E ca si cum nu existi.Iti pare doar ca respiri,iti pare ca indeplinesti anumite functii.Dar de fapt esti fara speranta de a exista.Totul se rupe in tine,totul.Tu doar incerci sa te prefaci ca ti-e bine,si apoi iti inclei bucatele usor.Adesea nu pot sa imi gasesc un raspuns linistit.Care sa imi calauzeze si cele mai ascunse firicele,poate vii,din adincimea inimii mele.Cine ,poate sa imi raspunda la tristetea mea? Cine,poate sa imi aline ranile mele proaspete,care nu se opresc din singerarea atit de dureroasa.Incerc sa imi ascult sufletul,dar traieste o melodie atit de greu ,de inteles.Ii simt un sunet de durere infinita,de un dor ascuns,ce incununa o durere patrunsa prin mine.Striga,de dimineata.Cu un glas ce ma cutremura toata . Striga seara,cind doreste sa atipeasca.De imi taie toate venele vietii.

Nu mai stiu,Doamne,cum sa descriu singuratatea asta,care are ca functie sa ma tot ascunda.Nu stiu cum sa explic,cind ma simt atit de singura incit simt cum se aseaza praful pe mine.Ma trezesc dimineata si nu vad pe nimeni linga mine.Apoi simt cum lacrima isi face nume pe sufletul meu.Cind ma pornesc undeva,nu am cui sa ii spun ” pe curind “.Cind se intimpla orice ,nu am cui sa ii vorbesc.Ma inec in tacere,si nimeni nu ma poate salva,decit al meu sfint cuvint.

Cit timp traiesc  pe-o bucatica de prapastie,si vine cite o furtuna,sa ma mai clatine.Miine,poimiine e posibil sa cad.Caci nu mai rezist mult.Sunt fara nume,cind merg printre oameni.Caci nu am miniile care ma cuprindeau,nu am glasul de care imi era frica si oricum existam in siguranta.M-au lasat,un firicel de respiratie atit de fraged.Nu stiu cind trebuie sa imi desprind graiul,unde sa imi asez gindurile,ce sa fac cind ma calca toti.Recele singuratatii mele,mi-a inghetat si haina de pe mine.Sunt fara putere,caci in frig traiesc.Nu am gust de nimic,dimineata ce imi trezeste trupul intr-un mod indiferent,imi face cruda mincarea,fara gust.M-au lasat , ea cea care imi umplea sufletul cu caldura si gingasie,ca acum nu imi ramine nimic.Si el,care ii spun acum ca : “Tata,imi pierd din puterea care mi-ai dat-o,nustiu pina cind pot sa mai rezist.Siguranta ta e calcata de singuratate.Simt cum picura din mine,in fiecare zi,singele durerii.”Pamintul nu ma tine,caci prea multa durere port cu mine.Cerul nu mai are lacrimi doar pentru mine.Umbra nu vrea sa ma mai cuprinda.Iar vinturile si furtunile ,imi dau de stire ca miine ,poimiine am sa fiu purtata ,am sa fiu scuturata pina voi disparea.Eram o floare din miile de flori,dar nu pot sa rezist intr-o gradina in care mi-au fost luati fratii si surorile.E prea dur,prea trist,prea singuratic.Stiu ca,in fiecare dimineata trebuie doar sa ma trezesc si sa ma lupt pentru asta.Citeodata ,atit de mult as fi vrut sa uit ,ca trebuie sa fac asta.Dar atit ,caci sa imi deschid petalele eu nu am putere.Doar atit,caci parfumul meu exprima tristete.Doar atit.

Tu nu observi ca traiesti,tu faci asta cind simti ca din tine se scurge ultima picatura de singe,ultima picatura de viata.Tu nu pretuiesti ca Dumnezeu,ti-a daruit inca o dimineata,faci asta cind ti se incheie respiratia la noapte.Tu nu privesti fata de linga tine simpla,faci asta cind cea sofisticata,privita e pustie inlauntrul ei.Tu nu crezi in iubita de linga tine,faci asta cind ea cu durere pleaca de linga tine.Tu nu simti ca mama ta plinge,faci asta cind ea nu mai poate deschide ochii.Tu nu i-ai spus lui tatal tau ca il iubesti,faci asta atunci cind nu e linga tine.Tu nu i-ai spus cuiva “iarta-ma”,faci asta cind ti-e greu tie .Tu nu vrei sa iubesti,faci asta cind iti ramine un nimic din tot timpul tau.Tu nu iti faci multi prieteni,faci asta cind vezi ca nu ai pe nimeni.Tu nu te opresti sa ranesti oameni,faci asta cind te-au ranit pe tine.Tu nu inveti acuma,faci asta cind miine e tirziu pentru tine.Tu nu vorbesti frumos,faci asta atunci cind nu ai cui sa ii vorbesti.Tu nu incetezi sa lovesti ,faci asta cind te-au lovit pe tine.Tu nu incetezi sa fii mindru,faci asta cind vezi ca nu ai cu ce te mindri.Tu nu alegi la cumparaturi haine ieftine,faci asta cind ai ajuns sa lucrezi si tu.Tu nu te-ai invatat sa nu arunci pinica pe drum,faci asta cind ajungi sa fii flamind.Tu nu vrei sa ai copii,faci asta cind esti prea batrin.Tu nu faci absolut nimica,faci ceva atunci cind e prea tirziu.Intelegi orice sentiment atunci cind cel mai dureros te-a ranit.

Tu nu vrei sa intelegi timpul,iar timpul nu vrea sa se opreasca si sa te inteleaga pe tine.El doar te mai loveste uneori.Si atunci pare a fi tirziu .

De multe ori,fiecare gind, fapt,iluzie,sentiment este trecut ca printr-un pod,pe linga sufletul meu.De aceea,le simt cum trec.Am vrut o schimbare in ultimul firicel de an,am vrut cu totul altceva,am vrut mai mult, de aceea lacrima imi numara stelele in fiecare seara.Ca dorinta sa imi fie auzita.E dulce somnul,doar ca am adormit mai mult si cind m-am trezit,am deschis usa unui alt orizont.O alta atmosfera respir,si imi place.Totul e nou aici,totul chibzuit,totul asa cum trebuie sa fie.E un 1 septebrie,cu totul diferit.Caci s-au schimbat si intimpinarile lui.(Mai tin minte pe mama,cum de cu seara ne pregatea pe toti 4 copii pentru scoala.Mama ne spala asa frumos,ca sa fim curateii dar tata linga ea sedea cu un cearsaf si ne lua in brate .Si cum stia el apoi ne  stergea bine,bine.Dimineata mama ne trezea,caci era greu dupa o vara asa demult adormita.Ne calca hainutele,iar tata ne culegea flori din gradina.Eram asa de multi,si umblam pin casa ca furnicele care nu dovedesc sa isi duca mincarea.Era atit de simbolic toatea acestea.)Acum intelegi,ca deja nu m-ai incapi in bratele mamei,ca tata nu poate sa te mai cuprinda si ca nimeni nu este sa te intipine in dimineata de 1 septebrie).Arde in suflet o lacrima,are in inima o durere incununata cu dorul.Arde in mine singuratatea lor,a parintilor.Cu greu intelegi ca ce a fost,nu v-a mai fi.Ca deja cuvintul “a fost”e pus la trecut.E ultimul an,e ultimul glas ragusit si ruginit de un clopotel supus noua …si risipita in ginduri te trezesti intr-o lume si iti pare total diferita.Unde sunt acum ? ! Sunt aici,intr-un colt de pamint,am ramas acolo unde am fost in locul linistit al sufletului meu,doar ca pasarile coltisorului s-au schimbat,pomii sunt mai puternici si cararile cu mai multa lumina.Sunt un punct mic,si straduinta imi pun sa nu ma observe,dar ochii lor mereu imi amintesc ca oamenii mai privesc si rau si bine.Ce imi pasa mie,cum se uita toti? Ce imi pasa mie ,cind sunt doar ei ,restul care nu au nici un punct in inima mea? Ce imi pasa mie,cind eu aud un clopotel nou si intirziat.Sunt coplesita de secunda fiecarui an trecut,de amintirile ce s-au risipit ca un praf uitat de aparenta lui,sunt constienta ca e ultimul cel an,care poate l-am si asteptat sau mai putin.Atmosfera intimpinarilor mele,aici imi schimba tristetea regretarii si ma ajuta sa activez acolo unde timp inca mi-a ramas.

E un clopotel…Il aud cum suna,si are glasul de parca o vara intreaga a tot plins.Aud cum dorul cinta in locul lui,caci astazi a fost implinit.Simt cum ma priveste,pe noi astia ultimii iar cu toate ca ii ignor privirea,simt cum lacrima i se scurge  in batrinetea lui.Nu vrea sa moara,si de aceea chinuitor sunet e tot zbuciumat de el.Ma doare cind il aud cum suna,cum se chinuie ,cum vrea sa mai traiasca.

Suntem si noi asa,intr-una ne auzim cum spunem ca de ar trece mai repede anii astia de scoala,apoi cind ajungem sa ii terminam,simtim ca inca mai dorim sa fim elevi.Inca mai dorim sa traim ceea ce am trait,si simtim cum si ne doare,ca timpul trece.Vai,cit de repede a trecut !

Sunt fixata pe o bucatica de pamint,intotdeauna m-am vazut in ipostaza asta.Iar cind timpul imi amesteca gindurile,faptele,ideile incit usor simt ca sunt confuza si respiratia mi se opreste caci ma simt neom.E ca un zbor ,in care sufletul incearca sa supravietuiasca fara a depunr un efort.Usor,cind imi deschid ochii percep ca sunt straina si vreau sa cobor caci tremurul ciudat ce mi se zbate in vene,imi aduce frica.Nu vreau sa zbor,caci simt cum imi ingheata sufletul si haina de pe mine.Nu vreau sa zbor caci mi-e frig de frigul meu,mi-e frica de aripile mele mici si fara de-o experienta buna si impietrita.Sunt un firicel de iarba ce creste pe pamint,aici eu ma pot hrani cu simplitatea pamintului cu parfumul ce mi l-a dat Dumnezeu.Nu am putere,credeti-ma ca nu am puterea sa urc acolo sus si sa ma las furata de un nouras frumos si perfect,caci inca nu ma simt perfecta.Nu vreau sa zbor caci acolo mi-e strain gindul.E simplu pentru a intelege un suflet,cind tremurator v-a spune ,ca nu vreau sa zbor caci acolo nu ma simt acasa.

De ce?!….Imi striga gindul din profunda-mi inima,si tot imi spune ” Esti inca frageda,pentru a zbura.”

Eu scriu de cele mai multe ori ceea ce simt..

Îmi place adevarul crud sau crunt,asta duce spre formarea personalităţii mele,chiar dacă sînt criticată non-stop. Am plecat de acolo unde cîndva mi-a fost bine, dar m-am simţit în plus mereu.Am plecat pentru că vreau ceva în viată şi nu vreau să mă opresc numai la * atît. Apreciez munca , talentul, voinţa, aveţi tot onorul din partea mea.

Nu pot eu să adun spectatori prin vorbe frumoase , deşi neadevărate..am vrut doar să fiu ascultată măcar odată, dar din lipsă de inspiraţie sau poate din lipsă de interese # cazul *.. era suspendat.

..Ajunge atîtea discuţii..şi aşa viaţa e scurtă, sătulă de atîta ură , bîrfă , invidie,  egoism.Oare nu am fost invăţaţi să dăruim iubire , căldură, suport , dar, poate eu ca de obice nu am învăţat lecţia 🙂 Şoşote pe la spate, chin, întrebări, ajunge falsitate.

N-am experienţă de viaţă, n-am nimic..da chiar nimic , dar îmi permit să zic ,, mai spuneţi o rugăciune..în loc de a discuta pe cineva,în loc de a murdări*,,. Mă simt bine printre ai mei,aici.

Sînt sigură că s-a observat spontanietatea..

…o aud şoşotind!!!

Apreciez personalitatea fiecăruia în parte. Dar să fim serioşi,dacă nu pentru onoare ,măcar pentru credinţa asta a noastră cu care trăim, măcar la Dumnezeu să ne gîndim cînd facem ceva.Nu simt indiferenţă faţă de… nimeni(nimic), dar unui om care ştie ce vrea nu trebuie să se oprească doar la *atît, asta am făcut eu! Nu vreau sa fiu judecată, căci eu nu vă judec.Are cine o face în locul vs.

Mă bucur pentru cineva care se bucură că eu *nu sint acolo unde trebuia să fiu de obicei.

Mă închin în faţa celor care au lucrat * împotriva mea, asta este cel mai bun lucru la moment.

N-am să mă opresc la * atît !!! Am să mă fac *auzită..se mai întîmplă minuni,nu!?

Omul cînd se îmbolnăveşte primeşte un tratament,ceea ce înseamnă ca acum primesc cel mai bun tratament de pînă acum.*

În final..

Măi oameni buni , o viată avem..nu vă pierdeţi timpul cu nimicuri,asceste lucruri nu valorează!

P.S       Mă închin în faţa dvs., n-o luaţi în nume de rău,dar pursisimplu n-am vrut să mă opresc doar la * atît!

Am să mă fac auzită şi mîndră de mine..şi ce este mai sfînt ramîne, căci nu poţi uita de unde ai pornit…

Sunt aici linga tine,si ce ma face sa ma simt mai fericita,ca stiu Tu,esti linga mine.M-ai schimbat ?! Nu,m-ai descoperit ca pe-un pui de floare,stingher linga radacina sa.Sunt eu,ceea ce am fost,dar acum sunt mai mult decit eram. Esecurile vietii pe cale le-am intilnit,m-au lovit si m-au ascuns.Asa incit,eu mi-am inchis usa si nu am mai iesit.Dar te-ai oprit aici,ai batut la usa si nu ai intrebat nimic,m-ai privit.Ai acceptat ce ai gasit,si ai rabdat orice,ascunderea mea.Nu tin minte nimic,cu toate ca nu am uitat nimica.Insa cind am deschis ochii,luna mi-a zimbit cu toate ca trista toti o vedeau.Am deschis ochii si am simtit o caldura ce imi cuprind miinile,ma imbratiseaza strins.Simt,cum inima se zbate altfel.Si inteleg,ca sufletul traieste,si nu in frica dar in adapostul lui.Pina la tine imi simteam bucuria scaldata in tristete,si nu stiam de ce,caci poate si trista eram.Ai mers usor pe drumul meu,si mi-ai soptit oricind ca mai fericita,mai buna de azi v-oi fi.

…Esti linga mine,zimbetul vine din adincul inimii,stralucirea ochilor imi lumineaza distanta mea pina la tine,iar timpul apasa de parca special mi-ar fi trezit lacrimile.Ce traiesc linga tine,inca nu am un raspuns care m-ar lasa in odihna si imapacata.Caci e prea mult,e prea frumos,e prea fantastic,prea izolat de-o lume.Caci nu conteaza restul , conteaza EU si TU,pina si  sufletele noastre au decis sa se  incunune in  cuvintul “NOI”.

Respiratie plina de dragoste,respiratie cit pentru trei vieti stai aici si opreste-mi timpul.

Am plecat.
Am plecat de acolo,de unde tinuta in ascuns am fost,
Si gindul si minuta ,mi-a fost tinuta ,in partea celui de jos.
Cu prostul comparata intr-una,si scara cu vointa mi-a distrus,
Asa incit sa stau acolo si sa nu ma pot ridica,mai sus.

Am plecat de acolo,de unde frigul ma ingheata
Si caldura ,lumina mi-au interzis sa gust.
Incercam sa supravietuiesc,sa-i spun si sa ma tin tot viu,
Mama