….Da-mi voie ,sa incep acest articol ,ca sa iti aduc doar o luminita ce arde in timpul meu,in propriul meu timp.O spun nu din privinta admiratiei,nu am in  intentie o flatare oportunista,ci vreau sa deschid o singura privire spre cuvintele care vor deschide lumea mea,cuvintele care se adapteaza aici si traiesc mereu.Ce este timpul,un teren de joaca,o cunostina arzatoare pe fon de seara,un gind lasat pe urmele unui trunchi de pom.Ce este prezentul?!Nu vreau sa includ lucrurile in plapuma vietii mele,in floarea timpului meu caci am sa ii uit sensul cel dintii.Daca ma gindesc ca traiesc prezentul si acum am depasit trecutul si imi ramine doar viitorul ,atunci ma socot moarta cu tot cu sufletul.Imperiul meu a fost inaltat odata ce am crescut in ratiunea,acea care calauzeste.Am incercat sa nu imi dau sufletul pe mina vanitatii,caci aceasta inseamna viata trecatoare .Viata mea are o singura culoare,si anume cea transparenta.De ce?! Caci sufletul traieste mai mult decit se vede,chiar si atunci cind este plin de durere.Iar in luminitile privirii incerc sa le aprind doar cu cuvinte adevarate,doar sufletul meu e adevarat.Astfel indiferent de  citi oameni “falsi ” am intilnit in lumea mea oricum aici se vede oameni care completeaza acest cuvint de ” om “,atit de buni,adevarati si pastrati.Ostenita sunt si eu de atita “oprire”din drumul meu,pe care il aleg,ostenita printre oamenii ‘ dezamagirii “,oare inca citi??!! Dar continui sa aleg ,si sa pun in balanta mereu doua lucruri si in final sa imi ramina un suflet cu mii de rani dar  cu o bunatate.Simt orice fluturas ce zboare in ochii unui trecator,si simt orice suris prefacut dintr-un plins jalnic la fiecare om ce ar trece pe strada mea.In extremitatile inimii se pastreaza acea fidelitate a propriilor principii.La fiecare aparitie a unui punct de om ,important ,inima ii opreste urma.Nu sunt alcatuita din bucati de fier ci in mare masura in bucati de suflet,care ii este perceputa simtirea.Atit de sensibila cladita,caci doar cu lacrimi pot sterge uitare unei rani.Ma rostesc prin cuvinte,atunci cind pot sa simt in profunzime orice lucru .Astfel cuvintele ce mi se desprind,sunt trecute prin sufletul meu .Traiesc odata cu farmecele naturii,acolo imi pot regasi refugiul meu dintii.Si sunt eu,oriunde nu as fi iar daca nu sunt eu,atunci eul din mine moare ,nici scrum nu imi ramine.E simplu sa traiesti aici,in lumea mea in care totul isi are sensul sau.Unde zimbetul e zimbet si lacrima e lacrima.Unde omul e om si nimeni nu moare.Iar sufletul,un punct sensibil de care se bucura toti cind il regasesc la fiecare discutie.Unde nu e loc pentru cuvinte mici si false,de fapt aici ele nu exista.O liniste ce ma ingroapa in tacere,caci in lumea mea totul nu se vede.

Nu vreau sa te chem nici macar sa te caut,

Poate vei simti ceea ce de mult ,eu laud

Nu cred in cuvinte fara de singe

Si nu ai de unde sa stii ,ca ea plinge.

Nu traieste astazi ci traieste acum,

Si intelege ca a sa lume e in scrum.

Se-nalta si coboara la fiecare cuvint,

Nu incerca sa il spui macar in gind.

Atit de sensibila si adevarata,

O i-ai cu tine,ca pe-o prada.

Macar nu te doare cind usor ea plinge,

Dar  fiecare lacrima , te distruge.

Se uita la tine cu privirea disperata,

Si atit de pierduta,ca lumea ei e furata.

Din nou zimbeste si din nou traieste.

Caci sufletul acum “eu sunt ” ii mai sopteste.

Traind in urma unei respiratii,

Si crezind in vesnicile spatii

Nu ne intorcem in trecut si nu credem in clipe

Traim acum si miine  fara limite.

Uitam de ratiune si de o durere,

Si nu vedem cum sufletul ne piere,

Inchidem ochii la orice senzatie,

Si-ncetam sa facem meditatie.

Zici ca te numesti ,tinar

Si vrei sa mai traiesti.

Dar nu in noapte neagra

Tu viata ti-o plasmuieti.

Ce taci ,copilo ,cind te intreb acum?!

De ce ai ales tu, un asa drum.?

Zici ca te doare si glasul nu-l cunosti.

Sunt eu ,constiinta acuma m-am intors.

O ,sumbre inimi si sumbre nopti

Tu de ce ingheti ,un chip in morti.

Ne-inteleasa esti si nu te lasi sa fii,

Tu lasi numai locuri pustii.

Te auzi ,numai noaptea intr-o melodie moarta

Caci a doua zi ecoul tau e groapa.

Nu te intelege nimeni ,dar toti te incearca

Ce ramine din tine,dar din cel ce te remarca?

Existenta mea ma inalta ,odata la fiecare respiratie.

Ce sunt acuma,doar natura o sa plinga in ceata.

Un pas facut ,in ascuns..

Tacerea mea m-ar fi distrus..

M-am lovit de-o stea din cer ,absoluta

Nu am stiu ca astazi o sa vrea ,sa  nu ma mai auda

Nu m-am gindit ca voi regreta.

Caci si soarele mi-a vegheat,intlinirea mea.

Si apoi am plecat spre alte zari mai luminoase

Fara sa inteleg ca miine are sa imi pase

Era intuneric si am vrut sa renunt,

Dar totul crestea,eu fiind descult.

Am vrut sa ma pastrez,pentru luceafarul dintii

Dar m-a mintit steluta scaldata in capatii

Cu greu ,am renuntat pe-un colt de luna

Nu era nimeni “Sunt aici “sa imi spuna.

Cauta  in cenusa si scrum ,gunoaie ceva pierdut.

Am uitat ca nu mai aveam nimic de dat,in tacut.

Cu picioarele goale si cu sufletul pustiu

Am incercat sa ma ascund ,sa pierd,incetiniu.

O senzatie falsa,inteleasa deacum

Mi-a distrus  pasul din al meu drum.

Nu eram eu acolo unde am fost,

De-acum nimic nu mai are rost.

Luceafarul cu-ncetul a aparut,

Cum sa il primesc eu,asa in tacut,

Inteles ca e el,cel care l-am asteptat

Si de ce steluta,tu viata mi-ai calcat.

Mi-am cules lacrimile ,intr-o noapte amara

Sa fi vrut sa renunt,intr-o liniste oarba.

Dar cuvintele tacerii si pe cer lumina

Mi-au soptit ca are altcineva ,sa vina.

Si cerul a simtit cit de tare ma doare

Culoarea rosie ,aprinsa ca petala de floare.

Si rani adinci ,fara de constiinta.

In pumnul strins si-a lovit fara vointa.

…”Te iubesc “..formula cuvintului este adunata nu din litere,ci din bucati de suflet.Un cuvint sau doua cuvinte care te face sa intelegi ca traiesti ,ca existi in Univers,asa cum esti.De aici ai un suflet ce poarta un nume din zori de zi si pina in adincul unei nopti.A iubi in cel mai inteles sens inseamna  a trai.Caci doar atuncia poti sa stii ca lasi urme pe un drum.Pe cit de frumosa pe atit de durerosa este iubirea ce se impleteste in inimile indragostitilor. Atita sclipire,finitate,zimbete si lucruri noi naste acest cuvint.Lacrimile insasi isi alina privirea,facind-o mai inteleasa si totusi oarba ramine.Aici domina doar sufletul,el inchide ochii cind vrea si ii deschide.

Nu…nu incerca sa ma contrazici,sa imi spui ca e usor sa rostesti ceea ce simti cu adevarat..

Nu…nu incerca sa imi spui ca e mai usor sa faci lucrul asta cind ii vezi privirea..

Nu …nu spune ca nu simiti nimic cind spui asta..

Nu…nu mai spune nimic  daca nu simti cu adevarat..

Ma opresc sa descifrez semnificatia cuvintelor ” Te iubesc ” dar in minte nu imi apare decit fiorii unui suflet cu o mare incarcatura sentimentala.Unde domina relatia asta dintre a trai si simti,relativ simplu.Pe cit de greu e sa ii dai nume cuvintului pe atit de usor iti contepleaza el nuantele misterului tau.Nu e deloc greu sa simti,dar e greu sa te trezesti si sa iti dai seama cit de atinsa ti-a fost inima,in simtirea lui .Omul este un suflet care poate intelege ca traieste doar atunci cind simte orice altceva din anturajul sau.Caci nu e om,cel care nu stie sa iubeasca si in acelasi timp sa sufere.Doar ca nu intotdeauna el permite sa-i fie vizibila aceasta deschidere sufleteasca.Chiar de multe ori el renunta la faptul de a “spune” ,se dizoleaza si se ascunde de patima arzatoare a sa.Nu are cum sa spuna cineva ca nu exista o legatura strinsa,o ipostaza a poftei de viata intre cuvintul ” iubesc” si “suflet”,nu ca asa e viziunea mea si e punctul meu de-a privi acest lucru,dar e imposibil sa nu poti sa simti fara suflet.Iesind din orizontul cuvintului si folosindu-l ca o arma cu termenii de “falsificatie”a omului asta nu inseamna ca insasi acest cuvint isi pierde “farmceul-mama” care i-a fost dat.

….Usor si simplu ,poti sa ma intrebi :

“Cind intelegi ca iubesti?!..Cind intelegi ca sentimentele nu m-ai au loc in inima ta si simti nevoia ca sa se desprinda…

M-am interesat,totusi ,mai cu seama sa iti explic ,un anume tip de raspuns,pesemne cel mai vizibil dintre toate.Cred ca ti-ar fi destul sa ma privesti o singura data .Iar mai apoi in tacere sa intelegi totul..Ceea ce se contureaza ca lucru sigur sunt fiorii adunati intr-o singura particica de corp si simtita pe intreaga parte.Ai continua sa stai in fata mea si sa iti apleci privirea asupra mea,sa ma conduci si sa intelegi ca te conduce cu totul altceva.Se zbate in privire doar un parfum purtat de mii de fluturasi ce reinasc o sclipire care iti fura gindul.Si te ineci..subconstient..e legat atit de mult sufletul meu de al tau.Un singur sentiment ce se zbate la fiecare respiratie de a ta.Un sentiment care creste la fiecare atingere de a ta.Acea traire care exista prin simplu fapt ca existi tu.Simte cind simti tu…

            Acum poti sa imi spui ce sunt eu fara tine?!….

In fiecare zi,in suflet  se trezeste un chip-si anume a celui indragostit si cu celelate mii de izbiuri pe linga el.Nu as putea sa iti spun de cind te-as fi iubit,caci prima oara ,usor ti-am simtit privirea.Lovitura profunda a inimii,mii de molecule in singe,zguduire de parca sufletul ar iesi din intruchiparea trupului…Simte,doar simte..cum ai trecut ,m-ai cuprins fara sa iti permita ratiunea mea fiind constienta ca dorinta ardea in privirea noastra.Si nu era vorba de prima intilnire,in care sa ma cuceresti ca toate celelalte.Era altceva,caci m-ai luat  in gind,in privire,in inima.Totusi,orice s-ar fi putut scrie la acest subiect ,cert e ca nu exista niciun sistem de demarcare a “indragostitului “comun pentru intregul inceput.Exact pot sa iti spun de cind simt nevoia sa stii ca “te iubesc “.Atit de simpla pare fi explicatia si totusi atit de complicata.Cind simti mai mult decit cele doua cuvinte,rostite.Mai mult decit o semnificatie,mai mult decit un vis,decit o dorinta,si de cit un suflet.Era imposibil sa imi ascund si tai glasul,se deschise singur .Doar puterea unui chip indragostit a putut trece peste frenezia oricarui cuvint,raminind cu cel mai valoros.I-a dat nume,a celui sentiment ce se zbatea si in dor si in nebunie.Cu atita dorinta de a spune,cu atitea zimbete de fluturasi si cu atita iubire am simtit nevoia de a spune ceea ce traieste si v-a trai in mine.Gindul mi-a soptit ca: ” vreau sa imi iubesc deliberat jumatatea din univers,care am simtit ca am gasit-o doar acum si nu atunci in cuvintele soptite fara singe,acuma sa iubesc si fara sa ma gindesc la eventualele consecinte si la viitoarele suferinte..de ce?! caci e trecuta prin adevar ,incredere si apoi rostita in cel mai puternic cuvint pentru fiinta mea” Iubirea”. Traieste cu mine ,nu minut dar secunda de secunda.Ma cufunda oriunde si oricind in dorul ei.Ma inalta si nicidecum nu ma coboara,niciodata.

Iubirea nu poate sa se supere,decit o secunda,dupa care intelege ca plinge daca ramine suparat.

Iubirea nu poate sa minta,astfel moare cu fiecare secunda.

Iubirea creste sufletele si bunatatea.

Iubirea se hraneste si cu cuvinte si cu atingere.

Iubirea nu ii place sa astepte,astfel nici sa fie grabita.

Iubirea nu regreta indiferent de consecinte.

Iubirea e simtia in prima zi de cunoastere,fiind mult mai speciala.

Iubirea alunga orice orgoliu.

Iubirea invata din nou,cresterea omului.

Iubirea scrie poezii chiar daca crezi ca nu ai putut sa faci asta.

Iubirea traieste in simtirea adevarata.

Iubirea plinge atunci cind privirile rar se intilnesc.

Iubirea asteapta si o distanta pina la cer.

Iubirea crede in ceea ce creeaza.

Iubirea vorbeste chiar daca in trecut ai fost mut.

Iubirea nu este oarba,ea mereu deschide ochii atunci cind mergi gresit.

Iubirea nu moare!