Uncategorized

Rugaciunea este spusa din suflet si auzita de suflet.

Se intimpla sa simt cum mi se stringe sufletul,usor.Se intimpla ca o ploaie,sa imi raceasca sufletul si eu sa simt asta.Apoi sa nu visez si de durere sa simt cum vreau sa renunt la ea.Si sa nu pot sa cistig intr-o cearta,cu toate ca cineva din mireasma ochilor mei sa ma minta.Sa ma raneasca si sa pling,singurica.Sa vreau sa nu ma doara,raceala sau ceva.Sa vreau sa ma doara asta ,dar nu inima.Dar nu inima.Intr-o lume atit de mare,se poate sa ma simt singurica ,atit de singurica.Sa vreau sa nu fac nimica lucru si cind sa fac ,sa simt cum obosesc enorm.Sa numai mint ,sa simt cum nu vreau asta .Sa simt cum vreau sa fiu linistita.Sa simt cum vreau sa inteleg,de ce eu ?!

Si ca ultima floare ramasa pe uscat,intr-o seceta usturata de arsurile si ranile ramase.Fara nimic mai mult sa imi cer sau sa mai cer ,fara bogatiile cumparate,ceea ce nu imi face fericit sufletul, cad in genunchi,cu un singur gind.Mai este,Dumnezeu cu mine.Da se intimpla uneori sa fiu obosita,si sa imi desprind cuvintele intr-o rugaciune in care nu o aud,nu aude sufletul meu.Brusc,ma detasez de aceasta masca care face parte din gindurile rele,care demult ma zbat pentru a le lasa ,nu sunt eu stapina pe ele.Si in gindurile mele,cinta o rugaciune dureroasa care imi cutremura sufletul,si simt cu trupul ,cu inima,cu sufletul ca a mai trecut o zi,si din nou inteleg ca Dumnezeu m-a ajutat ,totusi ca sa se treaca.Urasc serile cind uit  a ma ruga,nu vreau sa fiu cea care minte aici,pentru ca nu asta imi este intentia.Da,se intimpla sa imi inchid ochii seara fara a-mi curata sufletul,si e pacatul meu.

Dumnezeu insa iarta,si noi nici nu pretuim asta.Caci daca ar fi pus omul la intrebarea asta,daca ar putea ierta apoi probabil ar fi distrus,complect.Fiindca el nu poate,isi incalca princiipile,ramine prost intr-un fel si isi pateaza mindria asta.El nu s-a gindit sa ierte,sub nici un fel de forma.Dar nici nu s-a gindit,oare inca cit v-a mai putea Dumnezeu sa ne ierte pe noi.

De undeva stiam ca nu e o problema ca sa te impiedice a te ruga,daca nu stii vre-o rugaciune,cu toate ca ar fi de sfint sa stim asta.Cred ca un singur cuvint care vine din adincul sufletului,sub durerea lacrimilor ,chinurilor,si se indreapta spre El,este auzit.

Uncategorized

Paşi pe-un singur drum.

Traim asa cum nici nu dovedim sa percepem  asta.Dar traim ,caci asta ar fi sensul omului,sa zic insusi el.Dar nu adunam respiratiile in punguta vietii,ci le pierdem pe drum,le uitam pe drum.Oare inca cite v-or mai fi,ocolisurile astea care nu te fac decit sa te doara,sa te pierzi ,sa uiti .Ne pornim pe undeva,fara sa ne gindim ca acolo nu are sa fie un mal care te salveaza.Sunt indecisi,si ascultam,alegem ceea ce altii vor si nu noi.Caci ne este greu sa incercam ceva nou,pornit de la inceput si important ca e de noi.Doar nimeni nu are sa te judece,pentru ceea  ca singur ai pornit pe drumul tau care daca ar fi sa fim in valul realitatii ce este purtat de un vint dur,si ce daca,apoi am fi siguri ca am facut ceva in aceasta viata care atit de usor se risipeste.Incercam sa ne zbatem ca pestele pe uscat,fara sa ne tiriim de pamint ,sa cadem si sa ne lovim ,caci ne este frica sa nu murdarim ,pentru a ajunge la apa ceea care iti linistete sufletul.Nu trebuie o experienta sofisticata pentru a-ti putea intelege viata.Insasi timpul iti arata rostul ei.Si nu exista “viata grea”exista respiratie fara aer,exista respiratia care sufletul cind are durere cu greu iti o poate da.Viata aici nu are vina.Poate ai sa spui  ca “am facut parca tot ce trebuia”,insa cuvintul neobservabil scapat “parca”iti scoate aceea indoiala ,acea insuficienta de siguranta,de putere,de un pustiu ce flutura printre umbre in urma ta,caci da ai ales un drum iar pasii tai i-ai last pustii ,acoperiti de ploaie si vint.

Da,imi imaginez viata noastra ca un drum ,si stiu exact ca trebuie sa fie diferit la fiecare om in parte pina cind in fata fiecaruia se strabate cararusa care tot depinde de noi,daca aceasta v-a aduce pe cineva.Iar cind totusi in cararusa ,Domnul ne-a adus pe EL/Ea drumurile se unesc la fel cum inimile,sufletele,trupul.Da, zic drumul vietii si stiu ca acesta are sa fie fara urme,nu trebuie sa iti urci piciorul acolo unde ai vazut un drum pe care merg toti,caci probabil si acestia l-au luat gresit.

Nimeni nu te invata chiar daca te consideri invatat,nimeni nu te ajuta chiar daca te consideri ajutat.Nimeni nu te iubeste chiar daca te consideri iubit.E un om ce isi misca atit de repede pasii,cind doreste intinde miinile,cind nu ,intinde pumnii,cind inima i se zbate iubeste,cind sufletul zboara odata cu fulgii ce se pierd cu secunda.Fiecare isi creeaza al sau drum,doar ca pina la finalul lui isi da seama ca nu el a fost stapinul si nu creeatorul sau poate el.

“Dumnezeu a dat un pamint pentru om,insa omului nu i-a fost indeajuns.Si a inceput fara voia lui ,sa isi creeze drumuri ”

Dar ma refeream la drumurile ce vin din suflete si inimi,acele care are sa fie atit de complicate si simple.Ma gindeam ca pentru asta ar trebui sa iti lasi sa traiasca edenul lui Dumnezeu in tine,ca sa simti ajutorul lui,iubirea lui .

Uncategorized

Amintiri de viitor.

Te vad aici si te vad acolo,

Caci te-am stiut de zi,apoi de-o viata in colo.

Erai pierdut intr-o privire enigmatica,

Dar te simteam al meu,pentru o viata lunatica.

Te privesc si simt,cum inima mi se stringe,

Usor a plecat spre tine in singe.

Si nu vad pe nimeni si nici nu vrea sa stiu,

Cu tine sa traiesc chiar si in pustiu.

Se intimplat sa am si mari esecuri,

Dar ai nascut in mine credinta in flacari.

Si acel adevarat “te iubesc” frumos,

Atit de fericita,ca pot sa mi-l recunosc.

Nu te vad cum pleci si chiar daca o ve-i face,

Dispar ca si cum in lume nu existam, si e pace.

Insa te opresc si tu ramii aici,

Nu avem cum sa distrugem ce crestem zi de mici 🙂

Uncategorized

Te-am chemat.

Te-am chemat sa vii,usor sa ma tii de mina,

Sa uitam de tot,si importantul sa-i dam lumina,

Sa ma faci ca sa nu fiu trista si suparata,

Te-am chemat si un rece vazut,raspuns in fata.

 

Lasati-ma sa plec de aici,sa spun cu glas tremurator,

“Ma doare”si apoi sa pot sa mor.

Nu mai am putere,caci sufletul meu imi cere,

Aceeasi iveala iscusita de-o putere.

 

Imi joaca sentimentele ,si vad o flacara aprinsa,

Dar recele ce vine,e o zi cam trista.

Toti ma bat cu cuvinte si fapte,

Imi stinge focul si nimicuri desarte.

 

Sunt slaba de tot,chiar daca zimbetul ma minte,

Minunt de minut vreau sa stiu ca adevarate iti sunt cuvinte.

Si cu toate ca inima nu imi cere,

Slabita oricum sunt de putere.

 

Nu vreau sa imi numar lacrimile ascunse,

De toata inima si sufletu-mi patrunse,

E o zi cam trista si nustiu ce sa fac,

Dar linga mine sa te stiut,atit imi era de drag.

 

Te-am chemat azi,o zi ca toate zilele

Sa vii,sa fii sa simt mingierile,

Usor sa imi alungi,durerea si sufoacarea

Dar nu ai venit,si nu mi-ai daruit scaparea.

 

In mine simt cum arde particica,

Ma simt atit de mica,ranita  de nimica.

Si in aceasta ardere aprinsa,

Te-am chemat azi ,sa nu ma simt atit de singurica.

Uncategorized

Ultima luna de vara.

Vreau sa imi inchid ochii,caci doar asa ma simt eu ceea ce inca nu stiu ce sint.Decit o simtire,pierduta cu gindul ca de vint v-a fi purtata si in ecoul lui uitata,asa cum mereu sunt.Imi inchid ochii,da lasati-ma sa ii tin inchisi ca sa pot sa imi asez gindurile,sa imi masor visele,sa le descifrez pe toate.Sunt obosita,de tot ce vad.De tot ce inteleg,observ ca trece,atit de simplu si fara urme.Minut cu minut,zi de zi,luna cu luna si oare cum masuram noi viata?!  O vara ca o zi de duminica,iti odihnesti trupul dar sufletul iti este intr-o permanenta tulburare,caci te gindesti ca trece si vine Luni.Te-ai gindit ca nu trece,dar a trecut.Si ce mi-a adus mie vara ….acelasi loc,aceleasi lucruri dar pe cit de mult am asteptat-o pe atit ma dezamagit intr-un fel.E diferita,ajungi in mijlocul ei,o simti ca e sufocanta dar nu-i asa precum o stiai tu cindva.Alte ginduri,si alte suflete in sufletul tau sau nimeni linga tine.A fost minunata vara mea,de aceea ma grabesc sa o termin.Cel putin in sufletul meu vreau sa simt mirosul unei toamne nelinistite,si atit de singuratica.Umbre ce se pierd,odata cu apusul soarelui.Ultima luna de vara,dar nu am reusit sa plec la capatul unui colt de pamint,sa simt in spatele meu cum pamintul imi cuprinde gindurile si stele sa-mi se oglindeasca in ochii mei.Nu vreau mai mult,decit o liniste linga un colt de natura.Mic coltul sa fie,mic de tot.Fericirea insa mi-a zdrobit inima,alaturi de El.Acel care l-am asteptat toata viata.Oriunde,oricind,oricum il simt linga mine.

Ultima luna de vara si probabil toti o simtim ca e ultima,caci nu e o luna ci o secunda risipita in timp.