Te-am asteptat.

Ne scutura timpul,de cite ori ne-a scuturat,mereu cadem la pamint in diferite anotimpuri.Nu ajungem nicioadata sa lasam timpul sa se scurga,in nemarginirea lui si ca noi sa ne tinem in apropriere nedefinita.Grabit esti,si din grabnicul drum ,nicioadata nu te-ai oprit pentru mine.Te-am rugat eu ,te-a  chemat sufletul din mine,incit era ragusit ,fara glas si fara putere de-a te mai opri.Niciodata nu ai privit in urma,sa vezi cit de mult as vrea sa iti intorici privirea,si sa iti mai spun sa stai.Acum sa stai,cit existam.Caci miine vintul poate sa ma ia,ranile sa ma ascunda,si sa nu mai fiu.Te vad repezit,si putin atent la cum se pornesc lacrimile mele la plecarea ta.De cite ori putei sa spui ca vrei sa stai linga mine,macar nici pentru o zi,cind te-am rugat nu ai stat.Caci prin furtuni,prin recele timpului,asta ai crezut neimportant.Dar se desprinde atita finete,atita sensibilitate si atita nevoie,atunci cind te opresc si atunci cind te astept.Daca as intorce privirea spre anotimpul meu,cit de tare lumea ar avea nevoie de ploaia mea,de soarele meu,de frigul sau caldura mea,eu intotdeauna ma opresc in fata ta,astept cind cerul ne uneste drumul,si atit cit pot sa stau,stau.Dar nu vreau sa aduc parfum de egoism,macar daca se simte.Aveam o alta rana deschisa,nu aceasta.Ci anume acea,deschisa in gara asteptarilor.Nustiu cum s-a invatat sufletul meu,dar chiar daca stiu ca nu vii,eu te astept.Tresar,la fiecare pas pe care il aud.Chiar daca nu tu esti.Imi imaginez cum sa iti fac privirea,cind iti voi iesi in intimpinare.Si cu toate ca stiam ca nu ai sa vii si de cite ori nu ai spus, ca nu vii eu  tot te astept.Imi pare rau,ca te astept si tu niciodata nu mai vii,nu ramii pentruca te ia timpul,te iau oamenii,te poarta pentru a te feri de mine.De cite ori,am schimbat ceasornicul,sa il tot dau in urma,pentru o clipa masurata in doi ,niciodata nu te gasesc dimineata si seara linga mine.Esti un parfum,care te poarta timpul prin toate periferiile lumii.

Ma ingheata timpul,si recele imi ingheata sufletul tu niciodata nu ma vezi cum la marginea unei sperante,inca vii ,eu te astept.Si imi scade in vene suflarea,tu mi-ai luat aerul,pina data viitoare ,eu sunt moarta.Nimicul se leaga in tacere,caci sunt muta,sunt tacuta de obicei.Dar te astept,asa cum ma poarta vinturile,cum ploaia ma raceste,cum frigul ma ingheata,cum pietrele ma ranesc,cum ma bate ninsoarea,si cum ma impiedica pamintul,eu inca stau aici de unde m-ai lasat,si te astept.

Te astept pentru ca stiu,ca intr-o zi , sub rasaritul unui soare ,ochii mei vor fi parfumat de splendoarea ta.Tu vei fi cerul meu,dintii.

Stiti,eu fericita vreau sa fiu.

Eu nu mai visez sa ma simt fericita,caci toti i-au cite o picatura din viata mea,lasind loc liber sau lasind o rana veche,mai noua.Nu pot decit sa tin ochii larg inchisi pentru a simti,cum traiesc in visul meu.De-o bucatica de timp,mi-e frica sa mai visez.Caci unde nu as fi,ma simt ca pe-o insula,unde sunt inconjurata de furtuni,de ploaie rece,ce ma face sa tot cad,in prapastie.

Stiti,vreau si eu sa zimbesc fara sa pling,fara sa ma trezesc dimineata si sa simt cum ochii mei, ma dor incit venele din ei,s-au rupt dindu-mi de stire,ca lacrimi nu mai am.Vreau sa adorm,fara sa imi fie frica de ceva.Si pe drum vreau sa merg,cu picioarele neobosite,cu fericire pe chip.Caci sunt obosita sa imi vad tristestea in fiecare zi.sunt obosita sa simt o fericire timp de citeva ore,ca mai apoi sa rasplatesc pentru asta cu luni intregi.

Stiti,vreau sa tin ochii deschisi,nu mai vreau sa ii simt cum se inchid mereu,se inchid pina in largul intunericului.Vreau sa simt cum in jurul meu sunt oameni care nu se prefac,oameni care sunt adevarati,oameni care nu ma fac sa pling si care sa simt ca intr-adevar au nevoie de mine.Vreau sa nu ma intorc acasa,si sa nu gasesc pe nimeni acolo,inima e rupta in bucati,rupta.

Stiti,vreau sa imi luminez sufletul,si privirea,sunt obosita de cele mai dure culori.

Nu am crezut,ca am sa invat vre-odata,

Sa ma simt atit de profund,intristata,

Sa invat cum sa fii singur,sa vrei sa dispari,

Sa intelegi ca lumea,e dura fara hotar.

Nu credeam ca lacrima,poate fi atit de rea,

Spala totul,dar si rupe inima

Sa inteleg,durerea atit de profund,

Sa-i vad pe oameni cum se schimba in lung.

 

Se ghemuieşte un suflet.

Dimineata se trezeste atit de greu.E Noaptea care ii inchide ochii,si ii inchide simtirile. Zi , Saptamina , Luna…Anii.Cineva se ascunde,se izoleaza , si incearca sa nu mai respire de frica sa nu fie vazut,de frica sa nu simta ,ceea ce cindva la facut sa doara.Nimeni nu il intelege,cind il asculta se tot mira,cind vad ca suspina il trec cu ochiul,de parca asa si ar trebuie sa fie.Dar el se ineaca,de mii de ori se scutura,se loveste si nu se  mai poate elibera de durere.Simt cum tremura , atit de proaspata ii este rana.A simtit ceva ,care cindva a hotarit sa isi taie venele acelei simtiri.Daca ar fi atit de usor.Ar fi renuntat de mult,dar e atit de dureros sa renunti.

Vreau sa ma asez usor,sa imi deschid macar pe-o secunda usa refugiului,si sa ii inteleg durerea ce-o cinta.Sa il ascult,chiar daca m-as ingrozi de ceea ce aud,chiar daca am sa simt in fata ochilor o pleoapla de ceata,ce imi va opri privirea.Il tot intreb,cita putere mai are ,si oare pina unde si cind,se va zbate pina la ultima picatura de viata.Il ascult,dar nu il inteleg,si cind nu il inteleg e cel mai greoi sentiment,care zgirie pina la profunzime.E scuturat parca de ritmurile vintului,care poarta o veste ce este uitata,usor.Apoi este acoperit cu cea mai aspra frunza a unei luni de octombrie.Si cind rascolesc printre frunzele uscate,cu dorinta sau nu,se prevede un coltisor de respiratie,ingrozit de frig,de fapt este acoperit cu zdrentele unei raceli mortale,lipsit de lumina si de-o caldura atit plina de viata,unde lacrimile i-au umezit trupul,cu ochii inchisi,el inca mai respira ghemuit pentru a se proteja cu nimicul care ii creste speranta de-a trai.Abandonat,mai rau , parasit si uitat.Ghemuit si aplecat pentru realitatea care il bate zi de zi.Caci este lipsit de sprijin,lipsit de nevoie celor din jur.Nimanui trebuit si absenta in respiratiile lor,absenta neobservata.

Atunci,eu am sa strig.

Las rana sa se usuce in a mea suflare,

Si tainic,eu ascund un freamat de oftare.

Ma prefac ca nu simt nimica,si ca nu aud ceva,

Dar acum vreau sa tac,atunci voi striga.

Si cite vene rosii oi fi sa am in ochi,

Aceleasi ritmuri mute,ce opreste inima in loc.

Tacere si teama,sa fie luate impreuna,

Azi am sa tac,macar pentru o luna.

Si se aud pin spate,glasuri rascolite-n frunza,

Ori crede sau nu,ca ii aud ca-o muza.

Lovita si parasita,intr-un pas facut,

Azi nu simt nimica,caci vine o zi in scurt.

Merg pe pamint si nimeni nu ma simte,

Zimbesc sau pling,rivnituri fara cuvinte.

Dar am sa las sa ma auda,sa ma simt intr-un cing.

Atuncia,caci atuncia eu am sa strig.

Buna dimineata,singuratate.

O melodie ce se joaca deasupra acoperisului meu,picura cite putin ceata care te face confuz sa intelegi ca inca o noapte a trecut.Dimineata adormita,uita sa isi deschida ochii astfel o simti intunecata.Recele tirziu iti ingheata miinile cind le tii pe-o ceasca plina cu un ceai amar,caci zaharul l-ai uitat sa il asterni in ea.Iti ingheata picioarele in minuta in care te gindesti,si incerci sa privesti in jurul tau pustiu.Astfel nici nu incerci sa iti asezi o bucatica de biscuit,caci e fara gust mincarea.Nu iti cauti mult gindurile,caci auzi din camera cealalta,un ceasornic cum isi grabesti secundele,si intelegi ca inca nu a mai ramas mult.In casa,se auda doar pasii tai care incerc sa faca vre-un zgomot,de parca ar parea ca se mai afla cineva.Si totusi nu e nimeni,caci auzi cum picura peste geam tristestea,ecoul pierdut al ciorelor,inca de ieri ramase.Si de ce sa arunci o privire in suflet,de ce ? Sa vezi nimicul,sa vezi pierderea,sa vezi recele ce ingheata orice haina de pe tine ? Dar cui,cui ii pasa ca te simti singur ? Toti traiesc din ale lor principii,nimeni nu se opreste un pic pentru dimineata ta.Dar era vorba de altceva,si nu de cine si cit ai linga tine.Dis-de-dimineata te hranesti cu melodii,si anume de cele in care sufletul se simte comod iar tu explodezi cind il auzi,cind auzi cum iti cinta sufletul.Incape oare atita tristete ? Nu ma crede nimeni cind spun ca vreau sa fug de aici,cind vreau sa ma aflu intr-un colt de ieri,unde sa pot sa ascult natura si copii ei,unde sa simt cum inima mea se zbate intr-o camera calda.Nu vreau rece,nu vreau atita gheata in jurul meu,caci ma doare,caci inghet eu atit de mic firicel de iarba,de cuvint.o simt.Simt cum singuratatea ma omoara,dar viata din mine striga,striga ca vrea sa traiasca.Mai vreau dimineti cu ochii larg deschisi,mai vreau dimineti.Dar diferite de acestea,caci vreau sa ma trezesc vie nu moara,nu trista,nu rupta de durere,nu ranita.Singuratate,te simt cum respiri pe trupul meu.Ma usuci si nu ma lasi sa traiesc asa cum dorinta s-a impietrit in mine,de obicei iti trezesti radacinile toamna atunci cind acest anotimp ma uita,ma faramiteaza incet,ca pe-o frunza uscata in ultima luna de toamna.Singuratate,nu ma lasi macar sa privesc cu ai mei ochi,cu privirea mea,cu sufletul meu.

De ce sa ma minti ?!

 

 

 

 

 

 

 

Arde-n flacari tirzii,pustiul in mine,

Sunt cenusa si nu mai simt,ziua de miine,

Traiesc dar nu vad nimic linga mine,

De ce sa ma minti,ca traiesti bine.

Nu mi-e trist mama,te rog sa stii

Dar ce folos ca,demult nu ma intreb,pustii

Si nu pling mama,sa intelegi

Dar ce folos ca,demult tu nu ma mai vezi.

Unde sunt si cum exist,pe pamint

Dar oare traiesc,oare am vre-un legamint?!

Sufletul e distrus,sau poate se mai zbate.

Privirea da sau nu,e fara pacate.

Nimicul se leaga prin ale mele vene,

Si ce daca ,inima mea acuma geme

Te doare sau nu ,sau poate nu mai simti,

Copil abandonat,de ce sa ne mai minti?

Maninci sau ti-este frig,sau poate nu ai cum,

Dormi in casuta sau poate dormi in drum.

Te doare sau nu,de ce sa ma minti ?!

Cind stiu ca nu iti pasa si demult tu nu m-ai simti.

La multi ani ,fratioare !

Anii cad precum frunzele,intr-un colt de toamna.Si poate ca ar rtrebui astazi sa nu fim tristi,pe mine continua sa ma doara aceste ritmuri ciudate ce imi ascunde privirea,anii.Nu ti-am spus nicioadata,ce ai insemnat pentru mine.Nicioadta nu mi-am deschis sufletul pentru a-ti reda toata dragostea ce e tinuta pentru tine.Cu toate ca nimic mai strain,mai secret nu pot sa ascund de tine.De mica ma stiu ascunsa sub aripa ta,chiar daca esti mai mic decit mine,eu mereu te-am vazut mare is puternic.Pas cu pas am pasit pamintul amindoi si orice suparare ,tristete era alinata de tine.Tu nicioadata nu m-ai lasat  ca sa ma simt ranita,ba mai mult nu ai lasat ca cineva sa ma raneasca.Mereu esti linga mine.

Pavlusa,iti doresc sa fii asa cum esti,chiar daca uneori te mai cert,dar si aceasta trebuie 🙂 . Tu ramii,te rog asa cum esti.Frumos,destept,bun,puternic.Sanatatea sa traiasca de-a pururi in celule tale,iar fericirea sa se raspindeasca pe toata suprafata sufletului tau.Sa fii parfumat de dragoste pura,odata si odata sa iti gasesti sufletul pereche de-a pururi inocent pentru tine.Sa te duca pasii pe un drum cu succes,si cu mai putine ocolisuri.In tot ceea ce faci sa depui sufletul si ratiunea ta.Eu din tot sufletul vreau sa te vad fercit.

Sa stii ca acum,tu esti suportul meu,tu imi dai puteri cind ma trezesc dimineata.Tu imi dai sperante si imi stergi lacrimile,de multe ori cind sufletul este inabusit de plins.Tu esti unicul ram de care ma pot tine,tu nu ai plecat de linga mine nici sufleteste.Te iubesc Pavlusa,te iubesc …si iti doresc multi ani…multi ani..Esti minunat si ai un suflet atit de bun,simt cum orice tristete si rana iti o acoperi cu o plapuma de fier asa incit nimeni sa nu o poata vedea.Ce se ascunde acolo,stiu doar cei care se afla in sufletul tau.