Ne scutura timpul,de cite ori ne-a scuturat,mereu cadem la pamint in diferite anotimpuri.Nu ajungem nicioadata sa lasam timpul sa se scurga,in nemarginirea lui si ca noi sa ne tinem in apropriere nedefinita.Grabit esti,si din grabnicul drum ,nicioadata nu te-ai oprit pentru mine.Te-am rugat eu ,te-a  chemat sufletul din mine,incit era ragusit ,fara glas si fara putere de-a te mai opri.Niciodata nu ai privit in urma,sa vezi cit de mult as vrea sa iti intorici privirea,si sa iti mai spun sa stai.Acum sa stai,cit existam.Caci miine vintul poate sa ma ia,ranile sa ma ascunda,si sa nu mai fiu.Te vad repezit,si putin atent la cum se pornesc lacrimile mele la plecarea ta.De cite ori putei sa spui ca vrei sa stai linga mine,macar nici pentru o zi,cind te-am rugat nu ai stat.Caci prin furtuni,prin recele timpului,asta ai crezut neimportant.Dar se desprinde atita finete,atita sensibilitate si atita nevoie,atunci cind te opresc si atunci cind te astept.Daca as intorce privirea spre anotimpul meu,cit de tare lumea ar avea nevoie de ploaia mea,de soarele meu,de frigul sau caldura mea,eu intotdeauna ma opresc in fata ta,astept cind cerul ne uneste drumul,si atit cit pot sa stau,stau.Dar nu vreau sa aduc parfum de egoism,macar daca se simte.Aveam o alta rana deschisa,nu aceasta.Ci anume acea,deschisa in gara asteptarilor.Nustiu cum s-a invatat sufletul meu,dar chiar daca stiu ca nu vii,eu te astept.Tresar,la fiecare pas pe care il aud.Chiar daca nu tu esti.Imi imaginez cum sa iti fac privirea,cind iti voi iesi in intimpinare.Si cu toate ca stiam ca nu ai sa vii si de cite ori nu ai spus, ca nu vii eu  tot te astept.Imi pare rau,ca te astept si tu niciodata nu mai vii,nu ramii pentruca te ia timpul,te iau oamenii,te poarta pentru a te feri de mine.De cite ori,am schimbat ceasornicul,sa il tot dau in urma,pentru o clipa masurata in doi ,niciodata nu te gasesc dimineata si seara linga mine.Esti un parfum,care te poarta timpul prin toate periferiile lumii.

Ma ingheata timpul,si recele imi ingheata sufletul tu niciodata nu ma vezi cum la marginea unei sperante,inca vii ,eu te astept.Si imi scade in vene suflarea,tu mi-ai luat aerul,pina data viitoare ,eu sunt moarta.Nimicul se leaga in tacere,caci sunt muta,sunt tacuta de obicei.Dar te astept,asa cum ma poarta vinturile,cum ploaia ma raceste,cum frigul ma ingheata,cum pietrele ma ranesc,cum ma bate ninsoarea,si cum ma impiedica pamintul,eu inca stau aici de unde m-ai lasat,si te astept.

Te astept pentru ca stiu,ca intr-o zi , sub rasaritul unui soare ,ochii mei vor fi parfumat de splendoarea ta.Tu vei fi cerul meu,dintii.

Eu nu mai visez sa ma simt fericita,caci toti i-au cite o picatura din viata mea,lasind loc liber sau lasind o rana veche,mai noua.Nu pot decit sa tin ochii larg inchisi pentru a simti,cum traiesc in visul meu.De-o bucatica de timp,mi-e frica sa mai visez.Caci unde nu as fi,ma simt ca pe-o insula,unde sunt inconjurata de furtuni,de ploaie rece,ce ma face sa tot cad,in prapastie.

Stiti,vreau si eu sa zimbesc fara sa pling,fara sa ma trezesc dimineata si sa simt cum ochii mei, ma dor incit venele din ei,s-au rupt dindu-mi de stire,ca lacrimi nu mai am.Vreau sa adorm,fara sa imi fie frica de ceva.Si pe drum vreau sa merg,cu picioarele neobosite,cu fericire pe chip.Caci sunt obosita sa imi vad tristestea in fiecare zi.sunt obosita sa simt o fericire timp de citeva ore,ca mai apoi sa rasplatesc pentru asta cu luni intregi.

Stiti,vreau sa tin ochii deschisi,nu mai vreau sa ii simt cum se inchid mereu,se inchid pina in largul intunericului.Vreau sa simt cum in jurul meu sunt oameni care nu se prefac,oameni care sunt adevarati,oameni care nu ma fac sa pling si care sa simt ca intr-adevar au nevoie de mine.Vreau sa nu ma intorc acasa,si sa nu gasesc pe nimeni acolo,inima e rupta in bucati,rupta.

Stiti,vreau sa imi luminez sufletul,si privirea,sunt obosita de cele mai dure culori.

Nu am crezut,ca am sa invat vre-odata,

Sa ma simt atit de profund,intristata,

Sa invat cum sa fii singur,sa vrei sa dispari,

Sa intelegi ca lumea,e dura fara hotar.

Nu credeam ca lacrima,poate fi atit de rea,

Spala totul,dar si rupe inima

Sa inteleg,durerea atit de profund,

Sa-i vad pe oameni cum se schimba in lung.

Dimineata se trezeste atit de greu.E Noaptea care ii inchide ochii,si ii inchide simtirile. Zi , Saptamina , Luna…Anii.Cineva se ascunde,se izoleaza , si incearca sa nu mai respire de frica sa nu fie vazut,de frica sa nu simta ,ceea ce cindva la facut sa doara.Nimeni nu il intelege,cind il asculta se tot mira,cind vad ca suspina il trec cu ochiul,de parca asa si ar trebuie sa fie.Dar el se ineaca,de mii de ori se scutura,se loveste si nu se  mai poate elibera de durere.Simt cum tremura , atit de proaspata ii este rana.A simtit ceva ,care cindva a hotarit sa isi taie venele acelei simtiri.Daca ar fi atit de usor.Ar fi renuntat de mult,dar e atit de dureros sa renunti.

Vreau sa ma asez usor,sa imi deschid macar pe-o secunda usa refugiului,si sa ii inteleg durerea ce-o cinta.Sa il ascult,chiar daca m-as ingrozi de ceea ce aud,chiar daca am sa simt in fata ochilor o pleoapla de ceata,ce imi va opri privirea.Il tot intreb,cita putere mai are ,si oare pina unde si cind,se va zbate pina la ultima picatura de viata.Il ascult,dar nu il inteleg,si cind nu il inteleg e cel mai greoi sentiment,care zgirie pina la profunzime.E scuturat parca de ritmurile vintului,care poarta o veste ce este uitata,usor.Apoi este acoperit cu cea mai aspra frunza a unei luni de octombrie.Si cind rascolesc printre frunzele uscate,cu dorinta sau nu,se prevede un coltisor de respiratie,ingrozit de frig,de fapt este acoperit cu zdrentele unei raceli mortale,lipsit de lumina si de-o caldura atit plina de viata,unde lacrimile i-au umezit trupul,cu ochii inchisi,el inca mai respira ghemuit pentru a se proteja cu nimicul care ii creste speranta de-a trai.Abandonat,mai rau , parasit si uitat.Ghemuit si aplecat pentru realitatea care il bate zi de zi.Caci este lipsit de sprijin,lipsit de nevoie celor din jur.Nimanui trebuit si absenta in respiratiile lor,absenta neobservata.

Las rana sa se usuce in a mea suflare,

Si tainic,eu ascund un freamat de oftare.

Ma prefac ca nu simt nimica,si ca nu aud ceva,

Dar acum vreau sa tac,atunci voi striga.

Si cite vene rosii oi fi sa am in ochi,

Aceleasi ritmuri mute,ce opreste inima in loc.

Tacere si teama,sa fie luate impreuna,

Azi am sa tac,macar pentru o luna.

Si se aud pin spate,glasuri rascolite-n frunza,

Ori crede sau nu,ca ii aud ca-o muza.

Lovita si parasita,intr-un pas facut,

Azi nu simt nimica,caci vine o zi in scurt.

Merg pe pamint si nimeni nu ma simte,

Zimbesc sau pling,rivnituri fara cuvinte.

Dar am sa las sa ma auda,sa ma simt intr-un cing.

Atuncia,caci atuncia eu am sa strig.

O melodie ce se joaca deasupra acoperisului meu,picura cite putin ceata care te face confuz sa intelegi ca inca o noapte a trecut.Dimineata adormita,uita sa isi deschida ochii astfel o simti intunecata.Recele tirziu iti ingheata miinile cind le tii pe-o ceasca plina cu un ceai amar,caci zaharul l-ai uitat sa il asterni in ea.Iti ingheata picioarele in minuta in care te gindesti,si incerci sa privesti in jurul tau pustiu.Astfel nici nu incerci sa iti asezi o bucatica de biscuit,caci e fara gust mincarea.Nu iti cauti mult gindurile,caci auzi din camera cealalta,un ceasornic cum isi grabesti secundele,si intelegi ca inca nu a mai ramas mult.In casa,se auda doar pasii tai care incerc sa faca vre-un zgomot,de parca ar parea ca se mai afla cineva.Si totusi nu e nimeni,caci auzi cum picura peste geam tristestea,ecoul pierdut al ciorelor,inca de ieri ramase.Si de ce sa arunci o privire in suflet,de ce ? Sa vezi nimicul,sa vezi pierderea,sa vezi recele ce ingheata orice haina de pe tine ? Dar cui,cui ii pasa ca te simti singur ? Toti traiesc din ale lor principii,nimeni nu se opreste un pic pentru dimineata ta.Dar era vorba de altceva,si nu de cine si cit ai linga tine.Dis-de-dimineata te hranesti cu melodii,si anume de cele in care sufletul se simte comod iar tu explodezi cind il auzi,cind auzi cum iti cinta sufletul.Incape oare atita tristete ? Nu ma crede nimeni cind spun ca vreau sa fug de aici,cind vreau sa ma aflu intr-un colt de ieri,unde sa pot sa ascult natura si copii ei,unde sa simt cum inima mea se zbate intr-o camera calda.Nu vreau rece,nu vreau atita gheata in jurul meu,caci ma doare,caci inghet eu atit de mic firicel de iarba,de cuvint.o simt.Simt cum singuratatea ma omoara,dar viata din mine striga,striga ca vrea sa traiasca.Mai vreau dimineti cu ochii larg deschisi,mai vreau dimineti.Dar diferite de acestea,caci vreau sa ma trezesc vie nu moara,nu trista,nu rupta de durere,nu ranita.Singuratate,te simt cum respiri pe trupul meu.Ma usuci si nu ma lasi sa traiesc asa cum dorinta s-a impietrit in mine,de obicei iti trezesti radacinile toamna atunci cind acest anotimp ma uita,ma faramiteaza incet,ca pe-o frunza uscata in ultima luna de toamna.Singuratate,nu ma lasi macar sa privesc cu ai mei ochi,cu privirea mea,cu sufletul meu.

Arde-n flacari tirzii,pustiul in mine,

Sunt cenusa si nu mai simt,ziua de miine,

Traiesc dar nu vad nimic linga mine,

De ce sa ma minti,ca traiesti bine.

Nu mi-e trist mama,te rog sa stii

Dar ce folos ca,demult nu ma intreb,pustii

Si nu pling mama,sa intelegi

Dar ce folos ca,demult tu nu ma mai vezi.

Unde sunt si cum exist,pe pamint

Dar oare traiesc,oare am vre-un legamint?!

Sufletul e distrus,sau poate se mai zbate.

Privirea da sau nu,e fara pacate.

Nimicul se leaga prin ale mele vene,

Si ce daca ,inima mea acuma geme

Te doare sau nu ,sau poate nu mai simti,

Copil abandonat,de ce sa ne mai minti?

Maninci sau ti-este frig,sau poate nu ai cum,

Dormi in casuta sau poate dormi in drum.

Te doare sau nu,de ce sa ma minti ?!

Cind stiu ca nu iti pasa si demult tu nu m-ai simti.

Anii cad precum frunzele,intr-un colt de toamna.Si poate ca ar rtrebui astazi sa nu fim tristi,pe mine continua sa ma doara aceste ritmuri ciudate ce imi ascunde privirea,anii.Nu ti-am spus nicioadata,ce ai insemnat pentru mine.Nicioadta nu mi-am deschis sufletul pentru a-ti reda toata dragostea ce e tinuta pentru tine.Cu toate ca nimic mai strain,mai secret nu pot sa ascund de tine.De mica ma stiu ascunsa sub aripa ta,chiar daca esti mai mic decit mine,eu mereu te-am vazut mare is puternic.Pas cu pas am pasit pamintul amindoi si orice suparare ,tristete era alinata de tine.Tu nicioadata nu m-ai lasat  ca sa ma simt ranita,ba mai mult nu ai lasat ca cineva sa ma raneasca.Mereu esti linga mine.

Pavlusa,iti doresc sa fii asa cum esti,chiar daca uneori te mai cert,dar si aceasta trebuie 🙂 . Tu ramii,te rog asa cum esti.Frumos,destept,bun,puternic.Sanatatea sa traiasca de-a pururi in celule tale,iar fericirea sa se raspindeasca pe toata suprafata sufletului tau.Sa fii parfumat de dragoste pura,odata si odata sa iti gasesti sufletul pereche de-a pururi inocent pentru tine.Sa te duca pasii pe un drum cu succes,si cu mai putine ocolisuri.In tot ceea ce faci sa depui sufletul si ratiunea ta.Eu din tot sufletul vreau sa te vad fercit.

Sa stii ca acum,tu esti suportul meu,tu imi dai puteri cind ma trezesc dimineata.Tu imi dai sperante si imi stergi lacrimile,de multe ori cind sufletul este inabusit de plins.Tu esti unicul ram de care ma pot tine,tu nu ai plecat de linga mine nici sufleteste.Te iubesc Pavlusa,te iubesc …si iti doresc multi ani…multi ani..Esti minunat si ai un suflet atit de bun,simt cum orice tristete si rana iti o acoperi cu o plapuma de fier asa incit nimeni sa nu o poata vedea.Ce se ascunde acolo,stiu doar cei care se afla in sufletul tau.

Dragul meu tatic,anii trec si viata trece iar deja cu un pas mai grabit decit ieri.Imi cer scuze in primul rind ca uneori cele mai importante cuvinte ,sunt spuse foarte rar.Insa nu pentru ca ar fi greu sa spun dar pentru ca tu ne-ai invatat intodeauna sa pastram o melodie muta in sufletul nostru,pentru a asculta-o cu cea mai duioasa dorinta.Imi este greu sa iti vad cum ceasornicul timpului  iti mai ia un an ,din respiratia ta,iar sufletul meu se stringe de durere cind este zgiriat de aceasta trecere uitata.Imi aplec privirea ca sa nu iti observ ridurile,si ma tot prefac ca inca sunt mica,sunt mica.Insa in sufletul  meu de-a pururea s-a tiparit  cu puterea ta.Tu ai crescut in mine caracterul,privirea rezistenta oricarui esec si intelepciune.Tata iti doresc din suflet,si astfel cind spun lacrimile imi spala bucaticu cu bucatica inima,iti doresc sa imi fii sanatos caci sa stii ca atit de mult am nevoie de tine.Nu vreau niciodata sa fii trist,caci mi se fringe inima de durere,cu toate ca de-a atitea ori ti-am vazut lacrimile care le ascundeai de noi.Vreau sa te vad cum radiezi de fericire,si intodeauna sa gasesc in privirea ta,speranta.Unoeri ignoram discutiile cu tine,pentru inca nu intelegeam nimica,nu intelegeam ca ele mereu imi aduceau putere si caldura de care avem cel mai mult nevoie.Acum ma simt o frunza uitata,ce se scutura azi sau miine,caci nu mai am putere sa rezist fara suportul tau.Atit de mult imi trebuiesti,in fiecare dimineata si in fiecare seara.Am nevoie de glasul tau,care chiar daca treseram cind il auzeam,acum as mai dori sa il tot ascult.Tata,e ziua ta,ziua in care Dumnezeu te-a trimis pe pamint sa iti croiezi drumul,pe noi sa ne asezi pe pinza ta.Si esti atit de bun,caci esti TATA.

Sa stii ca te iubesc,chiar daca rare ori ti-am spus asta.

Sa stii ,ca te iubesc.

Vuieste vintul printre geamurile ,pustii,
Ma intreb,cu greu ,oare cum ai putea sa vii ?
De frica,ce vintul pe drum te va scutura,
De frica,ce timpul te va uita.

Se aude si zborul,cel infinit de tirziu.
Ce cheama,o lume ce pleaca purpuriu.
Mi-e frig,de acum si de frigul tau,
Mi-e frig sa imi inteleg,gindul meu.

Un sunet ce imi rugineste,auzul ascutit.
Al frunzei uscate ,ce rascoleste un pamint.
Mi-e mut cuvintul.si apoi si iubirea,
Mi-e pierduta intre frunze uscate,stralucirea,

Si incerc sa imi tin sufletul,de un ram.
Dar toamna imi sopteeste « ca putere nu mai am ».
Mi-e zdrobita privirea,de ce se vedea acum,
Si tu cu rivnitura,te opresti din al tau drum.

Uneori pot sa imi desprind pasul,pe pamint si sa nu simt asta.Sa nu simt ca respir si ca sufletul imi traieste.Am adunat si asa zile.In timp ce lumea mergea mai departe,la o margine de pamint,intr-o casuta misterioasa de frumoasa  m-au oprit cu o lumina blinda,si mi-au intins minuta ca sa imi simt caldura sufletului.Sa imi simt increderea in mersul si gindul meu.Nu am izbutit sa mai astept,caci fiorii ce s-au ivit erau pur si simplu adevarati.Am vazut cum ranile se prind si am vazut cum sufletul isi repara aripile,caci eram salvata.

Mi se lumina privirea si sufletul,cind in bratele mele se aflau cele mai inocente suflete.Nu era nici o oarecare fatarnicie,caci ochii lor ,redau atita stralucire infinita.De mult,nu am intilnit ,asa oameni care sa poti sa te simti in haina ta,cind te asezi linga ei.Ca mai apoi , sa doresti rivnit sa ii urmezi.Au stat linga mine precum o umbrela,m-au pazit de ploaie dar mi-au oferit si posibilitatea de-ai vedea frumusetea misterioasa.Acei oameni mi-au crescut sufletul,bucatica cu bucatica,acel suflet care e cu mine tot timpul.Mi-au colorat cerul  , si m-au invatat sa ramin pururi senina in pofida oricarei furtuni.

Oamenii care pur si simplu au trecut pe linga sufletul meu,i-am lasat sa treaca.Iar oamenii care ,incostienta ,au trecut si ramas in sufletul meu ,niciodata nu ii voi lasa sa treaca.Caci si-au lasat pasii tipariti in sufletul meu, eu ca sa pot sa exist,trebuie sa ii urmez.Intr-o realitate prevazuta cu ochii larg deschisi,nu intodeauna am avut ocazia sa intilnesc ‘oameni buni ‘ , dar cind i-am intilnit ,apoi am ramas duios insufletita,de-o imaginea a frumosului.Atit de minunati si fini ,incit simteai de sub periferiile oricarui locusor,pasii lor.Care iti tremurau privirea si ti-o scaldau in sensibilitate.

E ceva mai mult de spus,caci arde dorinta de a spune cuiva ce om minunat am intilnit,doamna Eugenia Fortuna.Cind am fost sa intilnesc un frumos suflet , am stiu ca Dumnezeu , mi la trimis in calea mea.Nu pentru ca as fi cineva anume ,dar pentru ca unicitatea unor oameni iti trezeste in tine splendoare.Caci cuvitele ce se desprindeau din gindul ei,aveau ritmurile inimii curate.Nu ma saturam sa o privesc,caci ochii ei evocau lumina,si atunci intelegeam ca sufletul ei este atit de sensibil si pur.Zimbetul ei ardea in ochii tuturor,caci a inteles cu siguranta , cit de frumoasa este viata.Avea ceva specific,si tot incercam sa descifrez aceasta,dar  cu siguranta a crescut in ea mai mult suflet,decit trup.Eram coplesita de emotii,caci imi era sufletul strins ,intr-o minuta atit de gingasa.Parfumul ei exprima inteligenta,farmecul unei calauzitoare lumini.Dupa ce am simtit cum sufletul se simte acasa,eram fericita caci in sfirsit aveam linga mine curatul suflet,exemplul unui viitor care l-as urma rivnit.Si cit de straina nu m-as afla,cind pasii ei adesea ma ocolesc,eu traiesc de parca lumea ar  fi a mea,de parca as fi cunoscut-o cindva.Doar ca aicia creste altceva,dorinta de a comunica si tine linga tine,un suflet intr-adevar frumos.

Atit de fericita inca nu m-am simtit,in propriul suflet.Pina si lacrimile izbuteau sa se rostogoleasca.Sa pling de fericire,demult timpul nu mi-a facut un asemenea dar.Am crezut ca visez,dar realitatea privita cu ochii deschisi ,mi-a demonstrat ca tu chiar traiesti.

Am privit pentru o clipa in urma mea ,si am zarit acolo inca un suflet ce al meu suflet l-a gasit apoi l-a rugat sa ramina linga el.Suflet ce se intruchipeaza intr-o doamna frumoasa,natural de frumoasa.Doamna Tamara Onuta , atit farmec care a putut sa il creasca intr-un timp atit de scurt.Chiar daca a fost sa imi smulga cineva credinta ,apriga credinta din propriile aripi, doar ea , increzuta mi le-a crescut din nou , mi-a oferit  tot ce aveam nevoie ‘ increderea ‘ si m-a ajutat sa zbor atit cit mi se cuvine.Bunatatea ea ce o pot culege din ochii ei,te face sa intelegi ca oamenii sunt buni.Cind o ascult,cuvintele parca danseaza pe melodia unui suflet ,inecat in inteligenta.Cit de mult nu ar munci,minte si inima ei se afla in edenul lui Dumnezeu.Are darul de a asculta, si de a auzi cu adevarat sentimentele ,de a lecui rani pe care unii nici nu au tendita sa le vada.Parfumul ei evoca pofta de viata,un om de la care miroase a viata.Iar zimbetul ei insufleteste toata frumusetea din jur.Cind vorbeste,glasul imi alina sufletul.E atit de minunata,atit de minunata.

Am vrut mult,sa imi desprind cuvintele si sa le dau un nume,anume pentru ele.De ce ?! Pentru ca sufletul a simtit nevoia aceasta.De ce anume ? Pentru ca,pur si simplu mi se bucura sufletul cind le zareste.

Incerc de multe ori sa vorbesc adevarul,chiar daca v-oi simti cum glasul meu tremura.Caci cind ma acopera falsul,eu imi pierd identitatea.Asa ca ramin in lumea mea,plina de adevar.Deci,am mult inca sa scriu adevarat.Am scris azi ceva,deci azi am trait.Si pentru ca timpul mi-a oferit sa cunosc,asa suflete frumoase,am sa ma bucur ca le-am intilnit si in suflet se v-or tipari pentru totdeauna.Si ce daca vad cum se leagana regretul pentru ca nu am avut ocazia sa le intilnesc mai demult,sa ma aflu in cercul lor mai mult timp,am sa multumesc pentru ca le-am intilnit lui Dumnezeu.Pentru ca ma ajuta sa le urmez,si sa vreau sa exist.O inimi linistita ,un suflet atit de dorit de cunoscut se intruchipeaza in fiinta voastra.Si daca cineva nu ar avea ce sa spuna,nu inseamna ca nu are ce,dar ca nu v-au cunoscut,dar ca nu au avut ochii si urechile unui suflet.