, un asa drum.?

Zici ca te doare si glasul nu-l cunosti.

Sunt eu ,constiinta acuma m-am intors.

O ,sumbre inimi si sumbre nopti

Tu de ce ingheti ,un chip in morti.

Ne-inteleasa esti si nu te lasi sa fii,

Tu lasi numai locuri pustii.

Te auzi ,numai noaptea intr-o melodie moarta

Caci a doua zi ecoul tau e groapa.

Nu te intelege nimeni ,dar toti te incearca

Ce ramine din tine,dar din cel ce te remarca?

Existenta mea ma inalta ,odata la fiecare respiratie.

Ce sunt acuma,doar natura o sa plinga in ceata.

Un pas facut ,in ascuns..

Tacerea mea m-ar fi distrus..

M-am lovit de-o stea din cer ,absoluta

Nu am stiu ca astazi o sa vrea ,sa  nu ma mai auda

Nu m-am gindit ca voi regreta.

Caci si soarele mi-a vegheat,intlinirea mea.

Si apoi am plecat spre alte zari mai luminoase

Fara sa inteleg ca miine are sa imi pase

Era intuneric si am vrut sa renunt,

Dar totul crestea,eu fiind descult.

Am vrut sa ma pastrez,pentru luceafarul dintii

Dar m-a mintit steluta scaldata in capatii

Cu greu ,am renuntat pe-un colt de luna

Nu era nimeni “Sunt aici “sa imi spuna.

Cauta  in cenusa si scrum ,gunoaie ceva pierdut.

Am uitat ca nu mai aveam nimic de dat,in tacut.

Cu picioarele goale si cu sufletul pustiu

Am incercat sa ma ascund ,sa pierd,incetiniu.

O senzatie falsa,inteleasa deacum

Mi-a distrus  pasul din al meu drum.

Nu eram eu acolo unde am fost,

De-acum nimic nu mai are rost.

Luceafarul cu-ncetul a aparut,

Cum sa il primesc eu,asa in tacut,

Inteles ca e el,cel care l-am asteptat

Si de ce steluta,tu viata mi-ai calcat.

Mi-am cules lacrimile ,intr-o noapte amara

Sa fi vrut sa renunt,intr-o liniste oarba.

Dar cuvintele tacerii si pe cer lumina

Mi-au soptit ca are altcineva ,sa vina.

Si cerul a simtit cit de tare ma doare

Culoarea rosie ,aprinsa ca petala de floare.

Si rani adinci ,fara de constiinta.

In pumnul strins si-a lovit fara vointa.

…”Te iubesc “..formula cuvintului este adunata nu din litere,ci din bucati de suflet.Un cuvint sau doua cuvinte care te face sa intelegi ca traiesti ,ca existi in Univers,asa cum esti.De aici ai un suflet ce poarta un nume din zori de zi si pina in adincul unei nopti.A iubi in cel mai inteles sens inseamna  a trai.Caci doar atuncia poti sa stii ca lasi urme pe un drum.Pe cit de frumosa pe atit de durerosa este iubirea ce se impleteste in inimile indragostitilor. Atita sclipire,finitate,zimbete si lucruri noi naste acest cuvint.Lacrimile insasi isi alina privirea,facind-o mai inteleasa si totusi oarba ramine.Aici domina doar sufletul,el inchide ochii cind vrea si ii deschide.

Nu…nu incerca sa ma contrazici,sa imi spui ca e usor sa rostesti ceea ce simti cu adevarat..

Nu…nu incerca sa imi spui ca e mai usor sa faci lucrul asta cind ii vezi privirea..

Nu …nu spune ca nu simiti nimic cind spui asta..

Nu…nu mai spune nimic  daca nu simti cu adevarat..

Ma opresc sa descifrez semnificatia cuvintelor ” Te iubesc ” dar in minte nu imi apare decit fiorii unui suflet cu o mare incarcatura sentimentala.Unde domina relatia asta dintre a trai si simti,relativ simplu.Pe cit de greu e sa ii dai nume cuvintului pe atit de usor iti contepleaza el nuantele misterului tau.Nu e deloc greu sa simti,dar e greu sa te trezesti si sa iti dai seama cit de atinsa ti-a fost inima,in simtirea lui .Omul este un suflet care poate intelege ca traieste doar atunci cind simte orice altceva din anturajul sau.Caci nu e om,cel care nu stie sa iubeasca si in acelasi timp sa sufere.Doar ca nu intotdeauna el permite sa-i fie vizibila aceasta deschidere sufleteasca.Chiar de multe ori el renunta la faptul de a “spune” ,se dizoleaza si se ascunde de patima arzatoare a sa.Nu are cum sa spuna cineva ca nu exista o legatura strinsa,o ipostaza a poftei de viata intre cuvintul ” iubesc” si “suflet”,nu ca asa e viziunea mea si e punctul meu de-a privi acest lucru,dar e imposibil sa nu poti sa simti fara suflet.Iesind din orizontul cuvintului si folosindu-l ca o arma cu termenii de “falsificatie”a omului asta nu inseamna ca insasi acest cuvint isi pierde “farmceul-mama” care i-a fost dat.

….Usor si simplu ,poti sa ma intrebi :

“Cind intelegi ca iubesti?!..Cind intelegi ca sentimentele nu m-ai au loc in inima ta si simti nevoia ca sa se desprinda…

M-am interesat,totusi ,mai cu seama sa iti explic ,un anume tip de raspuns,pesemne cel mai vizibil dintre toate.Cred ca ti-ar fi destul sa ma privesti o singura data .Iar mai apoi in tacere sa intelegi totul..Ceea ce se contureaza ca lucru sigur sunt fiorii adunati intr-o singura particica de corp si simtita pe intreaga parte.Ai continua sa stai in fata mea si sa iti apleci privirea asupra mea,sa ma conduci si sa intelegi ca te conduce cu totul altceva.Se zbate in privire doar un parfum purtat de mii de fluturasi ce reinasc o sclipire care iti fura gindul.Si te ineci..subconstient..e legat atit de mult sufletul meu de al tau.Un singur sentiment ce se zbate la fiecare respiratie de a ta.Un sentiment care creste la fiecare atingere de a ta.Acea traire care exista prin simplu fapt ca existi tu.Simte cind simti tu…

            Acum poti sa imi spui ce sunt eu fara tine?!….

In fiecare zi,in suflet  se trezeste un chip-si anume a celui indragostit si cu celelate mii de izbiuri pe linga el.Nu as putea sa iti spun de cind te-as fi iubit,caci prima oara ,usor ti-am simtit privirea.Lovitura profunda a inimii,mii de molecule in singe,zguduire de parca sufletul ar iesi din intruchiparea trupului…Simte,doar simte..cum ai trecut ,m-ai cuprins fara sa iti permita ratiunea mea fiind constienta ca dorinta ardea in privirea noastra.Si nu era vorba de prima intilnire,in care sa ma cuceresti ca toate celelalte.Era altceva,caci m-ai luat  in gind,in privire,in inima.Totusi,orice s-ar fi putut scrie la acest subiect ,cert e ca nu exista niciun sistem de demarcare a “indragostitului “comun pentru intregul inceput.Exact pot sa iti spun de cind simt nevoia sa stii ca “te iubesc “.Atit de simpla pare fi explicatia si totusi atit de complicata.Cind simti mai mult decit cele doua cuvinte,rostite.Mai mult decit o semnificatie,mai mult decit un vis,decit o dorinta,si de cit un suflet.Era imposibil sa imi ascund si tai glasul,se deschise singur .Doar puterea unui chip indragostit a putut trece peste frenezia oricarui cuvint,raminind cu cel mai valoros.I-a dat nume,a celui sentiment ce se zbatea si in dor si in nebunie.Cu atita dorinta de a spune,cu atitea zimbete de fluturasi si cu atita iubire am simtit nevoia de a spune ceea ce traieste si v-a trai in mine.Gindul mi-a soptit ca: ” vreau sa imi iubesc deliberat jumatatea din univers,care am simtit ca am gasit-o doar acum si nu atunci in cuvintele soptite fara singe,acuma sa iubesc si fara sa ma gindesc la eventualele consecinte si la viitoarele suferinte..de ce?! caci e trecuta prin adevar ,incredere si apoi rostita in cel mai puternic cuvint pentru fiinta mea” Iubirea”. Traieste cu mine ,nu minut dar secunda de secunda.Ma cufunda oriunde si oricind in dorul ei.Ma inalta si nicidecum nu ma coboara,niciodata.

Iubirea nu poate sa se supere,decit o secunda,dupa care intelege ca plinge daca ramine suparat.

Iubirea nu poate sa minta,astfel moare cu fiecare secunda.

Iubirea creste sufletele si bunatatea.

Iubirea se hraneste si cu cuvinte si cu atingere.

Iubirea nu ii place sa astepte,astfel nici sa fie grabita.

Iubirea nu regreta indiferent de consecinte.

Iubirea e simtia in prima zi de cunoastere,fiind mult mai speciala.

Iubirea alunga orice orgoliu.

Iubirea invata din nou,cresterea omului.

Iubirea scrie poezii chiar daca crezi ca nu ai putut sa faci asta.

Iubirea traieste in simtirea adevarata.

Iubirea plinge atunci cind privirile rar se intilnesc.

Iubirea asteapta si o distanta pina la cer.

Iubirea crede in ceea ce creeaza.

Iubirea vorbeste chiar daca in trecut ai fost mut.

Iubirea nu este oarba,ea mereu deschide ochii atunci cind mergi gresit.

Iubirea nu moare!

Cit timp a trecut de cind milioanele de secunde mi-au oprit privirea,si cite minute mi-au   oprit respiratia.Cind tacerea a inceput sa fie inteleasa doar atunci cind ochii imi erau deschisi in fata lui.Cit timp a trecut de cind amintirile au fost adunate si doar astazi facute scrum caci a aparut” EL”.

Ochii tai..mai frumosi ,mai buni,mai patrunzatori de-o mie de ori..

Cine esti?!..Sufleul se zbate ,moare,reinvie atunci cind vrea sa-mi raspunda..

Pentru ce esti?!…Gindul se  inalta,se desprinde si zboara..

De ce esti?!.. intrebare fara raspuns..

Regasire…

Reintilnire..

Renastere..dintre el cu mine..

Caci il stiam de undeva,l-am cunoscut in alta viata,l-am simtit in vis si l-am vazut in viitor.

Sentiment ce e gata sa se aprinda chiar cind ploua.Ce e gata sa reziste chiar cind e frig…Sentiment in care dorul alina pielea,o cuprinde cu atita finitate.Un diamant de zimbet,ce taie oglinda zilei.

E sentiment,e farmec,e fericire intr-un suflet..O frumusete a unui amurg sau a unui rasarit,ce este infipt in ecoul gindului ce se desprinde cu fiecare minut.

Este el,acel TU care l-ai asteptat pina acum si de acum.Ascuns in cea mai valoroasa taina,care este legata si de cea adevarata.