” 1septembrie-clopotel intirziat . “

De multe ori,fiecare gind, fapt,iluzie,sentiment este trecut ca printr-un pod,pe linga sufletul meu.De aceea,le simt cum trec.Am vrut o schimbare in ultimul firicel de an,am vrut cu totul altceva,am vrut mai mult, de aceea lacrima imi numara stelele in fiecare seara.Ca dorinta sa imi fie auzita.E dulce somnul,doar ca am adormit mai mult si cind m-am trezit,am deschis usa unui alt orizont.O alta atmosfera respir,si imi place.Totul e nou aici,totul chibzuit,totul asa cum trebuie sa fie.E un 1 septebrie,cu totul diferit.Caci s-au schimbat si intimpinarile lui.(Mai tin minte pe mama,cum de cu seara ne pregatea pe toti 4 copii pentru scoala.Mama ne spala asa frumos,ca sa fim curateii dar tata linga ea sedea cu un cearsaf si ne lua in brate .Si cum stia el apoi ne  stergea bine,bine.Dimineata mama ne trezea,caci era greu dupa o vara asa demult adormita.Ne calca hainutele,iar tata ne culegea flori din gradina.Eram asa de multi,si umblam pin casa ca furnicele care nu dovedesc sa isi duca mincarea.Era atit de simbolic toatea acestea.)Acum intelegi,ca deja nu m-ai incapi in bratele mamei,ca tata nu poate sa te mai cuprinda si ca nimeni nu este sa te intipine in dimineata de 1 septebrie).Arde in suflet o lacrima,are in inima o durere incununata cu dorul.Arde in mine singuratatea lor,a parintilor.Cu greu intelegi ca ce a fost,nu v-a mai fi.Ca deja cuvintul “a fost”e pus la trecut.E ultimul an,e ultimul glas ragusit si ruginit de un clopotel supus noua …si risipita in ginduri te trezesti intr-o lume si iti pare total diferita.Unde sunt acum ? ! Sunt aici,intr-un colt de pamint,am ramas acolo unde am fost in locul linistit al sufletului meu,doar ca pasarile coltisorului s-au schimbat,pomii sunt mai puternici si cararile cu mai multa lumina.Sunt un punct mic,si straduinta imi pun sa nu ma observe,dar ochii lor mereu imi amintesc ca oamenii mai privesc si rau si bine.Ce imi pasa mie,cum se uita toti? Ce imi pasa mie ,cind sunt doar ei ,restul care nu au nici un punct in inima mea? Ce imi pasa mie,cind eu aud un clopotel nou si intirziat.Sunt coplesita de secunda fiecarui an trecut,de amintirile ce s-au risipit ca un praf uitat de aparenta lui,sunt constienta ca e ultimul cel an,care poate l-am si asteptat sau mai putin.Atmosfera intimpinarilor mele,aici imi schimba tristetea regretarii si ma ajuta sa activez acolo unde timp inca mi-a ramas.

E un clopotel…Il aud cum suna,si are glasul de parca o vara intreaga a tot plins.Aud cum dorul cinta in locul lui,caci astazi a fost implinit.Simt cum ma priveste,pe noi astia ultimii iar cu toate ca ii ignor privirea,simt cum lacrima i se scurge  in batrinetea lui.Nu vrea sa moara,si de aceea chinuitor sunet e tot zbuciumat de el.Ma doare cind il aud cum suna,cum se chinuie ,cum vrea sa mai traiasca.

Suntem si noi asa,intr-una ne auzim cum spunem ca de ar trece mai repede anii astia de scoala,apoi cind ajungem sa ii terminam,simtim ca inca mai dorim sa fim elevi.Inca mai dorim sa traim ceea ce am trait,si simtim cum si ne doare,ca timpul trece.Vai,cit de repede a trecut !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.