Am nevoie de suflet chiar si atunci cind dorm,ca sa stiu cit de adevarate imi pot fi visele.Nu vreau sa deschid prin asta ca sunt “un om perfect”cazut din cer si sfint,nu am dreptul sa spun asta.Am hotarit ca sa scriu doar ceea ce simte sufletul si cum se desprinde gindul,de aceea as fi vrut sa fiu sincera atit cu voi cit si cu mine. De multe ori incerc sa fac comparatie intre inima si suflet,le aranjez intr-a asa fel ca sa le pot privi in acelasi fel , pe ambele.Nu inteleg prin ce le-as compara,prin culoare sau prin altceva, si stim ca inima are culoarea rosie 🙂 …dar sufletul?!…aceeasi simtire intre “suflet ” si ”inima”.
Si totusi ce culoare ,e culoarea sufletului?!
Culoarea nu ii este ca un fenomen natural. Ci o simtire,ce se poate schimba in fiecare secunda.Astfel si orbul percepe aceasta culoare.In trupul si sensibilitatea omului ,sufletul este o culoare valorizata,la fel cum este el.Cad de acord in a vedea sufletul in culoarea incarcata cu cea mai mare demnitate.O culoare prin excelenta.Si nu conteaza cit de colorat ti-ai aranjat exteriorul daca colo inlauntru ” e transparenta”.Nu incercati sa spuneti ca sufletul nu are culoare,si daca a-ti spun,atunci spuneti-mi ” de ce ? “.Nici 1000 de motive nu m-ar duce in pragul intelegerii voastre.Caci nu ai cum sa iti fie viata in culori cind sufletul in cere “sumbru”.In sfirsit ,culoarea sufletului este folosit in zilele cind nici albul,nici rosul si nici negrul nu se potrivesc,deoarece-si anume aici sufletul ii va da cel mai mare interes omului.
O tacere uimitoare ,dat fiind ca la “Culoarea sufletului”,multi inclinau spre transparenta.Fiind absent din sistemul de culori si va ramine astfel pentru totdeauna.Aceasta culoarea nu a fost inteleasa si s-a constituit inaintea intregului sistem,altfel spus doar “sufletul”i-a dat numele de culoari l-a restu.Insa a fost inteles acest lucru prea tirziu pentru a acorda vreau loc ,oricare ar fi el.
De unde apare culoarea unui suflet,in viziunea mea?As spune in primul rind de la aceasi simtire,acea traire a oricarui pas din viata.De ce nu vede nimeni,ca sufletul este viu si cel mai mult il simti in privire.Caci straluceste,fara ca sa ii acorzi vre-un sclipici.Totusi ,orice s-ar fi putut scrie la acest subiect ,a fost putin spus,cert e ca nu exista niciun sistem de demarcare a culorilor comun pentru intreaga “unei culori si anume a sufletului”.
Chiar daca mica teorie data nu va fi formulata cu adevarat.Pot spune ca culoarea care nu o priveste nimeni nu inseamna ca nu exista.Cel putin pina acuma nu au privit-o.
O culoarea care face cit o mie de culori,care simte cit o mie de simtiri,care traieste mai mult decit respiratia,care nu moare nicioadata,fie cit de mare rana.Sufletul este radacina lui Dumnezeu ce creste in noi,si doar el are aripi.
Scot in secventa nu sufletul meu in oricare cuvint,dar bucati de suflet la fiecare cuvint.Si nu vreau sa il pierd,chiar daca ma pierd eu.Distanta dintre mine si sufletul meu,e cit o privire ascunsa,caci nu pot si nu acum sa il ascund..chiar daca as vrea.Nu inseamna ca sunt pura in fiecare lucru gindit sau facut,dar ma doare oricare gind si pas facut “rau”.Simt cind vrea sa iasa sufletul,si cind plinge de durere…simt cind se bucura,cind tremura de fericire,cind se pierde in ginduri si chiar cind se cufunda in neintelegere…simt…cum traieste in privirea mea…simt cum plinge..simt cum isi schima culorile la fiecare pas si simt cum si-a gasit si ales “un suflet perche”.
..Nimeni..nimeni nu v-a sti niciodata ce simt atunci cind faci un pas de linga mine,pentru a pleca.Simt cum sufletul incearca sa opreasca timpul pentru ca sa nu mai pleci nici pentru o saptamina de linga mine.Si ma inec in dor cind pleci …
Autumn's Soul 