Nu vreau sa i-au o saptamina si sa ii scot detaliile,ci doar o zi care trece la o inchidere de privire.Mi-e frica ca am sa ma pierd si am sa uit sa traiesc,daca voi sta si voi numara cum trec zilele.Nici nu inteleg,cum ??!! si nici nu pot sa inteleg,de ce??!! dar continui sa privesc aceasta trecere…

Azi nu ploua,dar cerul imi spune ca va trebui sa plinga..Cum pot sa il mai intreb de ce i-ar trebui lui aceasta.Stiu ca imi v-a raspunde , “sufletul e stapinul meu”.Continui sa i privesc si sa nu inteleg,multe lucruri.Nu imi ajunge timp sa ma inteleg,nu imi ajunge cuvinte ca sa pot sa redau aparenta durerii mele,caci dispare oricum.E dimineata si acelasi gind se desprinde in ochii mei,inca o zi fara sens.Ma opresc nu la inima mea care nu o mai am,ci ma opresc la cei ce mi-au dat-o.La mama mea,la tatal meu si la fratii mei…unde acuma sunt ei?! Sunt atitea lucruri care imi aduc mirosul lor,acel atit de apropiat…Doar acum am putut sa inteleg ce inseamna cuvintul “fara “.Si e atit de dureroasa citirea inteleasa a lui.Nu sunt nimic fara voi,asta ati vrut sa va spun?.Ba nu,sunt eu dar nu ceea ce ma cunoasteti voi.Daca privesc in urma mea,inghet si in ceea ce nu vad.

Nu te simti atit de singur pe cit esti,dar stii ca in orice  dimineata si seara ,frigul v-a continua sa se pastreze,iar umbra lor nu v-a mai aparea decit in gind.Imi e teama sa calc in aceasta secunda,caci ma tem sa nu vad ceea ce am mai vazut,ma tem sa nu vad cum sa schimbat ceva..atit de mult ma tem.Nu stiu ce se intimpla,dar sunt din ce in ce mai slaba,sufletul imi este usor ca o frunza ,nu am de ce sa ma tin sa mai pot spera,decit de el..dar am nevoie de voi ,care atit de usor si neinsemnat ati plecat,mi-e greu si atit de mult am obosit sa traiesc in casa asta ” de singuratate”.Vreau sa strig sa ma auziti ,sa stiti ca mi-e atit de greu si mi-e atit de foame.Nu simt gustul la bucatele ce le pregatesc eu,nu simt caldura soarelui,si nici puritatea apei.Unde m-ati lasat?! caci mi-e frica de atita singuratate,cum poti sa te trezesti si sa privesti din nou pe geam,in glas sa spui ca e inca o zi ,mama fara sens.Inca o zi,in care de dimineata sufletul este cuprins de durere.Vreau sa vorbesc cu voi,sa vin acasa si sa va gasesc,sa va povestesc ce mai vreau sa scriu.Sa gasesc curatenie,dar si e sa o fac cu voi,sa plecam undeva impreuna.Sa o gasesc pe mama in bucatarie.E atit de usor timpul vietii,caci trece cit o secunda.Deja nimic nu v-a mai fi cum a fost,si asta ma omoara.

E o zi si de-acum nu mai este,

E viata ,dar nu e poveste.

Traiesti si mori la fiecare secunda,

Nici praf nu ramii si nici cenusa.

Esti singur in suflet si in inima,

Esti fara sens si fara odihna.

Vrei sa strigi ca te doare,

Dar cine sa te auda?!

Cind totul in jur,moare…