Sunt fixata pe o bucatica de pamint,intotdeauna m-am vazut in ipostaza asta.Iar cind timpul imi amesteca gindurile,faptele,ideile incit usor simt ca sunt confuza si respiratia mi se opreste caci ma simt neom.E ca un zbor ,in care sufletul incearca sa supravietuiasca fara a depunr un efort.Usor,cind imi deschid ochii percep ca sunt straina si vreau sa cobor caci tremurul ciudat ce mi se zbate in vene,imi aduce frica.Nu vreau sa zbor,caci simt cum imi ingheata sufletul si haina de pe mine.Nu vreau sa zbor caci mi-e frig de frigul meu,mi-e frica de aripile mele mici si fara de-o experienta buna si impietrita.Sunt un firicel de iarba ce creste pe pamint,aici eu ma pot hrani cu simplitatea pamintului cu parfumul ce mi l-a dat Dumnezeu.Nu am putere,credeti-ma ca nu am puterea sa urc acolo sus si sa ma las furata de un nouras frumos si perfect,caci inca nu ma simt perfecta.Nu vreau sa zbor caci acolo mi-e strain gindul.E simplu pentru a intelege un suflet,cind tremurator v-a spune ,ca nu vreau sa zbor caci acolo nu ma simt acasa.

De ce?!….Imi striga gindul din profunda-mi inima,si tot imi spune ” Esti inca frageda,pentru a zbura.”