Ne scutura timpul,de cite ori ne-a scuturat,mereu cadem la pamint in diferite anotimpuri.Nu ajungem nicioadata sa lasam timpul sa se scurga,in nemarginirea lui si ca noi sa ne tinem in apropriere nedefinita.Grabit esti,si din grabnicul drum ,nicioadata nu te-ai oprit pentru mine.Te-am rugat eu ,te-a  chemat sufletul din mine,incit era ragusit ,fara glas si fara putere de-a te mai opri.Niciodata nu ai privit in urma,sa vezi cit de mult as vrea sa iti intorici privirea,si sa iti mai spun sa stai.Acum sa stai,cit existam.Caci miine vintul poate sa ma ia,ranile sa ma ascunda,si sa nu mai fiu.Te vad repezit,si putin atent la cum se pornesc lacrimile mele la plecarea ta.De cite ori putei sa spui ca vrei sa stai linga mine,macar nici pentru o zi,cind te-am rugat nu ai stat.Caci prin furtuni,prin recele timpului,asta ai crezut neimportant.Dar se desprinde atita finete,atita sensibilitate si atita nevoie,atunci cind te opresc si atunci cind te astept.Daca as intorce privirea spre anotimpul meu,cit de tare lumea ar avea nevoie de ploaia mea,de soarele meu,de frigul sau caldura mea,eu intotdeauna ma opresc in fata ta,astept cind cerul ne uneste drumul,si atit cit pot sa stau,stau.Dar nu vreau sa aduc parfum de egoism,macar daca se simte.Aveam o alta rana deschisa,nu aceasta.Ci anume acea,deschisa in gara asteptarilor.Nustiu cum s-a invatat sufletul meu,dar chiar daca stiu ca nu vii,eu te astept.Tresar,la fiecare pas pe care il aud.Chiar daca nu tu esti.Imi imaginez cum sa iti fac privirea,cind iti voi iesi in intimpinare.Si cu toate ca stiam ca nu ai sa vii si de cite ori nu ai spus, ca nu vii eu  tot te astept.Imi pare rau,ca te astept si tu niciodata nu mai vii,nu ramii pentruca te ia timpul,te iau oamenii,te poarta pentru a te feri de mine.De cite ori,am schimbat ceasornicul,sa il tot dau in urma,pentru o clipa masurata in doi ,niciodata nu te gasesc dimineata si seara linga mine.Esti un parfum,care te poarta timpul prin toate periferiile lumii.

Ma ingheata timpul,si recele imi ingheata sufletul tu niciodata nu ma vezi cum la marginea unei sperante,inca vii ,eu te astept.Si imi scade in vene suflarea,tu mi-ai luat aerul,pina data viitoare ,eu sunt moarta.Nimicul se leaga in tacere,caci sunt muta,sunt tacuta de obicei.Dar te astept,asa cum ma poarta vinturile,cum ploaia ma raceste,cum frigul ma ingheata,cum pietrele ma ranesc,cum ma bate ninsoarea,si cum ma impiedica pamintul,eu inca stau aici de unde m-ai lasat,si te astept.

Te astept pentru ca stiu,ca intr-o zi , sub rasaritul unui soare ,ochii mei vor fi parfumat de splendoarea ta.Tu vei fi cerul meu,dintii.