E ca si cum nu existi.Iti pare doar ca respiri,iti pare ca indeplinesti anumite functii.Dar de fapt esti fara speranta de a exista.Totul se rupe in tine,totul.Tu doar incerci sa te prefaci ca ti-e bine,si apoi iti inclei bucatele usor.Adesea nu pot sa imi gasesc un raspuns linistit.Care sa imi calauzeze si cele mai ascunse firicele,poate vii,din adincimea inimii mele.Cine ,poate sa imi raspunda la tristetea mea? Cine,poate sa imi aline ranile mele proaspete,care nu se opresc din singerarea atit de dureroasa.Incerc sa imi ascult sufletul,dar traieste o melodie atit de greu ,de inteles.Ii simt un sunet de durere infinita,de un dor ascuns,ce incununa o durere patrunsa prin mine.Striga,de dimineata.Cu un glas ce ma cutremura toata . Striga seara,cind doreste sa atipeasca.De imi taie toate venele vietii.

Nu mai stiu,Doamne,cum sa descriu singuratatea asta,care are ca functie sa ma tot ascunda.Nu stiu cum sa explic,cind ma simt atit de singura incit simt cum se aseaza praful pe mine.Ma trezesc dimineata si nu vad pe nimeni linga mine.Apoi simt cum lacrima isi face nume pe sufletul meu.Cind ma pornesc undeva,nu am cui sa ii spun ” pe curind “.Cind se intimpla orice ,nu am cui sa ii vorbesc.Ma inec in tacere,si nimeni nu ma poate salva,decit al meu sfint cuvint.

Cit timp traiesc  pe-o bucatica de prapastie,si vine cite o furtuna,sa ma mai clatine.Miine,poimiine e posibil sa cad.Caci nu mai rezist mult.Sunt fara nume,cind merg printre oameni.Caci nu am miniile care ma cuprindeau,nu am glasul de care imi era frica si oricum existam in siguranta.M-au lasat,un firicel de respiratie atit de fraged.Nu stiu cind trebuie sa imi desprind graiul,unde sa imi asez gindurile,ce sa fac cind ma calca toti.Recele singuratatii mele,mi-a inghetat si haina de pe mine.Sunt fara putere,caci in frig traiesc.Nu am gust de nimic,dimineata ce imi trezeste trupul intr-un mod indiferent,imi face cruda mincarea,fara gust.M-au lasat , ea cea care imi umplea sufletul cu caldura si gingasie,ca acum nu imi ramine nimic.Si el,care ii spun acum ca : “Tata,imi pierd din puterea care mi-ai dat-o,nustiu pina cind pot sa mai rezist.Siguranta ta e calcata de singuratate.Simt cum picura din mine,in fiecare zi,singele durerii.”Pamintul nu ma tine,caci prea multa durere port cu mine.Cerul nu mai are lacrimi doar pentru mine.Umbra nu vrea sa ma mai cuprinda.Iar vinturile si furtunile ,imi dau de stire ca miine ,poimiine am sa fiu purtata ,am sa fiu scuturata pina voi disparea.Eram o floare din miile de flori,dar nu pot sa rezist intr-o gradina in care mi-au fost luati fratii si surorile.E prea dur,prea trist,prea singuratic.Stiu ca,in fiecare dimineata trebuie doar sa ma trezesc si sa ma lupt pentru asta.Citeodata ,atit de mult as fi vrut sa uit ,ca trebuie sa fac asta.Dar atit ,caci sa imi deschid petalele eu nu am putere.Doar atit,caci parfumul meu exprima tristete.Doar atit.