…O zi care dupa cum am observat,trece cit deschizi ochii intr-o sclipire,de dimineata pina seara,si cit de simplu a trecut.Insa nicioadata oare nu te-ai intrebat “ce am facut azi? “, “ce trebuia sa fac ?”,sau pur si simplu sa stai si sa continui sa privesti si sa te gindesti ca miine are sa fie o noua zi care cu siguranta nu iti vei schimba altceva decit locul din care ai privit timpul.Oare atit de putin a ajuns sa semnifice o zi?! Oare nu crezi ca ziua de astazi,care ti-a fost daruita, inseamna ca ai primit-o ca pe un dar,cit  norocos  poti sa fii caci astazi ti-ai deschis ochii si simturile,ca astazi auzi simfonia naturii.Dar e ca si cum ai fi mort,daca nu ai stii sa pretuiesti darul.Pe jumatate mort.Ce ramine din ziua ta..care ai lasat-o asa fara sa mai faci ceva si nici decum nu am de gind sa pun in evidenta toate lucrurile care le-ai facut si ai depus doar “sudoarea fizica”asta nu-i important pentru edenul fiecaruia.Caci nu cu asta inchei ziua,si nici viata ta.Ne reintoarcem totusi la ziua ta..oare citi oameni i-ai ajutat pentru a nu  primi ceva in loc,citi oameni ai facut fericiti,de cite ori te-ai oprit din munca ta fara de valoare si simplu ,sa spui des si sa te simta cind o spui  “te iubesc”,pe citi tu ai ajutat sa isi stearga lacrima,cit de mult ai incercat sa iti auzi sufletul????….intrebarea eterna ” daca nu DE CE ? “… cum poti tu sa stii ca miine are sa fie inca o zi,cum poti sa spui tu ca “avem timp”cind macar nu ai de unde sa stii cit timp iti mai ramine pentru asta,daca mai ai cui sa ii spui asta si daca celor care iti sunt aproape vor disparea pentru totdeauna in ziua cea de miine,poate chiar azi la miezul noptii.Si cind usor,iti vei odihni trupul chinuit,cind iti vei odihni gindul care se cufunda de multe ori,vei intelege ca ceea ce ai facut azi si pina acum se risipeste fie el ban fie ea masina,casa.Se risipeste in timp,in vint ,in ploaie.Iar tu ramii cu un gind care ti se zbate in venele care ar crapa de oboseala,un gind cum ca “am facut”.Fara sa iti dai seama ca ai cladit pina acum un tot nimic,ce nu poate fi comparat cu acele valori,acele zimbete,lumini,caci e evident ca in suflet nu ai cladit nimica.Acum ce iti spui,ca ai ramas om cu o avere sau mai multe ,om care nu si-a gasit nici un minut pentru toti cei de linga inima sa.Om care miine nu stie daca v-a mai fi!

Cit oare iti v-a mai trebui ca sa intelegi ca,azi e mai mult decit o zi!!

Doamne,cit de multe cuvinte mi se aduna aici in sufletelul meu mic si plin de rani,cite cuvinte vreau sa li se dea numele cela care ii va zguduia pe toti.M-am oprit aici,linga masa mea adunata de o rugaminte implinita,o rugamine care s-a facut si o minune pentru mine.De fapt cum as putea sa spun,caci nu mai stiu cum sa va explic,oricum nu ma ve-ti crede,oricum vi se va parea amuzant.Mi-e destul ca stiu eu si El…In tot ce mai cred acuma…E Dumnezeul meu,El.. “Nici nu ma mir cit de rau si orgolios poate fi omul,nici nu ma mir cind aud ca si-a pierdut increderea in Dumnezeu atunci cind si-a pierdut o afurisita de avere,zic asa pentru ca tocmai pentru asta omul si-a pierdut drumurile,si-a pierdut valorile si insasi sensul lui.Nici nu ma mir cind mi-au strigat cu voce tremuratoare ca “eu nu mai cred in El”.Si cu toate ca ma asteptat la acest raspuns,oricum ma  apasa inima”. Si-a inchis ochii strins strins si astfel a putut sa isi urce sufletul mai sus,acolo unde poate fi inteles,iertat,alinat.Ii tinea inchisi pentru ca nu a  mai putut sa privesca cita distrugere are sa fie in lumea asta.In toata lumea si in ea.Apoi a inceput sa isi numere pe degete acele lucruri care astazi le-a facut gresit,negindit,si atunci simte cum inima se stringe de constiinta.Nimic mai mult decit o mie de furnici care dor,care se grabesc sa ii atace corpul pina la suflet.Ochii nici nu ii mai rezistau,mereu o da de gol.Deci se simtea pe obraz cum lacrima i se adaposteste si nu stie unde mai bine sa se opreasca intre oboseala sau tristete.Caci uneori fara stirea sufletului ,lacrimile se nasc sau poate ea e de vina.Asa cum isi simtea ranile sufletului,era inceput de durere cind isi adapostete chipul in ochii lui Dumnezeu,in casa lui acolo sus.Mai increzuta e,caci doar privind in sus isi poate deschide ochii si sa simta ca intr-adevar asa totul va fi bine.Doar astfel.In minte zburau mii de intrebari,raspunsuri,rugaciuni,chiar si pur si simplu cuvinte .Dupa ce si le-a analizat pe toate in parte,s-a oprit la o rana cea care mereu ii facea privirea ,plina de tristete.Si impreuna cu Dumnezeu a inceput sa vorbesca,cit de dureroasa poate fi ea,ca iti face arsuri,te sufoca si nu iti mai da pace sa te gindesti.Isi dadu seama,ca noi oamenii mereu numai cerem si cerem de la Dumnezeu,dar nicioadata nu ne gindim cit de Bun este el,si ce ar fi vrut el sa primeasca de la noi.Cind spun asa,multi dintre toti isi creeaza in fata ochilor o singura imagine care din bunuri materiale ar fi creata,dar cred ca din astia sunt lipsiti cu totul de suflet.Deci asta spuneam,ca si Dumnezeu ar fi vrut sa primeasca aceeasi bunatate dintre om si om,om si animal,om si natura.Si nu numai.Caci fiecare rugaminte,care e socotita in partea binelui Dumnezeu are grija sa ne-o indeplineasca.Si noi macar cu increderea totala ar trebui sa ii multumim.EU cred in DUMNEZEU cu intreg sufletul si inima mea,el exista in mine.Si Doamne cit de Bun si minunat esti!

…Dumnezeu nu doarme cind tu pleci sa iti linistesti trupul si sufletul,de parca ai fi atit de obosit cind nu mai faci nimic,insa Dumnezeu nu doarme el sta si picteaza un nou rasarit,picteaza ziua fiecarui om,apusul fiecarei bucati de pamint.I-ar tu cit de des i-ai multumit pentru asta,si cit de des ti-ai cerut iertare ca ai indraznit sa spui ca nu iti place viata,cum arati sau ca e prea urita ziua…Imi pare rau pentru noi..oameni imi pare rau ca uitam de Cel care ne face atitea daruri..