Am spus ca ma cunosc?! De o mie de ori…

Caci stiu cind are sufletul sa se ascunda,sa plinga,sa moara,si sa traiasca.Insa nu totul a vrut sa imi arata timpul,sau pur si simplu mi-a spus “nu te grabi,toate la timpul lor”,m-am grabit sau m-au grabit,nu am vrut sa merg in pas cu timpul.Orice minut e ca inca o viata traita.Si nicioadata nu as fi crezut ca pot sa imi pierd minutul acesta,sa ma pierd si sa nu ma mai cunosc.Ori sa ma cunoasc dar sa nu mai vreu sa  fiu “eu”.AM INCEPUT SA cred ca fara sens este punctul meu de pe pamint,sau ca pur si simplu e deja gol,deci m-am pierdut cum se pierde o frunza uscata in ocean.Am fost aruncata in cea mai ingrozita si adinca ”groapa”,m-a inecat “trecutul”,mi-a taiat sperantele,mi-a patat puritatea din mine,mi-a lasat urme,m-au distrus,pina cind si sufletul a vrut sa renunte.De durerere nimic nu a vrut sa ramina viu.Dar La capatul acestui gind,s-a ivit o raza de soare care mi-a dat viata,mi-a amintit ce am fost si ce pot sa fiu.Deja am inteles,ieri sau azi,ca traiesc prin el,ma nasc si mor din el.Nu sunt ochii lui care mi-au parut cei mai cunoscuti,nu sunt miinele lui care le-as lasa sa ma cuprinda toata viata mea,dar e sufletul lui care l-a lasat simplu sa fie al

meu.Din recele serii,el mi-a dat cea mai inascuta caldura.

Da…da…acum am vazut visul cu ochii deschisi,l-am asteptat si l-am simtit.Nu am fost eu pina cind nu a fost el.