Gasim cu totii noi copii,sa ne amintim numai la sarabatori,

De voi ce care cu chin si jale,noapte si zi ati ingrijit de noi.

Uitam si ne amintim atuncia cind inca un an se risipeste adesea,

Si fara sa ma vrem,si fara sa vrem uitam si iarasi dinnou,uitam de voi.

Nicioadata nu vom intelege,nicioadata nu vom mai asculta un cintec frumos de leagan,

Pe cel care usor ne adormea,fara sa stim ca trupul obosit-ar fi dupa o zi grea.

Ne-a imprastiat timpul pe fiecare colt de pamint,fara sa stim ca voi traiti cu un gind,

Ca miine are sa vina ,ca miine are sa bata la geam,acele minute uitate ce au fost calauzite cu un cuvint.

Uitam sa venim,si sa mai credem ca are sa fie important.

Fara nici un gind,caci te mai simti atit de ocupat.

Iar miine v-a veni o veste,caci au plecat dar totusi te-au iertat.

Iar miine v-a veni o veste ,caci au plecat dar totusi te-au iertat.

Mi-e frica de un singur lucru ce naste apoi pe cele mii,

Sunt omul care naste cuvintul ,cuvintul spus pe el il naste.

Si nu mi-e frica ca ai sa spui ceva de rana,

Iti dau pe toate ,in toi de pomana.

Si daca am spus ca ii iubesc pe toti ai mei,

Mi-e frica sa nu imi ii ea,o floare de tei.

Apoi un strigat,din dealuri se aude.

Lume ,mi-e frica de-un singur lucru.

Nu mi-e teama ca miine in suflet un cutremur se va aude,

Sau poate acel vulcan prin vene se va scurge,

Chiar daca ar fi pe lacrima sa mi-o usuce,durerea,

Nu mi-e frica ca ma zdrobi in bucati,nu mi-e frica daca imi vor lua averea.

Spre acea casa frica imi alearga,

Spre acel suflet iubit grija vrea sa imi mearga.

Sa nu mii fure ,plapuma neagra de atitea ori.

Sa mii faca pe toti nemuritori.

Sa imi lase privirea si sa nu imi priveasca in urma,

Nu mi-e frica si nici suparare in umbra.

Caci voi fi inplinita,cu gind si in privire.

Daca toti,cei iubesc vor trai pina la lucire.

Mi-e frica si de lacrima lor varsata,

Oceanul sarat sa nu le iasa in fata.

Mi-e frica sa nu mi-i   acopere pe ei.

Mi-e frica sa nu imi ii ea,o floare de tei.

Nu vreau sa privesc in urma mea,caci mi-e frica sa nu imi vad pe cei care ieri erau acolo.Mi-e frica sa patrund prin ginduri la ziua de miine,mi-e frica sa  imi vad dimineata in singuratate…Mi-e frica ca inteleg timpul si totusi nu il mai inteleg,cind scurgerea ii atit de usoara.

Si ce folos ca aici mai sunt,cind il loc de liniste aud singuratatea,cind dorul se duce acolo de la inceput.Cind acasa ma stiam acasa,si acasa eu nu mai sunt.Cind nu imi chinuiam grijele,cind nu stiam de griji.Cind erau ei in spatele meu,in pasul meu si in ziua de miine.Cind eram linistita,nu pentru acum nu mi-as putea permite sa fiu ,dar pentru ca nu mai pot,cu durere spun.Cind doar ei,ai mei ,mama si tata,imi vegheau somnul,imi sarutau ranile,imi curatau colbul ,imi inseninau gindul,si nicioadata nu imi permiteau sa ma simt singura.

Atit de mul as fi  vrut macar inca o data,sa mai gust din acea lacrima vie ,din acel zimbet si gind viu.Din timpul cel care eram eu si ei,si nu mai conta nimica.Tot ce aveam ,aveam..

Sa intelegi dupa un timp atit de scurt,ca ar fi trebuit sa pretuiesti orice clipa de liniste suflteasca pe care ei ni-au crescut-o in fiecare noapte apoi zi.Sa intelegi ca de-acum esti un punct pe pamint,care isi schimba atit de repede nuanta ,care atit de usor isi schjimba locul.

Chiar daca tacerea v-a arata ca nu sunt capabila sa urmez acele vise care fac parte din noi toti,chiar daca voi fi numita cea mai slaba..Chiar daca..

Nicioadata nu voi arata ceea ce simte adincimea sufletului meu..nu voi spune nicioadata unde s-a dus gindul atunci cind privirea imi era mai diferita,nu voi spune de ce sunt fericita si daca sunt fericita,nu voi spune daca ma simt mai rau decit stiu ca ma simt,daca mai pot sa daca nu mai pot…

..nu exista nimeni care ar stie unde zboara visul meu ,nu exista nimeni care sa imi il inteleaga,nimeni care sa ma intrebe care-i el..sau poate exista?!

…cit de important trebuie sa fii in privirea mea?!..ca sa faci parte din visul cel al meu..care de mic copil l-am pus pe primul loc…si cit de diferit trebuie sa iti fie sufletul si cit de apropiat daca ar deveni bucata din visul meu..

Cind imi deschid ochii de multe ori ,de aici se strecoara de printre  gene numai fluturasi albi care usor dispar la o singura sclipire…si imi nasc privirea ceea care uneori nu mai stiu de ce s-a aprins asa..