Cit timp a trecut de cind milioanele de secunde mi-au oprit privirea,si cite minute mi-au   oprit respiratia.Cind tacerea a inceput sa fie inteleasa doar atunci cind ochii imi erau deschisi in fata lui.Cit timp a trecut de cind amintirile au fost adunate si doar astazi facute scrum caci a aparut” EL”.

Ochii tai..mai frumosi ,mai buni,mai patrunzatori de-o mie de ori..

Cine esti?!..Sufleul se zbate ,moare,reinvie atunci cind vrea sa-mi raspunda..

Pentru ce esti?!…Gindul se  inalta,se desprinde si zboara..

De ce esti?!.. intrebare fara raspuns..

Regasire…

Reintilnire..

Renastere..dintre el cu mine..

Caci il stiam de undeva,l-am cunoscut in alta viata,l-am simtit in vis si l-am vazut in viitor.

Sentiment ce e gata sa se aprinda chiar cind ploua.Ce e gata sa reziste chiar cind e frig…Sentiment in care dorul alina pielea,o cuprinde cu atita finitate.Un diamant de zimbet,ce taie oglinda zilei.

E sentiment,e farmec,e fericire intr-un suflet..O frumusete a unui amurg sau a unui rasarit,ce este infipt in ecoul gindului ce se desprinde cu fiecare minut.

Este el,acel TU care l-ai asteptat pina acum si de acum.Ascuns in cea mai valoroasa taina,care este legata si de cea adevarata.

Daca m-ar intreba cineva ce ar insemna pentru mine ” prietenia”,in  minte mi-ar aparea doar un singur chip.Care uneori este fericit,uneori plinge…insa sub orice plapuma nu s-ar afla,eu mereu simt odata cu ea.Stiu ca exista prietenie chiar daca cineva ar spune ca nu exista.

As asemana prietenia,si anume prietenia noastra ca o flare a carui parfum nu o sa se mai piarda niciodata.As mai asemana prietenia noastra cu mii de cuvinte care nu au sfirsit,caci dupa fiecare intilnire nu se observa cum se scurge timpul printre amurg si rasarit.

Nu stiu de ce,dar nu am simtit niciodata nevoia sa mai am inca o pritena sau in general mai multe.Caci am doar una si e adevarata,un suflet ce imi cuprinde sufletul meu,oricind si oriunde.O cunosc pe ea, Ana….din clasa a I-a,dar pe atunci nu plasmuiam atita legatura,aveam cu totul altii prieteni care intotdeuana ne desparteau drumurile.Nu a continuat mult aceasta despartire caci dupa clasa  a 3-a am inceput sa fm impreuna,sa vorbim mai deschis si in final sa nu puteam sa plecam undeva una fara alta,cu foecare zi prietenia noastra era mai strinsa si uite ca a tinut pina acuma.Nu pot sa neg ca nu am fost certate ,si din pacate cind se intimpla micile certuri nu ne simteam deloc bine,atit de greu era.

Este greu sa traiesti fara prieteni, pentru ca prieten este cineva care te asculta, in care te poti increde, caruia te poti confesa, care nu te va abandona, nu te va deceptiona, care iti sporeste puterea cand pur si simplu te cuprinde.E a doua sora,sau e chiar mai mult…caci te cunoaste mai mult decit se cunoaste pe ea,caci stie ce ai de gind sa faci chiar cind nu ii spui tu,caci chiar daca aude voci ce desprind cuvinte urite despre tine..va lupta de-o mie de ori sa ii invinga si in final sa ramina cu parerea ei.Din o prea mare lume cu prieteni falsi ,a mai ramas o  prietena care este cu mine zi de zi…care ma ajuta sa zimbesc cind nu am chef de asta,care ma ajuta sa trec peste orice obstacol,care nu ma lasa sa gresesc si cind gresesc ma cearta dupa care ma cuprinde si nu ma paraseste niciodata…care vorbeste cu mine si daca ar putea si zi si noapte,care ma cunoaste si o cunosc…

E ea,un suflet care nu imi este strain.E ea un gram de fericire la cele grame cu tristeti.

Nu stiu exact de ce am inceput sa scriu sub forma acestui titlu dar cel mai clar lucru este ca de aici pot sa imi desprind cele mai adevarate cuvinte.

..o clipa…nu se poate regasi in miile de cuvinte si nu mai stie la ce capat sa se opreasca ,de unde vine si in ce cuvint s-a acomodat mai bine.Se zbate acolo in privirea si miinile ei ,atitea cuvinte care ar dori sa li se ofere atentie si suflet,sa le dea un nume,sa le adune si sa poate sa le spuna,asa usor precum sunt ele,cuvintele.Avea in minte un gind:undea putea trai inca de la inceput,de cind poate sa perceapa lucrurile,sa traiasca odata cu sufletul.Deci nu stia cum s-ar fi putut numi momentul in care ar putea sa inchida ochii si a nu mai simti cum in vene i se zbate,acel ecou de suflet.Chiar i-ar fi parut imposibil ca sa traiesti fara sa iti prezinti sufletul in respratii,probabil te numesti mort,in acel sens l-a care credea ea ca este.

Se ascunde undeva ,unde nu ar mai gasi-o absolutul.Caci ascunderea ei nu v-a lasa urme.Ceea ce se intimpla in privirea ei,ii pare atit de ciudat incit ii este greu sa intealeaga si sa creada.Timpul,acel timp care a incercat ea sa il inteleaga,acum i-ar fi adus o alta scinteie,o alta lumina si deacum pare sa fie adevarata.Caci e pentru prima oara cind poate sa isi simte ecoul sufletului dupa ce i-au fost taiate aripile,si crede si cinta,danseaza si ride,traieste,vorbeste singura ,vorbeste si pronunta ca intr-adevar iubeste si astfel traieste.

-” Ce ar insemna?” …daca mai putin s-ar intreba ” ce ar insemna”..o obsesie abandonata si mintea odata eliberata de presiunea unei intrebi ce apare la fiecare simtire,care are doar un singur scop de a ascunde profunzimea unui suflet…

Se desprinde de obsesii si ginduri care ii tulbura privirea…si continuie sa isi simte sufletul..Nu e altceva decit stapinul a tuturor punctelor sensibile..care se hraneste cu respiratie …cel putin in venele ei asta e valabil.