Ceea ce era in sufletul ei poate ca nu putea fi exact scris in cuvinte,dar simtea cum cineva se desprinde usor de cuvintele care cindva le-a spus cu atita credinta.Nu stia ce se intimpla,caci era prea frumos.Nu stia ce simtea dar ii parea ca e o zi nu prea implinita si o sa treaca asa simplu .

Adesea i se intimpla cind inima o doare si in acelasi timp simte ca ziua are sa ii aduca la poarta sufletului o veste ce o sa ii tulbure viziunea,o veste ce o sa nasca din nou lacrimile ei.O doare vocile care mereu se incurca de tarie in mintile ei.Intelegea greu insa intelegea ca nimeni nu se zbate pentru ea,pentru ca sa o tina aproape si sa nu ii deie drumul nicioadata,atit de mult simtea nevoia asta.A fost lovita in trecut ,atit de profund incit i-a ramas rani ce i-au schimbat aproape totul.Dar asta era mai putin importat pentru ea,caci ranile au fost uitate precum oamenii care i le-au facut.Prezentul ,prezentul care a incercat sa nu il mai simta,acum a prins radacini si uite ca ea,din nou simte.Probabil e mult mai frumos acest sentiment,dar nu se gindea ca cindva ar putea sa simta ca v-a pleca si el,de fapt nu a plecat dar a simtit asta.

-Ce se intimpla?!

Nu se intimpla nimic,macar nici nu se schimba nimic,e o noua zi pur si simplu in care am vazut si am simtit ceea ce in zilele de ieri nu am simtit,nu se schimba nimic.Demult,nu am observat ca sufletul are sa prinda din nou radacini si sa ii simt cum se zbate din nou spunindu-mi ca nu apreciaza starea in care ziua asta i-ar fi dat-o.Dar nui nimic,caci nimic nu s-a schimbat,e o zi in care am simtit doar ca sunt mintita si mi-am adus aminte de trecut,aceeasi simtire.Si nu vreau sa inteleg ca chiar sunt tratata in asa mod,de parca as fi o papusa in care nu are suflet in ea.Si cit de mult,m-am saturat sa mai simt cum ma simt acuma,nu ma intelegi ca sunt atit de profund aruncata in seara asta,nici macar nu ma vad.Am obosit sa ma intreb : ” ce se intimpla?”,chiar am obosit.

Cuvinte,cuvinte oare poti sa le spui atit de usor cind nu sunt adevarate?!Oameni nu spuneti,nu vorbiti ,nu scriti cind nu stiti ce simtiti,cind cuvintele nu v-a apartin,cel mai mult sufletului.

Si nu mi-e frica caci,de-atita ori am fost mintita,mi-au fost spuse cuvinte care nu le apartin.Mi-e frica sa nu se stinga ultima luminita a sufletului,sa nu se ascunda ultima picatura de suflet si ultima picatura de cuvint,mi-e atit de frica sa nu ma lasi aici in seara asta!

Ceea ce vreau acuma,e doar sufletul sa mai traiasca,sa stiu ca nu sunt dezamagita si ca traiesc!

Nu am crezut ca esenta zimbetului poate sa-ti cuprinda sufletul ,atit de strins.Cineva spunea ca zimbesti cind te simti fericit,dar oare cind esti trist nu mai poti zimbi?!

Nu e asa cum definesc cartile dar asa cum simti tu ,din propria clipa.Ceea ce face natura umana si mai stranie ochiului ,cu felul sau intolerant ,simplu de a zimbi si de-a nu zimbi ,adica fara stralucire reala.

-Care este cel mai frumos zimbet?!

Era in general foarte sensibila la ceea ce se gindea sa raspunnda,caci nu imi apare decit un singur zimbet care cuprinde cel mai greu de gasit cuvint “adevarat”.Exista totusi in univers un zimbet care te simti atras din radacinile sufletului.Doar un zimbet,ce se desprinde adevarat si ce poate,la sigur,sa mai nasca mii de zimbete la fel de pure,a carui ecou ramine tiparit in inima,pentru totdeauna.

Uneori simti nevoia ca sa te eliberezi de masca chipului tau trist si plictisitor si sa te acomodezi dupa zimbetul cela care iti lumineaza viata,atit de placut.

E prea micut drumul vietii cind ii observam scurgerea,si cit de interesant ar fi sa numaram zilele in care am facut pe cineva sa zimbeasca si zilele in care am zimbit si noi.

Nu m-a fost destul decit sa cunosc o implinire care dezlantuie inocenta unui zimbet viu!