De s-ar gasi cuvinte in tacerea tainuita,se te ineci intr-un singur cuvint “nimica”.Sa te pierzi,sa vrei sa fugi si sa te trezesti acolo unde vintul pare mai liber.Obosita linga pragul limitelor,nu stiu nimica si nimicul se tot leaga de mine.Tacerea asta care ma sufoca,raspunsurile care spre un singur cuvint si neinteles se indreapta.Nimica.Ma inec in cuvintul acesta.Vreau totusi sa spun atit de mult,sa zdrobesc de bucurie ,de tristete si totusi sa va spun atitea lucruri.Dar nu pot caci ma inchid in odaia “Singurate”din casuta mea “Liniste”.Mi s-ar parea ca ma deprind aici,ca pot sa supravietuiesc dar nu pot,caci usor   mi se pierde sufletul in durere,de nu pot sa ma regasesc.Sunt intrebata cu atita “interogatie retorica”,caci nu asteapta nici un raspuns nimeni de la mine.Vreau sa nu ma inec de fiecare data cind vreau pur si simplu sa explodez din cuvintele pe care vreau sa le spun.Stiu ,sigur ca am atit de spus,dar parca mi se blocheaza gura atunci cind vreau sa le spun .Stiu ,ca pot sa spun si pot sa fac sa doara.Pot sa spun si pot sa fac ,sa placa.Pot sa tac,si pot sa nu spun nimic.Macar daca s-ar gasi cuvinte sa imi poata explica,inteles,aceasta durere launtrica.Aceasta neintelegere ce traieste in mine.Nu e usor dar nici prea greu.Simt,cum mi se ascunde sufletul de fiecare data cind cineva incearca sa mi-l simta.De s-ar gasi cuvinte,v-as spune atit de multe..