Uncategorized

Sufletul iti sopteste,gingasie.

Ce esti tu pe pamint,usor eu am aflat,

Cind din orice tu simplu,ai facut neuitat.

Ma scufund in privirea,atit de sincera.

In mine,totul striga si de iubire plinge.

 

Nu simt ca ma doare,si nu vad ruptura,

Caci m-ai legat de tine,in cea mai strinsa legatura.

Are rost,a intreb de ce te iubesc?!

Doar atita stralucire,in ochii mei vezi.

 

Esti liniste si zgomot in a mea inima,

Cind m-am pierdut,m-ai gasit si mi-ai adus lumina.

M-ai cunoscut,din toate florile din lume.

Acum si in pururi,in suflet ti-ai lasat urme.

 

Atita gingasie,dintr-un colt de imbratisare,

Si sarutul meu,de  dorinta,infinit nu are.

Cuvintele sunt putine,dar tacerea mi-i inteleasa.

Caci tot ce-ai adevarat,asa pur si simplu nu se lasa.

Uncategorized

Nu mi-e frica in ultima zi.

De toti ce-i care m-au ranit si ma ranesc ,acuma.

De cei care cu un gind sau fapt,

Au vrut ,putin dar sa ma bage intr-una.

In groapa,in care nu am plecat.

Nu mi-e frica de boala ce se raspindeste-n carne,

In oasa,in ochi si mai apoi,

Sa scoata  sufletul din trupu-mi,

Meu…cea fost ramine al meu.

De cuvintul rostit in graba,

Spunind,caci te mai simti pripit.

Atit ranit si singur in cuvint,

Dar nu in fapt,copile spui in gind.

Iti tremura si glasul si privirea,

Cind tu cu taria ai fi vrut sa spui,

Ca miine nu mai te trezesti,si intruna.

Te veaghe pamintul si nu tu pamintul tau.

Nu mi-e frica,ultima oara ,gura iti spune,

Caci acuma,putin mai are rost.

Sa va iert,si sa va uit se cuvine.

Dar uitare,nu am dat-o si nu o ieu.

Usor,pe patul care iti ea minutul

Trist ,stringi luminrea cu puteri.

Si lacrima s-a dus,nu prima,

Ochiul cind l-a inchis,ceasul greu.

Uncategorized

Cutitul de singe.

Intoarce-ti privirea,tu omule ce mergi pe drum,

Caci dupa cite vad,sufletul ti-e doar fum.

Nu stiu cum sa iti spun,oricum,

Daca om nu poti sa fii,dupa fapta lui.

 

Cit poti ,tu sa mergi si sa nu te mai opresti?!

Din pasul fulger si ochii de fiara,

Cind glasul rau ramine de povara.

Iar ochiul,ochiul nu se linisteste.

 

In urma ta,nu se vede decit rani,

A caror urme nu le spala ,ploaia.

Desculti chiar daca ve-i patrunde.

Cu siguranta,ve-i simti pe unde.

 

Si dintr-o data din adincuri profunde,

Din urma ve-i dori sa arunci,

Priviri,de ti-or inchide ochii

Si glasuri,ce ti-or amorti cuvintul.

 

Nu ai vrut,sau stirea iti sta in mina,

Ca ai lovit din capat si din inima.

Nu te-ai oprit nici la o rugaminte,

Nimic nu ti-a ramas atuncia in minte.

 

Ai dorit sa-ti inchizi sunetul,

Ai dorit sa-i inchizi si cuvintul.

Si ti-ai scos nervii la audienta.

Greseala si pacatul isi aveau prezenta.

 

Punctul de pamint,ce l-ai facu acuma

E de prisos in  intreaga lume.

Plingind nu ti-ai lasat o lacrima,numai una,

De atit pacat in tine s-a inchis si luna.

 

Se vede-n tine,om daca ai fi om?!

O mina-n sus ,si acum cu singe.

Nu stiu cum sa iti spun,oricum,

Daca om nu poti sa fii,dupa fapta cui.?!

 

 

Uncategorized

Am vrut…

Am vrut,de dimineata,pe la sase sa-i vad privirea,

Acelui soare,care nu m-a uitat

Ca eu cindva i-am daruit nemurirea

A razei,care-n nour a plecat.

 

Am vrut,sa nu adorm in seara,

Sa storc din floare,ultima petala.

Am vrut sa cad si sa nu ma doara.

Dar,oare cum sa trec pe asta boala?!

 

Am vrut sa spun si-ncet sa ma auda,

Cu vorba clare si placut de spus.

Dar printre oameni ,care nu sunt oameni,

Pe mine incet,au vrut si m-au ascuns.

 

Am vrut sa merg pe ultima carare,

Si am vazut ca n-au mai mers,

Dar ranile atit,de aparate.

Pe toate in necunoscut,si m-au ales.

 

Am vrut sa tin pe toti ,aproape

Aici linga mine si nu in telefon.

Am vrut ,in dimineata clara,

Sa alung bruma din privire si   din om.

 

Am vrut sa-i am si sa-i pastreaz,acuma

Sa nu ii pierd si sa-i mai vad,un pic.

Din voi ,din toata lumea.

Sa am si sa nu ramin cu nimic.

 

Am vrut si ca de-acum ,intruna.

Din lumea,aproape toata lumea.

Sa-i pastram,in gind si in credinta.

Edenul dat de Dumnezeu ,prin biruinta.

 

Uncategorized

Scrisoarea mea de rana pentru ei.

VA scriu celor ce m-au citit,care ma citesc si celor care nu vreau sa ma citeasca,celor care adesea ma intreaba daca eu sunt “autorul”in spatele acestor cuvinte.Va scriu,scrisoarea drumului meu,care de aici pornesc si eu.Fara ca sa mai dau adesea intrebarile,care m-au ranit.Nici eu nu am crezut cind m-a intreb ,daca mai pot.Dar am crezut ca fara sa mai scriu”nu pot”.Nu vreau sa ma inalt din a voastre privire,vreau sa ma inalt printr-un cuvint,ce naste si moare atitea lucruri.Usor va spun ca nu sunt mai mult,decit un simplu cuvint se este crescut din suflet.Ii multumesc lui DUmnezeu,lui ce m-a creat si de acolo din stele un dar mi-a inaltat.De cite ori ostensc aici,aduc si liniste si aduc si durere,uit ca sunt carne si mor si ma inec si mai traiesc si ma prefac,si uneori obosita imi simt privirea.Sunt rana de suflet,sunt rana care doare la fiecare privire grea de-avoastra.
Vreau sa v-a scriu,caci am aflat si eu nu de mult,vreau sa va mai scriu si o viata intreaga daca mi-ar da sa traiesc ,sa scriu..sunt bolnava,caci nu mai stiu daca mai traiesc daca mi s-ar lua cuvintele.Am uitat sa traiesc atunci cind scriu,uit de supararile voastre,uit de nemultumiri si plec in profunzimea lume,in a mea lume…

Uncategorized

Nu am fost eu..

Am spus ca ma cunosc?! De o mie de ori…

Caci stiu cind are sufletul sa se ascunda,sa plinga,sa moara,si sa traiasca.Insa nu totul a vrut sa imi arata timpul,sau pur si simplu mi-a spus “nu te grabi,toate la timpul lor”,m-am grabit sau m-au grabit,nu am vrut sa merg in pas cu timpul.Orice minut e ca inca o viata traita.Si nicioadata nu as fi crezut ca pot sa imi pierd minutul acesta,sa ma pierd si sa nu ma mai cunosc.Ori sa ma cunoasc dar sa nu mai vreu sa  fiu “eu”.AM INCEPUT SA cred ca fara sens este punctul meu de pe pamint,sau ca pur si simplu e deja gol,deci m-am pierdut cum se pierde o frunza uscata in ocean.Am fost aruncata in cea mai ingrozita si adinca ”groapa”,m-a inecat “trecutul”,mi-a taiat sperantele,mi-a patat puritatea din mine,mi-a lasat urme,m-au distrus,pina cind si sufletul a vrut sa renunte.De durerere nimic nu a vrut sa ramina viu.Dar La capatul acestui gind,s-a ivit o raza de soare care mi-a dat viata,mi-a amintit ce am fost si ce pot sa fiu.Deja am inteles,ieri sau azi,ca traiesc prin el,ma nasc si mor din el.Nu sunt ochii lui care mi-au parut cei mai cunoscuti,nu sunt miinele lui care le-as lasa sa ma cuprinda toata viata mea,dar e sufletul lui care l-a lasat simplu sa fie al

meu.Din recele serii,el mi-a dat cea mai inascuta caldura.

Da…da…acum am vazut visul cu ochii deschisi,l-am asteptat si l-am simtit.Nu am fost eu pina cind nu a fost el.

Uncategorized

Te apropii!

Traiesc si ma zbucium la fiecare secunda,

Doar de aceea ca glasul tau ,sufletul sa il auda.

Ma doare tacerea si neintelegerea ta,

Iubirea din mine,azi nu va murea.

Te apropii de mine si simt cum traiesc,

Atunci cind nu vii,deja  eu ma opresc,

Esti atit de usor si sensibil pot sa fii,

Ca Esti tot ce am visat de-o mie de ori pe zi.

Cu tine pot sa fiu eu si fara tine pot sa mor,

Ca o ploaie ce se ineaca in el ei nor,

Imi dai caldura,dar si recele pot sa il simt,

Atita dragoste redai ,e fara cuvint.

In ochii tai ,ma pot regasi

Cu atita stralucire ,nu poti parasi.

Uncategorized

Arde-n mine.

Nu inteleg in suflet ce se simte,

Si oare a cita oara,dorul  se minte.

Durerea nu s-a nascut acuma,

Iar doar incetul s-a trezit cu luna.

Usor si vintul ,usor si eu in el.

M-am trezit,cu durere de fier.

Vreau sa inchid ochii,sa fac ca sa nu ma doara.

Dar a cita oara,nimic din mine nu are sa moara.

Vreau sa strig,dar nimeni nu ma aude.

Inima mea,pe veci i-am dat-o in patrundere.

Mi-e frica,de atita usurinta.

Dar am crescut in noi,atita credinta.

Nu s-a schimbat nimic,aceeasi iubire creste,

Dar cu durere deja se plasmuieste.

Ce am ramas si ce am fost,

Sa   ma intreb,nu mai are rost.

Cu fiecare privire,altfel oferita.

Totul arde-n mine,si eu sunt ofelita.