Ma-nchin in fata   tu inima trudita,

Ma-nchin in fata   tu inima trudita,

Pe ochi si pe obraji ,ti-e munca auzita.

Iar le stelutele ce tot te mai asculta,

Stralucirea nedesavirsita este si vazuta.

Mina ti-e creeatoare , a lucrurilor divine,

Tu esti povara bunatatii,atit de sublime.

Nu exista in lumea,ceva mai bun de spus.

In lume nu se naste,ceva mai presus.

Se naste in calendar,o zi atit de conturata,o zi in care frumusetea toamnei straluceste mai frumos,cu tot cu nostalgia tristetii de timp.Mirosul florilor este mai imbatator chiar si de sub periferiile locului unde ne aflam,iar cintecul pasarilor astazi se incununa intr-un glas mai duios.De ce ? ! Sufletele noastre simt un fior de nedescris,inima noastra cinta inecata in ritmurile spontante.Toti se aduna intr-un cerc misterios,cerul deschide seninatatea pe care o merita aceasta zi,florile impletesc culorile cele mai vii,frunzele nu se lasa doborite de nici un vint,iar pasarile nu mai pleaca,doar pentru a mai ramine o zi deasupra lor.Se deschide o atmosfera,si anume a sarbatoarei divine.Ziua profesorilor,in aceasta zi orice fluturas ramine linga suflarea lor.Iar noi,elevii ,noi cei care am fost invatati de ei ,cum sa trezim respiratia,cum sa asculta,si cum sa facem un oarecare pas.Noi,ne inchinam pina in genunchi la pamint,daca ne-ar permite pamintul ,ingenunchem si sub plapuma lui.Caci suntem datori ,mai mult decit o viata.Dragii nostri,in primul rind ne aplecam privirea pentru ca suntem vinovati pentru ca v-am consumat rabdarea,v-am ragusit glasul,v-am dezamagit privirea si v-am adunat cite un firisor de albul-insorit legat de parul dumnevoastra.Insa sa stiti  ca suntem constienti de munca pe care o depuneti dumnevoastra,zi de zi.Va dorim putere in sanatatea vie,sufletul la fel de inocent si imens pentru a mai putea culege din el picaturi de viata ,pentru a exista.

Si daca ar fi intrebat un elev,cit de mult inseamna sa fii un profesor, el se v-a ineca in tacere,el v-a fi zguduit de un raspuns mut,caci nu stie cit de mult inseamna asta.