Uncategorized

“Mi-e frică ,de frica mea.”

Mi-e frică de mine si de puterea mea,

Ca as fi superioara,la un pui de nea.

Mi-e frica de mina si de piciorul dur,

Ca as calca pamintul,cu iarba lui.

Mi-e frica de vocea si de cuvintul spus,

Ca sa nu inghet auzul,trecatorului smuls.

Mi-e frica de dorinta si de gindul infipt,

Ca sa nu le taie tulpina,cu suspin fript .

Mi-e frica de spaima,care vine noaptea,

Si ma cuprinde-n frigul vesnic,crud.

Apoi din ochii imi scurge acuma,

Mi-e frica de lacrima,varsata in ascuns.

Mi-e frica de senzatia,si anume profunda,

Ca te scoate-n veci din orice unda,

Te baga in pamint si te mai scoate la mal,

Senzatia care nu are un hotar.

Mi-e frica sa spun,cum se zbate durerea,

Ce se zbate odata respirind cu greu.

Si nu v-a mai pleca in veci,

Ca imi lasa si sufletul si haina rece,

Chiar daca unii spun,ca trece.

Mi-e frica de durerea lui,si apoi de mea.

Mi-e frica de placere si de chin,

De tot ce se leaga cu  o putere,

Si cu un blestem ,dezlegat sa fie mereu.

Mi-e frica de cel plecat in uscare,

Mi-e frica de omul de linga mine,

De uitare si de minciuna,

De-un om gasit pe drum,inchinare pura.

Mi-e frica si de acea despartie,

De singurate uitata intr-o iarna grea,

De o cadere cu amintiri de rana,

Si cu-un gind  de viata grea.

Mi-e frica de dorinte neimplinite,

Si apoi si visuri pierdute in vint,

De un cintec auzit pe drumuri,

Si de-o poezie neinteleasa in linuri.

Mi-e frica de cuvintul “pleaca”,

Si apoi de toate impreuna,

Care fara cuviinta leaga,

Un suspin de rana buna.

Mi-e frica ,de frica mea,

Pierduta-n gind si in privire,

Mi-e frica de dezamagire,de prigonire si trecut,

Si de-un cuvint spus aiurea,mi-e frica de un tacut.

Uncategorized

Ce frumos esti.

Ce frumos esti,in pragul unei toamne,

Care miine,poimiine imi v-a sopti cu jale,

Ca florile si pasarile  ma vor da in uitare,

Numai ochii tai,se vor opri in a mea plecare.

Ma ascund de vintul,ce ar vrea sa ma smulga,

Din bratul tau si apoi si din caldura ta.

Dar ce puternic esti tu,ca sa pot spune,

Ca nu ai lasat,puternic tinind minuta mea.

Parfumul unei veri,prin invizibilele molecule,

Le-ai tiparit in suflet si mai apoi,

Cind toamna si cu timpul ar vrea sa ascunda,

Tu ai putut retine,mirosul meu.

In ochii tai,tu ai ascuns culoarea,

Si anume vie si adevarata,oricum.

Ca din frunzele cazute acum toamna,

Tu ai putut gasi si coltul de trup,al meu.

Ce frumos ,si se inalta luna,

Ca sa te laude si ceea ce stiu sa-mi spuna,

Ca mai frumos nu are sa existe,

Ca mai frumos nu mai exista,intr-o lume.

Stau mii de pictori,intr-o minuta veche,

Si se intreaba ,cum sa iti faca urma.

Privirea ii ingheata gindul,

Nici unul inca nu si-au luat creionul.