Vuieste vintul printre geamurile ,pustii,
Ma intreb,cu greu ,oare cum ai putea sa vii ?
De frica,ce vintul pe drum te va scutura,
De frica,ce timpul te va uita.

Se aude si zborul,cel infinit de tirziu.
Ce cheama,o lume ce pleaca purpuriu.
Mi-e frig,de acum si de frigul tau,
Mi-e frig sa imi inteleg,gindul meu.

Un sunet ce imi rugineste,auzul ascutit.
Al frunzei uscate ,ce rascoleste un pamint.
Mi-e mut cuvintul.si apoi si iubirea,
Mi-e pierduta intre frunze uscate,stralucirea,

Si incerc sa imi tin sufletul,de un ram.
Dar toamna imi sopteeste « ca putere nu mai am ».
Mi-e zdrobita privirea,de ce se vedea acum,
Si tu cu rivnitura,te opresti din al tau drum.