Doamne,cit de multe cuvinte mi se aduna aici in sufletelul meu mic si plin de rani,cite cuvinte vreau sa li se dea numele cela care ii va zguduia pe toti.M-am oprit aici,linga masa mea adunata de o rugaminte implinita,o rugamine care s-a facut si o minune pentru mine.De fapt cum as putea sa spun,caci nu mai stiu cum sa va explic,oricum nu ma ve-ti crede,oricum vi se va parea amuzant.Mi-e destul ca stiu eu si El…In tot ce mai cred acuma…E Dumnezeul meu,El.. “Nici nu ma mir cit de rau si orgolios poate fi omul,nici nu ma mir cind aud ca si-a pierdut increderea in Dumnezeu atunci cind si-a pierdut o afurisita de avere,zic asa pentru ca tocmai pentru asta omul si-a pierdut drumurile,si-a pierdut valorile si insasi sensul lui.Nici nu ma mir cind mi-au strigat cu voce tremuratoare ca “eu nu mai cred in El”.Si cu toate ca ma asteptat la acest raspuns,oricum ma  apasa inima”. Si-a inchis ochii strins strins si astfel a putut sa isi urce sufletul mai sus,acolo unde poate fi inteles,iertat,alinat.Ii tinea inchisi pentru ca nu a  mai putut sa privesca cita distrugere are sa fie in lumea asta.In toata lumea si in ea.Apoi a inceput sa isi numere pe degete acele lucruri care astazi le-a facut gresit,negindit,si atunci simte cum inima se stringe de constiinta.Nimic mai mult decit o mie de furnici care dor,care se grabesc sa ii atace corpul pina la suflet.Ochii nici nu ii mai rezistau,mereu o da de gol.Deci se simtea pe obraz cum lacrima i se adaposteste si nu stie unde mai bine sa se opreasca intre oboseala sau tristete.Caci uneori fara stirea sufletului ,lacrimile se nasc sau poate ea e de vina.Asa cum isi simtea ranile sufletului,era inceput de durere cind isi adapostete chipul in ochii lui Dumnezeu,in casa lui acolo sus.Mai increzuta e,caci doar privind in sus isi poate deschide ochii si sa simta ca intr-adevar asa totul va fi bine.Doar astfel.In minte zburau mii de intrebari,raspunsuri,rugaciuni,chiar si pur si simplu cuvinte .Dupa ce si le-a analizat pe toate in parte,s-a oprit la o rana cea care mereu ii facea privirea ,plina de tristete.Si impreuna cu Dumnezeu a inceput sa vorbesca,cit de dureroasa poate fi ea,ca iti face arsuri,te sufoca si nu iti mai da pace sa te gindesti.Isi dadu seama,ca noi oamenii mereu numai cerem si cerem de la Dumnezeu,dar nicioadata nu ne gindim cit de Bun este el,si ce ar fi vrut el sa primeasca de la noi.Cind spun asa,multi dintre toti isi creeaza in fata ochilor o singura imagine care din bunuri materiale ar fi creata,dar cred ca din astia sunt lipsiti cu totul de suflet.Deci asta spuneam,ca si Dumnezeu ar fi vrut sa primeasca aceeasi bunatate dintre om si om,om si animal,om si natura.Si nu numai.Caci fiecare rugaminte,care e socotita in partea binelui Dumnezeu are grija sa ne-o indeplineasca.Si noi macar cu increderea totala ar trebui sa ii multumim.EU cred in DUMNEZEU cu intreg sufletul si inima mea,el exista in mine.Si Doamne cit de Bun si minunat esti!

…Dumnezeu nu doarme cind tu pleci sa iti linistesti trupul si sufletul,de parca ai fi atit de obosit cind nu mai faci nimic,insa Dumnezeu nu doarme el sta si picteaza un nou rasarit,picteaza ziua fiecarui om,apusul fiecarei bucati de pamint.I-ar tu cit de des i-ai multumit pentru asta,si cit de des ti-ai cerut iertare ca ai indraznit sa spui ca nu iti place viata,cum arati sau ca e prea urita ziua…Imi pare rau pentru noi..oameni imi pare rau ca uitam de Cel care ne face atitea daruri..