Sufletul iti sopteste,gingasie.

Ce esti tu pe pamint,usor eu am aflat,

Cind din orice tu simplu,ai facut neuitat.

Ma scufund in privirea,atit de sincera.

In mine,totul striga si de iubire plinge.

 

Nu simt ca ma doare,si nu vad ruptura,

Caci m-ai legat de tine,in cea mai strinsa legatura.

Are rost,a intreb de ce te iubesc?!

Doar atita stralucire,in ochii mei vezi.

 

Esti liniste si zgomot in a mea inima,

Cind m-am pierdut,m-ai gasit si mi-ai adus lumina.

M-ai cunoscut,din toate florile din lume.

Acum si in pururi,in suflet ti-ai lasat urme.

 

Atita gingasie,dintr-un colt de imbratisare,

Si sarutul meu,de  dorinta,infinit nu are.

Cuvintele sunt putine,dar tacerea mi-i inteleasa.

Caci tot ce-ai adevarat,asa pur si simplu nu se lasa.

Nu mi-e frica in ultima zi.

De toti ce-i care m-au ranit si ma ranesc ,acuma.

De cei care cu un gind sau fapt,

Au vrut ,putin dar sa ma bage intr-una.

In groapa,in care nu am plecat.

Nu mi-e frica de boala ce se raspindeste-n carne,

In oasa,in ochi si mai apoi,

Sa scoata  sufletul din trupu-mi,

Meu…cea fost ramine al meu.

De cuvintul rostit in graba,

Spunind,caci te mai simti pripit.

Atit ranit si singur in cuvint,

Dar nu in fapt,copile spui in gind.

Iti tremura si glasul si privirea,

Cind tu cu taria ai fi vrut sa spui,

Ca miine nu mai te trezesti,si intruna.

Te veaghe pamintul si nu tu pamintul tau.

Nu mi-e frica,ultima oara ,gura iti spune,

Caci acuma,putin mai are rost.

Sa va iert,si sa va uit se cuvine.

Dar uitare,nu am dat-o si nu o ieu.

Usor,pe patul care iti ea minutul

Trist ,stringi luminrea cu puteri.

Si lacrima s-a dus,nu prima,

Ochiul cind l-a inchis,ceasul greu.

Cutitul de singe.

Intoarce-ti privirea,tu omule ce mergi pe drum,

Caci dupa cite vad,sufletul ti-e doar fum.

Nu stiu cum sa iti spun,oricum,

Daca om nu poti sa fii,dupa fapta lui.

 

Cit poti ,tu sa mergi si sa nu te mai opresti?!

Din pasul fulger si ochii de fiara,

Cind glasul rau ramine de povara.

Iar ochiul,ochiul nu se linisteste.

 

In urma ta,nu se vede decit rani,

A caror urme nu le spala ,ploaia.

Desculti chiar daca ve-i patrunde.

Cu siguranta,ve-i simti pe unde.

 

Si dintr-o data din adincuri profunde,

Din urma ve-i dori sa arunci,

Priviri,de ti-or inchide ochii

Si glasuri,ce ti-or amorti cuvintul.

 

Nu ai vrut,sau stirea iti sta in mina,

Ca ai lovit din capat si din inima.

Nu te-ai oprit nici la o rugaminte,

Nimic nu ti-a ramas atuncia in minte.

 

Ai dorit sa-ti inchizi sunetul,

Ai dorit sa-i inchizi si cuvintul.

Si ti-ai scos nervii la audienta.

Greseala si pacatul isi aveau prezenta.

 

Punctul de pamint,ce l-ai facu acuma

E de prisos in  intreaga lume.

Plingind nu ti-ai lasat o lacrima,numai una,

De atit pacat in tine s-a inchis si luna.

 

Se vede-n tine,om daca ai fi om?!

O mina-n sus ,si acum cu singe.

Nu stiu cum sa iti spun,oricum,

Daca om nu poti sa fii,dupa fapta cui.?!

 

 

Am vrut…

Am vrut,de dimineata,pe la sase sa-i vad privirea,

Acelui soare,care nu m-a uitat

Ca eu cindva i-am daruit nemurirea

A razei,care-n nour a plecat.

 

Am vrut,sa nu adorm in seara,

Sa storc din floare,ultima petala.

Am vrut sa cad si sa nu ma doara.

Dar,oare cum sa trec pe asta boala?!

 

Am vrut sa spun si-ncet sa ma auda,

Cu vorba clare si placut de spus.

Dar printre oameni ,care nu sunt oameni,

Pe mine incet,au vrut si m-au ascuns.

 

Am vrut sa merg pe ultima carare,

Si am vazut ca n-au mai mers,

Dar ranile atit,de aparate.

Pe toate in necunoscut,si m-au ales.

 

Am vrut sa tin pe toti ,aproape

Aici linga mine si nu in telefon.

Am vrut ,in dimineata clara,

Sa alung bruma din privire si   din om.

 

Am vrut sa-i am si sa-i pastreaz,acuma

Sa nu ii pierd si sa-i mai vad,un pic.

Din voi ,din toata lumea.

Sa am si sa nu ramin cu nimic.

 

Am vrut si ca de-acum ,intruna.

Din lumea,aproape toata lumea.

Sa-i pastram,in gind si in credinta.

Edenul dat de Dumnezeu ,prin biruinta.

 

Scrisoarea mea de rana pentru ei.

VA scriu celor ce m-au citit,care ma citesc si celor care nu vreau sa ma citeasca,celor care adesea ma intreaba daca eu sunt “autorul”in spatele acestor cuvinte.Va scriu,scrisoarea drumului meu,care de aici pornesc si eu.Fara ca sa mai dau adesea intrebarile,care m-au ranit.Nici eu nu am crezut cind m-a intreb ,daca mai pot.Dar am crezut ca fara sa mai scriu”nu pot”.Nu vreau sa ma inalt din a voastre privire,vreau sa ma inalt printr-un cuvint,ce naste si moare atitea lucruri.Usor va spun ca nu sunt mai mult,decit un simplu cuvint se este crescut din suflet.Ii multumesc lui DUmnezeu,lui ce m-a creat si de acolo din stele un dar mi-a inaltat.De cite ori ostensc aici,aduc si liniste si aduc si durere,uit ca sunt carne si mor si ma inec si mai traiesc si ma prefac,si uneori obosita imi simt privirea.Sunt rana de suflet,sunt rana care doare la fiecare privire grea de-avoastra.
Vreau sa v-a scriu,caci am aflat si eu nu de mult,vreau sa va mai scriu si o viata intreaga daca mi-ar da sa traiesc ,sa scriu..sunt bolnava,caci nu mai stiu daca mai traiesc daca mi s-ar lua cuvintele.Am uitat sa traiesc atunci cind scriu,uit de supararile voastre,uit de nemultumiri si plec in profunzimea lume,in a mea lume…