Cu toate ca cu 100 de ani ,in urma femeia era doar o placere ascunsa si fiind nepretuita.Ele au suferit atit de mult,au rabdat atit de mult ca acum sunt ilustrate.Femeia este cladita in primul rind de dragoste.In partea dreapta are gingasia iar in partea stinga are ura,fiara din ea.Ochii ei sunt crescuti din stele,bucatica cu bucatica din stralucirea lor.Femeia nu e una si aceeasi cu toate femeile in rind,chiar daca au cu ce sa semene.Sunt unele care nustiu sa-si arata stralucirea,unele care arata si unele care nu stiu cum sa faca asta.Nu sunt femei urite si frumoase,caci fiecare femeie la timpul ei este iubita asa cum doar ei ii place.Ceea ce o distruge pe ea,e neatentia si inchiderea ei,precum o pasare in casuta.Ea e aceea care zboara intr-una,cea care doreste sa cucereasca,sa o discute,sa priveasca si sa o admire si sa o iubeasca.Doar ca sunt care prefera de toti sa fie admirate si sunt care doreste doar de “unul” singur.Cind iubeste se poarta ca un copil, De ce ? Pentru ca nu vrea sa isi dea seama ca intr-atit este indragostita si ca poate si sa sufere.Cind plinge de multe ori ascunde asta,daca lacrima ii e adevarata.Cu toate ca pina la sfirsit ar vrea sa ii fie stearsa aceasta.Femeia e atit de scumpa,pretioasa pina cind nu o ai,pina cind nu o stapinesti odata cu asta este tinuta sub papuc,evident ca de unii care nu stiu sa pretuiasca .Daca o parasesti,nu te gindi ca ea v-a plinge mai mult decit tine.Nimeni nu recunoaste,dar femeia e stapina in casa,peste tot.Cum ar fi ca ai o casa,si esti singur? si totusi sufletul iti cere o femeie sa se plimbe ca o pisica,asa lenesa 🙂 prin casa…apoi cu timpul si copii care datorita ei,ti s-a inradacinat pomul.Ca sa o intelegi ce vrea ea,trebuie sa o lasi sa te iubeasca si sa o iubesti.Poate fi inteleasa ea,daca numai ea doreste sa faca acest lucru.Toate comorile ascunse si nevazute ale acestui univers nu le gasesti decat intr-un suflet de femeie. Din el iti extragi seva vietii, din el aduni tot ce-I mai pretios, si in el te vei si intoarce. .Pentru îndrăgostit, femeia are dimensiunea integrală a lumii, ea este axa în jurul căreia se rotesc fanteziile şi dorinţele bărbatului. O femeie ca și o stea este o mica bucurie care este mereu aproape, însă nu in totdeauna bărbațolor le este cu putințăa le desluși… Ea emana caldura și blindețe și il face pe barbat sa evadeze din asta lume, insa tot ea il poate doborî la pămînt și să-l lase fara aripi. Aici se pot alipi și cuvintele ca bărbatii a descoperit focul dar femeia a descoperit cum sa se joace cu el.”Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara ” Napoleon Bonaparte.

Nu,nu  stiu ca sunt mai mult spirit decit trup.

Nu ,nu am stiut ca viata este si un drum cu obstacole.

Nu am stiut ca prietenii pe care ii cred eu prieteni,de fapt  eu nu sunt nimic  pentru ei.

Nu ,nu am stiut ca minunile pot sa ceara atit de putin.

Nu am stiut ca un adevar e mult mai important decit minciuna.

Nu,nu am stiut ca pot sa iubesc daca nu sunt iubita.

Nu am stiut ca sunt atit de indecisa.

Nu,nu am stiut ca limitele pe care mi le atribui ma v-or sufoca intr-atita.

Nu am stiut ca increderea poate fi pierduta atit de usor si cu atit de greu sa fie cladita.

Nu,nu am stiut ca pot sa cred a doua oara,dupa ce am fost tradata.

Nu am stiut ca nimanui nu ii pasa de lacrimile mele.

Nu,nu am stiut ca pot sa exist dupa atita durere.

Nu am stiut ca daca vrei sa iti inchizi singur drumul,e pacat.

Nu ,nu am stiut ca nu sunt atit de frumoasa.

Nu am stiut,ca pot sa tac daca cei din jur vorbesc.

Nu ,nu am stiut ca pot si sa iert.

Nu,nu am stiut ca in singuratate atit de usor ma pierd.

Nu ,nu am stiut ca sunt doar un punct pe pamint ce nu se vede.

Nu,am stiut ca sufletul meu va fi nevoit sa spere.

Nu am stiut ca dupa inflorire totul se usuca.

Nu ,nu am stiut ca orice lucru are si el masura.

Ma doare ca se intimpla ceea ce eu nu vreau sa fie.Ma doare ca inca a mai trecut un an.Ma doare ca incep sa observ pe fata ta-acele riduri care imi aduc aminte ca imbatrinesti,acele firisoare de par alb care  in curind nu v-or fi firisoare dar intreaga culoare.Ma doare ca nu pot sa ascund anii tai,cei care eu nu pot sa primesc acest numar mare.Ma doare mama ca imi imbatrinesti. Dar sunt oricum cea mai fericita ca te am,ca sunt inca copil indiferent de citi ani nu as avea.Semnifici atit de mult pentru mine,atit de mult.Stiu ca foarte rar iti spun ca “te iubesc”,ca foarte rar vreau ca tu sa ma cuprinzi,de fapt doar acum nu demult am inteles cit de mult as mai fi vrut sa mai stau in bratele tale.ca te supar si ca uneori uit ceea ce tu ma rogi sa fac.Imi e greu cind te superi ,cind plingi,si cind iti este tie greu.De fapt,e o mare durere in sufletul meu atunci cind te-am vazut ca plingi,chiar daca tu ascundeai aceasta.

( Este ziua ta dar nu am nimic ce pot sa iti dau,nu am nici un cadou pretioas.Nici o surpriza,insa iti promit ca inca putin si v-a veni timpul cind am sa pot sa iti fac asta. )

Mamica-La multi ani.Sa stii  ca te iubesc din tot sufletul meu.Ca am nevoie foarte mult de tine.Sa te m-ai cuprind,sa te mai aud.Cit de mult nu m-ar durea ceva,cit de mult as suferi, cind doar tu esti linga mine apoi se vindeca totul.

Iti doresc sanatate,pentru toata viata ,si mai mult.Asa incit sa nu te doara nimica,nici picioarele macar.Si doar fericirea sa iti lumineze ochii,de dimineata si pina seara si apoi cind dormi.Linistea sa iti fie stapina pe inima ta,care s-a zbatut pentru noi mereu. Tot ce iti doreste sufletul sa capete viata.Si ai un drum pe care mergi ,drumul vietii apoi iti doresc sa fie lung asa incit sa poti sa  intilnesti si stra-stra-stra nepoteii 🙂 . La multi ani -Mamicuta !

E foarte greu sa traiesti si sa nu intelegi pentru ce faci asta.E foarte greu sa crezi  ca ai totul linga tine si sa nu ai nimic.Lipsa de suflet.Si un gol pe care nu are cum sa fie umplut,decit cu o gingasie de dragoste adevarata.Insa bunatatea continua sa ii stapineasca cugetul,ceea ce arata la toti ca este un om bun.Traieste dar in singuratate,iubeste dar nu cum ar fi dorit sufletul,saruta dar nu simte acei fluturasi,traieste intr-o lume straina care l-a si facut strain,ceea ce deja ii place.S-a invatat sa nu isi mai deschida sufletul,sa invatat sa traiasca asa cum nu lui ii place dar il aranjeaza ,caci e mai ieftin pe planul sentimentelor,durerii si inimii.Asa sunt oamenii ,pentru ca au obosit sa caute si sa nu gaseasca,pentru ca au obosit sa gaseasca si sa sufere,mai bine isi cauta un alt drum,care nu are nici o intersectie cu drumul lor.I se parea ca a trecut de timpul lor,indragostitilor ,si cu toate ca nu arata pe chipul sau,sufletul mereu i se zbatea pentru fericirea lui.Caci mai puternic decit sufletul,trupul nu are cum sa fie.Era EL,baiatul frumos,parca strain sau parca l-ar cunoastea de o viata.Inalt,puternic incit putea sa se sprijine pe el intreaga viata.Nu il cunoastea,decit de la o scinteie de privire pierduta in miile ,toate celea.Un zimbet pe furis,care il facea din ce in ce mai cunoscut sufletului si apropiat.El nu avea cum sa isi deie seama ca atunci in momentul asta,sufletul ii se zbate,striga in el ,ii face vre-un semn specific,anume ca uite in fata ta,aici se afla ea.Nu si-a dat seama dar a simtit o atractie,care nu putea sa ii mai reziste cumva.El nu credea,dar simtea ceea ce nu pentru oricare poti sa simti.Erau atit de multe,diferite ,caci puteai sa savurezi in seara aia.Dar s-a oprit la ea,la cea care sufletul i-a dat un nume e ”ea” cu un milion de cuvinte ce i se zbatea in inima lui.Orice suflet mai tirziu sau putin mai devreme ,isi gaseste perechea.Pai era imposibil sa intelegi ca intocmai acolo,se vor intilni,sau acolo intr-un loc haotic se vor gasi din intreaga lume.Cauta fericirea in alta parte,dar era aici atit de aprope.Baiatul nu a putut rabda,s-a apropiat de ea si in tacere au vorbit,fara cuvinte sub fonul unei melodii care nu mai avea importanta,era neauzita.Citeva cuvinte,neintelese i-au unit si mai mult,asa incit sa inteleaga ca in curind se v-or intilni .Nu a trecut mult timp,baiatul nu a vrut sa astepte si a gasit-o,au vorbit si s-au intilnit.Deja cresteau ceva acolo,ceva care inca nu se intelegea ce anume.Toate zilele petrecute amindoi,ii uneau mai mult,ii faceau un trup si nu doua ,un suflet adevarat.Iubirea era atit de clara in ochii lor,era atit de pura si vesnica.Era deja : El si Ea,pentru intreaga viata.Si-au promis iubire vesnica,dar ea era inca atit de frageda.Tacerea mereu ii ingropa sufletul,se lupta cu asta dar nu ii reusea.Era frumoasa,si nu pentru ca era frumoasa dar pentru ca era adevarata,ochii ei in care traiau acolo atit adevar,atita tristete si atitea lacrimi pierdute.Tinea ceva in ascuns,ceva atit de important.Caci observa,el singur  ca se intimpla cu ea ceva straniu.de cite ori o intreba,de atitea ori primea un raspuns rece,raspuns care mereu fugea de sensul lui.Ea pur si simplu ,nu dorea sa i se destanuie.deja citeva zile,si ea se purta atit de ciudat.De parca i s-a taiat toate puterile,nu era fata cea plina de viata,de zimbete.Caci cit de mult se staruia,falsul de pe chip o dadea de gol in permanenta.Caci o minca de vie,bucatica cu bucatica din singele ei.Ascundea de el,ca e bolnava si ca miine poate sa nu fie pentru ea.Insa el,baiatul care il cunoastea,care era atit de bun de la inceput i se ofilea,nu pentru ca iubirea ii scazura ci pentru ca era ocupat mereu.Ii aducea aminte mereu ei,de limite,de obligatiile lui si de datorii cele care erau legate,de lucrul sau.Nu pentru ca banul ii era mai important,dar pentru ca asa e unul din ale sale principii.Uita de ea,nu mai mult de o zi.Apoi intr-o zi,atit de obosita ,ea il suna :

-Alo,ce faci iubire?…cu un glas slabit,de parca vorbea din ultima picatura de putere.

-Buna,ii raspunde un glas atit de inecat in zimbete si din colo de el,rasuna glasuri de prietenii lui.

Atunci ea,continua..

-Esti ocupat?! De ce te pierzi atit de mult,e o zi si tu nu m-ai gasit,oare nu intelegi ca o zi inseamna atit de mult.

Nu avea el pur si simplu de unde sa stie,ca ea atit de mica,frumoasa si plina de viata,buna si copila ca un inger miine se v-a pierde si nu o va mai vedea.

-Nu sunt ocupat,dar sunt la lucru..ai vrut ceva ?!

Ceea ce a taiat-o pe ea,cum vorbea,intrebarile celea care nu i se legau nicidecum.

-Am vrut,dar nu stiu cum sa iti spun,ma gindeam sa iti scriu dar stiu ca de multe ori nici nu reactionezi la mesajele mele,deci cu greu am vrut sa iti spun ca “linga mine azi sa stai”.

El nu se mira de ceea ce v-a spune ea,caci ii spunea mereu una si aceeasi dorinta.Tot ce dorea ea,era el linga ea.Insa el nu vedea aceste lucruri,cu toata ca nu exista alta pentru el.Era obosit de munca si de indiferenta ei,caci niciodata nu a primit din parte ei,un cuvint care sa ii provoace un interes ,ceva pentru ea.El nu vedea,ca pierde timpul stind mai mult la un lucru decit cu ea,isi pierdea timpul si fara sa mai stie ca pierde cu timpul si inca ceva.

-Iar incepi,stii foarte bine ca nu pot.

-Oare atit de greu iti este sa vii,sa stai aici linga mine?

-Nu ,dar…

Fata era pierduta,si a cazut la pamint.Era atit de slabita incit nu a mai putut sa vorbeasca.Insa el inca nu a inteles ce se intimpla,caci tacerea i-a inchis drumul,el nu o auzea.Parintii ei deja luptau cu boala ei,insa erau constienti ca nu exista nimica pentru salvarea ei,decit timpul.Insa timpul pe care l-a avut,s-a scuturat printre secundele numarate in singuratate,printre orele asteptate ,printre zilele uitate de el.S-au pierdut toate,odata cu ea.Ea a murit,ceea ce a dus la  o suspinare pe intregul pamint.Cerul plingea la pierderea ei,impreuna cu toti care se aflau impreujurul ei. Insa el,inca o zi si nu o cauta,caci era frumos si placut cind seara vocea ei ii tremura sufletul.Trecu o zi,si el nu a primit nici un sunet ,ceea ce l-a facut sa se simta din nou singuratic.Cind el suna,insa vocile care i-a raspuns ,l-au sufocat,l-au inchis,l-au distrus atit de adinc incit nu mai simtea ca inca mai traieste.Iar vocile ei,gindurile ei totul se petreceau una dupa alta in privirea lui.Intelegea totul pina la ultima picatura.Doar acum intelegea cit de mult a semnificat acel “linga mine stai”.Nu mai putea nimic sa faca,a pierdut totul.Sufletul a murit.Era ea,al lui.Care mereu il facea fericit pentru simplu fapt ca zimbeste.Dar nu a putut niciodata sa afle,ca prietena lui sufera atit de profund.Nu o vazu-se de 3-5 zile,dar nu a crezut ca ea v-a disparea pentru intreaga viata.Trecura o saptamina,dar lipsa ei il omori tot mai mult.Se invinuia si pentru asta nu putea sa mai traiasca,caci nu a trait cu ea o iubirea ,o pasiune de astea care e trecatoare,a trait totul  ce poate fi mai adevarat din viata sa.Pentru asta nu si-a vazut sensul in ziua de miine,pentru asta baiatul si-a dus durerea spre final.Si-a inchis drumul care era trist si lung de tot.Si-a inchis ochii si a strigat,ca “linga tine azi v-oi sta”.Nu exista o durere mai mare decit cea a sufletului,nimic nu se compara cu asta.Nu ai cum sa simti ca te-a lovit cineva ,atunci cind sufletul pur si simplu ti-a fost luat de insasi perechea lui.Da,sufletul nostru are pereche ,caci doar astfel noi putem sa il simtim.Lucrurile adevarate ,le naste doar sufletul.Iar pentru asta,trebuie sa gasim diferenta dintre cele lucruri care poti sa le gasesti,sa le nasti oricind si sa pastram timpul celor lucruri care a doua viata nu au,a caror timp odata ce e trecut nu se mai poate intoarce.

De s-ar gasi cuvinte in tacerea tainuita,se te ineci intr-un singur cuvint “nimica”.Sa te pierzi,sa vrei sa fugi si sa te trezesti acolo unde vintul pare mai liber.Obosita linga pragul limitelor,nu stiu nimica si nimicul se tot leaga de mine.Tacerea asta care ma sufoca,raspunsurile care spre un singur cuvint si neinteles se indreapta.Nimica.Ma inec in cuvintul acesta.Vreau totusi sa spun atit de mult,sa zdrobesc de bucurie ,de tristete si totusi sa va spun atitea lucruri.Dar nu pot caci ma inchid in odaia “Singurate”din casuta mea “Liniste”.Mi s-ar parea ca ma deprind aici,ca pot sa supravietuiesc dar nu pot,caci usor   mi se pierde sufletul in durere,de nu pot sa ma regasesc.Sunt intrebata cu atita “interogatie retorica”,caci nu asteapta nici un raspuns nimeni de la mine.Vreau sa nu ma inec de fiecare data cind vreau pur si simplu sa explodez din cuvintele pe care vreau sa le spun.Stiu ,sigur ca am atit de spus,dar parca mi se blocheaza gura atunci cind vreau sa le spun .Stiu ,ca pot sa spun si pot sa fac sa doara.Pot sa spun si pot sa fac ,sa placa.Pot sa tac,si pot sa nu spun nimic.Macar daca s-ar gasi cuvinte sa imi poata explica,inteles,aceasta durere launtrica.Aceasta neintelegere ce traieste in mine.Nu e usor dar nici prea greu.Simt,cum mi se ascunde sufletul de fiecare data cind cineva incearca sa mi-l simta.De s-ar gasi cuvinte,v-as spune atit de multe..

Iarta-ma Doamne,ca sunt atit de slaba,

Ca miine vreau sa plec de aici ,caci mi-e teama.

Iarta-ma de ceea ce am sa spun si gindesc,

Caci pur si simplu vreau sa imi inchid ochii si sa nu privesc.

Ma doare sufletul si aceasta e cea mai mare durere,

Pentru ce sa fiu acolo unde toti imi i-au putere.

Nu stiu unde sa privesc si ce sa mai caut,

De-o mie de ori strivita,nu sunt bucati sa ma pot laud.

Vreau sa ma bucur ca eu inca exist,

Dar sunt o plapuma neagra ,si nu pot sa mai rezist.

Nu am vrut sa ma raneasca si atit sa ma striveasca,

Nu am vrut sa pling,chiar de dimineata.

Iarta-ma ca altfel nu am stiut sa imi arat iubirea,

Am iubit din tot sufletul si acum mi-e prezenta ,sentiment legat cu nemurirea.

Iarta-ma ca iert usor si uit mereu,

Iarta-ma caci poate astfel nu pot sa mai exist eu..

Pur si simplu inchide ochii ca sa poti sa simti cit de liber esti in aceasta lume care doar de Dumnezeu este stapinita.Da,opreste-te putin caci nu ti-a mai ramas mult sa mergi.Acum inca mai poti sa faci ceva.Si daca te intrebi ce anume sa faci,e simplu sa te opresti .

Opreste-te omule sa mai privesti asa cu ura.

Opreste-te omule sa birfesti intr-una.

Opreste-te omule sa iti ranesti poporul,sotia si feciorul.

Opreste-te omule sa alergi dupa bani,haine ,pantofi si ochelari.

Opreste-te omule sa te intreci cu vecinul dupa bogatie si sa iti ramina casa de singuratate in rugina.

Opreste-te omule sa injuri pe Domnul,caci numai el ti-a dat zilele.

Opreste-te omule sa fii atit de egoist.

Opreste-te omule sa iti ascunzi sufletul.

Opreste-te omule sa faci rau,sa dezamagesti si sa socotesti.

Opreste-te omule atunci cind pe strada vezi pe cineva ca cade.

Opreste-te omule atunci cind mama ta ceva te roaga.

Opreste-te omule daca nu intelegi,si nu striga atita.

Opreste-te omule sa mergi atit de trist pe strada.

Opreste-te omule sa nu iti vezi un sens din viata.

Opreste-te omule sa iti urasti iubirea.

Opreste-te omule sa bati un ciine.

Opreste-te omule,caci deabia pamintul te suporta.

Si viata in curind ,te va acoperi in gropa…

Nu mai stiu cit o sa scriu despre acest “val ” care imi tulbura privirea,gindul,sufletul.

Timpul trece,cineva se pare ca i-a simtit pasul.Dar acel “cineva”care se gaseste in “toata lumea”nu isi opreste pasul,gindul pentru nimic,pur si simplu tot se grabeste pentru nimica,intr-una.Suntem ca “liliecii”noapte dormim iar ziua nu o putem vedea.Si de altfel,suntem epuizati .Nu vreau sa spun ca suntem oameni rai,vreau doar sa spun ca suntem orbi.Da,suntem cu totii caci fugim de tot ce este apropiat de suflet.Suntem raniti o singura data,apoi inchidem usa inimii si suntem atit de greu de gasit incit devenim “oameni reci” fara sa mai putem sa simtim ceva .Apoi ce sa mai zic de graba asta a noastra care duce spre nicaieri.Ne place sa traim astfel si ne este greu sa schimbam ceva,caci este greu sa schimbi.Lasam asa sa mearga totul cu un singur gind ” Miine poate va fi altfel”.Dar la sigur nu v-a fi nimic,daca tu singur nu faci nimica.Suntem lenesi ,somnorosi,fricosi sa traim asa cum trebuie.Alegem din doua lucruri,mereu pe cel mai usor si convenabil.Fara sa ne gindim ca in celalat se bazeaza totul.Alegem mai bine o avere,o multime de bani decit o iubire adevarata, caci ne gindim ca daca ii vom avea apoi  totul va fi  la picioarele noastre.Fara sa ne mai gindim ca sufletul nu se va vindeca astfel niciodata.Noi oamenii suntem pierduti caci alegem averi decit o  familie.Alegem timpul petrecut departe de mama si tata ,departe de frati si surori,fara sa ne mai gindim ca miine va fi tirziu sa fim cu ei.Va veni timpul cind v-om  dori sa ajutam pe cineva,sa ii ajutam cu o mica fapta,simplu sa aducem o caldare cu apa,sa ii povestim si nu vom avea cui.V-om veni acasa si nu v-om avea la cine.Ce sa mai zic de iubire,suntem confuzi cind ne gindim la acesta,caci cind observam stralucire in suflet,gingaasie apoi fugim ca nu cumva sa ne doara acesta iubire tot mai mult,si fara sa pierdem apoi facem asa ca numaidecit sa fie pierdut.Noi oamenii suntem atit de egoisti,si apoi atit de saraci,caci avem vile,masini,bani ,lucru convenabil….dar in schimb nu avem nimic aproape de suflet,inima.Da,suntem saraci caci adunam linga noi da nu in sufletul nostru.Si cum sa se bucure Dumenzeu de noi,daca in suflet nu cladim nimic.Strigam in gura mare ca suntem obositi,dar in urma noastra nu se vede nimeni si nimica.

Niciodata nu mi-a dat voie sa il cunosc mai mult decit dore el sa fie cunoscut .Niciodata nu a vorbit cu mine mai mult.Niciodata nu a stat linga mine indeajuns,caci acum iata ca nu este linga mine.Omul de care ma tem,omul pe care il respect,ma supar si il iubesc din tot sufletul.De multe ori am crezut ca este rau,acum insa imi pare rau ca astfel am putut sa cred.Caci doar in adincul inimii mele,se zbate acel adevar.Cum sa nu stiu,ca este barbatul,unicul barbat care l-am cuprins,care privirea lui mi-a fost ca un cer atit de apropiat.Cum sa nu imi dau seama ca doar el nu ma v-a rani niciodata,nici macar sa se gindeasca ca poate sa ma dezamageasca cumva.In iubirea lui cit este ea de ascunsa,nu m-as fi indoit vre-odata.Sunt atit de norocasa,ca am linga mine un asa om puternic,care insasi el m-a invatat sa fiu si eu puternica.Uneori ii ceream mai mult,mai mult decit imi putea el da si asta era legat strins de sufletul lui,caci pur si simplu nu ca nu simtea dar nu stia cum altfel sa-si deschida sufletul.Eram sigura ca el astfel ma protejeaza.Ma simteam iubita in bratele lui ,si ascultata cu o mare atentie,cum nu as mai fi pretuita de nimeni astfel cum sunt pretuita de el.Sufletul lui e atit de inchis,incit poate atit de mult sa suporte mii de dureri.L-am vazut cum plinge,si atunci am simtit cum mi se stringe inima de durere,nu vreau sa il mai vad astfel.Nu vreau sa vam macar cum se risipeste cu fiecare an,nu vreau sa ii observ ridurile,nu vreau.Caci e unicul,mai multi nu exista pur si simplu.M-a luat in miniile lui fara sa imi spuna ca sunt grea.Mi-a cumparat o mie de cadouri ,fara sa imi spuna ca i-am ramas datoare cu ceva.Mi-a daruit caldura si iubirea,asa cum a putut doar el sa o faca si astfel m-am simtit protejata.Nu a permis niciodata sa ma vada cum pling,si daca plingeam apoi simteam cum ii plinge sufletul lui.Simteam ,caci usor pot sa vad asta in ochii lui.

E unicul barbat,care l-am iubit si il iubesc si in veci il voi iubi.Nimeni nu poate sa imi inlocuiasca aceasta dragoste,caci nu are cum,pur si simplu nu are cum.O singura data,Dumnezeu mi-a daruit acest dar,care se impacheteaza in numele de “Tata”.Si regret enorm,ca atit de rar i-am spus ca il iubesc.