..Liniste in casa,iar in ograda aceeasi “ultima luna de primavara “,cu aceleasi flori,si pomi..insa nu cu acei fiori..privesc in urma mea si nu vad decit tacere care o ascult si ma doare,nu pot sa descriu cum se pling lacrimile,nu cred ca m-ar intelege cineva,decit “prietenul meu -animalut”care nu m-a lasat prea mult sa pling si nici sa imi inchid ochii ….Nu ma doare cuvintele,decit clipele in care singuratatea se face stapina in curtea mea,ma tem ca si in suflet s-ar acomoda.Nu vad nimeni in casa cind privesc din gradina,nu vad nimeni pe afara,nu vad pe nimeni in urma mea..

Dar unde e mama,in bucatarie nu se vede nimeni ?!

Unde e tata,care normal ca era sa ii aud glasul..

Unde sunt cei mai buni prieteni ,unde sunt acum cind “ciresul nostru” s-a copt…unde sunt ei ca astazi atit de mult s-au indepartat..

Credeti ca nu ma doare…nici cuvintul nu ma doare?! …

Un timp care a zburat atunci cind a privit in urma sa,si cind a vrut sa ii inteleg valoarea a pierdut…Nu e nimeni in lunile ce s-au scurs,nimeni in casuta …decit ea si singuratatea ei..

Tristete?! Mai mult,e in doua cu singuratatea..

Primavara trecuta?! Si nici acea asteptata vara..

Un timp ca cel de ieri si cel de miine..

Nimic nu se schimba si nimic nu mai ramine..