Opreste timpul.

Sunt aici linga tine,si ce ma face sa ma simt mai fericita,ca stiu Tu,esti linga mine.M-ai schimbat ?! Nu,m-ai descoperit ca pe-un pui de floare,stingher linga radacina sa.Sunt eu,ceea ce am fost,dar acum sunt mai mult decit eram. Esecurile vietii pe cale le-am intilnit,m-au lovit si m-au ascuns.Asa incit,eu mi-am inchis usa si nu am mai iesit.Dar te-ai oprit aici,ai batut la usa si nu ai intrebat nimic,m-ai privit.Ai acceptat ce ai gasit,si ai rabdat orice,ascunderea mea.Nu tin minte nimic,cu toate ca nu am uitat nimica.Insa cind am deschis ochii,luna mi-a zimbit cu toate ca trista toti o vedeau.Am deschis ochii si am simtit o caldura ce imi cuprind miinile,ma imbratiseaza strins.Simt,cum inima se zbate altfel.Si inteleg,ca sufletul traieste,si nu in frica dar in adapostul lui.Pina la tine imi simteam bucuria scaldata in tristete,si nu stiam de ce,caci poate si trista eram.Ai mers usor pe drumul meu,si mi-ai soptit oricind ca mai fericita,mai buna de azi v-oi fi.

…Esti linga mine,zimbetul vine din adincul inimii,stralucirea ochilor imi lumineaza distanta mea pina la tine,iar timpul apasa de parca special mi-ar fi trezit lacrimile.Ce traiesc linga tine,inca nu am un raspuns care m-ar lasa in odihna si imapacata.Caci e prea mult,e prea frumos,e prea fantastic,prea izolat de-o lume.Caci nu conteaza restul , conteaza EU si TU,pina si ¬†sufletele noastre au decis sa se ¬†incunune in ¬†cuvintul “NOI”.

Respiratie plina de dragoste,respiratie cit pentru trei vieti stai aici si opreste-mi timpul.

Am plecat.

Am plecat.
Am plecat de acolo,de unde tinuta in ascuns am fost,
Si gindul si minuta ,mi-a fost tinuta ,in partea celui de jos.
Cu prostul comparata intr-una,si scara cu vointa mi-a distrus,
Asa incit sa stau acolo si sa nu ma pot ridica,mai sus.

Am plecat de acolo,de unde frigul ma ingheata
Si caldura ,lumina mi-au interzis sa gust.
Incercam sa supravietuiesc,sa-i spun si sa ma tin tot viu,
Mama

,mai desteapta nu pot aici sa fiu.

Am plecat de acolo,unde nu m-au inteles,
In ginduri pierduta,nici omul invatat nu s-a facut,
Caci nu stiam ce vor astia,copii destepti pe-un legamint,
Sau cadavre bagate de vii in pamint.

Am plecat de acolo,si inima mi s-a facut duruta,
Caci o colega,doua mi-au fost pierduta.
Am plecat insa cu un suflet impacat,
Cind de aceea “temnita “eu am scapat.

Am plecat de acolo,de unde am fost pierduta,
Caci neatentia,cu incetu m-a ruginit,
Ce face sufletul,cind a fost atita,
De-o mie de ori,adinc ranit.

Am plecat de acolo,unde totu e rece,
Si haina deja imi ingheta pe cui,
Vroiam sa spun ,sa vorbesc cu totii,sa-i spun ca nui bine,oricui.

Si totusi vine toamna.

Toamna,nu stiu de ce ,da cind imi bati la geam,mereu te vad trista.Si nu mai stiu de ce,atit de fermecata sunt de durerea ta.Esti un anotimp,dar Doamne cit de vie esti.
Glasul tau e ragusit,de singuratatea care tu o acoperi cu frunzele ce miine au sa cada.Ochii tai atit de tristi dar sunt uscati,de seceta.Si ai miinile cu o caldura neintelasa,ba esti rece ,ba esti calda.Tu grabesti totul .Sau timpul te grabeste pe tine.
Toti,simtim cum aceeasi toamna parca isi schimba plapuma,caci e altceva,alte locuri,alti oameni,alte timpuri.
Toamna,pasul tau ti-e atit de grabit! Timpule schimbati ceasornicul!!