E foarte greu sa traiesti si sa nu intelegi pentru ce faci asta.E foarte greu sa crezi  ca ai totul linga tine si sa nu ai nimic.Lipsa de suflet.Si un gol pe care nu are cum sa fie umplut,decit cu o gingasie de dragoste adevarata.Insa bunatatea continua sa ii stapineasca cugetul,ceea ce arata la toti ca este un om bun.Traieste dar in singuratate,iubeste dar nu cum ar fi dorit sufletul,saruta dar nu simte acei fluturasi,traieste intr-o lume straina care l-a si facut strain,ceea ce deja ii place.S-a invatat sa nu isi mai deschida sufletul,sa invatat sa traiasca asa cum nu lui ii place dar il aranjeaza ,caci e mai ieftin pe planul sentimentelor,durerii si inimii.Asa sunt oamenii ,pentru ca au obosit sa caute si sa nu gaseasca,pentru ca au obosit sa gaseasca si sa sufere,mai bine isi cauta un alt drum,care nu are nici o intersectie cu drumul lor.I se parea ca a trecut de timpul lor,indragostitilor ,si cu toate ca nu arata pe chipul sau,sufletul mereu i se zbatea pentru fericirea lui.Caci mai puternic decit sufletul,trupul nu are cum sa fie.Era EL,baiatul frumos,parca strain sau parca l-ar cunoastea de o viata.Inalt,puternic incit putea sa se sprijine pe el intreaga viata.Nu il cunoastea,decit de la o scinteie de privire pierduta in miile ,toate celea.Un zimbet pe furis,care il facea din ce in ce mai cunoscut sufletului si apropiat.El nu avea cum sa isi deie seama ca atunci in momentul asta,sufletul ii se zbate,striga in el ,ii face vre-un semn specific,anume ca uite in fata ta,aici se afla ea.Nu si-a dat seama dar a simtit o atractie,care nu putea sa ii mai reziste cumva.El nu credea,dar simtea ceea ce nu pentru oricare poti sa simti.Erau atit de multe,diferite ,caci puteai sa savurezi in seara aia.Dar s-a oprit la ea,la cea care sufletul i-a dat un nume e ”ea” cu un milion de cuvinte ce i se zbatea in inima lui.Orice suflet mai tirziu sau putin mai devreme ,isi gaseste perechea.Pai era imposibil sa intelegi ca intocmai acolo,se vor intilni,sau acolo intr-un loc haotic se vor gasi din intreaga lume.Cauta fericirea in alta parte,dar era aici atit de aprope.Baiatul nu a putut rabda,s-a apropiat de ea si in tacere au vorbit,fara cuvinte sub fonul unei melodii care nu mai avea importanta,era neauzita.Citeva cuvinte,neintelese i-au unit si mai mult,asa incit sa inteleaga ca in curind se v-or intilni .Nu a trecut mult timp,baiatul nu a vrut sa astepte si a gasit-o,au vorbit si s-au intilnit.Deja cresteau ceva acolo,ceva care inca nu se intelegea ce anume.Toate zilele petrecute amindoi,ii uneau mai mult,ii faceau un trup si nu doua ,un suflet adevarat.Iubirea era atit de clara in ochii lor,era atit de pura si vesnica.Era deja : El si Ea,pentru intreaga viata.Si-au promis iubire vesnica,dar ea era inca atit de frageda.Tacerea mereu ii ingropa sufletul,se lupta cu asta dar nu ii reusea.Era frumoasa,si nu pentru ca era frumoasa dar pentru ca era adevarata,ochii ei in care traiau acolo atit adevar,atita tristete si atitea lacrimi pierdute.Tinea ceva in ascuns,ceva atit de important.Caci observa,el singur  ca se intimpla cu ea ceva straniu.de cite ori o intreba,de atitea ori primea un raspuns rece,raspuns care mereu fugea de sensul lui.Ea pur si simplu ,nu dorea sa i se destanuie.deja citeva zile,si ea se purta atit de ciudat.De parca i s-a taiat toate puterile,nu era fata cea plina de viata,de zimbete.Caci cit de mult se staruia,falsul de pe chip o dadea de gol in permanenta.Caci o minca de vie,bucatica cu bucatica din singele ei.Ascundea de el,ca e bolnava si ca miine poate sa nu fie pentru ea.Insa el,baiatul care il cunoastea,care era atit de bun de la inceput i se ofilea,nu pentru ca iubirea ii scazura ci pentru ca era ocupat mereu.Ii aducea aminte mereu ei,de limite,de obligatiile lui si de datorii cele care erau legate,de lucrul sau.Nu pentru ca banul ii era mai important,dar pentru ca asa e unul din ale sale principii.Uita de ea,nu mai mult de o zi.Apoi intr-o zi,atit de obosita ,ea il suna :

-Alo,ce faci iubire?…cu un glas slabit,de parca vorbea din ultima picatura de putere.

-Buna,ii raspunde un glas atit de inecat in zimbete si din colo de el,rasuna glasuri de prietenii lui.

Atunci ea,continua..

-Esti ocupat?! De ce te pierzi atit de mult,e o zi si tu nu m-ai gasit,oare nu intelegi ca o zi inseamna atit de mult.

Nu avea el pur si simplu de unde sa stie,ca ea atit de mica,frumoasa si plina de viata,buna si copila ca un inger miine se v-a pierde si nu o va mai vedea.

-Nu sunt ocupat,dar sunt la lucru..ai vrut ceva ?!

Ceea ce a taiat-o pe ea,cum vorbea,intrebarile celea care nu i se legau nicidecum.

-Am vrut,dar nu stiu cum sa iti spun,ma gindeam sa iti scriu dar stiu ca de multe ori nici nu reactionezi la mesajele mele,deci cu greu am vrut sa iti spun ca “linga mine azi sa stai”.

El nu se mira de ceea ce v-a spune ea,caci ii spunea mereu una si aceeasi dorinta.Tot ce dorea ea,era el linga ea.Insa el nu vedea aceste lucruri,cu toata ca nu exista alta pentru el.Era obosit de munca si de indiferenta ei,caci niciodata nu a primit din parte ei,un cuvint care sa ii provoace un interes ,ceva pentru ea.El nu vedea,ca pierde timpul stind mai mult la un lucru decit cu ea,isi pierdea timpul si fara sa mai stie ca pierde cu timpul si inca ceva.

-Iar incepi,stii foarte bine ca nu pot.

-Oare atit de greu iti este sa vii,sa stai aici linga mine?

-Nu ,dar…

Fata era pierduta,si a cazut la pamint.Era atit de slabita incit nu a mai putut sa vorbeasca.Insa el inca nu a inteles ce se intimpla,caci tacerea i-a inchis drumul,el nu o auzea.Parintii ei deja luptau cu boala ei,insa erau constienti ca nu exista nimica pentru salvarea ei,decit timpul.Insa timpul pe care l-a avut,s-a scuturat printre secundele numarate in singuratate,printre orele asteptate ,printre zilele uitate de el.S-au pierdut toate,odata cu ea.Ea a murit,ceea ce a dus la  o suspinare pe intregul pamint.Cerul plingea la pierderea ei,impreuna cu toti care se aflau impreujurul ei. Insa el,inca o zi si nu o cauta,caci era frumos si placut cind seara vocea ei ii tremura sufletul.Trecu o zi,si el nu a primit nici un sunet ,ceea ce l-a facut sa se simta din nou singuratic.Cind el suna,insa vocile care i-a raspuns ,l-au sufocat,l-au inchis,l-au distrus atit de adinc incit nu mai simtea ca inca mai traieste.Iar vocile ei,gindurile ei totul se petreceau una dupa alta in privirea lui.Intelegea totul pina la ultima picatura.Doar acum intelegea cit de mult a semnificat acel “linga mine stai”.Nu mai putea nimic sa faca,a pierdut totul.Sufletul a murit.Era ea,al lui.Care mereu il facea fericit pentru simplu fapt ca zimbeste.Dar nu a putut niciodata sa afle,ca prietena lui sufera atit de profund.Nu o vazu-se de 3-5 zile,dar nu a crezut ca ea v-a disparea pentru intreaga viata.Trecura o saptamina,dar lipsa ei il omori tot mai mult.Se invinuia si pentru asta nu putea sa mai traiasca,caci nu a trait cu ea o iubirea ,o pasiune de astea care e trecatoare,a trait totul  ce poate fi mai adevarat din viata sa.Pentru asta nu si-a vazut sensul in ziua de miine,pentru asta baiatul si-a dus durerea spre final.Si-a inchis drumul care era trist si lung de tot.Si-a inchis ochii si a strigat,ca “linga tine azi v-oi sta”.Nu exista o durere mai mare decit cea a sufletului,nimic nu se compara cu asta.Nu ai cum sa simti ca te-a lovit cineva ,atunci cind sufletul pur si simplu ti-a fost luat de insasi perechea lui.Da,sufletul nostru are pereche ,caci doar astfel noi putem sa il simtim.Lucrurile adevarate ,le naste doar sufletul.Iar pentru asta,trebuie sa gasim diferenta dintre cele lucruri care poti sa le gasesti,sa le nasti oricind si sa pastram timpul celor lucruri care a doua viata nu au,a caror timp odata ce e trecut nu se mai poate intoarce.