Mi-e frica de un singur lucru ce naste apoi pe cele mii,

Sunt omul care naste cuvintul ,cuvintul spus pe el il naste.

Si nu mi-e frica ca ai sa spui ceva de rana,

Iti dau pe toate ,in toi de pomana.

Si daca am spus ca ii iubesc pe toti ai mei,

Mi-e frica sa nu imi ii ea,o floare de tei.

Apoi un strigat,din dealuri se aude.

Lume ,mi-e frica de-un singur lucru.

Nu mi-e teama ca miine in suflet un cutremur se va aude,

Sau poate acel vulcan prin vene se va scurge,

Chiar daca ar fi pe lacrima sa mi-o usuce,durerea,

Nu mi-e frica ca ma zdrobi in bucati,nu mi-e frica daca imi vor lua averea.

Spre acea casa frica imi alearga,

Spre acel suflet iubit grija vrea sa imi mearga.

Sa nu mii fure ,plapuma neagra de atitea ori.

Sa mii faca pe toti nemuritori.

Sa imi lase privirea si sa nu imi priveasca in urma,

Nu mi-e frica si nici suparare in umbra.

Caci voi fi inplinita,cu gind si in privire.

Daca toti,cei iubesc vor trai pina la lucire.

Mi-e frica si de lacrima lor varsata,

Oceanul sarat sa nu le iasa in fata.

Mi-e frica sa nu mi-i   acopere pe ei.

Mi-e frica sa nu imi ii ea,o floare de tei.