Uncategorized

Buna dimineata,singuratate.

O melodie ce se joaca deasupra acoperisului meu,picura cite putin ceata care te face confuz sa intelegi ca inca o noapte a trecut.Dimineata adormita,uita sa isi deschida ochii astfel o simti intunecata.Recele tirziu iti ingheata miinile cind le tii pe-o ceasca plina cu un ceai amar,caci zaharul l-ai uitat sa il asterni in ea.Iti ingheata picioarele in minuta in care te gindesti,si incerci sa privesti in jurul tau pustiu.Astfel nici nu incerci sa iti asezi o bucatica de biscuit,caci e fara gust mincarea.Nu iti cauti mult gindurile,caci auzi din camera cealalta,un ceasornic cum isi grabesti secundele,si intelegi ca inca nu a mai ramas mult.In casa,se auda doar pasii tai care incerc sa faca vre-un zgomot,de parca ar parea ca se mai afla cineva.Si totusi nu e nimeni,caci auzi cum picura peste geam tristestea,ecoul pierdut al ciorelor,inca de ieri ramase.Si de ce sa arunci o privire in suflet,de ce ? Sa vezi nimicul,sa vezi pierderea,sa vezi recele ce ingheata orice haina de pe tine ? Dar cui,cui ii pasa ca te simti singur ? Toti traiesc din ale lor principii,nimeni nu se opreste un pic pentru dimineata ta.Dar era vorba de altceva,si nu de cine si cit ai linga tine.Dis-de-dimineata te hranesti cu melodii,si anume de cele in care sufletul se simte comod iar tu explodezi cind il auzi,cind auzi cum iti cinta sufletul.Incape oare atita tristete ? Nu ma crede nimeni cind spun ca vreau sa fug de aici,cind vreau sa ma aflu intr-un colt de ieri,unde sa pot sa ascult natura si copii ei,unde sa simt cum inima mea se zbate intr-o camera calda.Nu vreau rece,nu vreau atita gheata in jurul meu,caci ma doare,caci inghet eu atit de mic firicel de iarba,de cuvint.o simt.Simt cum singuratatea ma omoara,dar viata din mine striga,striga ca vrea sa traiasca.Mai vreau dimineti cu ochii larg deschisi,mai vreau dimineti.Dar diferite de acestea,caci vreau sa ma trezesc vie nu moara,nu trista,nu rupta de durere,nu ranita.Singuratate,te simt cum respiri pe trupul meu.Ma usuci si nu ma lasi sa traiesc asa cum dorinta s-a impietrit in mine,de obicei iti trezesti radacinile toamna atunci cind acest anotimp ma uita,ma faramiteaza incet,ca pe-o frunza uscata in ultima luna de toamna.Singuratate,nu ma lasi macar sa privesc cu ai mei ochi,cu privirea mea,cu sufletul meu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.