VA scriu celor ce m-au citit,care ma citesc si celor care nu vreau sa ma citeasca,celor care adesea ma intreaba daca eu sunt “autorul”in spatele acestor cuvinte.Va scriu,scrisoarea drumului meu,care de aici pornesc si eu.Fara ca sa mai dau adesea intrebarile,care m-au ranit.Nici eu nu am crezut cind m-a intreb ,daca mai pot.Dar am crezut ca fara sa mai scriu”nu pot”.Nu vreau sa ma inalt din a voastre privire,vreau sa ma inalt printr-un cuvint,ce naste si moare atitea lucruri.Usor va spun ca nu sunt mai mult,decit un simplu cuvint se este crescut din suflet.Ii multumesc lui DUmnezeu,lui ce m-a creat si de acolo din stele un dar mi-a inaltat.De cite ori ostensc aici,aduc si liniste si aduc si durere,uit ca sunt carne si mor si ma inec si mai traiesc si ma prefac,si uneori obosita imi simt privirea.Sunt rana de suflet,sunt rana care doare la fiecare privire grea de-avoastra.
Vreau sa v-a scriu,caci am aflat si eu nu de mult,vreau sa va mai scriu si o viata intreaga daca mi-ar da sa traiesc ,sa scriu..sunt bolnava,caci nu mai stiu daca mai traiesc daca mi s-ar lua cuvintele.Am uitat sa traiesc atunci cind scriu,uit de supararile voastre,uit de nemultumiri si plec in profunzimea lume,in a mea lume…
Mi-e frig de frigul…Andrian Paunescu
…
Nu am fost eu..
Am spus ca ma cunosc?! De o mie de ori…
Caci stiu cind are sufletul sa se ascunda,sa plinga,sa moara,si sa traiasca.Insa nu totul a vrut sa imi arata timpul,sau pur si simplu mi-a spus “nu te grabi,toate la timpul lor”,m-am grabit sau m-au grabit,nu am vrut sa merg in pas cu timpul.Orice minut e ca inca o viata traita.Si nicioadata nu as fi crezut ca pot sa imi pierd minutul acesta,sa ma pierd si sa nu ma mai cunosc.Ori sa ma cunoasc dar sa nu mai vreu sa fiu “eu”.AM INCEPUT SA cred ca fara sens este punctul meu de pe pamint,sau ca pur si simplu e deja gol,deci m-am pierdut cum se pierde o frunza uscata in ocean.Am fost aruncata in cea mai ingrozita si adinca ”groapa”,m-a inecat “trecutul”,mi-a taiat sperantele,mi-a patat puritatea din mine,mi-a lasat urme,m-au distrus,pina cind si sufletul a vrut sa renunte.De durerere nimic nu a vrut sa ramina viu.Dar La capatul acestui gind,s-a ivit o raza de soare care mi-a dat viata,mi-a amintit ce am fost si ce pot sa fiu.Deja am inteles,ieri sau azi,ca traiesc prin el,ma nasc si mor din el.Nu sunt ochii lui care mi-au parut cei mai cunoscuti,nu sunt miinele lui care le-as lasa sa ma cuprinda toata viata mea,dar e sufletul lui care l-a lasat simplu sa fie al
meu.Din recele serii,el mi-a dat cea mai inascuta caldura.
Da…da…acum am vazut visul cu ochii deschisi,l-am asteptat si l-am simtit.Nu am fost eu pina cind nu a fost el.
Autumn's Soul 